Coborînd de la Slănic Moldova aproape de intersecția cu drumul DN12A Târgu Ocna – Miercurea Ciuc pe partea dreaptă un indicator ne face atenți că la 3 km se află mănăstirea Măgura Ocnei. Am semnalizat și am pornit la drum.
Drumul este unul în pantă iar șoșeau este cu un singur fir de mers, ici colo întîlnim cîte un refugiu care este util în cazul în care din sens opus vine alt autoturism.
Drumul este fermecător acum toamna, practic de frunze se vede numai un petec de asfalt care urcă pe lîngă muntele Măgura și pădurea de foioase.
Cu cîteva sute de metri de porțile mănăstiri întîlnesc MONUMENTUL EROILOR de pe Muntele Măgura.
Un monument ridicat în cinstea eroilor căzuți la datorie pe frontul Oituz-Coşna-Cireşoaia în prim război mondial.
Cu toate că ora nu era înaintată și conform programului afișat muzeul trebuia să fie deschis dar nu era am admirat monumentul numai din exterior.
Monumentul este cosntruit din piatră și are formă circulară asemănătoare unui obuz.
Deasupra intrări în muzeu se află scris "Spuneti generațiilor viitoare ca noi ne-am făcut datoria". Oare se gîndeau că vor veni vremuri mai rele decît atunci???
Din spatele monumentului se poate observa foarte bine panorama orașului Târgu Ocna.
În apropierea monumentului se află și parcarea mănăstiri.
Locul pe care este ridicată mănăstirea a fost sfințit cu multi ani în urmă de prin 1655, dar de-a lungul anilor ea a fost demolată reconstruită și iar demolată ultima oară în Epoca de Aur de niște atei convinși, iar din anul 1990 ea și-a recăpătat identitatea cînd a început și reconstrucția biserici.
Biserica mănăstiri este impunatoare și datorită faptului că este construită din blocuri de piatră ea avînd hramul ”Înălțarea Domnului”.
Mănăstirea fiind așezată strategic și ferită de ochi curiosilor iar în timpul primului război mondial ea a fost transformată în centru de prim ajutor, aici soldați găsind puțină alinare trupească dar și sufletească.
Interiorul este foarte frumos, îngrijit iar covoarele sunt pufoase și immaculate acoperind partial podeau din marmură.
Ce se observă aici sunt vitraliile care ofera un plus de lumină naturală interiorului biserici, frescele care acoperă zidurile sunt impecabile și datorită faptului că mănăstirea a renăscut după 1990, iar picturile au între 10 și 15 ani vechime.
Curtea interioară este plină de verdeață și flori, iar chiliile sunt foarte bine îngrijite de harnicele călugărițe.
Undeva în spatele curți mănăstiri turiști care doresc sau sunt nevoiți de timp sau vreme să înopteze o pot face fără probleme există camere de cazare special amenajate (nu am întrebat prețul dar sunt sigur că este unul simbolic).
Am plecat de la mănăstire, am coborît agale muntele Măgura un munte plin de istorie, bucuroși că am descoperit o altă pagină din istoria zbuciumată țări noaste.