Mănăstirea dintr-un lemn, amănunte mai puţin cunoscute

TIPĂREȘTE

Ne propusem să mergem pe transalpina, ceeace am şi făcut şi comentat într-un articol anterior. Cum nu mai fusesem de 40-50 de ani prin Oltenia, ne-am rezervat două zile să vizităm câteva mănăstiri, trovanţii de care auzisem dar nu-i văzusem şi peşterile Polovragi şi Muierii de care-mi aduceam vag aminte. După ce am vizitat în Argeş mănăstirea Cotmeana, cea mai veche aşezare monahală din Ţara Românească datată din timpul lui Radu sau Mircea cel Bătrân şi despre care am scris câteva rânduri, ne-am îndreptat spre Mânăstirea dintr-un lemn pe care n-o vizitasem niciodată. Despre această mănăstire s-au scris pe site opt reviewuri aşa încât cel de al nouălea, adică acesta, nu ar avea altceva de făcut decât să-i repete pe ceilalţi. Am găsit totuşi câteva lucruri care nu au fost pomenite anterior şi ar putea să vă intereseze.

In memoriam

Ministrul Aerului şi Marinei, generalul Paul Teodorescu a fost în perioada antebelică membru al Academiei Române, al Legiunii de Onoare şi ataşat militar la ambasade în Europa. S-a implicat în construcţia Şcolii de Război azi Academia Militară, a statuii Aviatorilor din Bucureşti, a fabricii de avioane IRA din Braşov, a construcţiei unor depozite în portul Constanţa, în programul navei-şcoală Mircea cel Bătrân. Din fonduri proprii şi ale Episcopiei de Râmnic a refăcut Mânăstirea dintr-un lemn ajunsă în paragină. Acolo a găsit o o mână de călugăriţe în lipsuri şi neputinţe. A hotărât ca mănăstirea să devină loc de pomenire şi odihnă a aviatorilor şi marinarilor. La Mănăstirea dintr-un lemn a refăcut chiliile, a introdus curent şi apă potabilă, a refăcut drumul şi a construit cimitirul eroilor marinari şi aviatori alături de care odihneşte şi el. A obţinut un statut oficial al mănăstirii cu slujbe de pomenire şi comemorări oficiale de Sf. Ilie şi Sf. Maria, patronii celor două arme. Pe poarta principală realizată în 1895 a scris˝„Pentru cei ce călătoresc pe ape şi în văzduh, Domnului să ne rugăm”. Pe zidurile clopotniţei în afară de două tablouri cu însemnele celor două arme, sunt inscripționate numele tuturor aviatorilor şi ofiţerilor de marină din perioada 1914-1940 şi în viaţă la acea dată (1940). După 1940 intrând în dizgraţia mareşalului Antonescu care-l bănuia carlist a fost arestat la domiciliu. După instaurarea regimului comunist a stat ani buni la canal, i s-a confiscat averea, a fost dat afară din casă şi expulzat într-un subsol. În urma vizitei lui Charles de Gaulle din 1968 în România, (fuseseră colegi la la Saint Cyr) i ˝s-a dat˝ o pensie şi un apartament la bloc într-un cartier mărginaş. Faptul că pe tabelele cu numele piloţilor în viaţă in 1940 erau şi unii care au părăsit ţara sub comunişti, cum a fost Bâzu Cantacuzino, a atras mânia securităţii. Numai relaţiile şi preţuirea de care se bucura în occident cât şi prietenia cu Henri Coandă l-au salvat de la o nouă detenţie. A trăit cu demnitate 90 de ani şi şi-a petrecut ultimii ani din viaţă la Mănăstirea dintr-un lemn, îngrijit de măicuţele care i-au scris pe piatra funerară ˝Fratele nostru Paul˝. În 2001-2002 în faţa mănăstirii au fost ridicate mici monumente, unul al aviatorilor, altul al marinarilor pe care fâlfâie drapelul tricolor. Anual participă la comemorări marinari şi piloţi activi dar şi supravieţuitori ai celui de al doilea război mondial, din ce în ce mai puţini. Pe 28 iunie 2013 s-au comemorat aşa cum se cuvine l25 de ani de la naşterea generalului Paul Teodorescu, fără de care Mănăstirea dintr-un lemn nu ar fi devenit un simbol.

Mit şi adevăr

Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea dintr-un lemn ferecată până acum câţiva ani în argint este de dimensiuni impresionante: 1.5 m înălţime şi 1 m lăţime. Legenda, preluată de scriitori şi cercetători spune că a fost găsită în scorbura unui stejar secular. De aici, părerile se împart. Diaconul Paul de Alep care a vizitat mănăstirea prin 1650 susţine că a fost găsită de un călugăr care a auzit o voce ce-l îndemna să construiască o biserică pe acel loc. O altă mărturie a unui mitropolit susţine că icoana a fost găsită prin 1560 de un cioban Radu care a construit o bisericuţă din stejar. Biserica din lemn din incinta mănăstirii, după stil şi tehnică, într-adevăr pare a fi construită în sec XVI . Documentele îi dau drept ctitori pe Mircea Ciobanul şi doamna Chiajna. Şi în privinţa datării icoanei sunt controverse. Un profesor din Strassbourg o datează din sec. IV, considerând că pictura s-a realizat într-o mănăstire grecească. Mai plauzibilă e ipoteza că a fost pictată în sec. XV la muntele Athos. Nu se ştie cum a ajuns în Valahia şi cine a ascuns-o în scorbura unui stejar. În 1813 icoana a fost ferecată în argintul donat de o familie din Bucureşti dar apărând semne de degradare în 2002 a început un proces de restaurare. Cum s-a constatat că restaurarea a fost prost făcută, în 2003 s-a apelat la specialiştii din Muzeul de Artă. Din 2008 icoana este expusă în biserica de piatră. I s-a îndepărtat învelişul de argint şi s-a constatat că icoana are două feţe: una cu chipul Maicii Domnului cu Pruncul în braţe şi pe verso o scenă din Judecata de Apoi, executată în același interval de timp. În toată lumea există încă trei icoane de acest fel, la Moscova, Ierusalim şi Istambul. S-au impus măsuri de protecţie de excepţie. Icoana a fost montată de o firmă italienească specializată, într-o vitrină în care se menţin constante temperatura şi umiditatea. Imediat au apărut păreri pe surse susţinute de unele feţe bisericeşti care doresc să-şi păstreze anonimatul dar vin cu argumente că în timpul restaurării icoana ar fi fost scoasă din mânăstire, vândută afară pe o sumă exorbitantă şi în locul ei s-a expus o copie. După un val de articole şi comentarii s-a aşternut tăcerea asupra acestui subiect. Am reuşit, natural pe furiş şi fără blitz să fotografiez câteva interioare în biserica de piatră printre care şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Dacă bisericuţa de lemn ar fi putut fi ridicată de câţiva oameni, biserica de piatră a necesitat echipă şi timp. Si aici sunt controverse. Prima existenţă documentară apare în 1635 şi e reconfirmată de un hrisov prin care Matei Basarab declară că a construit-o ˝de isnoavă de´ntemei˝ Din însemnările aceluiași Paul de Alep care a vizitat mănăstirea la 20 de ani de la înfiinţare, rezultă că ctitorul ar fi boier Preda Brâncoveanu oricum, în aceeaşi perioadă.

Cu mărturii scrise, o poveste de dragoste

În anul 1826, Anton Pann, celebrul autor al imnului Deşteaptă-te române pe versuri de Andrei Mureşanu a locuit o perioadă în Râmnicu Vâlcea unde preda muzichia la Scoala Episcopală şi era angajat să cânte în biserici şi mânăstiri în zilele de hram. Ajuns la Mânăstirea dintr-un lemn a cunoscut-o pe Ana, nepoata stareţei Platonida, o tânără de 16 ani care era deja căsătorită. Fata s-a îndrăgostit lulea de Anton Pann cu mult mai în vârstă (35 ani) şi a fugit cu el la Braşov, deghizată în seminarist. Ca să trăiască ei cântau în biserici dar n-au rezistat mult pentru că enoriaşii au început să clevetească despre tânărul cântăreţ care are voce şi înfăţişare de femeie. Au fugit la Bucureşti. În acest timp mătuşa Platonida stareţa, scria scrisori episcopului în care arăta că Anton Pann e bătrân şi beţiv, trăieşte în preacurvie cu nepoata ei şi să nu-l mai angajeze nicăieri fiind o ruşine a bisericii. Deşi au avut trei copii, cei doi nu s-au căsătorit şi relaţia lor s-a destrămat după câţiva ani. După alte câteva relaţii la fel de furtunoase, Ana s-a retras la Mănăstirea dintr-un lemn unde a trăit până la 70 de ani.

---

VIZUALIZĂRI: 3609 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI