Palatul Craioveştilor de la Strehaia

TIPĂREȘTE

În 2011, în drumul nostru spre Croaţia, la intrarea în Strehaia - orăşel care până atunci mie nu-mi spunea nimic - ghida a început o fascinantă poveste despre domnii Craioveşti şi locul lor în istorie, despre palatul pe care ei l-au înălţat aici şi despre ceea ce a devenit acesta peste timp, sfârşind prin a spune precipitat: "Priviţi, priviţi aici, în stânga!" Din mersul autocarului, n-am văzut decât o turlă pătratică, albă, care se iţea deasupra pomilor. Era în plin centrul localităţii, fără nici o dificultate de a o regăsi cu alt prilej. Cum povestea ghidei mi s-a părut chiar interesantă, mi-am propus să nu uit de existenţa acestui obiectiv, iar dacă se va ivi ocazia, să-l vizitez. Şi ocazia s-a ivit, dar mult mai târziu. Vorba românului - "Mai bine mai târziu decât niciodată!"

La sfârşitul lunii august 2014, în drum spre Vinci – Golubac unde urma să petrecem un weekend, special pentru palatul Craioveştilor, am făcut un popas la Strehaia.

Venind dinspre Craiova, veţi remarca încă de la intrare casele ţigăneşti, cu turnuleţe şi acoperişuri complicate. Deşi în majoritate locuitorii din Strehaia sunt români (conform ultimului recensământ), minoritatea romilor iese mereu în evidenţă. Din mersul maşinii, în faţa caselor sau oriunde prin oraş, pot fi văzute - fumând şi gesticulând - pirandele cu fuste încreţite, viu colorate. Cu câteva blocuri moderne, cu spital şi şcoală aflate chiar în centru, Strehaia este o aşezare foarte veche, menţionată de multe ori în paginile de istorie. Din cauza frecventelor atacuri turceşti, în perioada medievală, până a fi stabilită la Craiova, reşedinţa Băniei de Severin a fost la Strehaia. Bănia lui Mihai Viteazul, apoi reşedinţa temporară a capitalei Ţării Româneşti, au fost aici, la palatul domnesc al Craioveştilor de la Strehaia.

Cei care vizitează astăzi palatul domnesc de la Strehaia - cel mai important obiectiv turistic al oraşului - nu vor şti despre ce să povestească mai întâi pentru că aici, între zidurile roase de vreme, vor vedea rămăşiţe ale unei vechi fortificaţii, subsolul reconstruit al unui palat, o biserică domnească foarte veche şi - peste toate - o mănăstire nou reînfiinţată încercând să-şi ducă viaţa de credinţă în plin centru urban.

Trecând pe sub bolta arcuită a turnului, am citit informaţiile turistice afişate acolo, chiar le-am fotografiat, iar pentru completarea textului meu cu date mai exacte, voi apela din când în când la ele.

Se spune că stăpânii moşiei şi satului Strehaia au ridicat pe acest amplasament o curte boierească cu un palat şi o bisericuţă, istoria vorbind despre existenţa lor începând cu a doua jumătate a sec. XIV.

Vechea curte boierească cu bisericuţă, ctitorie a boierilor Craioveşti (după cum sunt cunoscuţi în istorie boierii strehăieni Barbu, Pârvu, Danciu şi Radu - fiii lui Neagoe ban Strehăianul), a fost reşedinţa Băniei de Strehaia.

Ceea ce văd vizitatorii zilelor noastre este ctitoria lui Matei Basarab, descendent şi el din spiţa Craioveştilor, care - în 1645 - a rezidit biserica, a refăcut zidul de apărare, a renovat palatul domnesc şi a construit chilii transformând fosta curte a Craioveştilor în mănăstire. Mănăstirea dovedea nu numai bogăţia materială şi de credinţă a ctitorului, dar - cu o incintă bine întărită, capabilă să opună rezistenţă atacurilor armate otomane şi bandelor de jefuitori de la Dunăre - fortificaţia corespundea planurilor de apărare ale domnitorului, planuri din care făceau parte şi aşezămintele religioase de la Sadova, Brâncoveni şi Căldăruşani, toate întărite cu ziduri înalte, cu turnuri de colţ şi cu metereze.

Biserica încă mai dăinuie, zidurile împrejmuitoare de asemenea, dar palatul domnesc...

Palatul domnesc

În mijlocul curţii, foarte aproape de biserică, se mai pot vedea doar subsolurile reconstruite ale vechiului palat domnesc. După secularizarea averilor mănăstireşti, când viaţa monahală de la Strehaia a încetat, clădirile deteriorate au fost dărâmate, iar beciurile acoperite cu pământ. În urma cercetărilor arheologice, în perioada 1963-1965, vechile fundaţii au fost scoase la iveală şi - pentru importanţa lor istorică - beciurile au fost refăcute.

Pe două scări largi, vizitatorii pot coborî printre zidurile noi de cărămidă şi mortar, în opinia mea - ca aspect - prea noi comparativ cu resturile originale încorporate la bază. Lipsite de patina vremii, pardoselile de piatră brută, arcadele tuturor intrândurilor, nişele, terminaţiile superioare ale zidurilor, nu reuşesc să te transpună în trecut.

Biserica

Biserica este primul edificiu care atrage privirile de îndată ce păşeşti în incintă.

Zidită din cărămidă, cu o singură turlă pătratică amplasată pe pronaos, biserica este acoperită cu şindrilă. Pridvorul deschis, sprijinit pe zece stâlpi masivi, a fost adăugat în 1693 cu ocazia lucrărilor de reparaţii iniţiate de Constantin Brâncoveanu. Tot lui i se datorează şi uşa de la intrare, migălos executată, care a dăinuit până în zilele noastre.

Biserica era încuiată atunci când am fost noi acolo, dar văzându-ne în preajmă, o măicuţă a venit de îndată, a descuiat şi a aprins luminile.

Interiorul este pardosit cu cărămidă, iar între naos şi pronaos este un zid gros cu o deschidere în acoladă. Deşi cam afumată de vreme, pictura lasă să se vadă chipurile ctitorilor Matei Basarab cu doamna sa, precum şi ale boierilor Craioveşti Barbu, Pârvu şi Danciu.

Particularitatea edificiului constă în aceea că altarul bisericii nu este orientat spre est asemenea tuturor lăcaşurilor de cult ortodoxe, ci mai spre sud. Existenţa în incintă a palatului domnesc al Craioveştilor şi necesitatea legării acestuia de biserică printr-un culoar de acces, a determinat această poziţie mai puţin canonică.

Zidurile

Vechea curte boierească de la Strehaia este înconjurată de ziduri înalte de cărămidă, prevăzute din loc în loc cu orificii pentru observaţie şi apărare. În stânga, imediat după intrare, se poate observa un foişor de lemn, cu acoperiş de şindrilă şi cu o scară acum prea şubrezită pentru a înlesni accesul în siguranţă. La baza aceluiaşi zid, destul de ascuns, se află un izvor şi doar susurul apei m-a făcut să cobor cele câteva trepte şi să văd ce se află acolo. Izvorul este închis cu o portiţă neîncuiată, iar în umbra zidului, în apa stătută, mătasea broaştei se dezvoltă în voie.

Nu ştiu dacă este adevărată informaţia privind existenţa unei galerii subterane care începe aici, sub zid, şi se termină în satul vecin, la 3 km distanţă, dar am văzut intrânduri arcuite, zăbrelite, care nu permit accesul vizitatorilor. Acestea să fie, oare, ieşirile secrete ale domnitorilor în caz de asediu?

Mănăstirea

Ctitoria lui Matei Basarab înfiinţată în curtea palatului domnesc de la Strehaia în 1645 a funcţionat ca mănăstire de călugări până la secularizare, în 1863, biserica acesteia devenind ulterior biserică parohială.

În 1990, Mănăstirea Strehaia a fost redeschisă ca lăcaş de rugăciune tot pentru călugări, iar în 2007 a fost transformată în mănăstire de maici.

Ansamblul mănăstiresc fortificat de la Strehaia, alcătuit din turn de intrare, biserică, ziduri de apărare şi palatul domnesc al Creaioveştilor reconstituit în parte, este un monument de importanţă naţională.

---

VIZUALIZĂRI: 2985 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI