Triunghiul mănăstirilor rupestre: Cetățuia Negru Vodă, Nămăiești, Corbii de Piatră (Argeș)

TIPĂREȘTE

În România există mai multe mănăstiri rupestre, înșirate în diverse regiuni ale țării, adevărate vetre de spiritualitate și cultură. Însă despre trei dintre acestea se scrie și se vorbește că ar forma un triunghi sacru ori magic al creștinătății românești. Dacă unim cu o linie imaginară cele trei mănăstiri rupestre Nămăiești, Corbii de Piatră și Cetățuia Negru Vodă, situate toate în județul Argeș, se formează un triunghi echilateral cu o mare încărcătură enrgetică.

Locurile au căpătat de-a lungul timpului o aură sacră prin împletirea adevărului cu legenda, prin legăturile puternice între tradiția istorică și gândirea religioasă. Cu atestări străvechi, ce coboară până la daci, ancorate mai mult în legendă, aceste locuri de închinăciune au existat chiar dinainte de vremurile răspândirii creștinismului pe aceste teritorii. Chiar Sf. Apostol Andrei ar fi poposit la Nămăiești, venind din Dobrogea, și ar fi lăsat aici Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în brațe pentru închinare. De altfel, totul se leagă aici, în acest triunghi, de conceptul de întemeiere: peștera – primul adăpost uman, introducerea creștinismului, prezența lui Negru-Vodă Întemeietorul.

Acces. Dacă ne planificăm cu atenție traseul de urmat și timpul alocat fiecărui obiectiv în parte, putem vizita cele trei mănăstiri într-o singură zi. Plecăm din București pe DN71 către Târgoviște, șosea de calitate bună dar cu multe limitări de viteză din cauza localităților, intrăm pe centura fostei capitale a Țării Românești și ieșim pe DN72A, acceptabil calitativ (cu vreo 6-7 ani în urmă era dezastru pe la Voinești). Drumul șerpuiește pe malul râului Dâmbovița, dealurile stâncoase încep treptat să împresoare râul și să strângă între costișe șoseaua. Intrăm în comuna Cetățeni și la un moment dat vom zări cocoțată ca o adevărată Meteoră a României, Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă. Există indicator către mănăstire chiar în dreptul podului peste râu.

De aici continuâm pe DN72A până la intersecția cu DN73 ce merge spre Brașov, prin Bran-Moeciu, sens giratoriu unde o luăm la dreapta către Câmpulung Muscel (în sensul giratoriu se află indicatoare explicite către obiective). După 50 m virăm la dreapta pe DC19 și la nici un kilometru distanță ajungem la destinație: Mănăstirea Nămăiești (și, eventual, Casa memorială George Topârceanu). Acum câțiva ani era cam greu de găsit un loc de parcare, se putea doar pe marginea drumului, nu era nimic amenajat.

Pentru a ajunge la Corbii de Piatră ne întoarcem în DN73, străbatem orașul Câmpulung Muscel (cu oprire la Mănăstirea Negru Vodă ori la castrul roman Jidova) până la intersecția cu DN73C către Curtea de Argeș, pe care trebuie să ne încadrăm urcând spre stânga pe un pod. În localitatea Domnești virăm stânga dreapta pe DJ731 spre Nucșoara (există și indicator ce afișează 10 km până la Corbii de Piatră). După aproximativ 10 km pe o șosea ce urmărește cursul Râului Doamnei, în apropierea bisericii ortodoxe din Corbi întâlnim alt indicator ce ne traversează râul și ne conduce până la Mănăstirea Corbii de Piatră.

Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă. Autoturismul se poate parca în apropierea podului peste râul Dâmbovița, pe marginea șoselei ori în cele câteva alveole neamenajate. Problema care s-a mai discutat pe AFA este constituită din „cartierul” de rromi ce se află exact în drumul spre mănăstire. Puradeii stau pe marginea drumului ori pe poteca ce urcă spre așezământul religios și insistă să primească bani ori ceva de mâncare. Uneori sunt agasanți, dar trebuie să ne păstrăm calmul și să urmărim ținta noastră: mănăstirea. Pe locul unde se află satul de rromi a existat o așezare geto-dacică destul de mare, iar sus pe munte se afla o cetate dacică fortificată cu ziduri de piatră. Poteca urcă până la altitudinea de 881 m de la nivelul mării, pe un pisc de munte. Trecem printre stânci imense, megaliți uriași, forme diverse ce creează impresii înșelătoare, urcăm trepte formate din rădăcini de copac, mici troițe ne veghează drumul (o rememorare a Drumului Crucii). Un verde crud, de primăvară, ne înconjoară până sus la schitul rupestru.

O legendă musceleană vorbește despre sosirea lui Negru Vodă din Făgăraș și stabilirea de către acesta a unui punct de observație și apărare pe această vale. Negru Vodă reface vechea cetate dacică și o lasă în grija a trei căpitani, de numele acestora fiind legată și întemeierea satele din apropiere. La poalele muntelui au fost ridicate pe rând trei biserici de zid, atestate arheologic. Cetatea de pe munte însă trebuia să beneficieze de un loc de rugăciune, drept pentru care s-au utilizat grotele prezente în munte. De altfel pe pereții lor au fost descoperite însemne dacice (Cavalerul tracic) și însemne paleocreștine (cruci stilizate, etc.). Nu ratați Peștera Moșului, o chilie amenajată într-o grotă, cu picturi și însemne vechi pe pereții de stâncă. Biserica rupestră propriu-zisă e formată din două camere separate de un perete de stâncă: pronaos și naos, altarul fiind despărțit de naos printr-un zid de piatră și cărămidă; se mai păstrează încă urme de pictură din cele trei straturi (secolul al XIV-lea, 1760,1856). În față intrării era construit un pridvor acoperit, care am observat în fotografii mai recente că a dispărut. Din altar izvorăște un fir de apă tămăduitor între marile sărbători creștine Izvorul Tămăduirii și Adormirea Maicii Domnului.

Pe mica platformă din fața bisericii rupestre a fost ridicată după 1993 o biserică de lemn în stil maramureșean. Prin spatele acestei se poate urca către punctul cel mai înalt, troița numită „Crucea dorințelor”. Ca să ajungem acolo trecem printre chiliile modeste înghesuite pe fărâma de spațiu oferit de munte și urcăm pe lespezi de piatră ce păstrează urme străvechi (jgheaburi, urme de pași, scobituri, etc.). Sunt multe de spus despre această Meteoră a României, unele fapte și întâmplări au fost deja scrise pe AFA, altele așteaptă să le descoperiți personal. Sus, la mănăstire, liniștea e la ea acasă, iar deschiderile către zările nemărginite sunt impresionante.

Mănăstirea Nămăiești. Alt punct al triunghiului echilateral este reprezentat de această vatră mănăstirească, situată într-o zonă mai accesibilă, din toate punctele de vedere. Am observat foarte multe schimbări în interiorul complexului religios față de acum câțiva ani, când am ajuns ultima oară acolo (au apărut construcții noi, chiar un muzeu etnografic). Iarăși legenda învăluie întemeierea acestui loc, legendă ce coboară până la daci. Sfântul Apostol Andrei creștinează aceste locuri și lasă spre închinare o icoană, și nu una oarecare, ci una din cele douăsprezece pictate chiar de Sfântul Evanghelist Luca.

Biserica este săpată parțial în stâncă, doi pereți fiind ridicați din piatră și cărămidă și prevăzuți cu două ferestre. Interiorul nu este pictat, există doar icoane agățate pe pereți; turla străbate un inel de piatră apoi este clădită din cărămidă și acoperită cu tablă. O clopotniță drăguță, cu etajul din lemn se află în apropierea bisericii. Spațiul destinat construcțiilor e destul de redus, astfel că s-a recurs la clădiri cu un etaj, bine integrate arhitectonic.

Integrarea mănăstirii în sat, apropierea de orașul Câmpulung Muscel și de ruta turistică spre Culoarul Rucăr-Bran au influențat dezvoltarea așezământului. Zona este mai animată, vizitatorii sunt în număr mai mare, dar acest lucru nu împiedică contemplarea spațiului religios.

Mănăstirea Corbii de Piatră. După ce parcăm autoturismul pe marginea uliței, în dreptul bisericii de lemn. O potecuță urcă în zig-zag, străjuită de o balustradă de lemn, către peretele de stâncă ce are o culoare gălbuie, caldă. Porțiunea ocupată de biserica rupestră este văruită în alb. Peisajul atât de rustic, crucile de piatră, mușcatele roșii din pridvorul bisericii, stâncile galbene... lemn și natură... piatră și natură – sunt coordonatele esențiale ale schitului rupestru. Altă cărare cu balustradă în zig-zag urcă deasupra stâncilor; de acolo se deschide o panoramă frumoasă asupra văii Râului Doamnei. Ctitorie de început de secol al XIV-lea (Magdalena, sora lui Neagoe Basarab), poate cu rădăcini mai vechi chiar, cu două altare biserica rupestră este un unicat în peisajul religios românesc. După plata unei taxe modice am intrat în lăcașul răcoros săpat în gresia galbenă pentru a privi pictura valoroasă, de tradiție pur bizantină, aflată totuși în stare avansată de degradare. Sfinți și îngeri, a căror față și culoare se distinge încă, ne privesc de pe pereții de stâncă. Catapeteasma de zid are pictură ceva mai bine păstrată; în altar observăm masa sculptată direct în stâncă, precum și alte firide și rafturi sculptate în stâncă și acoperite cu ștergare populare. Ieșim din nou la lumină și poposim pe o bancă de lemn, sub stâncă, în trapeza sculptată de vreo 4 m înălțime. Atmosfera patriarhală impresionează, liniștea e perturbată doar de zgomotele specifice satului din apropiere.

Triunghiul sacru oferă liniște, pace, peisaje frumoase, legende. Așezămintele religioase rupestre au anumite elemente de unicitate în spațiul românesc și sunt rezultatul vieții asceților și călugărilor sihaștri pe acele meleaguri.

---

VIZUALIZĂRI: 12061 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI