GPM, love and hate

TIPĂREȘTE

Minunata vara de Bucuresti. Soare, arsita, praf, vecini supraincalziti ce savureaza o bere rece la miezul noptii, in acorduri de guta intrerupte de pocnetul semintelor, mirosuri fetide de la masinile de gunoi - o combinatie perfecta pentru a arata cu 10 ani mai batran.

Unii se dau cu crema pentru a scapa de riduri, noi preferam sa evadam la malul apei. Cum banii de Riviera Franceza s-au cam terminat, am zis sa incercam intai o apa mai aproape de Bucale.

Zis si facut, intr-o joi dimineata, am inceput sa incarc ustensilele de protectia muncii si accesoriile de plaja ale plodului: umbrela mare, umbrela mica, crema de soare, masca de scufundari si tubul, saltelute, saltele, prosoape, fotolii gonflabile, gratarel, carbuni... La acest moment am umplut portbagajul si am inceput sa lucrez la cutia de plafon: mancarica, apa, cort, saci de dormit, haine si alte accesorii, pana s-a umplut si aceasta.

Cand masina s-a lasat vreun centimetru si semana cu un purcel umplut ce statea sa plezneasca, am inchis din cateva incercari capacul de la cufarul din spate (forta invinge intotdeauna) si m-am simtit victorios. Un gand nu imi dadea pace insa, de parca as fi uitat un lucru important. Am revizuit mental lista de accesorii de supravietuire, am verificat cu grija portbagajul si cutia pentru ca bagajele inghesuite dadeau sa muste si sa navaleasca pe mine, totusi ceva era in neregula. Deschid si trapele de acces in spatiul intercostal al porcusorului. Scaunul copilului ocupa o treime din bancheta, bagajele erau la locul lor, totul era ordonat si inghesuit cand m-am luminat. Uitasem sa amenajez un loc pentru consoarta din dotare. Ups. Ca un pilot experimentat ce sunt, am refacut calculele de distribuire a greutatii in habitaclu, mutand bagajele din spate in fata, le-am asigurat cu centura ca sa nu le amendeze politia si am invitat participantii la marea evadare sa isi ocupe locurile desemnate.

Kinderu protesta ca e stransa ca un parizer in centuri si nu vede in fata, nevasta protesta ca nu are loc sa isi intinda picioarele si prolifera amenintari ca nu o mai prind la cort daca nu iau un minivan, intrebandu-se retoric de ce nu putem sa plecam si noi cu 2 valize de mana ca oamenii normali, radioul urla in incercarea disperata de a atenua lungimile de unda din spate, aerul conditionat nu mai facea fata la relanti. Mirobolant.

Intr-un final incepem sa rulam pe pista si ne-am incadrat pe culoarul catre mare numit pompos Autostrada. Cu grija sa nu trezim aparatele radar, cam in 3 ore am reusit sa intram in Constanta, fiind extaziati ca in sfarsit nu mai trebuie sa intram pe DN si ne-am proptit in poarta GPM.

Ca de obicei, la poarta fiecare incearca sa blocheze intrarea cat mai bine, ca sa nu intre nimeni inainte si sa ocupe locurile mai bune. Ca un bun manager al familiei, am inceput sa trasez sarcini pentru fiecare membru al echipei. Nevasta a devenit cercetas sef cu sarcina de a repera un loc de intins sufrageria, copilul nu trebuie sa faca decat ce face de obicei, adica sa polueze fonic ca sa tina dusmanii la distanta, iar eu am preluat sarcina de a rezolva "paper work".

Ca sa intram si noi in era high tech, mi-am dotat jumatatea cu un walkie-talkie si i-am dat drumul in stabiliment. Cum hartiile au fost rezolvate relativ rapid, am inceput sa imi triangulez nevasta. Pozitiv: a invatat pe ce buton sa apese pentru emisie. Negativ: a uitat ca trebuie sa dea drumul la buton pentru receptie, asa ca ma intreba din ce in ce mai nervoasa de ce nu raspund. Noroc cu kinderu ca e mai deschis la tehnica si i-aresat un crush course de folosire a statiilor de emisie-receptie.

Odata identificata familia, am parcat cu grija sa nu raman impotmolit in nisip si am purces la curatarea unei doze de bere rece, incercand sa imi fac curaj pentru procesul de despachetare-ansamblare a sufrageriei ambulante.

Eu vreau la mare te roooooog, spuse kinderu, iar soata s-a sacrificat si s-au dus pe plaja.

Te descurci, nu-i asa, spuse ea zambind strengareste si duse au fost amandoua.

You can do it! Imi rasunau in urechi cateva versuri de cantecel motivational, in timp ce deschideam portbagajul si sacosele ma muscau nervoase de maini.

Deci, curatarea terenului de ghimpi, crengute si pietricele, rularea foilor de sol, inaltarea pavilionului ca sa am unde sa imi trag sufletul la umbra, despachetarea cortului, studierea graficelor de ansamblare (cort nou), numararea betelor, renumararea, studierea inca o data a schemei, instalarea cortului. Ups. Am montat cortul cu spatele spre mare, asa ca, again pe directia corecta. Scoaterea bagajelor, umflarea saltelelor, sacii de dormit, aragaz, aparatoare de vant, scaune, masa si gata.

Intr-un final, cand zaceam leoarca de apa pe un scaun si incercam sa restabilesc nivelul electrolitilor cu inca o bere rece, apar si comorile mele ude leorca de la dus si cu nisipul atarnand pe picioare. Ce face kinderu in primul rand, duce tot nisipul pe saltele si se apuca sa topaie fericita, decretand ca de vreme ce avem doua camere, una este a ei iar noi putem sa dormim langa bagaje.

Ce se mai poate intampla acum?

Am inceput sa studiez locurile. Toate zonele umbrite full, numai unde eram noi era cam liber, spatiul dintre casute si mare fiind delimitat cu o sforicica. Rosie.

Nu am bagat in seama acest amanunt, punand pe seama unor turisti prea zelosi cu asigurarea intimitatii. Intreb in stanga, intreb in dreapta, nimeni nu stia nimic. Toti declarau in cor ca asa le-ai gasit, iar aparatorii pajistei, recte paznicii nu anuntau nicio evacuare.

Ok, e bine atunci. Lasa firisorul acolo ca ne pazeste de sforaitori la un metru de cort.

Curatenia stabilimentului era exemplara, mult imbunatatita fata de anii anteriori. Cam la fiecare 2,3 ore isi facea aparitia un echipaj de cules gunoaie si golit tomberoane. Bineinteles ca romanul nu se simte bine daca nu arunca ambalajele pe jos, asa ca oamenii isi castigau cu brio banutii.

Din loc in loc gasesti butoaie pentru jar.

Despre casute nu pot sa va spun decat ca nu isi merita carca de bani, in afara de cazul in care incepe o ploaie torentiala, iar cortul tau cel nou, de vara, este aerisit prin toate partile si se infaptuiesc niste mici vortex-uri inauntru, asa cum scria si in prospect. Cand stai in soare si e doar briza e super ok. Pe furtuna e mai dificil sa stai drept.

Dupa ce am reusit sa ne recastigam spatiul vital ocupat vremelnic de catre plod si l-am adormit pe salteluta lui, am ciugulit impreuna o bericica la lumina luminarilor, cu picioarele in nisip, ascultand valurile si admirand lansarile de lampioane chinezesti. Genuine romance, sau cum declara un magazin de pielarie din Turcia "genuine fake leaather".

Dimineata pe la 8, cand era somnul mai dulce, apare renumitul compactor de nisip si nervi.

Numai ca, spre deosebire de anii trecuti, a aparut o zona de sezlonguri si umbrelute in fata locantei, asa ca musiu onor sofer de compactor se trebaluia doar in acea zona. Bucata de plaja ramasa pentru palmasi nu merita un asemenea tratament. Nici curatenie. Morala, daca vreti plaja curata veniti de luati umbrela.

Micul dejun pe plaja, in buza apei, este ceva peste hotelurile de 5 stele, desi nu pot nega ca as prefera un bufet suedez pe plaja.

Cu burtica linistita ne avantam spre valuri. Ghinion. Trebuie sa treci bineinteles prin renumitul val de alge puturoase. Doar suntem romani si ne-am obisnuit sa nun se schimbe nimic. Doamne fereste sa curete cineva plaja ca am fi debusolati toata ziua. Chiar nu ne-am simtii bine fata putoarea familiara.

Spatiile sanitare de la plaja, ca de obicei super pline de marlani si de produsele lor secundare.

Coada la dus, doar teava fara para, as usual.

Schimbarea a intervenit la grupul sanitar din colt, unde tronau cateva superbe wc-uri turcesti. Acum era renovat si fiind mai ascuns si mai in afara drumului drept intre plaja si locatiile marlanilor, era si mai curat.

Vineri pe la asfintit ne-am lamurit cu firicelul rosu si rostul lui in viata, atunci cand a aparut nasul cu socrul mare si au luat in primire spatiul incadrat de firicel, locul unde sa va desfasura... O nunta. Biutiful. Sambata dimineata am probat sufa si lopata, nasul a ramas ingropat in nisip. Dret sa va spun, si eu am furat-o prima data in acea zona, fiind o groapa plina cu nisip intre buruieni si nisip tasat.

Pe la pranz am incercat sa mancam ceva la restaurantul din stabiliment, insa coada fiind prea mare am preferat totusi sa mergem la Scoica. Zis si facut. Parcam frumos masina, intram in cosmelie si scanam dupa o masa. Erau mai multe mese goale, dar pline de resturi. Facand zoom pe clienti observ o usoara iritare in aer de parca erau toti opariti. Misterul se lamureste cand apare un chelner ce ne sopteste ca ei sunt un pic in greva, asa ca ar fi bine sa o cam stergem ca ei servesc in ritmul in care sunt platiti. Deja stomacelele dadeau in clocot, kinderu vroia ciorbita, asa ca am ales varianta cea mai la indemana. Self-service urile din bazar. Dupa vreo 15 minute de cautat loc de parcare si inca vreo 45 de stat la coada, ajungem sa punem mana pe ceva comestibil. Numai bine ca se facuse ora 15 si deja n se facuse foame iar.

La locul viitoarei bacante deja se instalase scena pentru muzicanti si dantuitori, cortul cu bufet si ceva nuntasi.

Foarte draguti, ne-au confirmat ca daca vrem putem sa ramanem la fata locului si sa ne bucuram alaturi de ei la fericitul eveniment, insa am considerat ca e mai ok sa le lasam spatiu de manevra.

Am inceput manevrele de repunere in saci si sacose a harnasamentului, timp in care fetele mele au profita sa faca inca o baie scurta in mare si ne-am luat zborul spre Stinky Bucale.

Ca si rezumat pot spune ca anul trecut curatenia este pastrata mai bine, zgomotul e mai mic (daca faci abstractie de nunta), barul de pe plaja produce decibeli la un nivel un pic mai atenuat, insa a aparut un cinema in aer liber langa, asa ca s-e compenseaza zgomotul pana la 3 dimineata. Grupurile sanitare sunt curatate de mai multe ori pe zi, insa nu sunt imbunatatite conditiile, marlanii sunt la fel, dar parca le-a mai crescut burta, cojile de seminte ajung tot in iarba si nisip deoarece sunt biodegradabile. Per total nu se poate compara cu stabilimentele din Croatia, insa daca nu esti dispus sa bati cateva sute bune de km este cea mai OK varianta, ajungand sa il urasti si sa il iubesti in acelasi timp. Adica sa iubesti locurile si sa urasti oamenii care se multumesc doar sa asigure minimul necesar ca sa nu fie inchisa locatia, fara sa se preocupe de imbunatatiri periodice astfel incat sa isi surprinda pozitiv clientii an de an.

Pur stil romanesc, turism de haiducie.

---

VIZUALIZĂRI: 2558 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI