Peripetii si un weekend de vis la Casa Matei

TIPĂREȘTE

In general nu reactionez din impuls imi place sa pregatesc totul minutios pana la ultimul detaliu, dar de data asta m-am lasat “dus de val” si am raspuns unei provocari.

De o pauza pentru a intrerupe rutina stiam ca am nevoie, asa ca de ce nu? Caut bilete de avion pentru Bucuresti inainte de a stabili cu exactitate destinatia finala. Perioada oarecum disponibila pentru “plimbare” (fara a ignora prea mult munca) era in perioada 6-8 decembrie, si dupa calculele mele pentru circa 3 zile puteam sa dispar fara ca multi sa-si dea seama de lipsa mea. Stiu, nu era mult un sfarsit de saptamana dar oricum era mult mai mult decat nimic. Destinatia finala undeva in zona Buzaului, nu prea fusesem prin acele zone in trecut, asa ca am apelat la “amicul google” sa-mi spuna ce s-ar putea vizita si unde s-ar putea stabili cineva in vizita pentru un weekend. Alegerea a cazut pe o pensiune din zona, Casa Matei urmand si sfaturile cuiva implicat in acel “dus de val” al meu. Numele imi parea cunoscut, initial credeam ca e o ramasita din “epoca de aur” dar aveam sa descopar mai tarziu ca nu e asa. Unde mai pui ca in weekendul de Sf. Nicolae aveau in oferta si un “pachet complet” si cum ofertele nu se refuza niciodata, am optat pentru ea. Nu aveam sa regret, optima alegere.

Rezolvat si punctul “cazare”, ramanea doar sa-mi mai programez masina in aeroport pentru perioada cat urma sa fiu “in tara” si cam atat. Inca 5 minute de butonat pe “amicul google” si am rezolvat si capitolul asta.

Avand doar un weekend la dispozitie nu eram dispus sa pierd nici macar un minut din sejur si cu masina castigam ore. Nu stiam cum si pe unde voi merge, problemele cu programul din acele zile nu-mi apartineau, stiam doar ceva despre niscai vulcani noroiosi prin partile alea pe care mi-ar fi placut sa-i vad … si doar atat. Acum urma doar sa astept … 12 zile … si 12 zile au trecut. Dar cum planurile uneori se mai si incurca tin sa amintesc ca noaptea inaintea plecarii nu am dormit … dar nu de nerabdare ci din cauza muncii si pentru a pleca cu constiinta impacata a trebuit sa fac “o noapte alba”. La ora 05,45 intram in casa si la 08,10 aveam zborul.

Norocul meu era ca la ora aia mai mult de 15-20 minute nu fac pana la aeroport, asa ca un dus rapid, un barbierit in galop, 3-4 boarfe inghesuite in fuga la bagaj si pe cai! Cum a fost zborul pana in Otopeni? O. K., dar trebuie sa specific ca am aterizat in timp, punctual, nici macar un minut de intarziere! Programasem rentcar-ul cu o mica marja de eroare pentru a compensa intarzierile “obisnuite” si acum s-au gasit si astia s-o faca pe punctualii cu mine!

A trebuit sa astept circa o ora pana sa-mi iau cheile de la masina si a lua calea Buzaului. Dar in ce directie? Hmmm … aveam GPS-ul cu mine. Incerc sa impostez Buzau!!! Nu vrea, butonez putin la el si stupoare! Descopar ca harta pentru Romania nu o aveam incarcata pe GPS-ul asta! Cel cu harta Romaniei il imprumutasem unui prieten in luna lui august “pentru cateva zile”. Am inteles… plecam orbeste la drum, dau cheie si plec, fac cativa km (in directia buna) si… sclipire de geniu! Are GPS si “androidul” meu de pe mobil… dar daca-l pornesc “suge” la baterie si fiind deja cu bateria pe undeva pe la 20%, raman fara in cateva minute… Trag pe dreapta si incerc sa conectez androidul meu la “bricheta” masinii dar nimic, ledul se incapataneaza sa ramana stins. Ma resemnez abia dupa ce sun la rentcar si-mi confirma nonsalant ca “e adevarat, nu functioneaza… dar e vreo problema in asta?” E adevarat ca incetasem sa fumez (pentru cateva zile doar), dar mobilul meu trebuie incarcat. Scuzele de rigoare si cam atat. Ma aflam pe undeva pe DN1 (la iesirea din Bucuresti spre Ploiesti) in parcarea unui supermarket. Simteam nevoia sa aprind o tigara… de nervi. Intentia a fost sa intru pentru a cumpara tigari, dar la iesire m-am gasit in brate cu o sacosa de dulciuri. Hotarasem intre timp ca era mai “dulce” sa mori de diabet decat de cancer.

Urc la volan dau cheie… si surpriza: fara baterie. Sun la rentcar dar pana sa raspunda raman fara baterie si pe mobil. Incepusem stramb mica mea vacanta. Mai rau de atat ce putea sa fie? Am incercat sa ma sinucid rontaind la bomboanele cumparate ceva mai devreme si dupa 5-6 macinate intre dinti, scot din bagaj laptopul (bateria full macar el saracutul) si incarc bateria la mobil. Descopar intre timp si misterul de ce am ramas fara baterie la masina si cu ajutorul a doi oameni saritori din zona (de aveau cabluri sa-mi dea curent pentru pornire) plec din nou la drum.

La cum incepuse vacanta mea, ma asteptam ca totul va fi un esec total! Dar nu a fost sa fie asa. De aici au inceput sa se lege lucrurile, chiar daca era un frig intepator (conduceam cu geamul deschis la masina tinand cont de “noaptea alba” avuta in precedenta), deja dupa Ploiesti frigul s-a mai inmuiat putin.

Eram deja in intarziere, dar dupa peripetiile avute era si de inteles. Suna telefonul, cateva explicatii si un “ajung cam intr-o ora” calmeaza situatia. Sunt iertat, cel putin de data asta. Cuiva care face 2 ore de avion si inca 140 de Km la volan dupa o noapte nedormita i se poate ierta jumatate de ora de intarziere. (intarziere fiind oricum impropriu spus, in realitate estimarile erau facute cu o marja ampla de eroare). 50, 40, 30, 20, 10, 9 … 3, 2, 1 Km si ajung in Buzau.

Am recunoscut McDonald-ul! Deci in ani, mai trecusem pe acolo… in trecere, mergand spre Braila cred. Indicatii prin telefon, opresc, astept si incarc si bagajele “EI” si luam acum directia Casa Matei. Dupa indicatoare ar fi trebuit sa fie la 23 de Km de Buzau dar am ajuns cam repede asa ca in zilele ce au urmat am verificat kilometrajul masinii si in realitate sunt doar circa 17 Km.

Structura e de constructie recenta, inaugurata (aveam sa aflu mai tarziu) in 2007. Situata chiar la marginea raului Buzau in preajma comunei Berca (de care si apartine geografic si administrativ).

La intrarea in pensiune o parcare imensa, parcam si mergem catre receptie. Foarte draguta si cordiala receptionera ne insoteste si ne arata doua camere sa alegem. Una la primul etaj si cealalta la mansarda. Las partenerei placerea de a decide camera de-i place si dau consensul multumit ca a ales mansarda. De la fereastra puteam vedea raul Buzau, un teren de tenis (cred) in departare si langa cladire piscina … brrrr cu minus 4-5 grade afara numai chef de piscina nu aveam! Dar inauntru era cald, nu ca as fi friguros eu dar partenera sigur era preocupata in privinta caldurii, preocupari care s-au dovedit a fi fara motivatie pe toata perioada sejurului. Camera destul de mare cu un antreu imens, tv in camera, moquet pe jos, baia curata si ingrijita, dus cu o apa fierbiiiinte si totul O. K.

La peripetiile si ghinionul avut in drum spre pensiune, nu mi se parea adevarat ca incepe sa fie si bine. Ne instalam, desfacut la bagaje … mancat de gogonele, dus, iar mancat la gogonele, fara tigari bineinteles doar dulciuri si gogonele … asta pana s-a facut ora de cina. (stiu la ce va ganditi … “numai gogonele si bomboane la asta” … dar sa va fie rusine, certe lucruri nu se povestesc).

Coboram la masa festiva, dupa ora 19,00 prefixata ca ora de incepere, 19,30 cred. Erau persoane la mese, muzica si abia incepuse servitul la mese. Picam din picioare de somn, pleoapele incepusera sa prinda greutatea plumbului, “noaptea alba” avuta cu o seara inainte isi revendica acum primatul asupra mea. Incerc sa rezist eroic. Suntem invitati la masa si suntem asezati langa o pereche simpatica, care aveam sa aflu ca sunt si prieteni (sau doar cunostinte) cu partenera mea. Vin alb servit la masa, (la oboseala mea doar vinul imi lipsea), friptura faina de porc, acrituri langa (da, erau si gogonele!), dar ce am ramas placut surprins e gustul la ceva de parea un cuibar de vrabie, chiar si la modul cum era asezat in farfurie! Am intrebat ce e si mi s-a explicat ca e praz taiat fin si trecut in ulei (la tigaie cred) … probabil cu ceva condimente, dar foarte bun. Am baratat dealtfel “cuibul de vrabii” al jumatatii de o aveam alaturi cu dulcele oferit ca desert la sfarsitul mesei (oricum la bomboanele mancate de mine pe ziua aia riscam diabetul daca ma atingeam si de desert).

Restul serii dansuri rasete si glume, dupa care ne-am retras la culcus. Abia a doua zi dupa un mic dejun abundent (puteai sa scoti din inaniţie un mic satuc din Etiopia) cu multe dar multe bunataturi, servit la parterul hotelului si dupa 3 sau 4 cesti de cafea am aflat ca nu putem vizita faimosii vulcani noroiosi datorita timpului nefavorabil.

Ne impacam cu ideia dar cerem totusi informatii despre vulcani. Ar circula zvonul ca noroiul ar fi benefic sa faci impachetari (tip impachetarile de namol din Techirghiol) sau ca masti pentru obraz, lucruri femeiesti … FALS!!! Cel mai fals lucru, si asta ne povestea un medic din zona, deci oarecum o persoana avizata. Vulcanii noroiosi sunt formati de gazele naturale care se ridica la suprafata, antrenand apa sarata din nisip si mici cantitati de titei, si in cel mai fericit caz o baie in namolul respectiv te face sa scapi de paduchi si nimic mai mult.

Va fi pentru altadata vizita… asa ca ne-am orientat atentia catre alte obiective din zona. O manastire din secolul al XVll-lea atestata inca din anul 1634 “Manastirea Răteşti”. Nu era dificil de ajuns cu masina, 10 minute, poate nici macar, in linie dreapta nu cred ca ar fi mai mult de 1,5 Km, ultimii 5-600 de metri chiar drum de tara si in unele zone abrupt ca pe timp de ploaie, ninsoare sau polei as prefera mersul pe jos si nu masina, as fi mai in siguranta. Maicute (in 2006 erau 75 la numar) am vazut putine, sau chiar deloc … dar ce am vazut in interiorul bisericii mi-a placut enorm. Usile autentice (probabil) din anul cladirii bisericii, picturi pe peretii bisericii (partiale picturi de fapt) autentice din perioada respectiva, obiectele de cult (nu toate, aici recunosc) care aratau vechi de sute de ani… pana si aerul de-l respirai avea iz de istorie acolo. Un lucru discordant mi s-a parut instalatia de incalzire in interior facuta in PEXAL serpuind aparenta pe zid si calorifere in tabla enorme (oare cine a fost macelarul de arhitect de a decis solutia asta?). Sa pui langa picturi de Nicolae Teodorescu si Gheorghe Tattarescu asemenea monstruozitati… Inca un lucru interesant, o Biblie veche in greaca, latina si ebraica (multilingua), datata 1629 este in custodia manastirii respective, nu stiu daca era chiar cea expusa in biserica, dar sper ca nu. De cand am intrat si pana am iesit din biserica, nu am vazut pe nimeni pe acolo, doar in curte mi se pare ca am zarit suflet de om. Cuprins de sedinta fotografiga si vizitarea zidurilor in ruina alaturate, nu cred ca a durat mai mult de o ora vizita. Intentie sa renoveze si sa intareasca zidurile vechi de sute de ani era, faceau marturie cei 10-15 colaci de sarma fier-beton prezenti la baza lor si inca neatinsi de “cautatorii de fier”. Terminand cu vizitarea manastirii, am facut o plimbare in Buzau (cafea, sucuri si nimicuri) dupa care am revenit la pensiune.

Nu am coborat pentru cina in seara aia, am ordinat totul in camera, cârnații de Pleșcoi (sunt cârnați din carne de oaie, condimentați cu ardei și usturoi), carnati taranesti de porc, cartofi pai, dulciuri, vin si cam atat cred, era mai comod si nu mai aveam chef de iesit.

Ziua urmatoare, luni deci, urma sa iau zborul (la propriu si la figurat), si trebuia ceva timp sa revin incet incet cu picioarele pe pamant. Luni, ziua plecarii… micul dejun la ora 11,00 – 11,30 cred (chiar daca afisul indica ora 09,30 termen limita pentru servirea dejunului si venisem doar pentru cafea, ne-au asezat la masa insistand pentru a ne servi!!! (se intampla peste tot asa?) Am facut imi amintesc in dimineata aia si turul complet al pensiunii, unele camere si exteriorul… frumos. Un angajat al pensiunii, angajata de fapt, ne-a povestit pe indelete ca aici se organizeaza periodic (nu numai in perioada vacantelor) si tabere pentru copii, cu focuri de tabara.

Spatiu de joaca amenajat pentru copii, piscina in curtea pensiunii, terenul de tenis si mini-fotbal, inchirieri biciclete, pig-pong off-road si biblioteca proprie completeaza oferta ampla a acestei pensiuni.

Am uitat ceva? DA, pescuitul pe malul raului… dar nu am inteles in ce conditii se face si daca se si prinde ceva. Oricum cei pasionati de pescuit probabil stiu mai bine decat mine. Am trecut apoi si pe la receptie pentru plata sejurului, totul, cazare, masa festiva, mic dejun pentru 2 zile, un pranz si o cina la pat plus cafele de nu le mai retin numarul 650 de lei pentru 2 persoane.

Nu numai calitatea serviciilor dar si pretul super! Multumit pe deplin si cu siguranta voi reveni.

---

VIZUALIZĂRI: 2330 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI