GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cheile Banitei
Cheile Banitei sunt putin cunoscute de turisti, chiar si de localnici, desi sunt foarte spectaculoase.
LOCALIZARE
Cheile Banitei sunt situate la 8 kilometri de Petrosani, pe E79, Petrosani-Hateg. Dupa indicatorul de iesire din Petrosani si cel spre Pestera Bolii, intalniti pe partea dreapta (pe sensul de mers dinspre Petrosani spre Hateg) o benzinarie no name (nu mi-am dat seama daca este sau nu dezafectata). De la respectiva benzinarie se face un drum forestier, pe care mergeti pana la o bariera din lemn. ATENTIE! Drumul NU este cel care trece calea ferata, ci cel din dreapta, pe langa un gater. Treceti practic prin curtea acestui gater si urmati poteca pana dati de chei - cateva zeci de metri, dupa aprecierea mea.
Cheile sunt spectaculoase, formate prin prabusirea tavanului unei pesteri. Sunt destul de scurte, aproximativ 250-300 de metri si pot fi parcurse doar prin apa. Astfel ca este recomandabil sa aveti la voi ceva incaltari de apa.
In perioada in care am fost noi, desi plouase, apa era relativ calda si abia trecea de glezne. Am gasit o singura portiune mai adanca, spre iesire (unde apa ajungea pana la genunchi), dar care poate fi evitata daca se merge pe margine. Fundul apei este cu pietre, destul de alunecoase, la inceputul cheilor, dar dupa ce traversati aceasta portiune veti intalni nisip.
Cheile merita parcurse in intregime -senzatia pe care o ai cand le traversezi nu poate fi simtita decat fiind acolo, printre stanci si in mijlocul apei, nu doar la intrarea in chei.
Pacat ca este un obiectiv atat de putin cunoscut, chiar si de localnici. Noi am ratacit destul de mult pana am gasit drumul, dar efortul ne-a fost rasplatit pe masura. Zic ca nu este cunoscut de localnici pentru ca am intrebat mai multe persoane cum putem ajunge acolo dar nu stiau de existenta acestor chei in apropiere (sau poate li se parea ceva banal in peisajului locului). Si cand zic in apropiere, zic la 300-400 de metri de chei.
Prin urmare, daca treceti prin zona, nu ratati Cheile Banitei. Va garantez ca nu veti regreta o abatere din drum de maxim o ora (asta daca va lasati dusi din aceste minunate locuri).
Trimis de iuliaen in 29.08.13 09:59:14
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în M-ȚII ȘUREANU (Orăștiei).
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iuliaen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.45358600 N, 23.31862400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@iuliaen: Noroc cu review-ul tau. Am trecut pe langa zona asta, dar din pacate am trecut si calea ferata.
Am intrebat pe cineva de acolo si ne-a indrumat aiurea, ne-am intors spre hateg vreo 15 km, dupa care am cautat pe net si am dat de review-ul tau, unde spuneai ca dupa bariera de lemn. De mare ajutor. Mersi
@alisaL: ma bucur ca am putut fi de ajutor. Aceeasi problema am intampinat-o si noi. Am incercat sa explic cat am putut mai bine cum se ajunge acolo, pentru ca este un loc care mie mi-a placut foarte mult si imi pare foarte rau ca nu este promovat.
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Cheile Băniței & Peștera Bolii [Bănița-Peștera, HD], M-ȚII ȘUREANU (Orăștiei)" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 O zi in zona Petrosani - Cheile Banitei si Pestera Bolii — scris în 19.08.22 de Rox.Patrik din ARAD - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Peștera Bolii – important obiectiv hunedorean — scris în 08.12.21 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Chei 2 in 1 — scris în 19.08.21 de raducondurache din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Prin Cheile Băniței, distracție la cote maxime — scris în 21.10.20 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Cheile Banitei - un loc super wow! — scris în 04.08.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Portie de racoare si sanatate in Pestera Bolii — scris în 03.08.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Cheile Banitei si Pestera Bolii — scris în 24.11.19 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ