ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.11.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
NOV-2015
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

O plimbare până la Cabana Cuca din Munții Iezer (1210 m) – oază de liniște și relaxare

TIPĂREȘTE

Obligații de familie ne-au consemnat la Câmpulung Muscel în week-end-ul când la București se desfășura TTR, ediția de toamnă. Și pentru că asta nu ne consumă mult timp, dar drumul trebuie musai făcut, îmbinăm de fiecare dată utilul cu plăcutul, stabilim o zi pentru util și una pentru plăcut și revedem locuri care ne sunt dragi în acea zonă, chiar dacă am ajuns să le repetăm, pentru că din păcate, nu apar alte obiective peste noapte. De data aceasta, după rezolvarea problemelor și pentru că suntem mari amatori de mers pe jos, mai ales prin pădure, ne-am gândit să facem o plimbare până la cabana Cuca, pentru că nu mai fusesem de mult, iar la întoarcere să ne abatem prin localitatea Mioarele, să trecem prin satele de pe dealuri și să ieșim înapoi în drumul de București ori pe la Drăghici, ori prin Poienari (Poienarii de Muscel), ambele drumuri extrem de spectaculoase, pe la Drăghici, neasfaltat, însă.

Punctul de plecare pentru cabana Cuca este cabana Voina, situată la 20 de km de Câmpulung Muscel iar din București poți să ajungi astfel:

- prin Târgoviște - Câmpulung Muscel - Cabana Voina - Cabana Cuca, (aprox 160 de km) sau

- prin Pitești - Câmpulung Muscel - Cabana Voina - Cabana Cuca, al 2-lea traseu fiind mai lung cu aproape 30 de km, dar ai avantajul autostrăzii.

Noi mergem pe ambele trasee. Prin Târgoviște, daca vrem să revedem din obiectivele turistice ale orașului dar și ca să ne oprim la Cetățuia Negru Vodă din Cetățeni sau Mrea Nămăiești care sunt oarecum în drum. Dar in mod deosebit o luăm prin Târgoviște - Câmpulung, pentru Valea Dâmboviței și pentru peisajele pe care ni le oferă.

De data aceasta am mers prin Pitești pentru avantajul autostrazii și am avut un drum bun, după ce toată vara s-a lucrat la șoseaua dintre Pitești și Câmpulung și s-a circulat foarte greu. În al 2-lea week-end din noiembrie mai era doar un stop și acum avem o șosea foarte bună pe această porțiune.

Cabana Cuca e amplasată pe malul râului Lespezi, în masivul Iezer-Păpuşa, în județul Argeș și a fost construită în anul 1974 la inițiativa clubului România Pitorească din Pitești. De aici poți face mai multe trasee montane între 4 si 10-11 ore către Vârful Păpușa, Vârful Cascue, Cabana Plaiu Foii dar poți să ajungi și pe Valea Dâmboviței. De asemenea, de la cabana Voina, poți ajunge în câteva ore pe Vârful Iezer. Toate sunt trasee mai lungi și mai grele, dar eu vă spun acum despre un traseu scurt, deloc obositor și la îndemâna oricui.

Pentru Cuca noastră am ieșit din Câmpulung prin nordul orașului (drumul spre Brașov) și după ce am trecut prin localitatea Lerești și mai apoi pe lângă barajul și lacul de acumulare Râușor, am ajuns la Cabana Voina, drumul fiind presărat cu indicatoare suficiente. Șoseaua este asfaltată și foarte bună iar peisajul montan este de vis, chiar și acum, toamna. De data aceasta nu am intrat deloc in Cabana Voina, ci doar am remarcat parcarea plină, semn că destui oameni ieșiseră la plimbare în acea zi de toamnă târzie.

Nu am parcat, ca de obicei la cabana Voina, ci am mers cu mașina încă 2-300 de metri, până la pod și pâlcul de case care există acolo, (zona Plai) și am lăsat-o acolo. Practic de aici începe traseul prin pădure și am urmat firul din dreapta, pe valea Cuca pentru a ajunge la destinația noastră.

Trebuie să vă spun că la Cabana Voina, dar și pe drum găsiți indicatoare pentru Cabana Cuca care se bat cap în cap. Prin indicatoare suntem informați că se află la o altitudine de 1175 m. Pe cabana Cuca o să găsiți scris 1210 m. Referitor la distanță, imediat dupa zona Plai este o piatră imensă pe care scrie cu vopsea: cabana Cuca, 3 km. Dupa ce treci de ea, la vreun km, este un panou pe care scrie: cabana Cuca 4,5 km. Până autoritățile se vor pune de acord și vor corela informațiile, eu consider pentru cabana Cuca altitudinea care este înscrisă pe ea, adică 1210 m, iar ca distanță, cred că între Cabana Voina și Cabana Cuca sunt între 3 și 4 km, dar nu peste 5, așa cum sugerează al doilea panou. Timpul indicat este 1-11/2 ore la dus și o oră la întors, dar poate fi aproximativ pentru că este în funcție de cât iți place să te oprești pe drum. Noi ne-am cam lălăit la dus și cred că am făcut aproape 2 ore cu toate opririle și cu picnicul de la buturugă.

Drumul până la Cabana Cuca a fost destul de lejer. Se urcă foarte puțin pînă la cabană, pe un drum forestier, se merge tot timpul pe lângă apă, nu este deloc obositor, cum spuneam, și este accesibil pentru orice amator de mișcare și de aer curat. După ce vă afundați în pădure o să întâlniți multe cascade artificiale, o hidrocentrală, o căbănuță părăsită, un izvor pentru reâmprospătarea stocului de apă (mai este unul aproape de cabana Cuca), dar și un punct forestier pe la jumătatea drumului. Se poate ajunge și cu mașina, dacă este înaltă și dacă nu o iubiți prea tare. Eu vă recomand totuși o plimbare pe jos pentru că o veți gusta din plin.

Noi suntem genul de turiști care ne bucurăm de orice loc pe care îl vedem in lumea asta, dar nimic nu se compară cu ceea ce simțim când mergem prin pădure sau pe orice fel de potecuță. Nicăieri nu avem un sentiment comparabil și regretăm permanent că nu facem mai mult decăt facem.

Ne-am bucurat de drum, ne-am oprit pentru un picnic pe o buturugă, ne-am abătut din drum ca să ne apropiem de firul apei din când în când, iar după ce am trecut de jumătatea drumului ne-au ieșit în întâmpinare câinii cabanei, 2 exemplare extrem de frumoase care ne-au condus apoi până la cabană. În cele câteva ore petrecute pe traseu și cât am stat la cabană am întâlnit un grup de 4 persoane care au ajuns la cabană când plecam noi și 2 tineri care începeau traseul când noi l-am terminat.

Nu l-am găsit pe nea Romică acasă, totul era închis pe acolo dar am rămas o oră, poate mai mult, pentru a ne învărti printre acareturile cabanei. Zona este liniștită, curată și nu vezi de jur împrejur decăt pădure. Curtea este plină de tot felul. Leagăne, mese cu băncuțe, o caruță cu coviltir înmatriculată pe față cu nr de BC iar pe spate de AG, tiroliană, tot felul de exponate din lemn, multe făcute și lăsate acolo de turiști, panouri cu pilde care mai de care. Acolo unde se face grătarul scrie “laborator de psihologie”, dar sunt și alte înscrisuri care te îndeamnă la grijă față de natură. Cred că pe nea Romică l-a apucat nostalgia vremurilor trecute pentru că la intrarea în magazia de lemne, pe un perete, tronează un portret care era nelipsit de pe toți pereții în vremuri de ceva timp apuse.

Noi nu am dormit niciodata la Cabana Cuca (BY WEBM: puteţi citi însă aici impresiile unui alt turist care a fost cazat acolo) dar nea Romică ne-a prezentat-o o dată și stiu că în cabană sunt 2 dormitoare cu câte 12 paturi suprapuse și că vara se doarme și în pod dar și la cort pe care îl instalezi în curtea cabanei. Focul se face cu lemne în sobe de teracota, există curent electric, o bucătărie cu o dotare minimă pentru autogospodărire iar în afara cabanei există loc pentru făcut grătar. Nu există restaurant, deci nu te aștepta să găsești aici altceva decât un ceai, iar dacă dormi la cabană mănânci doar ce îți pregătești singur, sau cu ajutorul cabanierului și a soției sale, dacă se nimerește pe acolo. Prețurile, acum 3 ani, cand am fost noi ultima oară, erau undeva între 5 și 20 de lei în funcție de unde te așezai: în cabană, în pod, în cort sau în cort cu acces la bucătărie și din ce știm de pe la rudele locale ar fi rămas cam la fel.

Ne-am întors la mașină în mai puțin de o oră pentru că nu ne-am mai oprit pe drum de atâtea ori ca la dus, am mai făcut opriri pe platoul din fața cabanei Voina și am traversat râul Târgului pe podețul de lemn, iar peste aprox 10 km ne-am oprit și la barajul Râușor preț de câteva minute.

Înapoi, către casă, poți merge din Câmpulung Muscel înainte până la ieșirea din oraș și apoi către autostrada Pitești-București dar există în Câmpulung un indicator către Mioarele și vă recomand acest drum care vă duce pănă sus pe dealul Mățău, cel mai înalt deal din țară, (1017 m), unde este o pârtie de schi dar și de săniuș, deschisă de câțiva ani. Drumul urcă pe serpentine până sus, treci printr-o zonă rezidențială a orașului Campulung Muscel cu case si gospodării extrem de frumoase și apoi urmezi indicatoarele de Mioarele-Jugur pe un drum chiar pe coama dealului de unde ai priveliști nemaipomenite, dar faci cunoștință și cu satul muscelean, cel care nu s-a lăsat colectivizat, în cea mai pură formă. Aproape de ieșirea din Mioarele este o porțiune de șosea foarte îngustă, pe unde nu pot trece 2 mașini dar este scurtă și este palpitant. Iar dacă ai norocul să te întâlnești cu o căruță cu fân, de ex, o să ai experiența vieții. Nu știu dacă gustați astfel de aventuri, eu vă spun doar că drumul este frumos și că merită să mai schimbați peisajul în drum spre casă. La intrarea in satul Jugur aveti două opțiuni: puteți să mergeți înainte prin Jugur-Drăghici, ieșiți în șoseaua principală la Mihăești și continuați drumul spre Pitești sau faceți dreapta către Poienarii de Muscel și ieșiți în șoseaua principală, după câțiva km, ambele drumuri fiind foarte frumoase.

Pe oriunde v-ați întoarce insă poate vă întoarceți și de la Cabana Cuca. Cum v-am spus este un traseu foarte ușor, accesibil în orice perioadă a anului, pe care puteți să îl faceți chiar și într-o zi dacă stați pe o rază de 150-200 de km. Sper ca și pozele să vă convingă că este un traseu care merită încercat.


[fb]
---
Trimis de Aurici in 25.11.15 17:32:07
Validat / Publicat: 25.11.15 19:39:00
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în M-ȚII IEZER-PĂPUȘA.

VIZUALIZĂRI: 12443 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P31 Barajul și lacul de acumulare Râușor, la jumătatea distanței dintre Câmpulung Muscel și Cabana Voina.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 71950 PMA (din 56 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmasterX [25.11.15 19:26:00] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "La pas prin M-ții Iezer-Păpuşa, M-ȚII IEZER-PĂPUȘA" (deja existentă pe sait)

Dan&Ema [25.11.15 21:00:53] »

De 2 ori am ajuns la cuca. Prima data venind din creasta intr-o tura de iezer papusa piatra craiului in care am coborit o zi la voina via cuca si a doua oara cand am urmat traseul de voie si de placere descris in acest articol, tura cu o alta familie care a venit si cu cele 2 fetite de cativa anisori. Sunt peste 10ani de la ultima trecere a pragului cabanei cuca, dar parca a fost ca ieri.

Felicitari pentru gura de ozon inhalata si pentru articol.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema [25.11.15 21:03:15] »

Si superbonus!

Testosu' [25.11.15 21:07:40] »

Interesante informatiile despre Matau si Mioarele!

Citind acest articol mi-aduc aminte cu placere de siropul de bujor de munte si de brad baute acum vreo 2 sau 3 ani la nea Romica. Dar mi-a aduc aminte si cu ciuda cum din vina mea am ratat traseul spre Vf. Iezer, ducandu-ne in sus pe firul vaii pe langa ruinele Cabanei Batrana.

Aurici [25.11.15 23:03:18] »

@Dan&Ema - Noi suntem des în zonă și dacă sâmbăta avem treabă, duminica este a noastră. Și ce să facem? Reluăm obiectivele de prin zonă și le preferăm pe cele unde avem de mers pe jos. Așa se face că am ajuns la Cuca de câteva ori de-a lungul anilor, că bine spui, de voie și de plăcere.

@Testosu - Ne place la nebunie să ne abatem de la șoseaua principală și să revenim la ea după ce bântuim un pic. Așa am descoperit locuri absolut minunate în țara asta. Și dacă mă întrebi despre vreo zonă cunoscută în care am fost, eu pot să-ți răspund că acolo am găsit altceva care mi-a plăcut mai mult. În general lucruri simple, locuri despre care nu se scrie nicăieri. Așa am ajuns și pe Mățău și în toate satele alea de pe dealuri și întotdeauna când mă întorc acasă de prin zona aia fac o buclă ca să trec prin sate chiar dacă mă întârzie puțin. Ador să facem asta. Tot timpul suntem cu ochii pe indicatoare "ia uite un indicator către..., ce-o fi acolo, aaa sunt doar 3 km, sau 5, hai să vedem". Și cu toate că în general ne ducem după vreo mănăstire, descoperim mereu și altceva. Așa am descoperit și călărețul de la Madara, din Bulgaria, nu știu dacă ai fost, un loc superb, în care ne-am dus pe rând și prietenii.

Dacă n-ai ajuns pe Vf Iezer până acum, n-am nici o îndoială că vei ajunge.

Vă mulțumesc pentru ecou.

adryana [26.11.15 00:40:07] »

am fost si eu la cabana Voina, era in anul 2012 si chiar imi cautam articolul care lipseste de la aceasta rubrica. Din pacate noi nu am ajuns la cabana Cuca decat undeva pe la mijlocul distantei, datorita ploii care se pregatea si ne-am intors la timp la cabana Voina. Da ce ploaie a fost, nici nu vreau sa ma gandesc daca ne prindea pe drum.

Ne-a placut si noua zona, cascadele, padurea. Este un loc destul de aproape de capitala si este o buna evadare in natura pe parcursul unei zile intregi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinad [26.11.15 07:36:31] »

@Aurici - La cabana Voina am ajuns şi eu de câteva ori, ba chiar cu ani în urmă am parcurs pe jos distanţa de la Lereşti (unde mă aflam într-o tabără) până la Voina. E foarte frumos totul acolo.

La cabana Cuca eu, personal, nu am ajuns, dar soţului meu, care este câmpulungean get-beget, i-ai trezit nişte amintiri fabuloase...

La fel şi în ceea ce priveşte Dealul Măţău cu a sa pârtie de schi care se vede atât de bine din curtea socrilor mei.

În fine, am rezonat amândoi la cele scrise de tine şi ne-am umplut de emoţie. Mulţumim!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Aurici [26.11.15 09:44:46] »

@adryana & @irinad - Fetelor, vă mulțumesc pentru ecou.

Așa este, Cuca poate fi o destinație de o zi și cred că o parte din mașinile din parcarea de la Voina, dintre care multe de București, chiar pentru o zi erau acolo. Și noi facem de multe ori asta.

@irinad, eu am ajuns prin "adopție" in zonă dar țin legătura cu ea mai bine decât o fac cu locul meu de baștină. Așa a fost să fie, să găsim acolo niște copii care ne sunt dragi și ne monitorizăm permanent. Abia aștept zăpada pentru că suntem și noi destul de aproape de pârtie și împreună cu toată copilărimea neamului mergem la săniuș. Anul trecut a fost chiar lejer cînd am fost noi, Mățău, încă nu este o pârtie atât de aglomerată ca altele.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [26.11.15 10:16:36] »

Argeşancă fiind, este de înţeles de ce zona cabanei Voina este pentru mine şi familia mea ţintă de călătorie în fiecare an, uneori chiar de mai multe ori pe an. Aşa încât, pot spune că o cunosc foarte bine : am văzut-o şi pe vremea când drumul de macadam bine garnisit cu gropi şi grohotişuri se dovedea o adevărată piatră de încercare pentru şoferi, apoi, cu încântare am apreciat investiţia autorităţilor judeţene în reabilitarea acestui drum, lărgirea şi asfaltarea căii rutiere, consolidarea versanţilor din jur şi a văii lacului de acumulare Râuşor; am admirat frumuseţea şi naturaleţea locurilor pe vremea când puhoaiele de turişti nu cotropiseră zona cu mulţime de corturi şi grătare, m-am întristat deopotrivă inventariind puţinele locuri cruţate de mormanele de gunoaie menajere lăsate acolo de vremelnicii "turişti". Chiar dacă o dată pe an, toamna sau primăvara, se purcede la o igienizare şi curăţare a zonelor de campare, Cabana Voina şi împrejurimile ei sunt profund afectate de fenomenul aproape generalizat al poluării prin nespectarea standardelor de civilizaţie şi protejare a naturii.

Nu acelaşi lucru îl pot spune despre cabana Cuca. Şi cînd fac această afirmaţie, mă refer cu precădere la drum şi la împrejurimile acestuia, pentru că l-am străbătut de mai multe ori până spre jumătatea lui. Cum spuneai şi tu, parcurgerea acestui traseu este mai mult o plimbare, nefiind vorba nicio clipă de provocări fizice de netrecut, iar peisajul este încântător.

La cabana Cuca însă, am ajuns doar o dată în ultimii treizeci de ani şi asta pentru că mă leagă de ea o cumplită amintire : prin 1985 am petrecut acolo, împreună cu un grup de membri ai unui club montan din Piteşti un revelion de neuitat. Nu datorită distracţiei şi tinereţii, ci datorită unei întâmplări care ne-a marcat şi pe care n-o vom uita probabil niciodată: un coleg de-al nostru, proaspăt absolvent de Politehnică şi foarte bun schior şi alpinist, şi-a găsit sfârşitul pe platoul Iezer-Păpuşa, într-un nefericit accident de schi. Revelionul acelui an, petrecut în aşteptarea salvamontiştilor, pe o vreme de coşmar şi în vecinătatea urşilor, nu-l voi uita niciodată!

Asta nu înseamnă că n-aş recomanda cu toată sinceritatea o drumeţie până la cabana Cuca. Este frumos, este uşor şi este cu totul relaxant, mai ales într-un week-end din orice anotimp. Şi asta, pentru că

nimic nu se compară cu ceea ce simțim când mergem prin pădure sau pe orice fel de potecuță.

. Susţin şi eu cu toată convingerea că

Nicăieri nu avem un sentiment comparabil și regretăm permanent că nu facem mai mult decăt facem.

Felicitări pentru review şi mulţumiri pentru că mi-ai redeschis interesul pentru cabana Cuca. Mai sunt totemurile indiene de la intrare, cele lîngă care puteai să-ţi pui o dorinţă şi să speri în împlinire? Dar urmele ghearelor de urs pe obloanele cabanei? Dar fotografiile cu Moş Martin în curte?

Aurici [26.11.15 12:21:12] »

@mariana. olaru - Ce să zic, cumplită amintire!

Și noi am văzut munți de mizerie în zona cabanei Voina, vara când platoul se umple de corturi sau de turiști veniți doar pentru un grătar. Din păcate. Tot ce am putut să fac eu în acești ani a fost să particip, împreuna cu copiii la campaniile Let’s do it și să strâng de pe urma conaționalilor noștri, cu tot dragul, în speranța că măcar unii se vor trezi din nesimțire. La prima ediție am fost atât de entuziasmați încât a trebuit să plecăm cu 2 mașini din București pentru că au vrut și colegi de-ai copiilor, dar a trebuit să le asigurăm transportul. Ne-am dus la Sinaia și am fost repartizați la Cota 1400 și pe o vreme câinească, ca cea de acum, cu ploaie și vânt, am adunat saci de gunoaie. Nimic n-a mai contat insă când am avut în mâini diplomele de participanți.

Revenind la Voina, acum era curat peste tot. Nu vreau să spun că nu ne pasă, dar am ajuns să facem abstracție de orice și să conteze doar pentru ce suntem noi undeva. La Cuca eram pentru o drumeție lejeră și un peisaj de toamnă, pentru că în general ne place să mergem cu piciorul. Pe oriunde.

Totemurile indiene mai sunt la Cuca și prin față și prin spatele cabanei, dar urme de urs n-am văzut pe nicăieri, sau n-am fost atentă la asta. Doar unii prin curtea din spate, făcuți din lemn.

Multumesc pentru ecou, pentru completări și îți doresc să redescoperi drumul către Cuca în cele mai fericite împrejurări.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, Aurici, Dan&Ema, irinad, mariana.olaru, Testosu'
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin M-ții #Iezer-Păpuşa:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066797971725464 sec
    ecranul dvs: 1 x 1