˝Let us die young or let us live forever...

TIPĂREȘTE

…. totul a început într-o sâmbătă călduroasă din septembrie, la o partidă de bridge (băieţi contra fete) sub o boltă de viţă de vie, lângă un grătar pe care sfărâiau mititei şi coaste de porc.

… pe fundal se auzeau acorduri line de muzică, părea că va fi o seară liniştită oarecum banală… până când cei de la Alphaville şi-au început melodia lor... ˝Forever Young˝, …... …. eiii acesta a fost momentul când s-a spart monotonia, cineva a făcut o remarcă…

- Vă daţi seama că noi patru avem împreună peste 200 de ani? ... şi de aici au început comentariile şi fiecare a început să se plângă de cât de ingrată este viaţa, cât de grea este bătrâneţea, cum apar durerire, ba, de genunchi, ba, de umeri sau şolduri cum nu sunt cruţate nici măcar degetele de la mâini sau de la picioare… apoi altcineva a decretat… ar trebuii mâine să mergem la un bazin cu apă termală.

Un moment nimeni nu a zis nimic, fiecare căuta privirea celuilalt, dar în mintea fiecăruia încolţea idea… de ce nu?

Din acest punct nu a fost greu să cădem toţi de accord… mâine mergem la răsfăţ! Unde? Unde-i cel mai aproape… la Herculane. Şi iată-ne pe toţi patru într-o duminică dimineaţa pornind la drum, traseul ales... Craiova –Strehaia-Motru-Baia de Aramă-Herculane.

Pe drum obsesiv melodia celor de la Alphaville s-a tot repetat ca un light motiv intonată de toţi cei patru în cauză:

Let us die young or let us live forever

The music's for the sad man…

Prima oprire a fost în Broşteni Mehedinţi, acolo unde la 1815 unul dintre căpitani de panduri ai lui Tudor Vladimirescu, Ghiţă Cuţui a înălţat o casă fortificată pentru a se apăra de raidurile bandiţilor turci din Ada- Kaleh, din anii 60 până în 1990 aici a funcţionat un muzeu de etnografie, însă ne-am oprit în faţa un porţi închise cu un lacăt, cula arată foarte bine însă nu ştiu mai multe despre ea, toate informaţiile se opresc la anul următor revoluţiei din 89, foarte probabil cineva a revendicat-o şi a devenit domeniu privat, ne-am mulţumit doar a o admira şi a face câteva fotografii de la distanţă.

Următorul popas a fost în Glogova unde în secolul 17 pitarul Necula Glogoveanu construia o casă boierească pe care un secol mai târziu (1770) Matei şi Ioniţă Glogoveanu aveau să o extindă până la forma actuală.

Cula Glogoveanu se află în mijlocul unui parc cu stejari seculari, în prezent nu se vizitează, este folosită ca şi casă de oaspeţi de către primăria locală.

Citeam pe un site un articol in care Ilie Paraschiv professor pensionar de limba şi literatura română care a predat la Şcoala din Glogova declara că:

„Parcă întotdeauna când vin în zona culei mi se pare că zăresc urma marelui pandur. Tudor Vladimirescu, avea aceeaşi vârstă cu Nicolae Glogoveanu, care a fost copilul lui Ioan sau Ioniţă Glogoveanu. Acesta l-a adus pe Tudor Vladimirescu la casa lui din Craiova. Văzând că este un tip dezgheţat la minte, l-a pus să înveţe carte împreună cu Nicolae. A învăţat, astfel germana şi greaca, iar de la vârsta de 15-16 ani a devenit administratorul moşiei boierilor Glogoveni de aici, de la Glogova, dar şi de la Baia de Aramă. Relaţii au fost foarte bune între Tudor şi Nicolae, dar s-au stricat în ultima parte deoarece a fost un conflict de natură economică, dar şi erotică. Istoricii au arătat că Tudor era îndrăgostit de soţia lui Nicolae, frumoasa Elena, fata banului Ghica. De altfel, se spune că Maxincuţa, cea mai mică dintre fetele Elenei, ar fi fost fiica lui Tudor Vladimirescu“.

Pe sensul de mers înspre Baia de Aramă, cula se află chiar în mijlocul localităţii pe partea stângă, am oprit maşina în dreptul porţilor mari de lemn şi apoi ne-am plimbat cam o jumătate de oră prin parcul din jurul culei, multă linişte totul părea pustiu, oricum am simţit cu toţii energia pozitivă a locului.

Foarte aproape de Culă se află şi Biserica Sfântul Nicolae, ctitorie a Glogovenilor, un exemplu superb de arhitectură ecleziastrică, ce şi-a păstrat pictura originală, am găsit uşa de la intrare deschisă dublată însă de un grijaj de fier, se puteau observa frescele din pronaos, foarte frumoase însă înegrite de fum, impreia generală fiind că ar trebuii realizate lucrări ample de reconscrucţie.

În continuare am trecut de Baia de Aramă pe drumul judeţean 67D prin localităţile Brebina şi Obârşia- Cloşani două sate în care timpul parcă a stat în loc, toate casele sunt în stil authentic gorjenesc, cu pritvor de lemn umbrit de vită de vie, a fost porţiunea de drum cea mai frumoasă, drumul urcă în direcţia nord vest la poalelele munţilor Vulcan apoi coboară spre sud vest în Parcul Naţional Domogled spre Herculane de-a lungul Cernei. la un moment dat apare un indicator spre Cerna Sat (18km) şi un drum cu macadam şerpuia uşor de-a lungul albiei Cernei. Nu este visul fiecărui şofer să meargă pe un astfel de drum însă nici imposibil, cu 40km/h se putea circula de voie gropile existente nu au avut un impact prea mare asupra bietei maşini :) !

Imediat după ieşirea din Cerna Sat pe dreapta apare o porţiune de zid din beton mâzgălit cu graffiti, era semnul că am ajuns la Cheile Corcoaia.

De mult timp doream să ajung acolo, am văzut întămplător căteva poze pe internet care m-au cucerit, este vorba despre o suită de marmite (scobitură datorată eroziunii apei formată în albia unui rău) spectaculoase, am mai văzut ceva asemănător cu mulţi ani în urmă în Munţii Trascău pe Cheile Râmeţului dar nu de aceste dimensiunii, este şocant spectacolul oferit de aceste chei şi pentru moment parcă nu-ţi vine să crezi.

Din păcate nu au decât 300 m lungime, prima senzaţie este aceea că păşeşti sub un val gigantic împietrit şi în momentul când ajungi la capătul acestora parcă simţi o mare dezamăgire că se termină şi ai dorii din tot sufletul să fie mai mult.

Nu ştiu cât am stat acolo, poate o oră sau mai mult în fine, era timpul să pornim spre Herculane la ştrandul termal 7 Izvoare …. eiii şi acum urmează partea neplăcută... la 7 Izvoare nu am avut unde să parcăm maşina... plin full şi pe stânga şi pe dreapta mai mult am pierdut o jumătate de oră fiindcă un deştept parcase aiurea şi un autocar cu turişti din Polonia nu putea să treacă… un moment tipic românesc!!!

Prin urmare am mers la unul din ştrandurile termale din oraş anume Sara´S Son unde 3 ore nu am ieşit din apă.

In jurul orei 18 am făcut o scurtă plimbare în centru vechi al staţiunii… eu am mereu o străngere de inimă şi un sentiment profund de tristeţe şi neputinţă văzând acest loc cu un potenţial turistic uriaş, copleşit de indiferenţa şi nepăsarea autorităţilor… dar speranţa moare ultima, tot mai cred că Herculane va fi adus la gloria sa de altădată, parcă să zic că au început să se mişte treburile însă greu şi anevoios, de ce spun asta? Pentru că s-a făcut un prim pas a fost renovat Cazinoul din Băile Herculane… şi asta este ceva … nu?

---

VIZUALIZĂRI: 1012 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI