De prin tara adunate, Pojorata si imprejurimi

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor membrilor AFA dar si vizitatorilor interesati de calatorii si plimbari…

A 2 a zi dimineata 4 septembrie, ne-am trezit voiosi si binedispusi si in racoarea diminetii am iesit la putina miscare la alergat sa ne oxigenam creierul. Cativa nori erau adunati spre Rarau dar mai apoi s-a ridicat soarele si s-au imprastiat care incotro lasand o zi senina si frumoasa de toamna sa inceapa.

La iesirea din curtea pensiunii am luat-o de data aceasta la deal, la dreapta inspre padure. Sunetul deranjant al drujbei maraia incontinuu si dupa putin timp am si dat peste locul unde o gasca de vreo 4 muncitori speriati ca ne-au vazut alergand, transau de zor o frumusete de copac fost falnic ajuns acum o victima... Prima impresie a fost ca faceau un lucru necurat, pentru ca s-au oprit si ne urmareau cu privirile facandu-se apoi ca repara la o masina de teren cu numere de bulgaria.

Am continuat sa alergam in sus pe acelasi drum intalnind si un indicator (rutier) care avertiza ca este drum inchis circulatiei publice. Cu cat mai mult urcam si ne afundam pe acel drum forestier puteam sa vedem urmarile dezastrului produs de oameni. Portiuni intregi de padure culcata la pamant ca si cum o pecingine molipsitoare a distus totul lasand vraiste in urma. Cioturi de copaci uscati, ca niste rani se iveau la tot pasul, facand ca locul sa para sinistru.

Cred ca nici hoardele de migratori care s-au perindat pe taramul tarii nu ar fi putut face atat rau in nepasarea si nesabuinta lor, daramite oameni de-ai locului care sunt urmasii razesilor lui Stefan. ”Dupa noi potopul” pare sa fie lozinca dupa care defriseaza disperati de imbogatire rapida, lasand in urma la pamant averea noastra cea mai de pret…pentru un pumn de galbeni...

Obositi, nu de alergare, cat de tristetea locurilor pustiite de verdeata si arbori seculari, ne-am intors la cabana, cu un gust amar. Daca asa se cladeste bogatia locului si prosperitatea localnicilor, asta nu e bine deloc. Goana dupa avere materiala si fala, ne-a orbit si ne-a sucit mintile incat ne taiem singuri creanga de sub picioare si ne plangem cand apele ne matura vilele somptuoase, unele construite cu argintii castigati din furtul de lemne din padure...

Cam atat... desi acelasi dezastru l-am vazut si inspre celelalte obiective, manastirile Bucovinei...

Asadar, cu o harta a zonei in fata am facut un consiliu largit si ne-am conturat traseul, asa incat sa studiem ce se putea vedea si cat mai mult, deoarece atat timp aveam... mereu pe fuga...

La ora 9.30 am plecat de la pensiune pe Transrarau la stanga catre centrul localitatii, apoi cand am ajuns in E 85 am virat dreapta spre Campulung Moldovenesc si pana sa intram in localitate, am virat stanga pe DN 17 A spre Sadova. Drumul urca peste munti si are multe serpentine, dar este destul de lejer de parcurs cu atentie. Nu erau foarte multe masini, si distanta de aprox 100km pana la Putna i-am facut cam in 2 ore cu ceva opriri de fotografii si admirat peisajele. Am trecut prin Sadova apoi Vatra Moldovitei, Sucevita si in localitatea Marginea, am virat stanga pe DN 2E catre Vicovu de Jos si mai departe pana la Putna.

Ne-am ghidat dupa indicatoare si am ajuns la manastire parcand masinile si ne-am imbracat corespunzator pentru vizitare...

Deoarece sunt multe reviewuri de la fiecare manastire, unul complet chiar aici (vezi impresii) nu mai are rost sa mai scriu si eu mai ales ca a trecut ceva timp de atunci si ma tem sa nu imi scape detalii sau sa incurc povestile. Am intrat si noi ca orice alt turist, ne-am rugat in liniste am aprins lumanari, am vizitat tot ce se putea vizita si am plecat catre Chilia lui Daniel Sihastrul, loc pe care data trecuta l-am ratat nu stiu de ce.

Doar 2 km sunt catre Chilie, de asemeni sunt indicatoare si am ajuns usor la acest loc minunat care pe toti ne-a uimit de cum am vazut-o. Mi-o aminteam perfect din una din cartile de la scoala. Am lasat masina in parcare si am urcat pana sus la Chilie cativa metri pe scari. Inauntru era racoare, liniste, un calugar citea si parca nici nu ne-a vazut cufundat in lectura.

Cata truda si vointa sa fi avut calugarul Daniil sa sape in stanca tare pentru a-si cladi locasul de rugaciune si smerenie. Nu se stie daca o fi sapat doar el singur sau l-a mai ajutat cineva dar chiar si asa e ceva deosebit. Am plecat de acolo impresionati. Foarte. !

Pe drum spre urmatorul obiectiv, manastirea Sucevita, am oprit la un restaurant si am mancat, apoi pe la 14.20 pe acelasi drum de intoarcere catre pensiune, am ajuns la manastirea Sucevita, si mai apoi la Moldovita. Nu mai este nevoie sa spun eu ca aceste manastiri trebuiesc vazute macar odata in viata, atat pentru frumusetea lor dar si pentru particica de istorie vie pe care inca o reprezinta cu faima si trainicie peste veacuri.

In drum spre pensiune, vazand ca este inca devreme, cam 16.30 si acasa nu aveam ce sa facem, am hotarat sa incercam Transraraul mai departe de sat si sa urcam pana sus pe Rarau.

Prietenii nostri nu au mai putut continua din cauza copiilor obositi care aveau rau de masina dupa atatea serpentine si hurducaiala, asa ca ei s-au intors dar noi am decis sa mergem mai departe sa nu ratam ocazia de a vedea Pietrele Doamnei. Din viteza masinii am vazut indicatorul catre manastirea sau schitul “Sihastria Raraului” undeva la iesirea din sat pana sa inceapa urcusul propriuzis catre Rarau pe partea stanga se facea un drum. Ne propusesem sa ajungem si aici la intoarcere, dar planul nu s-a potrivit cu realitatea. Aveam o harta cu toate manastirile si bisericile obiective turistice si acolo am citit si despre aceasta manastire, dar poate a fost cineva si stie mai multe detalii.

Drumul asfaltat, perfect pentru calatorie, ne-a dus pana sus, urcand abrupt la inceput apoi mai lin pana am ajuns in zona peisajului alpin de la inaltime si am putut vedea muntele in toata splendoarea lui.

Am parcat si noi masina cu greu printre alte masini deoarce spatiul este cam restrans, in zona Cabanei Rarau si apoi echipati am inceput un urcus catre Pietrele Doamnei dupa ce am studiat un pic harta zonei cu traseele turistice si timpul corespunzator fiecarui traseu.

Erau destui turisti, unii intarziati ca si noi, altii se intorceau deja, am mai intrebat si noi cum sta treaba sa stim pe unde o luam si cu cat urcam mai mult cu atat peisajul devenea mai spectaculos, cu conglomeratele de stanci peste care ne cataram, urmand atenti marcajele.

Veverite grabite sareau rapid de parca nici nu atingeau pietrele si se pierdeau printre copaci pana sa reusim noi sa le fotografiem. Am urcat destul de mult, dar accesul era din ce in ce mai abrupt si sotia a decis ca se opreste si nu mai continua chiar daca eu inainte o tot incurajam ca mai e putin, ca ce frumos se vede de sus, ca nu stie ce pierde. Nu a mai fost chip sa o conving si fiindca deja se facuse tarziu si se adunasera si norii amenintatori am decis sa ne intoarcem, dar la fel cu promisiunea ca vom reveni sa continuam traseul, mai antrenati si mai pregatiti, si mai din timp. Am admirat de acolo de la inaltime intreg peisajul cat vedeai cu ochii si mai atenti la coborare decat la urcare, mai alunecand, mai sprijinindu-ne de pietre si arbusti am ajuns din nou in siguranta in zona mai usor accesibila, mergand catre masina. Chiar am mai vazut grupuri care abia acum veneau si urcau desi era cam tarziu si fiind si innorat se lasa si seara.

Ajunsi la masina si iarasi super obositi am coborat usor la vale catre pensiune unde spre marele nostru noroc prietenii nostrii pregateau gratarul si salatele sa ne mai ostoim foamea dupa o asa zi de alergatura.

Eram singuri acum in pensiune, doamna urcase sa mulga vacile si dupa ce i-am platit si multumit de cazare ne-a spus cum sa facem ziua urmatoare sa –I lasam cheia baiatului care avea grija de curte, daca vom pleca mai dimineata.

Eiii, dar ce e o asa masa copioasa si imbelsugata, dupa atata efort, fara un desert pe masura? Nu a mai fost nevoie sa ii intrebam pe copii daca sunt obositi si mai au chef de o plimbare la restaurant Izvor ca deja erau pregatiti. Sub pretextul plimbarii de seara (de parca nu o puteam lua si dreapta spre padure) am luat-o asa usurel la vale si ajunsi la restaurant am comandat cate 2 clatite, fiecare cu ce si-a dorit, norocul nostru caci era ultima comanda si apoi se inchidea.

Incepuse usor sa picure, norii de la Rarau se lasasera spre noi si atunci sa plimbam clatitele, am inceput sa alergam, mai ales ca nu aveam nici umbrelele la noi, dar nu stateam nici departe. La fix am ajuns la pensiune caci a inceput sa ploua mai tare si ne-am bagat fiecare la camarute unde din timp bagasem lemne in sobe sa fie un pic dezmortite si sa miroasa frumos a lemne arse si sa ne molesim de la caldurica…

Iarasi somnul a venit rapid si parca nici salteaua nu mai era asa de neprietenoasa iar ploaia ticaia usor ca un ritm calm si molcom de blues...

---

VIZUALIZĂRI: 1707 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI