Prin „dulcele târg al Ieşilor” ....

TIPĂREȘTE

..... . ”Sunt români care n-au fost niciodată la Iaşi, deşi n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aice nu poate să străbată cu înţelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde după cuviinţă de spiritul trecutului nostru care trăieşte în acest loc mai viu şi mai bogat decât oriunde aiurea (.......). În conştiinţa lui naţională ar fi o lipsă dacă el n-ar fi văzut oraşul care a fost şi-şi zice încă astăzi, cu mândrie, capitala Moldovei..... ”

- Nicolae Iorga –

Vreau să vă invit la o plimbare pe meleagurile mioritice ale Iaşului şi vă garantez că timpul pe care o să-l petreceţi aici o să fie încărcat de voie bună şi linişte spirituală. Ar trebui să ştiţi că Iaşul este cel mai populat oraş din regiunea Moldovei şi în prezent candidează pentru dreptul de a fi capitala culturală europeană.

O să vedem dacă oraşul din Moldova o să calce pe urmele Sibiului. Eu cred că merită!!!

Aşezat în partea de nord-est a Moldovei, pe râul Bahlui, Iaşul este oraş al celor şapte coline: Breazu, Şorogari, Copou, Cetăţuia, Galata, Repedea şi Bucium.

Referitor la originea numelui „Iaşi” au existat diferite teorii. Unii istorici afirmă că acesta şi-ar găsi sorgintea într-un trib sarmat, Iazigii. O altă explicaţie ar fi că numele are originea în tribul alanic al Iaşilor, atât Iazigii cât şi Alanii fiind două ramuri ale Sarmaţilor. În limbile sanskrită şi hindi, „yash” înseamnă „faimă”.

Constantin Cihodaru, în „Istoria oraşului Iaşi” avansează o altă teorie: numele ar deriva din numele dat în Evul Mediu unei categorii de luptători cu arcul. Au existat controverse şi în jurul datei când Iaşul a fost menţionat pentru prima dată. Toţi istoricii sunt de acord însă că în anul 1408, când Iaşii figurează ca loc de taxare pentru negustorii polonezi, reprezintă data cea mai sigură pentru prima pomenire a aşezării. Câteva decenii mai târziu, în anul 1434, aşezarea apare numită sub forma „târgul Iaşilor”.

Deşi a cunoscut multe momente de cumpănă, Iaşul a renăscut de fiecare dată, devenind astăzi un oraş modern. Vechile clădiri, acoperite de patina timpurilor se îmbină armonios cu noile construcţii, oraşul cunoscând o dezvoltare puternică. Azi, peisajul este domninat de clădiri moderne, sedii ale unor instituţii importante sau mari centre comerciale, dar casele memoriale, muzeele, mănăstirile, străduţele ce amintesc de vremuri de mult apuse, nu şi-au pierdut farmecul!

Un lucru foarte important în vizitarea oraşului este faptul că a devenit foarte accesibil. De exemplu, drumul E85 Bucureşti-Iaşi, via Bacău, este excelent, se circulă foarte bine şi îl poţi face chiar şi în 5 ore cu maşina. Este bine de evitat drumul prin Vaslui pentru că e plin de gropi. Cu avionul e simplu. Aeroportul Internaţional Iaşi are o nouă pistă de 2400 metri, aliniată la cele mai înalte standarde şi cerinţe europene. De aici se poate pleca spre Bucureşti, Timişoara dar şi în mari oraşe ale lumii: Viena, Londra, Roma, Milano.

Intrarea în oraş, dinspre vest, se face prin cartierul Păcurari, unul dintre cele mai mari cartiere ale oraşului. Mergem de-a lungul Şoselei Păcurari şi ajungem la pasajul Mihai Eminescu, proaspăt dat în folosinţă, în decembrie 2014 şi care face legătura între Păcurari şi Bulevardul Independenţei. Pentru cei care vor să pătrundă în Bulevardul Independenţei, se trece pe sub pasaj, iar pentru cei care vor să meargă pe Bulevardul Ştefan Cel Mare şi Sfânt, se face dreapta.

Bulevardul pietonal Ştefan Cel Mare şi Sfânt, cu ai săi controversaţi salcâmi japonezi, înlocuitori curajoşi ai teilor, este numai bun pentru plimbări. Pe partea stângă, venind dinspre centru, întâlnim clădirea Teatrului Naţional Iaşi – considerată a fi cel mai vechi şi cel mai frumos lăcaş de acest gen din ţară şi care adăposteşte adevărate bijuterii de artă. Planurile clădirii aparţin celebrilor arhitecţi vienezi Fellmer şi Helmer, care au poiectat construcţii similare din Viena, Praga, Zurich. În anul 1956, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, teatrul ieşean a primit numele marelui poet, dramaturg şi om de cultură, Vasile Alecsandri. Nu doar clădirea este emblematică, ci şi cortinele (una pictată şi una de fier), plafonul (reprezentând alegorii paradisiace cu nimfe şi îngeri) şi candelabrul adus de la Veneţia. În prezent, această clădire găzduieşte şi Opera Naţională Română Iaşi. Parcul din faţa teatrului este minunat, cu arbuşti de un verde ameţitor, cu bănci de o parte şi de alta a aleilor, unde mulţi pictori locali îşi expun lucrările.

La doar câţiva paşi de Teatrul Naţional, pe partea dreaptă, se înalţă maiestuoasă Catedrala Mitropolitană Iaşi. Situată pe locul a două biserici din sec. XV şi XVII, Mitropolia a fost construită în urma decretului dat de domnitorul Sandu Sturza, în 8 august 1826. Piatra de temelie şi ridicarea lăcaşului de cult s-a făcut în timpul Mitropolitului Veniamin Costachi, între anii 1833 – 1839. Planurile au fost realizate de arhitecţii Freywald şi Bucher. Sfinţirea Catedralei Mitropolitane a avut loc la 23 aprilie 1887 în prezenţa Regelui Carol I. Doi ani mai târziu, în biserică a fost adusă, de la Biseria Trei Ierarhi, racla cu Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Pictura interioară este făcută de maestrul Gheorghe Tăttărescu care împodobeşte catedrala cu icoane şi elemente decorative care impresionează prin diversitate şi sensibilitate de influenţa renascentistă. El a realizat aici una din culmile creaţiei sale. Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase este aşezată în partea dreaptă a altarului, tot acolo fiind depusă şi masiva raclă argintată, cu osemintele marelui Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, Veniamin Costachi. Vitraliile au fost lucrate iniţial la Munchen. După al II-lea război mondial au fost refăcute în vremea Mitropolitului Justinian, din 1948 Patriarh al României.

Clădirea Bisericii „Sf. Gheorghe”, cunoscută ca Mitropolia Veche, se află în curtea ansamblului mitropolitan şi a fost zidită între anii 1761 – 1769.

An de an, pe 14 octombrie, sărbătorile Iaşului readuc emoţia regăsirii înaltelor trăiri spirituale iar clopotele bisericilor cântă Iaşului o binecuvântată odă a bucuriei, ce pătrunde în sufletele zecilor de mii de pelerini veniţi să se închine sfintelor moaşte ale Cuvioasei Parascheva.

Ne continuăm plimbarea şi, iată, după ce am ieşit din curtea Mitropoliei, chiar vis-a-vis, vedem o clădire impresionantă prin somptuozitate: este fostul Palat Roznovanu, actualul sediu al Primăriei. Clădirea a fost construită în deceniile 7 – 10 ale sec. XVIII-lea şi restaurată între 1830 – 1833 de către acelaşi arhitect, Johan Freywald, care a proiectat şi Catedrala Mitropolitană. Aici au concertat George Enescu şi Haricleea Darcle; tot aici şi-a citit poeziile Mihai Eminescu, iar balurile date de cucoana Marghiolita erau renumite în regiune. În anul 1891, Vasile Pogor a cumpărat palatul de la familia Roznovanu, clădirea devenind sediul Primăriei. Din punctul de vedere al arhitecturii şi al monumentelor istorice, este o clădire cu un trecut important, încărcată de romantism, unde a trăit familia Rosetti – Roznovanu. Clădirea este singurul palat vechi din Iaşul de altădată. Astăzi, în Salonul Oval, unde au loc şedinţele Consiliului Local, există tablourile tuturor aleşilor locali, iar frumosului palat i s-a instalat o modernă instalaţie de iluminare pe timp de noapte, aşa încât balcoanele, arcadele, intrarea şi geamurile largi sunt luminate feeric, ca într-o lume de basm, stârnind curiozitatea şi aprecierea călătorului. Acum există la Primărie un ghid care îndrumă vizitatorul şi îl invită prin locurile încărcate de istorie ale palatului. Se poate vizita sâmbăta şi duminica, între orele 10,00-13,00.

Dar, să ne continuăm plimbarea!

Suntem tot pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Mai facem câţiva paşi şi, pe partea dreaptă întâlnim cea mai frumoasdă ctitorie a domnitorului Ţării Moldovei, Vasile Lupu, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, construită între anii 1637 – 1639. Mitropolitul Varlaam a sfinţit acest lăcaş sfânt la data de 6 mai 1639, iar doi ani mai târziu aici au fost aşezate moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Faima monumentului o constituie broderia de piatră a zidurilor exterioare, păstrată în formă originală, în cea mai mare parte. Este vorba de blocuri de piatră sculptate unul câte unul cu o minuţiozitate perfectă, într-o asociere de stiluri complet diferite, sudate ulterior între ele cu plumb topit. Ornamentele exterioare care acoperă edificiul în întregime şi care au fost iniţial aurite, combină elementele turceşti, arabe, georgiene, armene şi persane cu motive arhitecturale româneşti într-o superbă dantelărie în piatră. Pot fi numărate peste treizeci de registre de motive decorative care împodobesc biserica de la temelie până în vârful turlelor. În interior, deasupra uşii, se află icoana Sfinţilor Trei Ierarhi, lucrată în mozaic aurit. În pereţii laterali ai pronaosului se află patru morminte: ale familiei ctitorului şi ale domnitorilor Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza. Mormintele sunt acoperite cu lespezi masive de marmură neagră ornată. Iconostasul bisericii datează de la sfârşitul sec. XIX-lea şi a fost sculptat în marmură de Carrara şi decorat cu mozaicuri şi emailuri.

Unică în lume, sculptată în întregime în piatră şi poleită cu aur la origine, biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi rămâne o mândrie a artei medievale româneşti. Se poate vizita zilnic între orele 9,30 – 12,00 şi 15,00-17,00 dar, în timpul slujbelor nu se dau explicaţii vizitatorilor.

Şi, în plimbarea noastră prin Iaşi, nu putem rata „Palatul Culturii”, aflat chiar în faţa noastră, în Piaţa Ştefan Cel Mare şi Sfânt şi care este cel mai celebru edificiu al oraşului.

Ridicat intre 1906-1925 şi inaugurat în 1926 de catre Ferdinand de Hohenzollern, al doilea rege al României moderne, este creaţia cea mai însemnată a arhitectului roman I. D. Berindei. Clădirea, a servit drept Palat Administrativ şi de Justiţie pana in 1955 când a fost destinată găzduirii unora din cele mai de seamă instituţii culturale ale oraşului Iaşi, reunite astăzi sub denumirea de Complexul Naţional Muzeal “Moldova” Iaşi. La faima Palatului Culturii a contribuit şi ceasul cu trei cadrane din turnul clădirii. Având diametrul de 3.25 m, acestea erau decorate cu mici vitralii, reprezentând cele 12 zodii. Câte doi plaieşi în costume naţionale, zugrăviţi pe zidul turnului, stau de strajă încadrând ceasornicul, după modelul oştenilor pictati la castelul Peleş. Atât vitraliile cât şi crenelurile în formă de cruce ale turnului sunt luminate electric în cursul nopţii.

Cele 8 clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare ora exactă, "Hora Unirii", amintind acum nu doar "Unirea cea mică" din 1859, ci şi pe cea mare din 1918. Melodia este înregistrată pe un tambur cu 69 stifturi.

La parterul Palatului Culturii, în aripa vestică, se află Muzeul de Istorie a Moldovei iar în aripa estică, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii "Ştefan Procopiu". La etaj, se găsesc galeriile de artă europeană şi românească ale Muzeului de Artă. Muzeul Etnografic al Moldovei, mărturie a civilizaţiei tradiţionale, expune obiecte a căror vârstă depăşeşte în multe cazuri 100 de ani. În spaţiul de vizitare situat în aripa vestică a Palatului Culturii, la etajele I si al II-lea, sunt prezentate ocupaţii tradiţionale principale - agricultura, viticultura şi creşterea animalelor, şi secundare - pescuitul, vânătoarea, albinăritul, precum şi instalaţii ţărăneşti, interioare tradiţionale, olăritul, prelucrarea lemnului, colecţii de măşti, scoarţe şi costume populare. Din păcate, Comlexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi - momentan este închis pentru restaurare.

În faţa Palatului Culturii se află statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, realizată la Paris, de catre Em. Fremiet (autorul memorialului Jeanne d’Arc din Paris), după schiţele lui Gh. Asachi. La 1883, cand statuia a fost dezvelită, Mihai Eminescu a scris celebra "Doina" ("De la Nistru pan' la Tisa"). Cu aceeaşi ocazie, Regele Carol I a dăruit două tunuri "Krupp", care flanchează si astăzi statuia marelui domnitor. Tunurile erau trofee din Războiul de Independenţă, cucerite de Regimentul de dorobanţi din Copou (una din cele şapte coline ale Iaşilor).

Statuia are foarte multe detalii care nu sunt conforme cu istoria Moldovei. Neexistând niciodată un model autentic al Coroanei Moldovei, sculptorul francez a folosit pentru statuia de la Iaşi un model de coroana catolică, acest fapt stârnind grave contradicţii. Datorită unei confuzii, care s-a petrecut în urmă cu mai bine de 100 de ani, în locul marelui voievod moldovean a fost amplasat monumentul unui principe polonez. După unele zvonuri din epocă, se vehiculează ideea că în atelierul sculptorului Fremiet ar fi existat două comenzi, una din România şi una din Polonia, iar dupa finalizarea lor, s-a produs o confunzie şi o legendă spune că adevărata statuie a lui Ştefan cel Mare ar fi la Cracovia.

Dar, am uitat să vă spun, înainte de a ajunge la Palatul Culturii, trecem pe lângă Casa Dosoftei, în care mitropolitul Dosoftei a instalat in anul 1679 a doua tiparniţă din Moldova. Este o casă cu 3 faţade, cu ferestre arcuite şi dreptunghiulare, cu pridvor deschis, cu coloane înalte şi zvelte, cu foişoare ţărăneşti, fiind restaurată între 1966 si 1969. În august 1970 s-a deschis aici secţia de literatură veche a Muzeului Literaturii Române.

Şi dacă tot suntem aici, este musai să vedem un pic din cea mai mare investiţie privată din nord-estul ţării, cu cea mai mare parcare din România (2.500 de locuri): Complexul Palas. Este un loc pe care-l apreciez în mod deosebit, pentru că s-a integrat în specificul locului, revitalizându-l şi accentuându-i istoria. Ansamblul urbanistic Palas se întinde pe o suprafaţă de 270.000 mp şi a costat în jur de 265 de milioane de euro, fiind cea mai mare investiţie imobiliară din afara Bucureştiului. Grădina publică de la Palas este un imens spaţiu verde, un mozaic vegetal atrăgător în care se pune accent atât pe dorinţa de relaxare, cât şi pe istoria locului, îmbogăţind impresia de graţie pe care o emană Palatul Culturii. Axul central al grădinii a fost special gândit pentru a crea o splendidă vedere asupra Palatului Culturii. Astfel, latura sudică a edificiului este pusă în valoare prin vegetaţie în trepte şi căderi de apă. Scările de pe versant sunt brodate cu balustrade monumentale din piatră, pentru a completa arhitectura clădirii simbol. Peisajul grădinii este completat de fântâni arteziene, spaţii largi de promenadă şi plimbare. Aproximativ 50.000 de arbuşti şi peste 1000 de copaci compun un veritabil “plămân verde” pentru întregul areal Palas. La baza arborilor şi a arbuştilor dar şi pe spaţii vaste, au fost plantate flori precum azalee, hortensii, trandafiri, narcise, crini. Şi unele clădiri au acoperişuri cu vegetaţie. Opera si Filarmonica oraşului organizează frecvent concerte aici, iar manifestările artistice şi expoziţiile organizate atrag săptămânal zeci de mii de oameni.

Complexul Palas conţine, printre altele, un mare centru comercial, clădiri de birouri, hoteluri şi diferite facilităţi de agrement (amfiteatru şi cinema în aer liber, patinoar sezonier, lac şi foişor, carusel veneţian pentru copii, piaţete pentru evenimente, căderi şi oglinzi de apă). Întregul ansamblu are o arhitectură modernă, în dialog cu urbanistica tradiţională a oraşului celor şapte coline. Reconfortant peisaj a două lumi minunate: una veche, strălucitoare, cu cea nouă, modernă şi funcţională!!!

Ei … şi … după ce ne-am odihnit puţin pe o bancă din mirificul parc Palas, ne îndreptăm spre inima oraşului, Piaţa Unirii, flancată de două mari hoteluri: Unirea şi Grand Hotel Traian (construit în anul 1882 după proiectele inginerului francez Gustave Eiffel) şi unde s-a jucat pentru prima oară Hora Unirii, la 24 ianuarie 1859, cu prilejul unirii principatelor Moldova şi Ţara Românească. Un alt element semnificativ al zonei îl reprezintă statuia din bronz a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, inclusă din 2004 pe lista monumentelor istorice.

De aici, ne continuăm drumul pe strada Lăpuşneanu - pe vremuri denumită strada de plimbare duminicală, strada veseliei sau strada muzicii, cândva, una din cele mai circulate artere ale Iaşului.

Declarată stradă pietonală la începutul lunii iulie 2005, bătrâna cale Lăpuşneanu a primit bănci făurite în stil de epocă, pe care se aşează cu plăcere trecătorii. Ca în vechile străzi ale marilor oraşe europene, uneori prind a se ivi, timizi, chitarişti, viorişti sau vreun acordeonist, intonând valsurile lui Strauss.

Farmecul de altădată al străzii Lăpuşneanu nu a dispărut întru totul!

Imediat după ce trecem de Hotelul Astoria, pe partea dreaptă, se află Muzeul Unirii. Clădirea a fost înălţată la începutul sec. XIX, urmând stilul neoclassic, ulterior încărcat cu diverse decoraţiuni baroce. Între anii 1859-1862 palatul a servit ca reşedinţă domnească domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi familiei sale iar între anii 1917-1918, în timpul primului Război Mondial, în această clădire şi-a avut reşedinţa regele Ferdinand.

Găsim aici piese şi documente originale de o excepţională valoare care au aparţinut domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi familiei sale.

Din strada Lăpuşneanu, plimbarea noastră continuă şi, după ce trecem de sensul giratoriu, spre Copou, ne oprim şi admirăm frumoasa statuie a lui Mihai Eminescu, amplasată chiar la baza dealului Copou – un monument din bronz închinat “Luceafărului poeziei româneşti”. Lângă statuie se află Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu”, bibliotecă fondată în anul 1839 şi care este una din cele patru biblioteci centrale din România – cu o colecţie impresionantă de cărţi vechi.

Urcând Copul la pas, pe partea dreaptă întâlnim Casa Vasile Pogor – muzeu ce are ca obiect literatura română modernă şi contemporană. Imobilul, construit în anul 1850 de către vornicul Vasile Pogor, are un bogat şi lung istoric legat de viaţa culturală a Iaşului, fiind loc de întâlnire pentru intelectualitatea oraşului, precum şi sediul Societăţii Literare Junimea (1863) şi al Revistei “Convorbiri Literare” (1867). Dintre numele de răsunet care au frecventat cercul junimist amintim pe cei cinci întemeietori: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, P. P. Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, apoi Mihai Eminescu, Ion Creangă, I. L. Caragiale, Ion Slavici, Vasile Alecsandri ş. a.

Urcăm încet Copoul …. Mulţi tineri gălăgioşi şi grăbiţi se îndreaptă spre … Universitatea Alexandru Ioan Cuza – cea mai veche universitate din România, fondată la 26 octombrie 1860. Clădirea este o îmbinare a stilurilor classic şi baroc, iar “Sala Paşilor Pierduţi” este decorată cu picturi realizate de Sabin Balaşa. În faţa universităţii se găsesc statuile lui A. D. Xenopol şi a lui Mihai Kogălniceanu.

Nu mai mergem mult şi …... iată că … în sfârşit … ajungem în Parcul Copou! …… un loc de o frumuseţe aparte, plin de arbori frumoşi, flori …. şi nu numai …

Din loc în loc sunt plasate busturile unor scriitori şi compozitori, iar veveriţele aleargă zglobii prin copaci. În mijlocul parcului este amplasat Monumentul Legilor Constituţionale, cunoscut ca Obeliscul cu lei – realizat de Mihail Singurov, în 1834, după un proiect al lui Gh. Asachi, în cinstea generalului rus Pavel Kiseleff şi a reformelor introduce de acesta în Moldova. Este un monument format dintr-un soclu masiv de piatră pe care sunt aşezaţi patru lei, fiecare având sub el câte o sabie cu ramuri de stejar. Pe spatele celor patru lei se înalţă un obelisc (o coloană de piatră înaltă de 6 – 7 metri şi cu o greutate de 10 tone). Cei patru lei simbolizează cele patru puteri europene ce au recunoscut independenţa Ţărilor Române.

Principala atracţie a Parcului Copou rămâne Teiul lui Eminescu. Teiul are cam 250 de ani, este cel mai vechi copac din parc, e gol pe dinauntru, e consolidat cu cercuri de metal şi ramurile sunt sprijinite în console. Denumit şi “copacul îndrăgostiţilor” – se spune că era locul unde poetul Mihai Eminescu îşi găsea inspiraţia. Parcul Copou rămâne şi astăzi o mărturie nescrisă a iubirii dintre Mihai Eminescu şi iubita sa, Veronica Micle dar şi un simbol romantic al Iaşului. În faţa teiului este amplasat chipul de bronz al lui Eminescu şi nu departe, pe “Aleea Junimea” se află şi bustul Veronicăi Micle şi ale membrilor Junimii: Ion Creangă, Nicolae Gane, Costache Negruzzi şi Ciprian Porumbescu. În anul 1989 s-a deschis în parc un muzeu “Mihai Eminescu”.

Istoria parcului Copou a început în momentul în care a fost ridicat un foişor de odihnă în stil turcesc care să folosească domnitorului Grigore Ghica. De atunci, Copoul a intrat în atenţia boierilor, care până atunci obişnuiau să acceseze doar zonele Bucium sau Galata. Hotărârea de a înfiinţa un parc de recreere a luat-o domnitorul Mihail Sturza în anul 1834. Grădina a fost extinsă în anii 1849 şi 1852, prin cumpărarea unor terenuri învecinate.

Învelit într-o adevărată pădure de copaci, Parcul Copou rămâne parcul cu cele mai multe suflete, amintiri, poveşti …...

Ei …... dar nu puteţi să treceţi prin Iaşi fără să vedeţi primul muzeu memorial literar din România …. Bojdeuca “Ion Creangă”! Această casă, la o distanţă de aproximativ 1 km de Piaţa Unirii – pare coborâtă din poveste! Este păstrată şi astăzi aşa cum arăta în anii 1872 – 1889: o casă cu două încăperi mici, cu o prispă înspre nord, unde se află şi uşa de intrare şi un cerdac cu deschidere generoasă spre orizontul dinspre răsărit, sprijinit de dealurile Ciric şi Şorogari. Aici a locuit Ion Creangă (1837-1889), cel mai mare, mai cunoscut şi mai iubit povestitor român, din anul 1872 şi până la 31 decembrie 1998. Aici s-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Mihai Eminescu, aici a scris întreaga sa operă. În interiorul bojdeucii sunt expuse (în cele două încăperi şi în cerdac) numai obiectele originale care au aparţinut povestitorului sau familiei sale

Bojdeuca "Ion Creangă" organizează anual patru sărbători care au devenit tradiţionale: 2 ianuarie - ziua înmormântării scriitorului; 1 martie - ziua de naştere a lui Ion Creangă; 14-15 aprilie - Zilele Bojdeucii - aniversarea inaugurării primului muzeu memorial literar din România; 31 decembrie - ziua morţii scriitorului - "Colinde la Bojdeucă".

Fiecare colţişor al oraşului Iaşi ascunde poveşti, momente de mult apuse care aşteaptă să fie descoperite de ochii fiecărui turist sau cetăţean al oraşului.

Dacă vă aflaţi la Iaşi, trebuie să rezervaţi neaparat suficient timp pentru vizitarea monumentelor culturale importante. Iaşul trebuie descoperit pe îndelete şi cel mai bine e ca parcurgerea zonelor importante să se facă prin plimbare la pas.

Capitala culturală a Moldovei poate însemna amintiri de neuitat şi mai ales o îmbogăţire a spiritului de care avem atâta nevoie uneori.

Sunt atât de încântată şi mândră că trăiesc, aşa cum spunea Nicolae Petrascu, în"... Iaşii, cu sufletul trecutului lui mare, cu aspectul său patriarhal, cu curţile şi grădinile lui, cu nuci seculari şi tei parfumaţi, cu dealurile lui pitoreşti, cu singurătatea şi pacea lui divină, care nasc în inimi acel dor neînţeles, acel gol, acea reverie ce predispune la dragoste. "

---

VIZUALIZĂRI: 5114 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI