Castelul Corvinilor - să nu-l rataţi

TIPĂREȘTE

Am văzut că este pe lista cu obiective de atins la Cinciş şi m-am gândit să v-o iau înainte. Abia aştept să văd impresii şi poze noi de acolo.

L-am vizitat în 2014. Au trecut doi ani de atunci. Sper ca unele lucruri să se fi schimbat. Sper, ca altele să fi rămas la fel. Nu cred că are rost să vă spun de preţuri si taxe. Posibil ca între timp să nu mai fie de actualitate. Iar date istorice complete şi foarte frumos prezentate am vazut într-un review scris de Michi: “Top 10 destinaţii de basm din Europa: Castelul huniazilor”.

Chiar nu mai am ce completa la el, aşa e de frumos.

Primisem vizita unor prieteni din ţări străine care ne-au cerut să-i ducem undeva, la orice castel frumos din apropiere, că auzisera că în România sunt la tot pasul. Castelul Corvinilor era pe lista mea de aşteptare, şi am zis să mă bag în faţă cu propunerea, pâna nu îmi strica cineva planurile. Hunedoara e destul de aproape, aşa că… am pornit la drum.

Am rezolvat cu cazarea la o pensiune în zonă, care s-a dovedit a fi o alegere foarte potrivita. Le-am arătat că avem şi un pic de autostradă (de la Sebeş la Simeria – (I-am dat gata cu asta), apoi de la Simeria la Hunedoara mai putin de 20 de km nici nu au observat gropile din asfalt.

Din oraş castelul e un spectacol. Se vede de peste tot. Si e foarte fotogenic. Atunci erau nişte schele pe exterior care stricau un pic decorul; nu mult, atâta căt să se vadă că se lucrează la întreţinerea lui. Sper ca asta să se fi schimbat şi schelele să nu mai intre în pozele voastre…

Intrarea se face pe un pod parcă să ai timp să te pregăteşti. Îmi amintesc că am plătit o taxă simbolică pentru a face poze, cu menţiunea fără blitz. Probabil unii dintre voi stiţi motivul… lumina puternică de la blitz distruge la fel ca lumina puternică a soarelui. În castel condiţiile de iluminare erau destul de scăzute aşa pozele din interior au ieşit aşa şi aşa.

La un moment dat în temniţă (sigur ca orice palat care se respecta are şi o cameră de tortură) am vrut să fac o poza mai de aproape unui manechin. Eram concentrată la maxim, că am trecut un pic de cordonul de proteţie ca sa îmi iasă poza, şi mă aşteptam ca cineva să mă tragă de mânecă că n-am voie, când ceva a început să urle înspăimântător. Am urlat şi eu ce să fac, dacă-i bal, bal să fie. De dat înapoi nu puteam că era baraj de oameni în spatele meu. Să fiţi pe faza să nu păţiţi la fel. Manechinele alea sunt destul de bine realizate. Şi parcă simt când nu eşti pregătit. :)

În camera domniţelor, la etaj atmosfera era mai prietenoasă. Un menestrel simpatic cânta la harpa cântece de epocă. Făcea şi atmosferă, dar îşi vindea şi cd-urile. Noroc cu tehnologia altfel habar nu aveam ce frumos suna muzica pe vremea aceea.

Sunt şi câţiva angajaţi ai castelului, responsabili cu ordinea şi cu respectarea regulilor, dispuşi să povestească despre diferite obiecte expuse, la ce şi cum se foloseau. Îndrăzniţi să-i întrebaţi. Cunosc o grămadă de lucruri interesante. Merită să-i exploataţi un pic. Soţul meu a întrebat cât de grea era armura pe care o purtau şi în câteva minute era echipat şi cu suliţa în mână. :)

Legendle castelului sunt foarte frumoase şi sunt scrise pe niste banere marii. Fiica mea nu s-a lăsat pâna nu a citit tot si se tot întreba “oare chiar a fost adevărat? ” A fost o lecţie foarte bună de istorie pentru că odată ajunsă acasa a dat câte un search pe google să vadă ce si cât era adevarat. Aşa că luaţi şi copiii cu încredere. Camera de tortură e deliciu suprem pentru ei. :)

Încerc să încarc poze cât mai multe şi cu siguranţă în curând le veţi înmulţi cu unele mai proaspete.

Sa aveţi un weekend pe cinste!

---

VIZUALIZĂRI: 1060 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI