Pelerin, pelerinaj, mănăstire, sfânt...

TIPĂREȘTE

Toamna anului 2013 ne-a dat prilejul să ajungem la Mănăstirea Prislop, implicit la mormântul lui Arsenie Boca. Ocaziile acestea apar de multe ori neașteptat, fără nici o programare, fără o pregătire prealabilă... așa vin ele, din senin.

Prima întâlnire cu Prislopul am avut-o la începutul anilor 2000, atunci când fenomenul Arsenie Boca era, într-un fel, în faza de început. Într-o excursie organizată în ultima zi a unei conferințe desfășurate la Târgu Jiu am fost în vizită la Biserica Densuș, Sarmisegetuza Ulpia Traiana, Sântămăria Orlea și Mănăstirea Prislop. Pe atunci, deși era weekend, la mormântul Părintelui Arsenie nu era aglomerație. Totuși ”marea” de flori exista deja.

În septembrie 2013, apare cumnatul meu cu propunerea de a merge sâmbăta următoare la Prislop. Fără a sta prea mult pe gânduri am fost de acord, cu toată oboseala inerentă a drumului (plecam noaptea din București și pe seară trebuia să ne întoarcem) și înghesuiala din mașină (urma să fim 5 persoane adulte într-un Mitsubishi Colt). Toate greutățile s-au șters din minte, simțeam un fel de bucurie la gândul că voi revedea acele locuri.

Am plecat noaptea, după ora 24.00, din București urmând traseul Pitești - Râmnicu Vâlcea – Horezu – Târgu Jiu – Bumbești Jiu (Defileul Jiului) – Hațeg. Drumul liber și în stare foarte bună, cu excepția Defileului Jiului, unde erau lucrări și se circula cu semafoare (nici acum încă nu s-au încheiat lucrările). O ploaie torențială ne-a prevestit ivirea zorilor în zona Hațegului.

Bineînțeles că în localitatea Silvașu de Sus am oprit pentru a cumpăra flori; vânzătorii deja își întinseseră măsuțele pe la porți. Am fost întrebați dacă știm să ajungem la mănăstire; foarte încrezător am spus “Da”. Ei bine, în prima curbă unde trebuia urmat drumul spre stânga noi am mers înainte. După kilometri întregi parcurși printre dealuri și urmărind turla unei biserici sătești, de fapt, am oprit și am întrebat. Astfel a trebuit să ne întoarcem și la ora 9.00 am ajuns în parcarea improvizată de lângă mănăstire. Alături se construia o parcare foarte mare, ce e posibil a fi finalizată până acum. Nu lipseau tonetele/rulotele cu mâncare și alte diverse produse. Peste tot se vând cărți, broșuri, imagini cu și despre Arsenie Boca. O mulțime de oameni “trăiesc” de pe urma vânzării diverselor obiecte/produse/materiale ce au legătură (ori nu) cu Părintele și mănăstirea Prislop.

Deși afară plouase cu ceva timp în urmă, dimineața s-a arătat bună cu noi în final, chiar a apărut și soarele. În curtea mănăstirii se desfășurau lucrări intense la pavaj, amenajări spații verzi și chiar erau schele lângă pereții bisericii. Acoperișul bisericii strălucește acum având în vedere îmbrăcămintea nouă de cupru. A apărut și un foișor nou lângă biserică, față de acum 7-8 ani. Slujba era în plină desfășurare, deja lumea nu mai încăpea în biserică.

Am urcat spre mormântul Părintelui pe o alee lată, betonată și am așteptat la o mica coadă ce se tot lungea pe măsură ce trecea timpul și soseau din ce în ce mai multe autoturisme și autocare. Florile acopereau mormântul și tot spațiul din jur. Oamenii de la coadă: unii pioși, se rugau în gând, alții nerăbdători, unii chiar gălăgioși …. Diverse atitudini lumești. Am dus două sticle de ulei și am primit în schimb, într-o sticluță ce trebuie adusă de acasă, un pic din uleiul ce arde în candela de la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Crucea e deja lucioasă, tocită de atingerile zecilor de mii de credincioși. Rugăciune, credință, speranță…

Pe o cărare, prin pădure, se urcă 200 m spre Peștera Sf. Ioan de la Prislop, pustnic ce și-a cioplit o chilie în stâncă, în apropierea unui izvor. O balustradă te ajută să te sprijini și te desparte de “prăpastia” ce se deschide în dreapta; atenție și la rădăcinile ondulate ale copacilor ce străbat cărarea. În peșteră se urcă pe câteva ieșituri în stâncă; accesul e mai dificil pentru cei în vârstă, mai ales la coborâre din peșteră atunci când ai în față valea adâncă. Spațiul rece al chiliei e luminat și încălzit de un mănunchi de lumânări. Murmur de rugăciuni, lumini mișcătoare pe stâncă, speranță…

La ora 11.30 ne îndreptam spre mașină pentru a porni pe lungul drum spre București. La întoarcere am văzut frumosul defileu al râului Jiu pe lumină și am oprit puțin și la Mănăstirea Lainici. Curtea cu chiliile vechi, tradiționale și biserica veche sunt foarte frumoase (din păcate la intrarea tronează un semn cu Fotografiatul interzis).

O ușurare și mulțumire în suflet am simțit după această călătorie la Prislop. Parcă nici oboseala nu am resimțit-o atât de mult. Așa cum scriam…speranță.

---

VIZUALIZĂRI: 6852 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI