ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.11.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 4 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Localitatea Gura Humorului - o destinație turistică deosebită! Am fost acolo și ne-a plăcut!

TIPĂREȘTE URM de aici

În sejurul nostru pe meleagurile bucovinene din luna august a acestui an ne-am plimbat în câteva rânduri și prin orașul Gura Humorului, localitate căreia i-am descoperit o parte dintre atuurile ce o transformă într-una din cele mai cunoscute zone turistice din Bucovina.

Localitatea este atestată documentar din anul 1490, printr-un act emis de cancelaria domnitorului Ștefan cel Mare, iar din anul 2005 orașul a fost declarat stațiune turistică de interes național. În ceea ce privește denumirea localității, aceasta vine de la vărsarea râului Humor în râul Moldova.

Fiind cazați în Voroneț, la Vila Doina (vezi impresii) am putut ajunge rapid în Gura Humorului, distanța pe care o parcurgeam fiind de circa 5 kilometri. Pentru parcarea autoturismului ne-am orientat de fiecare dată către zonele din vecinătatea parcului central, aici existând numeroase locuri de parcare. Și pentru că aici ajungeam mereu, aceasta a fost prima zonă pe care am explorat-o.

Parcul din centrul localității nu este foarte mare, însă este frumos amenajat. Ne-am plimbat și noi pe cele câteva alei ale sale și am remarcat foișorul pentru fanfară, un loc de joacă unde s-a zbenguit și juniorul nostru preț de câteva minute, dar și straturile de flori multicolore pe care le-am admirat plimbându-ne protejați de umbra copacilor. Într-o margine a parcului am găsit un punct de informare turistică ce consta într-o hartă a județului Suceava; am identificat pe această hartă principalele localități din județ ce oferă structuri de cazare, dar și obiectivele turistice ale zonei. Tot în acest parc ne-am fotografiat alături de o mașinuță Tico simpatică, ”îmbrăcată” în straie tradiționale bucovinene. Peste stradă am zărit o surată a primei mașinuțe, o broscuță ”tunată” cu straturi de flori. Bineînțeles că am traversat să o observăm mai îndeaproape. Amuzante cele două mașinuțe! Am zăbovit minute bune în jurul lor, lăudând ingeniozitatea celor care le-au împodobit astfel.

Tot în această zonă centrală a orașului se găsesc probabil cele mai înalte două clădiri din localitate: hotelul Best Western Bucovina – Club de munte și Catedrala Nașterea Maicii Domnului. Această catedrală este ridicată în spatele parcului din centrul localității și a fost unul dintre obiectivele pe care le-am vizitat. Biserica este o construcție recentă, piatra de temelie fiind pusă în anul 1991, iar finalizarea și sfințirea obiectivului având loc în anul 2011. Am urcat treptele și am admirat în pridvorul catedralei pictura ”Înfricoșata Judecată de Apoi”, dar și portrete ale diverșilor sfinți din calendarul ortodox. Am pășit în interior și am privit în tăcere picturile reprezentând diferite scene biblice sau portretele Sfântului Andrei – Apostolul românilor și Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Un candelabru uriaș atârna deasupra noastră, ancorat în tavanul înalt al catedralei. Am realizat câteva fotografii și ne-am îndreptat spre ieșire, mirându-ne că într-un oraș totuși micuț a fost considerată o prioritate construirea unui lăcaș de cult de asemenea dimensiuni.

Plimbarea noastră prin Gura Humorului a continuat pe bulevardul Bucovina, din zona centrală a orașului către ieșirea dinspre municipiul Suceava. Am trecut pe lângă Biserica Romano-Catolică din localitate, cel mai vechi lăcaș de cult catolic aflat în funcțiune din Bucovina și am intrat pentru câteva clipe în curtea obiectivului. Pe peretele din dreapta intrării am găsit amplasată o placă de comemorare pe care am lecturat că în 2011 s-au împlinit 200 de ani de la construirea acestui lăcaș de cult. Biserica Romano-Catolică din Gura Humorului poartă hramul ”Sfânta Treime”. Am admirat silueta zveltă a bisericii și cele două turle ale obiectivului, cea mai înaltă dintre ele fiind ridicată deasupra intrării și fiind prevăzută cu un orologiu cu trei cadrane, toate funcționale.

Plimbarea noastră ne-a adus lângă un cimitir memorial dedicat ostașilor armatei sovietice, ce cuprinde pietre funerare amintind de soldați ruși căzuți pe front în anul 1944. Cimitirul este amplasat în vecinătatea unor blocuri, fiind despărțit printr-un gard din piatră acoperit cu șindrilă de celelalte spații publice. În centrul cimitirului este amplasat un monument din marmură sub forma unui turn, pe care sunt inscripționate următoarele: ”Glorie eternă ostașilor armatei sovietice care și-au dat viața în luptă pentru eliberarea omenirii din robia fascistă”.

Următorul obiectiv pe care l-am descoperit în Gura Humorului a fost Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Am pătruns în curte trecând pe sub turnul care adăpostește clopotnița. Biserica este amplasată paralel cu drumul principal, iar intrarea în lăcașul de cult se realizează printr-un pridvor micuț acoperit cu o copertină din material plastic. Deasupra intrării am văzut portretul Sfântului Ierarh Nicolae, iar în interior am zăbovit câteva clipe pentru a admira picturile sfinților și reprezentarea diverselor scene biblice ca: Intrarea în Ierusalim, Spălarea picioarelor sau Cina cea de taină. Atmosfera bucovineană se regăsește în interiorul lăcașului de cult, pe multe dintre icoane fiind expuse ștergare cu motive tradiționale.

În ceea ce privește istoricul lăcașului de cult, pe un perete din interior am găsit prezentate câteva date din care citez că: ” Biserica Sfinții Arhangheli a fost construită în perioada 1876 – 1885 prin strădania preotului Simeon Cobilanschi. Până la terminarea celui de-al doilea război mondial, această biserică a fost singurul lăcaș de cult ortodox din localitate”.

Ieșind din curtea bisericii, am ajuns la o intersecție către dreapta cu strada Parcului. Aici am avut ocazia să ne relaxăm minute bune în părculețul din vecinătatea Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. În acest parc, piticul nostru a găsit o atracție de care aproape că nu s-a mai dezlipit: o tablă de șah cu piese sculptate în lemn, de mărimea unui om. Bineînțeles că am supravegheat îndeaproape zburdălniciile celui mic, întrucât acesta, din prea mult entuziasm, risca să dărâme piesele și astfel să se lovească. Când am plecat într-un final de lângă tabla de șah, juniorul a atacat toboganul și leagănele, iar noi ne-am putut așeza ceva mai liniștiți pe băncile din apropiere, profitând totodată de umbra generoasă a copacilor din zonă.

În cele câteva plimbări ale noastre prin Gura Humorului bineînțeles că nu am ocolit nici terasele din zona centrală, unde am luat o dată masa de prânz la un restaurant din apropierea hotelului Best Western Bucovina – Club de munte. Din păcate nu am reținut numele locației, însă îmi amintesc faptul că am servit acolo o omletă țărănească delicioasă, iar pentru porția de ciorbă rădăuțeană am plătit 10 lei. Localul oferea și posibilitatea de a servi diverse sortimente de pizza. Bine, poate că aceste detalii referitoare la ceea ce am mâncat nu sunt foarte relevante în lipsa denumirii locației, însă vreau să evidențiez că zona centrală a orașului oferă câteva posibilități de a mânca bine la prețuri rezonabile. Tot în centrul orașului sunt și magazine alimentare mari, de unde am putut face diverse cumpărături, pentru a ne completa proviziile.

La o ultimă raită prin Gura Humorului, în dimineața plecării spre casă, am avut parte de o altă surpriză plăcută: am descoperit că într-o clădire din centrul orașului funcționează Muzeul obiceiurilor populare din Bucovina. Am hotărât imediat că obiectivul trebuie vizitat și am procedat în consecință. Am admirat aici diverse exponate tradiționale din vechile gospodării ale satului arhaic bucovinean, dar și manechine îmbrăcate în frumoasele costume populare bucovinene. Așezarea exponatelor pe diferite categorii a urmărit tradițiile ancestrale ale zonei, în conformitate cu momentele importante din vechiul calendar popular bucovinean. Am făcut astfel o călătorie imaginară prin satul bucovinean de demult, intrând în lumea imaginară o dată cu Ajunul Sfântului Andrei și ieșind la sărbătoarea Sâmedrului (26 octombrie – de Sfântul Dumitru se încheia vara pastorală). Călătoria noastră virtuală prin satul arhaic bucovinean a fost extrem de plăcută și datorită unei doamne muzeograf ce ne-a încântat cu poveștile dânsei despre vremurile, obiceiurile și oamenii de demult. În acest muzeu este organizată la parter o altă expoziție deosebită, unde am putut admira numeroase picturi și desene în creion ale artistului George Cotos, originar din Straja Bucovinei. Am zăbovit mai mult de o oră la acest muzeu, dar ne-am întoarce oricând să-l vizităm încă o dată, atât de mult ne-a plăcut obiectivul. Din acest motiv, am scris un review separat, unde am prezentat în detaliu vizita noastră la acest muzeu (vezi impresii).

Nu pot încheia acest articol de călătorie fără a aminti că orașul Gura Humorului este situat foarte aproape de două dintre mănăstirile a căror faimă a depășit de mult timp granițele țării noastre. Mănăstirea Voroneț (vezi impresii) și Mănăstirea Humor (vezi impresii) sunt două obiective din Bucovina selectate pentru a face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Frescele lor interioare și, mai ales, cele exterioare constituie adevărate comori în patrimoniul cultural românesc, nestemate pe care am avut plăcerea să le admirăm și noi. Din centrul orașului Gura Humorului, în direcții opuse, se parcurg câte cinci kilometri pentru a ajunge la fiecare dintre cele două obiective. Căile de acces și caracteristicile fiecărui lăcaș de cult le-am prezentat în review-urile scrise separat.

În final, pot spune că orașul Gura Humorului este o localitate ce merită a fi vizitată măcar și pentru câteva ceasuri, plimbarea pe la obiectivele din oraș și din apropiere putând constitui oricând o modalitate plăcută de petrecere a unui sejur excelent pe meleaguri bucovinene!

Călătorii plăcute în continuare!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 12.11.14 20:29:11
Validat / Publicat: 12.11.14 21:58:02
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GURA HUMORULUI.

VIZUALIZĂRI: 8896 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 În centrul localității am admirat straturile de flori, amenajări care bucură privirea.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster [12.11.14 21:58:26] »

Articolul (cu urmarea sa) a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

traian.leuca † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [12.11.14 22:23:51] »

Un vot acordat cu multa placere, pentru un review deosebit. Desi AM FOST ACOLO de trei ori, nu am reusit nici pana acum sa descriu peripetiile mele pe aceste meleaguri.

Dan&Ema [13.11.14 08:17:12] »

Un review scris cu mult talent si drag.

un loc f frumos inconjurat de locuri f frumoase.

Fiind un nod rutier se cam gatuie traficul. Dar la las merita savurat

Dan

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [15.11.14 00:40:28] »

@Dan&Ema - Mulțumesc frumos pentru că mi-ați citit și apreciat și acest review! Într-adevăr, zona este foarte frumoasă din punct de vedere geografic și abundă în obiective turistice, care mai de care mai ofertante. Și mă gândesc la minunatele mănăstiri împodobite cu fresce exterioare, mă mai gândesc la Salina Cacica sau la cele două muzee ale ouălor (din Vama sau din Moldovița), mai îmi vin în minte Casa memorială Ciprian Porumbescu și atelierele de olărit din localitatea Marginea. Și lista ar putea oricând continua...

Noi am stat în Bucovina timp de patru zile, însă cred că nu ne săturam să-i vizităm minunățiile nici dacă am fi rămas aici vreo două săptămâni. Drept pentru care plănuim să revenim, poate chiar vara viitoare.

În ceea ce privește traficul, noi am prins un weekend în zonă și era într-adevăr destul de aglomerat prin Gura Humorului.

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [15.11.14 00:48:37] »

@traian. leuca - Mulțumesc pentru că mi-ați citit și apreciat articolul! Sunt convins că în curând ne veți împărtăși câteva dintre experiențele dumneavoastră trăite pe aceste frumoase meleaguri. Mai ales că se apropie vertiginos anotimpul rece, un timp al poveștilor spuse prietenilor aici pe AFA, așezați cu toții în jurul unei sobe imaginare!

Poate că m-am lăsat puțin mângâiat de valul imaginației, însă iarna, petrecând mai mult timp în casă, tot citesc și recitesc articole și îmi schițez numeroase trasee pentru vacanțele viitoare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&Ema [15.11.14 12:42:58] »

Si muzeul arta lemnului din campulung si raraul cu pietrele doamnei si fabricile de incaltaminte din bivolarie aproape de vicov si mocanita si si si

da nu te saturi asa usor de bucovina si te recheama

dan

izabiza [24.07.15 22:06:04] »

Muzeul obiceiurilor populare a fost o surpriza placuta si pentru mine. Ce-i de acolo au muncit mult sa-l amenajeze si sa-l mentina. Prezentarea e inedita.

webmasterX [24.07.15 22:20:14] »

@izabiza -

Muzeul obiceiurilor populare a fost o surpriza placuta...

ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)]

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

izabiza [25.07.15 06:52:55] »

@webmasterX - profilul meu e de... drumet la pas . Dar am ceva imagini si impresii din Gura Humorului asa ca voi raspunde provocarii tale. (chiar daca e una... standard pentru cei ce intra sa scrie

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, Floryn81, izabiza
Alte impresii din această RUBRICĂDe vizitat în Gura Humorului și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055256128311157 sec
    ecranul dvs: 1 x 1