ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.09.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
SEP-2015
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
75.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Incursiune în Parcul natural Comana

TIPĂREȘTE

Toamna anului 2015 e călduroasă, așa au prognozat și meteorologii… la București se preconizează peste 30 de grade… la umbră. Ne pliem după hotărârile majorității și plecăm în acest week-end pentru un mic picnic spre Parcul natural Comana.

Amplasare și acces. La doar aproximativ 35-40 km distanță de București găsim lunca Neajlovului și Balta Comana, cea de-a treia zonă umedă din țara noastră (după Delta Dunării și Balta Mică a Brăilei) și a doua ca biodiversitate după Deltă. Apă am văzut, dar păsări aproape deloc. Am ieșit din București prin localitățile Jilava și 1 Decembrie, pe E85 spre Giurgiu. În Călugăreni la primul sens giratoriu am intrat pe DJ 411, am trecut prin satele Brăniștari și Budeni până în Comana (după cum a recomandat și @marocanu21 într-un ecou din luna mai a acestui an). Drumul care cu ceva ani în urmă nu era asfaltat arată acum impecabil, covorul asfaltic e bun, prin sate au fost construite trotuare; doar vreo 200 m sunt denivelați după restaurantul Lebăda. Este posibil să se ajungă mai rapid pe această variantă datorită calității drumului, deși e mai lung cu câțiva kilometri.

Prin localitatea Comana. La intersecția cu Dj 412A către Grădiștea este amplasată o lebădă gigantică, simbol al restaurantului din apropiere – mascota se potrivește cu peisajul lacustru de vis-a-vis. Deja vedem în depărtare frumosul foișor al Mănăstirii Comana, lăcașul de cult fortificat edificat de Vlad Țepeș în 1461. Complexul arhitectonic, cu rol dublu: religios și de apărare, a trecut în ultimii ani printr-un lung proces de restaurare și consolidare. Un loc suficient de mare pentru parcarea autoturismelor facilitează vizitarea mănăstirii. Un articol interesant despre mănăstire a publicat @iulianic în luna mai (vezi impresii).

Trecem de un părculeț modern destinat copiilor și ajungem într-o piață publică, amenajată cu alei, bănci, flori multicolore și o fântână arteziană, lângă Școala Comunală. De aici pe str. Șerban Cantacuzino (alt ctitor al Mănăstirii Comana) se ajunge la Primărie și Gara Comana. Am privit câteva minute peisajul înconjurător: un monument dedicat eroilor din cele Două Războaie Mondiale și Războiul de Independență este amplasat în acest spațiu public – un trunchi de copac cu o cruce în vârf. Pe peretele școlii este amplasată stema comunei și simbolul acesteia (bujorul românesc) , dezvelite în 2009 de președintele României de atunci. De centru se apropie un alai de nuntă: brazi împodobiți, oglinda purtată de două domnișoare, mireasa emoționată, nuntași și muzică. Se opresc în intersecție și încing o horă – frumoase obiceiuri românești, unele elemente arhaice chiar se perpetuează, deși uneori nimeni nu le mai cunoaște sensul original.

Intrăm spre dreapta pe strada Gellu Naum și la un moment dat zărim un panou ce ne indică faptul că acolo e Casa memorială Gellu Naum, îmbrăcată în iederă, aproape ascunsă. Aici se află reședința de vară a poetului suprarealist ce a trăit între anii 1915-2001. Până să ajungem la bariera de acces în rezervație trecem pe lângă o frumoase clădire ce găzduiește o pensiune și o pivniță „a marelui paharnic”. De asemenea, aruncăm o privire în interiorul Parcului Aventura Comana și observăm traseele de cocoțat prin copaci – după-masă parcarea era arhiplină.

Descriere Parc natural Comana. Așa este descrisă pădurea Comana în „Marele Dicționarul Geografic al României” din 1899: Comana, pădure de stejar și de șleau, proprietate a statului, ocupând partea moșiei d-adreapta Cîlniștei și despre S, jud. Vlașca. Suprafața ei este de 7000 hect. … Prin mijlocul ei trece linia ferată București-Giurgiu. În această pădure sunt mai multe suhaturi, poeni, și se află situate satul Vlad-Țepeș sau Gurbanul și satul Dadilovul. Această pădure servea de loc de întâlnire a diferitelor societăți culturale din București cari vin să petreacă vara în această localitate. Aici se vânează foarte mult: lupi, vulpi și epuri.

Și astăzi aici în pădurea Comana se întâlnesc oamenii, dar mai mult la un grătar ori la o tură cu bicicleta.

Ajungem la o barieră unde doi angajați ai Romsilva încasau taxa de acces pentru automobile: 15 lei/autoturism și împărțeau, la cerere, saci menajeri de gunoi. Am primit bon pentru suma achitată. Urmează un drum de circa 3 km pe un drum neasfaltat, prin pădure; pe alocuri, drumul e plin de gropi, viteza de deplasare fiind în medie 20 km/oră. În Poiana Fântânii cu nuc a fost amenajat un fel de loc de picnic: printre copaci au fost montate bănci și mese de lemn, împrăștiate pe o mică coastă la 10-20 m distanță una de alta. Grătarul trebuie să ți-l aduci de acasă, nu există vetre amenajate. Autoturismele se parchează pe marginea drumului. Cu cât ajungi mai dimineață, cu atât ești mai liber să îți alegi un loc bine amplasat. În pădure e răcoare, soarele abia reușește să își arunce câte o rază prin frunziș. Este amenajat și un teren de fotbal înierbat, dotat cu porți de lemn – „gazonul” nu arăta strălucit fiind râmat de niște porci imenși lăsați liberi prin codru. Găsim aici și Fântâna cu nuc – un panou ne explică că pe acest loc călugării au săpat după moartea lui Vlad Țepeș o fântână. Pe peretele fântânii există o inscripție ce atestă că sursa de apă a fost amenajată de Regia Pădurilor Statului în 1933. O altă amenajare este Bordeiul cu izvor, o construcție de lemn - un fel de căsuță acoperită cu stuf, de sub care izvorăște un firicel de apă ce se scurge la vale printr-o albie întărită cu gărdulețe din nuiele împletite. Lângă terenul de fotbal un panou ne anunță că acolo se va ridica Memorialul Vlad Țepeș, monument ce a înțepenit la stadiul de proiect.

În cadrul unui proiect cu fonduri europene de reconstrucție ecologică a Bălții Comana a fost amenajat și Observatorul ornitologic. Din apropierea Poiana Fântânii cu nuc se desprinde o alee din „biscuiți” care iese din pădure, trece pe lângă observatorul propriu-zis (un turn de lemn dotat cu ferestre – încuiat însă) și continuă prin păpuriș până la baltă. De aici începe un podeț de lemn cu balustrade, lung de circa 50 m ce se termină cu un foișor simplu de lemn. De la înălțimea acestuia se observă o parte mare din stufăriș și ochiuri de apă – nu am văzut picior de pasăre, cum s-ar zice.

În parc am văzut marcat un traseu cu cruce roșie; este un rai pentru bicicliști erau foarte mulți, de toate vârstele – drumeagurile din pădure oferă atât porțiuni ușoare, cât și pasaje mai dificile. Am văzut chiar o trăsură, probabil de la una din pensiunile din preajmă. În pădure se află și Cabana Fântâna cu nuc construită în 1889, azi sediu administrativ al parcului natural.

Am reușit să văd și ghimpele pădureț (ruscus aculeatus), plantă protejată în cadrul rezervației științifice, alături de bujorul românesc (ce are o sărbătoare special dedicată – după cum arăta pădurea nu cred că mai sunt prea multe exemplare). Ghimpele, semnalizat printr-o plăcuță ruginită, era prezent prin două exemplare, având chiar și mici fructe roșii. Și vă confirm că: înțeapă.

Concluzii. Am avut noroc de vreme caldă și de liniște (ceilalți vizitatori nu ascultau muzică tare, nu urlau, etc. – e posibil ca duminica în timpul verii atmosfera să fie cu totul alta). Ne-am plimbat pe puntea din stufăriș, am admirat Balta Comanei de la înălțimea foișorului, am încercat apa rece de la izvor, am mâncat câte ceva în aer curat. Pentru o ieșire de week-end, în lipsă de alte idei, este o alegere potrivit de bună.


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 19.09.15 20:38:42
Validat / Publicat: 19.09.15 22:37:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în COMANA [GR].

VIZUALIZĂRI: 7849 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 O parte din bălțile din jurul Comanei.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

irinad
[19.09.15 23:20:23]
»

@tata123 - Am onoarea primului vot!

webmasterX
[19.09.15 23:27:07]
»

@tata123: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

Mulțumesc.

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[19.09.15 23:57:59]
»

Bujori mai sunt, dar nu acolo în pădure, ci în alt loc.

webmaster
[20.09.15 08:22:37]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

marocanu21
[20.09.15 10:28:21]
»

@tata123 - Multe din duminicile (nu putem vorbi de weekend-uri căci atunci munceam sâmbăta!) copilăriei şi (mai ales!) adolescenţei le-am petrecut la Fântâna cu Nucu' (aşa cum îi ziceam noi!) unde făceam baie, jucam fotbal şi puneam pe grătar peşte, raci (direct pe jăratec!) sau... porumb - carne mai rar, de multe ori posteam!

Bujorul se găsea din abundenţă în pădurea dintre Vlad Ţepeş şi gara Mihai Bravu (fostul Dadilov), deci la vreo 6-7 km distanţă de Comana - de multe ori, în inconştienţa noastră de copii fără minte culegeam superbele flori în diverse scopuri.

Înainte şi chiar după Revoluţie a existat (mai există?!) o Sărbătoare a Bujorului în satul Vlad Ţepeş, folosită de multe ori ca prilej de campanie electorală chiar de rangurile cele mai înalte ale ţării (bleah!), în anii '90-2000.

Vânatul a existat şi mai există din câte am înţeles, din abundenţă, pe lângă speciile autohtone au fost aduşi aici înainte de '89, în scopul aclimatizării, cerbii lopătari, pt care s-a făcut un imens ţarc între Comana şi M. Bravu, iar după aceea le-au dat drumul în pădure - atât de bine s-au aclimatizat încât ne pomeneam seara cu ei la poartă iar cu iluminatul stăteam mai prost la acea vreme! Nu puţine au fost incidentele şi... accidentele cu lopătari la acea vreme!

După Revoluţie, o scurtă perioadă, arealul de la Fântâna cu Nuc a fost în administrarea Garnizoanei M. Bravu care o amenajase impecabil pt vizitatori, având chiar şi o terasă-restaurant.

Eh, ar mai fi multe de spus dar m-au năpădit amintirile!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[20.09.15 15:05:23]
»

@marocanu21 - Mulțumesc pentru ecou, sunt amănunte binevenite din partea unui om al locului. De aceea sunt utile astfel de ecouri - aflăm lucruri inedite despre locurile vizitate. Mă gândeam eu că bujorii apar undeva prin pădure, în locuri mai ferite... la cum arată pădurea acum (neîngrijită, plină de uscături și copaci căzuți) cu greu îmi puteam închipui bujorul roșu pe acolo.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[20.09.15 15:09:16]
»

@webmasterX - Intrarea în rezervație coincide cu punctul galben, acolo unde se află parcarea Parc Aventura Comana, pe str. Gelu Naum.

@webmaster - Mulțumesc pentru desemnarea articolului drept minighid.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&Ema
[21.09.15 07:07:33]
»

Un articol excelent, ghid autentic, despre o zona atat de speciala aflata la doi pasi de Bucuresti. Felicitari!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[15.05.23 09:51:55]
»

@all: Au înflorit bujorii... tot felul de specii... în multe zone din țară. Azi, 15 mai, este Ziua Bujorului - floare națională a României (agerpres.ro/politic/2022/ ... ulgata--1002634).

Am postat aici la articolul dedicat rezervației de la Comana deoarece în pădurea Padina Tătarului cresc numeroși bujori. În comună se organiza anual o „Sărbătoare a Bujorului” ; ieri s-a desfășurat în Parcul Natural Comana competiția de ciclism intitulată Cupa Bujorului Românesc, organizator: Asociația Invictus.

Să ne bucurăm de această floare...

Despre bujor: radioromaniacultural.ro/s ... 16-id32730.html

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, irinad, marocanu21, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂRezervația naturală Comana:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059353113174438 sec
    ecranul dvs: 1 x 1