Trecuse Craciunul, ne mai linistisem putin, eu aveam concediu, sotia "prinsese" cateva zile libere, iar perspectiva de a astepta acasa Revelionul (era 27 decembrie) nu ne prea convenea. Eram convinsi ca in perioada asta, intre sarbatori, cam greu poti gasi cazare din poarta in poarta pe la munte, dar la parinti nu aveam chef sa ne ducem, doar venisem de pe capul lor. O trecere scurta in revista a pilelor si relatiilor nu ne-a dezamagit: am sunat un coleg din Bucuresti, stiam ca parintii prietenei sale au o pensiune la Fundata (unde o mai fi si asta? ), ni s-a confirmat ca sunt camere libere, dar cu mentiunea ca la vila inca se mai construieste, fiind in extindere.
"Las-o, bai, ca merge-asa", am zis, astfel ne-am facut imediat de drum: in 25 de minute bagajele erau la usa. Doamne, ce bine era atunci cand faceam bagaje numai pentru doi, un troller mic si o geanta medie, acum, de cand cu copilul ne ia o zi intreaga, umplem portbagajul si scaunul din fata al masinii si tot mai uitam cate ceva.
Asadar, la indicatia colegului, pornim prin Bucuresti, ocolim regulamentar pe centura, iesim spre Targoviste, Malu cu Flori, Aproape de Voinesti o luam in sensul opus decat cel care duce la Campulung, trecem prin Rucar si ajungem pe inserat la Fundata, o localitate cocotata in varful muntilor. Drumul de la Voinesti a fost o incantare, peisaje extraordinare, carosabilil bun, mergi flancat pe ambele laturi de doua grupuri impunatoare de munti, la dreapta ai Bucegii, la stanga Piatra Craiului. De ajuns am ajuns, acum unde-i pensiunea, ca din Fundata am iesit deja. Dupa ceva explicatii ambigue cu repere si directii am intors si am intrat pe o straduta inzapezita care ne-a dus direct in curte.
Am coborat si am fost luati pe sus de gazde - Fam. Ionescu, doi constanteni (de-acolo si demunitrea de Tomis) de gasca, care ne-au descusut rapid cum a fost drumul, pe unde am venit, la ce ora am plecat... Ne-au ajutat sa debarcam bagajele si ne-au intrebat cam ce camera preferam, erau cateva variante. Dupa cazare ne-au poftit la cina si am stat cu ei la palavre si la o tuica de pruna. Sunt genul de oameni cu care ramai prieten, care fac tot posibilul sa te simti bine si care chiar reusesc.
Camera in care am preferat sa ne cazam (pentru intimitate) se afla la etajul doi al vilei, era destul de micuta, cu strictul necesar (mobilier nu prea nou, televizor, scaune, masuta), dar cu o priveliste extraordinara catre masivul Piatra Craiului. Baia era pe hol, dar (de aceea am ales si etajul 2) nu am avut cu cine o imparti, cu cabina de dus, toaleta, chiuveta, curate, prosoapele le gaseai in camera. Per total, nu era mare confort, dar era cald, atmosfera de casa la tara, iar noua ne-a oferit toata imtimitatea de care aveam nevoie.
Jos, langa bucatarie si locul de luat masa era un living imens, si o incapere cu masa de biliard, insa era cam frig acolo deoarece instalatia de incalzire suferea si ea transformari.
Mancarea, ei, aici e ceva de povestit. Terminai cina si te intreba ce vrei la micul-dejun, terminai micul-dejun te intreba ce vrei la pranz, si tot asa. Te intreba, e un fel de-a spune, ca venea intrebarea cu tot cu propunere, iar noi nu ne-am indurat sa respingem vre-una: ciorba de ciocanele, tocana de oaie, tochitura de porc, sarmalute, sunca afumata, branza de oaie... Intr-o dimineata am fost impreuna cu gazda la un vecin si a cumparat un ghium (bidon special de aluminiu pentru lapte) de iaurt de oaie, puteai sa-l intorci cu susul in jos, ca nu curgea, l-a taiat felii ca sa il scoata de acolo. Am baut (mai mult am mancat, cu lingura) cate o cana de dimineata, iar seara ne-au asteptat cu placinta de branza, la care a mai mers cate o cana. Inainte de fiecare masa se punea sticla de tuica de prune pe masa, am gasit-o si la micul-dejun (nici chiar asa...), iar seara era insotita si de carafa de vin de tara.
Locatia vilei este spectaculoasa, in fata peste ulita este o vale frumoasa impadurita, cu un parau repede, iar in spate este o pajiste pe care poti urca sa te dai cu sania - noi am prestat putin, era zapada putina, totusi, pentru luna decembrie. Curtea pensiunii nu era amenajata pe atunci, erau depozitate ceva materiale de constructii, iar o mare parte din vila era doar in faza de schelet de lemn.
Deplasari am facut in ambele zile, cu masina, am fost la Moeciu de Sus, dar fiind iarna nu prea era mare lucru de vazut, toata lumea era la gratare in curtile pensiunilor, asa ca am coborat pana la Cascada Chisatoarea (pardon de expresie, dar asa o cheama), care in aceasta perioada era inghetata si arata formidabil. Apoi am fost prin Bran, Predeal si Brasov. Pe drum am facut cateva achizitii culinare delicioase pentru sarbatorile ce mai urmau: branza la coaja de brad, carnati de caprioara, pastrama de caprioara, sirop de brad si palinca de pere. Se gaseau multe tarabe cu astfel de produse intre Rucar si Bran, asa ca aveai si posibilitatea de a compara, prin gustari repetate (nu se suparau bietii oameni, chiar erau dezamagiti ca sotia mea nu a vrut sa guste palinca, am luat-o dupa miros, ca sa plec cu tot cu permis acasa)
Cam atat despre evadarea noastra la Fundata, pensiunea, cum am gasit-o noi atunci nu era cine-stie-ce, gazdele, mancarea oferita de ele si imprejurimile, in schimb, sunt de nota 10. Daca au reusit sa ridice si confortul vilei la aceleasi standarde, Vila Tomis este o locatie de neevitat. A, pretul de camera era atunci 60 de lei, iar pentru mancare am mai platit cate cate 10 lei/zi, adica era cu totul 80 lei/camera/zi, ce sa mai, All Inclusive.
Noi ne vom mai duce, chiar avem o promisiune de respectat.
