Casa memorială Alexandru Vlahuţă – Dragosloveni

TIPĂREȘTE

Sunt câteva din versurile poeziei "Prima lecţie" semnată de Al. Vlahuţă, prima poezie adevărată pe care am memorat-o cu sprijinul tatălui meu căruia îi plăcea să mă vadă recitând-o la serbările şcolare. Aveam pe atunci doar 7 ani. Cum n-am putut uita niciodată acei ani, n-am uitat nici versurile lui Vlahuţă şi nici importanţa condeiului său pentru literatura română.

Ştiam de existenţa Casei memoriale Alexandru Vlahuţă de la Dragosloveni. Ajungând în Vrancea, la Dragoslovenii de lângă Soveja, după ce vizitaserăm câteva obiective, căutam casa memorială a scriitorului. Inutil, pentru că nu se află aici! Din explicaţiile localnicilor, am aflat că în Vrancea mai există un sat cu acelaşi nume, în comuna Dumbrăveni, pe E85, la 21 km de Râmnicu-Sărat şi 16 km de Focşani. Aşadar, am stabilit că acest obiectiv - unul dintre cele mai importante din partea de sud a judeţului - va fi primul nostru popas pe drumul de întoarcere.

Ascunsă printre podgorii, la 200 metri de la intersecţia drumului comunal cu cel european, Casa memorială Alexandru Vlahuţă este prima pe partea dreaptă. Drumul pietruit, dar cu câteva gropi (suportabile), trece prin faţa unei porţi frumoase, înnoite, care indică printr-un panou prezenţa obiectivului căutat.

Am intrat în curtea amenajată cu alei şi flori. Pe o bancă, sub copacii umbroşi, o doamnă stătea singură, iar la vederea noastră a zâmbit de parcă ne aştepta de mult. Ne-a deschis şi ne-a poftit în casa scriitorului, "Casa Prieteniei" cum a fost denumită, lăcaşul în care Vlahuţă a scris o bună parte din lucrările sale şi în care şi-a primit oaspeţii.

Puţine case memoriale poartă amprenta atâtor clasici ai culturii române ca locuinţa lui Vlahuţă de la Dragosloveni. Ghida ne-a povestit că aici, în mijlocul podgoriilor, veneau adesea Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, istoricul Nicolae Iorga, scriitorul preot Gala Galaction, Octavian Goga (căruia-i va deveni naş de cununie), Nicolae Grigorescu (cu care se încuscrise prin căsătoria fiicei sale cu fiul pictorului) şi alţi intelectuali progresişti ai vremii. De altfel, pe pereţii uneia dintre încăperi, vizitatorul de astăzi poate vedea nenumărate fotografii, mărturii ale întrunirilor de la Dragosloveni. Se spune că nicăieri în Vrancea - în acea perioadă marcată profund atât de Răscoala din 1907, cât şi de iminenta apropiere a Primului Război Mondial - nu se întâlneau atâtea personalităţi. Ghida a ţinut să ne arate locuri speciale, preferate de unii oaspeţi: masa de brad la care obişnuia să stea Caragiale (cu o pată de cerneală provenită de la călimara vărsată de acesta), colţul preferat al lui Delavrancea, cărţile răsfoite de Nicolae Iorga şi fereastra de unde Grigorescu privea asfinţitul.

Poate că trebuia să precizez de la bun început că prezenţa lui Alexandrru Vlahuţă la Dragosloveni se datorează căsătoriei sale cu Alexandrina Ruxandra Gâlcă, a treia sa soţie, care a primit ca dotă această casă.

În timpul răscoalei ţărăneşti din 1907, la doi ani de la venirea sa aici, casa de la Dragosloveni a fost vandalizată. Cu prilejul reparaţiilor s-au făcut îmbunătăţiri şi s-a adăugat cerdacul din care, mai târziu, scriitorul va privi pe deasupra viilor spre gara din Gugeşti aşteptând trenurile care-i aduceau oaspeţii din capitală.

Primul Război Mondial avea să curme liniştea patriarhală de la Dragosloveni. Doar cu o zi înainte ca armata germană să ocupe sudul ţării, Vlahuţă a încărcat într-un car cu boi câteva bunuri mai de preţ (între care cărţi şi picturi semnate Grigorescu) şi împreună cu familia s-a retras la Bârlad. Casa de la Dragosloveni a fost grav afectată de bombardamentele inamice, iar după război, bolnav, scriitorul nu a mai avut puterea şi nici timpul necesar pentru a o reface. A murit la Bucureşti în 1919.

Ceea ce vede astăzi vizitatorul este rezultatul mai multor etape de refacere şi restaurare.

Mai întâi, după decesul scriitorului, soţia sa încercând să-i perpetueze memoria, a restaurant casa şi în 1926 a inaugurat "Aşezământul Cultural Alexandru Vlahuţă". Pe lângă un mic muzeu care cuprindea biroul şi camera de lucru a scriitorului, cu tablouri, cărţi, jurnale din vremea respectivă, documente şi fotografii, până în 1948 la Dragosloveni, în această casă, a funcţionat şi o şcoală-atelier.

În 1955, când a devenit Muzeul Memorial Alexandru Vlahuţă, casa a fost renovată, iar inventarul ei îmbogăţit prin recuperarea de obiecte casnice sau de birou care au aparţinut scriitorului, mobilier, documente, opera completă. În paralel, au fost aduse din satul natal, Pleşeşti, câteva piese de mobilier, lămpi, covoare, toate menite să îmbrace încăperile nou restaurate.

La celebrarea unui secol de la naşterea scriitorului, în 1958, a fost inaugurată Casa memorială Alexandru Vlahuță de la Dragosloveni. Ascultând cele povestite de ghidă şi urmând-o pas cu pas prin toate cele 8 încăperi ale casei, am avut ocazia să descoperim o părticică din istoria literaturii române.

În prima cameră, aflată în stânga intrării principale, sunt expuse obiecte personale ale scriitorului, fotografii, scrisori, cărţi. În fotografiile de familie am identificat chipurile soţiilor sale şi cu bucurie am descoperit figura fiicei sale, Mimi, fetiţa căreia Vlahuţă i-a dedicat poezia "Prima lecţie". Cea de a doua cameră, reconstituind un salon de primire, prezintă mai multe tablouri şi frumoase obiecte de mobilier de epocă. Bustul scriitorului este aşezat într-un colţ, părând că este încă în aşteptare de oaspeţi. Mobilierul ţărănesc adus din satul Pleşeşti se află într-o altă cameră. Aici se pot vedea un pat simplu acoperit cu o velinţă moldovenească, un leagăn pentru copil, o piuă, precum şi o masă scundă cu strachină şi linguri de lemn. Următoarea încăpere reconstituie sala de lucru a şcolii-atelier care a funcţionat aici până în 1948 şi expune un război de ţesut, o vârtelniţă şi alte vechi unelte de lucru. Trecând printr-un culoar, se ajunge în dormitor. Camera în care se întâlneau scriitorii invitaţi la Dragosloveni, precum şi camera de lucru a lui Vlahuţă prezintă, în opinia mea, cel mai mare interes pentru că aici se pot vedea biblioteca, vechi reviste în care şi-a publicat Vlahuţă scrierile, biroul cu arhaica maşina de scris, cu călimara şi mai ales cu ceasurile de epocă demne de un muzeu tehnic.

În final, prin iarba bine îngrijită, ghida ne-a dus în spatele casei, a descuiat şopronul şi ne-a arătat o căruţă şi o trăsură care au aparţinut familiei Vlahuţă. Nu numai că nu cred să mai fi fost înhămat vreun cal la căruţă sau trăsură de câteva zeci de ani, dar nu cred nici că au mai fost urnite din loc. Sunt frumos vopsite, iar pentru a nu se afunda în pietriş au bucăţi groase de lemn aşezate sub roţi.

Alături de şopron, într-o foarte frumoasă livadă, la început de septembrie, merele dădeau în pârg. Nu ştiu cui aparţine acum livada, dar... este umbroasă şi nespus de frumoasă.

---

VIZUALIZĂRI: 4060 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI