ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.06.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 13.06.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Fascinanta natura a Deltei si farmecul special al marii...

TIPĂREȘTE URM de aici

Hotarasem cu multe zile inainte, discutand pe grupul constituit special pentru aceasta mini Intalnire AFA din Delta ca in prima zi, de cum ne vom strange cei care au optat pentru excursia cu barca sa-l sunam pe nea’ Nelu, cel mai vestit barcagiu din acea zona si sa pornim la drum. (drumul pe ape, desigur!)

Pe la ora 11 si ceva, pana sa vina si Claudiu et Co, nea’ Nelu era deja la Laguna Albastra, asezat la o masa si asteptandu-ne! Asa ca imediat dupa ce toata lumea a rezolvat cu cazarea si alte treburi, pe la 12 fara un pic primeam vestele de salvare, si din ce ne era frica ca nu umplem o barca, uite cum barcagiul nostru mai adus inca o barca la debarcader! :) Acesta din urma situat pe un canal adiacent bratului Sfantul Gheorghe, in forma de “ L” adapostea mai mult de 40 de barci si barcute, deservind de fapt toata regiunea. Destul de aglomerat, insa maiestria celor care conduceau barcile cu turisti, ma refer la barcagii profesionisti, compensa lipsa de experienta a celor cu ambarcatiuni personale si asta am vazut-o atat la debarcader cat si pe parcursul plimbarilor facute.

Eu cu Nina am mers mai lejer urcand intr-o salupa pentru 12 persoane doar 7: Rommy cu sotia si inca o doamna (scuze, nu stiu cine era) si finii lui Expertul. Vai, si ce era cel mai important, Sasha, catelusul lui Rommy, o dulceata! Barca, acoperita cu o prelata in intregime, cu canapele si scaune din piele, foarte moderna si foarte bine intretinuta, cu un motor Yamaha 115, a pornit imediat ce ne-am ocupat locurile si dupa ce nea Nelu ne-a facut un instructaj scurt si la obiect cu privire la regulile ce trebuiesc respectate in barca in timpul mersului, s. a. m. d. Am pornit asadar pe micul canal de la Murighiol si in curand am iesit in bratul Sfantul Gheorhe. Foarte lat, din el derivau mai multe canale care faceau legatura cu mai multe zone turistice, asta am realizat a doua zi din spusele celuilalt baiat insarcinat sa ne duca intr-o alta excursie. Cum am iesit in canalul mare, pe partea dreapta am vazut un ponton mai mare unde se afla statia PECO, una micuta, deservita de o singura persoana, si totusi nu erau barci la coada. Acolo se mai puteau gasi, sucuri, apa minerala, chipsuri, tigari, cam ceea ce gasesti la un peco mai mic, de provincie.

De acolo si pana am ajuns pe canalul Dunavat nea Nelu a ‘calcat-o’ un pic, asa cum dealtfel fac toti cei care circula pe acolo, pentru a compensa cumva timpul pierdut pe canalele mici unde deja exista reguli stricte cu privire la viteza de circulatie a ambarcatiunilor care le frecventeaza. Am inteles din spusele sale ca urmeaza ca Politia Fluviala sa fie dotata cu pistoale radar in scurt timp…

Am intrat pe canalul Dunavat, iar verdeata si inaltimea salciilor care formasera parca o padure de-o parte si cealalta a potecii de apa pe care alunecam ne introduceau intr-o lume noua pentru necunoscatori, plina de un farmec salbatic. Ici colo, in luminisurile care se faceau prin desisul copacilor puteai zari cateva lansete sau undite, semn ca “ Operatiunea Monstrul” se multiplicase si era in plina desfasurare, fiecare din cei care aruncau cu lansetele avand speranta ca marea captura va ajunge in carligul lui. :) Am mai vazut la un moment dat locuri deschise, ca sa spun asa, unde erau campate rulote, cu mese si scaune asezate in natura, cu multa lume relaxandu-se. Totul e ok, atata timp cat vor pastra si curatenia, acolo unde raman. Din pacate ora, (cred ca in jur de 13) nu era deloc una potrivita sa putem vedea si pasarile care populeaza zona, acestea deja fiind deja retrase in zone greu accesibile oamenilor. Am virat la un moment dat la stanga si am intrat, dupa spusele lui nea Nelu pe canalul Dranov. Mult mai ingust si mult mai salbatic, cu aceleasi salcii inalte si pletoase si alte specii de copaci, cu portiuni stapanite de stuf, si cu foarte multi copaci cazuti in apa, uscati fiind si care prin pozitiile in care se aflau solicitau din plin atentia conducatorilor de barci, de multe ori vazandu-l si pe al nostru manevrand volanul si schimband maneta vitezelor barcii stand in picioare. Nu inteleg de ce nu se ocupa nimeni cu colectarea acelui lemn, foarte valoros daca ar fi folosit si un bun inlocuitor al celor care se tot taie. Strabatand acest canal, la un moment dat am inteles ca am ajuns intr-o zona in care nu se mai poate circula decat pe apa, accesul auto fiind practic imposibil.

La un moment dat nea Nelu a oprit barca, a acostat pe unul din maluri si ne-a intrebat daca vrem sa vedem niste cai salbatici. Desigur ca vroiam, dar unde erau??

‘ - Daca va ridicati in picioare, sau eventual veti cobora un pic pe mal si veti urca cei doi –trei metri, ii veti vedea! “ ne-a spus el. Bineinteles ca nu am asteptat a doua invitatie si i-am urmat sfatul … Multi, foarte multi cai pasteau linistiti pe campia aflata in imediata noastra apropiere, Distanta era destul de mare ca sa-I putem admira in voie fara a-I speria. Am vazut chiar si doi manji alergand de colo- colo printre adultii care nu pareau deloc deranjati si isi vedeau de treaba mestecand rar, incet si meticulos iarba moale. Inainte de a pleca de acolo l-am intrebat pe ghidul nostrum daca acei cai stau permanent acolo.

-‘Desigur ca nu! ‘ ne-a raspuns el

-Pai si ‘mata cum ai stiut ca sunt acolo? ’ am intrebat noi.

-Eh, le-am simtit mirosul in aer ‘ a fost raspunsul sau :)

Dupa cateva poze ne-am continuat periplul pe ape, strabatand lacul si canalul Perisor, pana am vazut in fata ca drumul se oprea, nemaiexistand alte cai in stanga sau in dreapta, singura posibilitate de a mai naviga fiind aceea de a te intoarce. Nu mai era decat o barca de mici dimensiuni acolo, iar nea Nelu ne-a spus ca putem cobora sa mergem la plaja si sa facem, daca dorim, baie in Marea Neagra. Stiam ca vom ajunge aici insa malul inalt care despartea plaja marii de canal nu ne dezvaluise ochilor acest lucru.

Am coborat din barca, urmati fiind de prietenii veniti si ei cu cealalta ambarcatiune si ne-am trezit pe o plaja salbatica si pustie, ceva absolut nou si cu totul neobisnuit pentru unii care stiau ca daca mergi la mare ajungi pe acele plaje late, cu nisip fin, largi si lungi totodata. Aici era cu totul altceva: plaja ingusta nisip amestecat cu pamant si cu o multitudine de scoici si melci care ingreunau intro anumita masura mersul fara incaltaminte. Cu cat te apropiai de apa marii insa, calcai pe nisipul cu care esti obisnuit sa-ti invaluie talpile cand ajungi pe litoral. Salbaticia asta era alimentata si de un sentiment ciudat pe care il simteai atunci cand priveai culoarea marii, una rosiatica, probabil de la sedimentele formate de cochiliile scoicilor care esuasera pe acel mal. O cladire semi abandonata, asta pentru ca am vazut intr-o portiune a acesteia niste rufe la uscat care semnalau faptul ca cineva locuieste totusi acolo, din ciment, acoperita cu un strat gros de stuf drept acoperis, traditional pentru locuitorii Deltei, asezata perpendicular pe plaja marii, o impartea in doua portiuni, una mai accesibila, cea pe care ne aflam si o alta la care ajungeai urcand niste placi de beton scufundate partial, utile candva din moment ce se aflau acolo, dar complet nefolositoare acum, acoperite de sedimente si alge. Si aceasta portiune de plaja pe care ajungeai era frumoasa poate chiar mai frumoasa decat prima datorita sentimentului de izolare totala.

Intrarea in mare era lina, ca pe majoritatea litoralului romanesc, abia dupa multi metri te opreai in a inainta daca nu stii sa inoti. Apa era calda, chiar am facut o baie, prima pe anul acesta, atingand totodata si obiectivul de ‘2 in 1’, adica si Delta si Marea Neagra in acelasi timp!

Obositi fiind si nerabdatori sa-I revedem si pe ceilalti prieteni care venisera in urma noastra la pensiune (a-pro-pos, semnalul telefonului a fost ok, chiar si internetul s-a tinut “ bat”), nu am stat mai mult, asa cum era programul excursiei, si l-am rugat pe nea’ Nelu sa ne duca inapoi. La 15:40 am plecat de la Perisoru, si undeva la 16:45 am acostat pe pontonul debarcaderului din Murighiol. Datorita targului facut de clau70 cu proprietarii pensiunii la care am stat, pentru aceasta excursie care e notata in programe ca fiind una de 6 ore implicand un cost de 100 ron/persoana, noi am platit doar 50 de lei pe “cap de locuitor temporar al barcilor Lagunei Albastre”, cele mai noi si mai moderne din toate cele aflate la Murighiol, si nu spun asta doar pentru ca am fost noi cu ele. Doar o privire va va convinge de veridicitatea acestei afirmatii.

Ca o concluzie, desi lunga si un pic obositoare excursia a fost in ansamblul sau una frumoasa, interesanta si fascinanta mai ales, asa cum am mai spus, pentru cei care vin pentru prima oara in Delta Dunarii. Insa chiar daca fiecare iesire e frumoasa in felul sau, cea care va urma a fost cu mult peste cea care tocmai s-a incheiat! :)

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulian68 in 14.06.18 15:42:37
Validat / Publicat: 14.06.18 17:43:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII și CĂLĂTORII.

VIZUALIZĂRI: 2008 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulian68); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Caii salbatici câtusi de putin deranjati de imixtiunea noastra in treburile lor! ????
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41149 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

pepsi70ro CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[14.06.18 19:28:41]
»

Iulian, ce să mai zic... Mă bucur că v-ați distrat, totuși!

krisstinna
[14.06.18 19:33:58]
»

Frumoasă plimbare, Iulian!

Pozele sunt foarte frumoase, Nina e o scumpă, Clau e un zăpăcit. Tu? Ești tu, haios mereu

Mulțumesc pentru urări, îți scriu aici pentru a nu ocupa dincolo spațiul colegului Cătă.

Vă pupăm pe amândoi

Zoazore
[14.06.18 19:50:10]
»

@iulian68: Norocoșilor! Ați văzul și cai sălbatici, și mare, și deltă!

Și-ai mai făcut și baie-n Marea Neagră! Asta pe când subsemnata era la birou! Păi, ce să mai zic? Să vă fie de bine! Duminică ai mai fost în excursie? Sau doar la pește?

diana2015
[14.06.18 20:13:29]
»

@iulian68: vai ce fain este, sau mai bine spus a fost

O intrebare: Ai luat lansetele cu tine? Ai pescuit? Pe Gabi al meu cred că l-aș fi "pierdut" la pescuit toată ziua

Superbă poza cu acei cai sălbatici, liniștiți și neranjați de nimeni, liberi

Mulțumesc frumos pentru că ne-ai împărtășit impresiile

Votat cu drag

iulian68AUTOR REVIEW
[14.06.18 21:16:05]
»

@diana2015: am luat trei undite si o lanseta. Cu una a pescuit Claudiu. Expertul a venit cu sculele lui. Am sa pun pozele si un filmulet de 3 minute in articolul care se va numi 'Aventuri la pescuit'! ????

iulian68AUTOR REVIEW
[14.06.18 21:19:54]
»

@Zoazore: Stii tu zâno ' cum se spune: " Cine se scoală de dimineață... inseamnă că a dormit puțin! " ????????

iulian68AUTOR REVIEW
[14.06.18 21:23:04]
»

@pepsi70ro: Ovidiu, a fost distractie de toate felurile: si la ceaun pe intuneric dar si la "disco by expertul" a doua seara... Aia a fost gen cele de la intalniri, adica "best of"! ????

ANILU
[15.06.18 08:30:11]
»

@iulian68: Frumoasă această primă plimbare, pentru că am înțeles că au fost mai multe!!!

Cred că de oriunde ai pleca sau pe unde te-ai plimba Delta surprinde oricum, este spectaculoasă.

Nouă ne-a spus Florin că ei, localnicii, curăță canalele de eventualele obstacole în navigație, statul nu face nimic în sensul ăsta... doar taxe și impozite...

Foarte frumos ai surprins Delta, vroiam mai multe poze cu marea dacă tot ați ajuns la malul ei... sălbatic...

Aștept să ne scrii și despre aventuri la pescuit!

Toate cele bune.

iulian68AUTOR REVIEW
[15.06.18 18:54:46]
»

@ANILU: Sarut mana, multumesc pt cuvintele frumoase! Mai am doua articole despre splendorile Deltei insa am ceva probleme tehnice in sensul ca nu reusesc sa descarc pozele de pe cardul aparatului foto in niciunul din laptopuri. Am sa ajung undeva luni sa vad ce si cum pt ca nu pot sa public un articol fara poze...

aurora56
[17.06.18 07:47:54]
»

Frumoasa descriere a plimbării si cu multe detalii si ma bucur ca v-am placut.

iulian68AUTOR REVIEW
[17.06.18 08:26:42]
»

@aurora56: Multumesc, am sa lucrez serios la descrierea celeilalte! ????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, aurora56, diana2015, iulian68, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Deltă:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.97545886039734 sec
    ecranul dvs: 1 x 1