ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.05.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Tulcea
ÎNSCRIS: 23.10.13
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
MAY-2016
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Obiective turistice în Delta Dunării

TIPĂREȘTE URM de aici

Asa cum promiteam in postarea anterioara, revin cu un nou articol in care voi incerca sa amintesc cateva dintre cele mai importante obiective turistice ale Deltei Dunarii. Si daca dupa lecturare veti considera ca mai sunt si altele care merita adaugate, va rog sa le mentionati intr-un ecou. Asa cum veti vedea probabil, am adaugat si cate o fotografie reprezentativa pentru fiecare dintre aceste locuri. Pe langa Padurea Letea, Padurea Caraorman, Sulina sau Sfantu Gheorghe de care stie toata lumea, vreau sa va povestesc cate ceva atat despre cele amintite anterior cat si despre altele.

Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării – se afla in centrul orasului Tulcea, este deschis relativ recent, in anul 2009; construit pe trei nivele cel mai atractiv fiind demisolul bineinteles, unde se afla bazinele cu pesti. La intrarea in muzeu, adica la parter, puteti urmari documentare despre Delta Dunarii si despre Dobrogea, prezentari de la geneza deltei si pana in present. La etaj puteti vedea minigradina botanica, diorame cu flora si fauna, prezentarea de obiecte traditionale, folosite de catre localnicii Deltei. La demisol se afla acvariile, poate cea mai captivanta sectiune a muzeului. Primul acvariu este cilindric si prezinta un tub prin care va puteti strecura pentru a privi pestii dinspre interior spre exterior. O idee fascinanta, sa stai "langa" un rechin. Urmeaza cateva culoare cu acvarii de dimensiuni imense si un tunel de sticla pe sub cel mai mare bazin al muzeului (cel cu sturioni), care va creeaza impresia ca pestii inoata pe deasupra capului vostru. Exista pe culoar o usa micuta unde intri intr-o jumatate de cilindru si te simti ca si cum ai fi tu insuti in acvariu, la brat cu sturionii. In spiritul Deltei, tavanul muzeului este decorat cu plase de pescuit.

Satul pescaresc traditional – poate cel mai nou obiectiv, situat la marginea orasului Tulcea, la iesirea spre localitatea Mahmudia, satul pescaresc traditional se intinde pe aproximativ 3 ha si cuprinde case traditionale, un bufet satesc, o cherhana, mori de vant, un centru de informare, constructii ce formeaza un parc tematic sistematizat cu trei alei principale ce incearca sa reconstituie bratele Dunarii, pe fiecare fiind amplasate constructii reprezentative localitătilor din Delta Dunarii.

Sulina – oras situat la varsarea in mare a bratului cu acelasi nume, oras port atat la Dunare cat si la Marea Neagra. Este orasul din Romania situat la cea mai mica altitudine medie, de numai 4 m deasupra nivelului marii. Aici se gaseste un cimitir maritim, unic in tara și chiar in Europa. Un alt obiectiv turistic este Farul Vechi, care datează din 1802. Sulina mai are si cativa kilometri de plaja la Marea Neagra, insa aceasta nu atrage un numar mare de turiști. Mai nou acesta plaja este folosita pentru nudism, in locurile ei izolate. Plaja, in mare parte nu este amenajata, ceea ce ii ofera un aspect virgin. Plaja este cea mai lata porțiune de acest fel de pe litoralul Marii Negre si are o granulatie asemanatoare cu cea din Mamaia. Este o alternativa la statiunea Vama Veche. Aici s-a filmat o buna parte din super cunoscutul film romanesc “Toate panzele sus”

Sfantu Gheorghe - sat preponderent lipovenesc, situat la varsarea in mare a bratului cu acelasi nume, cel mai vechi brat al Dunarii. Localitatea este de o mare importanta din punct de vedere turistic datorita plajei, insulei Sahalin unde sunt intalnite pasari foarte rare, canalului Erenciuc singura rezervatie de arin negru din Europa. Aici se organizeaza in fiecare an, in luna august cunoscutul Festival International de Film Independent Anonimul, care atrage un numar insemnat de turisti atat romani dar cei mai multi dintre ei fiind turisti straini.

Chilia Veche – un colt de rai, vecin cu singuratatea cum am spune cei mai multi dintre noi - este cea mai populata asezare rurala din delta, cu peste 3000 de locuitori, asezata pe malul drept al bratului Chilia care face granita cu statul vecin- Ucraina. Aceasta zona nu cunoaste o asa mare importanta turistica, spre deosebire de Sulina sau Sfantu Gheorghe.

Padurea Letea - un peisaj de poveste, o padure ca in legendele cu zane. Cea mai nordica padure subtropicala, aceasta ofera un spectacol inedit prin dezvoltarea vegetatiei de-a lungul unor fasii de padure printre dunele de nisip ale grindului Letea. Delta Dunării este singurul loc din Europa unde cresc liane. Aici puteti admira stejari seculari, pe trunchiurile cărora lianele se infasoara ca niste serpi, dune de nisip şi cai salbatici care zburda in voie. Aceasta e mica jungla a Romaniei si o puteti vedea doar aici. Mergand prin padure veti trece printr-o uluitoare schimbare de peisaj, de la padure subtropicala la desert in numai 2000-3000 metri; Si cum altfel sa vedeti toatea astea? Vorbiti cu ghidul vostru sa ia legatura cu un localnic din Letea care are caruta cu cai si sa va plimbe inclusiv in interiorul padurii. Mai nou, autoturismele nu mai au voie sa patrunda in padure (Yes!!!)

Pădurea Caraorman este o arie protejată de interes național; aici puteti vedea un stejar vechi de 400 de ani cu o circumferinta a trunchiului de 4 m, stejar care a fost de numit „Stejarul ingenuncheat” datorita ramurilor ce s-au intins pe pamant. Lianele care se gasesc in Padurea Caraorman sunt lungi de pana la 25 m, au o origine mediteraneana si sunt unice in Europa dandu-i un aspect subtropical tinand cont ca aici se mai intalnesc si alte plante agatatoare cum ar fi: vita de vie salbatica, iedera, hameiul, curpenul. Tot aici in aceasta padure minunata veti gasi arbori de diferite specii, unii dintre ei fiind raritati in Europa si chiar in lume: stejari cu inaltimi de peste 25 m, ulmi, salcii, plopi albi si negri, arini, frasini pufosi. Un pont: luati legatura cu un localnic sa va faca un tur al padurii cu o caruta cu cai…. sigur veti tine minte experienta asta pentru totdeauna!

Saraturile Murighiol – aflate in imediata apropiere a localitatii Murighiol, la iesirea spre localitatea Plopu, cu ape puternic salinizate de tip cloruro-sulfatic (de unde si denumirea lacului), caracterizate printr-o mare diversitate a zooplanctonului si fitoplanctonului. Lacul are o mare importanta pentru pasari, aici facandu-si loc de cuibaris specii precum pescarusii, chira de balta, piciorongul, rata cu ciuf iar in zilele linistite se pot vedea familii intregi de lebede.

In apropierea Murighiolului, la 2 km spre localitatea Dunavatu de Jos se afla ruinele orasului antic Halmyris, precum si ruinele unei basilici paleo-crestine cu cripta pentru moaste de martiri. Tot aici s-a construit recent Manastirea Halmyris, inchinata Sfintilor Mucenici Epictet si Astion

Insula Popina - situata in nordul lacului Razelm, in apropierea amenajarilor piscicole Iazurile si Sarinasuf este de natura calcaroasa, cu o suprafata de cca 98 ha si o inaltime maxima de 47 m. Dupa 1994 devine zona strict protejata in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. Fiind izolata de continent, insula a putut conserva numeroase specii de plante ierboase specifice stepei dobrogene, constituind un important loc de cuibarire a unor specii de pasari (califarul alb, califarul rosu, privighetoarea roşcată, presura cu cap negru, ciocârlia de Bărăgan) dar si habitatul unor reptile si insecte, unele dintre ele destul de periculoase. Fauna de nevertebrate cuprinde la randul ei rarități ca paianjenul veninos „Vaduva neagra” și miriapodul gigant.

Complexul Sacalin – Zatoane - Rezervatie naturala cu o suprafata de 21.410 ha a fost declarata a fost declarata arie protejata si se afla pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Aria naturală reprezintă o zona nisipoasa (grinduri, dune de nisip, lacuri salmastre, mlastini nisipoase, balti, ochiuri de apa) in apropierea gurii de varsare a Bratului Sfantul Gheorghe în Marea Neagra. Rezervatia adaposteste si asigura conditii de cuibarit și de hrana pentru mai multe specii de pasari migratoare, de pasaj sau sedentare, dintre care starcul rosu, starcul galben, pelicanul cret, pelicanul comun, lebada, lopatarul sau tiganusul.

Gura Portitei - este situata pe o fasie îngusta de nisip, intre Marea Neagra si Lacul Razim. Este un loc salbatic care se arata ca un mic sat lipovenesc, cochet si ingrijit, pictat in alb si albastru cu multa verdeata si flori. Exista aici un cunoscut complex turistic si o plaja amenajata. Nu multa lume stie si poate este mai bine sa ramana asa, ca se poate ajunge la Gura Portitei nu doar cu vaporasul de la Jurilovca ci si pe uscat pe drumul de coasta, fie de la Vadu, Constanta, pe la Periboina, fie de la Sfantu Gheorghe, Tulcea, traseul fiind unul aventuros si inedit, dar in acelasi timp si inselator.

Perisor – acest loc se gaseste pe malul marii cam la jumatatea distantei dintre Sulina si Gura Portitei; aici se gaseste o plaja naturala “virgina” plina de scoici aduse la mal de valurile inspumate ale Marii Negre. In zilele linistite ai foarte mari sanse sa vezi grupuri de delfini (am fost de doua ori aici si am avut noroc sa-i vad) care se joaca prietenos la doar cateva sute de metri de mal, spre marea incantare a tururor celor prezenti. Daca ajungeti aici, trebuie sa va luati cu voi ceva de mancare si bauturi pentru ca locul este complet izolat si nu se gaseste nimic. Sper sa ramana asa multi ani de acum in colo.

Iata alte cateva obiective turistice de interes, care nu sunt neaparat in Delta, dar de tinut minte daca ajungeti in Judetul Tulcea: Cetatea Enisala, Manastirile Cocos, Celic-Dere si Saon, Bazilica de la Niculitel, Capul Dolosman, Cetatea Noviodunum, Localitatea Jurilovca, Parcul National Muntii Macinului

Curiozitati despre Delta Dunarii

Delta Dunarii este un paradis nedeclarat al tarii noastre, o oaza de liniste din care nu ati mai pleca, odata ce ati petrecut chiar si cateva ore aici. Pe langa culorile vii ale vegetatiei care va-nconjoara din toate partile, puteti sa va incanțati privirea din spatele aparatului de fotografiat cu nenumaratele specii de pasari si animale.

Delta Dunarii este unul dintre locurile pe care trebuie să le bifati pe lista de calatorii, iar curiozitatile pe care urmeaza să le cititi va vor convinge și mai tare:

1. Delta Dunarii este singura delta din lume declarata in intregime rezervatie a Biosferei, fiind inclusă în Lista Patrimoniului Universal Cultural și Natural UNESCO.

2. Singurul oras din Delta Dunării, Sulina, care are port atat la Dunare, cat si la Marea Neagra, este situat la cea mai joasa altitudine din Romania si este totodata cel mai insorit teritoriu al tării noastre.

3. Teritoriul Deltei Dunarii se mareste in fiecare an cu aproximativ 40 metrii patrati.

4. Delta Dunarii se afla pe suprafata Romaniei intr-un procent de 82%, restul fiind localizata pe teritoriul Ucrainei.

5. Delta Dunarii este un muzeu al biodiversitătii, unde puteti vedea peste 1830 de specii de copaci si plante, peste 2440 de specii de insecte, 91 de specii de moluste, 11 specii de reptile, 10 specii de amfibieni, 320 de specii de pasari și 44 de specii de mamifere, foarte multe dintre acestea fiind declarate specii unice si monumente ale naturii.

6. In Delta Dunarii se intalnesc singurele paduri de nisip din tara: Letea si Caraorman, unde cresc liane de pana la 25 m.

7. In padurea Caraorman, in locul numit “Fantana Vanatorilor”, se gaseste cel mai batran stejar din tara. Are circa 400 de ani, un diametru de 3,8 metri si este cunoscut ca “Stejarul îngenuncheat”

8. Se întâlnesc si doua plante carnivore in delta: otratelul de balta si aldrovanda.

9. Este cea mai mare rezervatie de tinuturi umede (teritoriu mlaștinos) din Europa, acoperind o suprafata de 2.681 km patrati.

10. Aici se intalneste cel mai mare potential de plante medicinale: aproximativ 195 de specii.

11. Sarpele rau este una dintre cele mai agresive specii din Delta: este cel mai lung sarpe din Europa, ajungand pana la 2 metri si este specie protejata pe tot continentul nostru.

12. In Delta avem si o specie de fluture imens, de noapte, denumit "ochi de paun". Acesta are o anvergura a aripilor de 18 cm.

13. Cea mai mica pasare din România traieste in Delta si este pitulicea, cunoscuta ca “Ochiul boului”, avand cel mult 10 cm lungime și o greutate de 13 grame.

14. Delta Dunarii este cel mai important loc de popas pentru pasarile migratoare ce calatoresc intre regiunea tropicala si cea arctica, cinci din cele mai importante drumuri de pasaj trecand pe aici.

15. Cele mai mari pasari pradatoare din Delta Dunarii sunt pelicanul cret, anvergura aripilor sale atingand 3,2 metri si vulturul codalb, cu anvergura aripilor de pana la 2,5 metri.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de angela_tudose in 14.05.16 16:18:47
Validat / Publicat: 14.05.16 17:48:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII și CĂLĂTORII.

VIZUALIZĂRI: 9149 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (angela_tudose); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării - Tulcea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22700 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[14.05.16 17:37:03]
»

Din câte-mi dau seama, pozele nu-ţi aparţin, fiind preluate de pe net - este corect?

angela_tudoseAUTOR REVIEW
[14.05.16 18:01:11]
»

@webmasterX - Da, asa este, o parte din ele sunt de pe net. Din cauza asta sunt "nevotabile"? As putea repara treaba asta

dorgo
[15.05.16 15:31:10]
»

@angy12 - Cred ca Delta (turismul in Delta), unica, fantastica si prea putin cunoscuta de "bogata" Europa, de unde ar putea veni in fiecare an, nave mai mici cu turisti sau salupe moderne, (avem si noi santiere de constructii de nave) sau hotel plutitor dupa hotel plutitor (la ora actuala, cam inguste), cu turisti dornici, avizi de a vedea ceva nou si interesant si virgin, ar trebui declarata o prioritate nationala, la fel ca si constructia infrastructurii autostrazilor din tara noastra. Sunt prea putini ghizi, prea putine mijloace de a ajunge la padurile superbe, Letea si Caraorman... "dau un telefon la Murighiol"... "ne cazati pentru 3 zile? "daaa... avem si ciorba de peste in fiecare zi, e grozava, e facuta cu apa din Dunare"... "cat costa czarea? ... "discutam aici, cand veniti"... "si o salupa la Caraorman? " "pai daca sunteti mai mult de 2 persoane, 100 de euro/zi, dus si-ntors""... "ghid aveti"? "Cum? ghid"? "Ce-i ala? " "aha... n-avem, va povestesc eu tot ce vreti despre padure"... "sa aveti un spray contra tantarilor...

Alta data vreau sa ajung la Malu, la Vadu... plaje virgine... "treceti prin Navodari, cazati-va la cetatean si mergeti pe camp pana dati de mare... e rezervattie, o sa vina cineva sa va ceara bani, sunt de la Rezervatia deltei... mai puteti negocia... mai bine luati abonament de-acasa... daca vreti la cort... nu e prea grozav... lipsa de securitate... trece ciurda de animale a satenilor pe-acolo pe plaje... mai lasa si cate ceva in urma lor... oamenii ii spala in mare... nu e nimic amenajat, in afara de o cherhana... dar plaja e superba... dupa furtuna sunt mii de scoici intregi... avti grija ca mai sunt si romi prin preajma... mai bine mergeti la Gura Portitei sau veniti la noi...

Ei fratilor, cam asta mi-a zis mie un patron de pensiune din Murighiol dupa ce-am fost de cateva ori pe bratele principale ale deltei si-as fi vrut sa intru si-n salbaticie... delta, o comoara a tarii, prea putin exploatata... prea putin publicitata... am vazut un documentar facut de englezi sau nemti depsre Dunare, de la izvor, din Muntii Padurea Neagra (stiati ca Dunarea izvoreste din curtea unui cetatean german?)... pana la Sulina... imagini superbe... s-a insistat pe Viena, Bratislava, Budapesta... pasarile din pusta maghiara, prezentarea ei a durat vreo 5 minute... de la noi, doua imagini cu Cazanele si cateva cu pelicanii care-si iau zborul batand din ari[pi si picioare. Si cateva cuiburi cu puisori. Atat... Un minut. Filmul tot, avea 50 de minute Parca s-a infiintat si o Oragnizatie (ONG) (Delta-Marea Neagra)... La TV nationale... filmele depsre delta si natura in generale, aproape inexistente... cateva, in week-end... Pacat... Mare pacat... Cine zicea ca agricultura si turismul vor scoate tara din ra... biiip. ?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cristianam
[15.05.16 21:22:03]
»

Imi doresc de ceva vreme sa ajung in Delta. Pe 26 iunie voi pleca pentru 7 zile intr-o vacanta la Tulcea. Am ales Pensiunea Delta pentru a avea un loc relativ sigur unde sa lasam masina si de aici sa plecam in fiecare zi cu vaporul in alta localitate. Sper ca am ales bine. Exista plaja in Tulcea? Stii cumva preturile pentru transport persoane din Tulcea catre alte localitati?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dorgo
[15.05.16 22:03:47]
»

@cristianam -Tulcea e-u oras maricel, frumos, cu un port luuung, cu multe salupe si vaporase in rada lui. Imposibil sa nu gasesti un particular cu care sa negociezi o plimbare pe brate si prin locurile cele mai frumoase. Poti aranja asta si de la receptia hotelului tau. Exista parca zilnic si un transport tur-retur pana la Sulina. Eu n-am vazut plaja la Tulcea. Plaja este la Sulina, unde patrunde Dunarea in mare, si depune nisip, nisipul Dunarii se depune anual si plaja e grozava acolo, pacat ca locul e izolat si neamenajat, suprafata tarii creste in fiecare an. Peste vreo 10.000 de ani, ne vom uni cu Crimeea si Rusia. Din cauza nisipului sau a ghetzii, caci oricum, vom intra intr-o nou era glaciara. Mai vorbim atunci.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
angela_tudoseAUTOR REVIEW
[16.05.16 07:48:31]
»

@cristianam: sa stii ca in Tulcea este o plaja amenajata, la Lacul Ciuperca, nu este mare, dar suficienta pentru orasul asta.

Spre exemplu, un cost cu microbuzul de la Tulcea spre Murighiol este 11lei/pers si se face mai putin de o ora.

Sa faci neaparat excursii in inima Deltei, pe lacuri si canale mai mici, nu doar pe Dunare cum te-ar duce unii. Incearca sa negociezi pretul, initial cei care stau la "agatat de turisti" vor incerca sa ia pielea de pe voi.

Sa-ti iei o harta a Deltei si te poti ghida usor. Uite, lista mea de obiective de mai sus iti va fi de folos.

gabriela29
[16.05.16 08:42:54]
»

Bun articolul tau, mi se pare bine structurat, nu cred ca ai atins toate obiectivele turistice importante din Delta, sunt foarte multe locuri frumoase.

De la mine ai un vot!

cristianam
[14.06.16 17:25:11]
»

Multumesc pentru informatii. Pana la urma am decis sa stam 3 zile in Tulcea, timp in care vom face o excursie pe canale cu o barca lenta si o alta la Letea cu o barca rapida (am ceva dubii legale de Letea caci nu am gasit pe nimeni dintre cunoscuti care sa fi fost acolo si sa spuna ca a si meritat).

Alte 3 zile le vom petrece la Sf Gheorghe, Pensiunea Casa Galbena asa ca va rog pe aceasta cale daca aveti ceva informatii despre locatie sa mi le impartasiti.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
angela_tudoseAUTOR REVIEW
[14.06.16 17:34:27]
»

@cristianam - Concediu placut! Nu am anumite referinte despre locatie, dar parerile sunt impartite, asa ca este mai bine sa nu fii influentat. Sunt sigura ca va fi un concediu fain, daca pleci de acasa ca sa te simti bine... asa va fi indiferent cum va fi. Succes!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
angela_tudose, cristianam, dorgo, gabriela29
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Deltă:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047927856445312 sec
    ecranul dvs: 1 x 1