ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.09.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 2 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 6 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
75.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Din nou la Eforie Sud, după mai mult de 10 ani...

TIPĂREȘTE URM de aici

În această vară am ajuns de trei ori pe litoralul nostru. De fiecare dată pentru sejururi scurte (de câte două nopți), de două ori fără să avem vreo rezervare făcută dinainte. Am preferat să mergem astfel deoarece programul soției nu a fost prea prietenos; în plus, băiatul nostru este un mic ”rățoi” și ar sta toată ziua în apă dacă l-am lăsa noi. Așa că am urmărit mereu prognoza și atunci când apa a fost foarte caldă, hop și noi în drum spre mare. Și chiar dacă perioadele în care am mers noi la mare au fost extrem de aglomerate, am reușit de fiecare dată să găsim cazări care să ne mulțumească, astfel că privind deja în urmă pot spune că am avut un an excelent din punct de vedere al plimbărilor.

Ultima noastră ieșire la mare a avut loc într-un weekend după jumătatea lunii august și am găsit un litoral la fel de aglomerat ca în jurul datei de 1 august (am mers și atunci pe litoral și am avut cazare la Techirghiol). Nu aveam rezervare, astfel că prima noastră țintă a fost stațiunea Eforie Nord, unde am sperat că vom găsi o cazare rezonabilă din punct de vedere a raportului calitate/preț. Nu a fost să fie, ni s-au solicitat sume prea mari pentru cazări aflate departe de plajă, așa că ne-am hotărât să încercăm și la Eforie Sud. În câteva minute ne aflam pe bucata de drum dintre cele două stațiuni și în curând aveam să virăm stânga pentru a intra în Eforie Sud. Cred că erau peste 10 ani de când nu am mai fost acolo, așa că nu mai cunoșteam prea bine stațiunea. Cu toate acestea, prima impresie nu a fost una proastă: am dat peste un trafic mai relaxat decât în Eforie Nord și peste niște zone pietonale nu foarte aglomerate. De pe buza falezei am aruncat priviri iscoditoare și asupra plajei, ne-a plăcut ceea ce am văzut, așa că am zis: ”Aici e de noi! ”. Am căutat cazare și în câteva minute aveam să rezolvăm această problemă, la o distanță excelentă față de faleză (mai puțin de 5 minute mers lejer pe jos); despre cazare voi reveni cu detalii, deocamdată vreau să prezint impresiile noastre referitoare la această stațiune.

Chiar dacă nu am avut prea mult timp la dispoziție, sejurul nostru de la Eforie Sud nu s-a rezumat doar la bronzat și bălăceală. Seara ne-am plimbat mult pe faleză, iar într-una dintre zile eu am ales să iau stațiunea la pas pentru câteva ore ca să mă familiarizez mai bine cu zona.

Dar să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, după cum se spune! Voi începe prin a prezenta plaja, așa cum am perceput-o noi, pentru că în primul rând pentru asta am mers la mare! Eforie Sud are o plajă întinsă pe câțiva kilometri, care este însă mai îngustă decât la Eforie Nord (mai ales după lucrările de reabilitare realizate la Eforie Nord). Cu toate acestea, nouă ne-a plăcut plaja de la Eforie Sud. În partea de nord a stațiunii există câteva golfulețe cu bucăți de plajă amenajate și nu foarte aglomerate. Am văzut umbrele și șezlonguri, însă era suficient spațiu și pentru cearceafuri sau rogojini.

Următoarea porțiune de plajă începe în dreptul hotelului Splendid și se întinde apoi până la digul cel mic amenajat ca alee de promenadă printre valurile înspumate ale mării. Această porțiune de plajă a fost cea frecventată de către noi, fiind apropiată de locul în care ne-am cazat. Am găsit de fiecare dată câte un loc liber în apropierea digului și am preferat să ne așezăm în partea stângă (către hotelul Splendid), cam în dreptul unei clădiri înalte în paragină aflată sus pe faleză. Bucata de plajă este îngustă și erau șezlonguri așezate în apropierea apei, însă zona pentru cearceafuri era și ea vizibilă din apă. Cam până la 1,50 metri pe fundul apei este nisip, apoi apare o zonă cu pietre lată de câțiva metri. Am avut noroc de apă curată și de valuri numai bune pentru bălăceală (nu prea mari, pentru că altfel se arbora steagul roșu la salvamari și adio scăldat!).

În ceea ce privește prețul unui șezlong, am întrebat și mi s-a comunicat că un șezlong costa 20 de lei; am preferat însă rogojinele noastre, mai ales că noi am stat aproape numai în apă!

Trecând în partea cealaltă a digului, am încercat în prima zi să facem plajă acolo, însă am dat de pietre în apă încă de la mal, așa că ne-am mutat rapid dincolo. Continuând plimbarea noastră imaginară pe plaja stațiunii, aceasta continuă de la digul mic până la digul numit Capul Turcului. Am observat că în acea zonă se poate coborî cu mașina până în apropierea plajei, însă nu m-a interesat acest lucru. Am preferat să explorăm pe jos pentru a ne bucura din plin de aerosolii mării noastre dragi! Pe această porțiune există în partea de jos a falezei mai multe spații comerciale și terase unde se putea servi masa, la prețuri începând de la 15 lei meniul zilei.

Și dacă tot am amintit de promenada amenajată pe digul mic al stațiunii, ne-am plimbat în fiecare zi până la capătul digului pentru a admira pescărușii care se așezau pe stabilopozii din jur sau pentru a le ține pumnii strânși pescarilor care se aflau în căutarea unei ”mari capturi”. O restanță pe care aș vrea să o promovez în viitor ar fi plimbarea pe digul Capul Turcului, loc unde nu am reușit să mai ajungem. Dacă am fi stat încă vreo două zile la mare, cu siguranță că nu scăpa nici acea zonă neexplorată!

Și dacă tot am vorbit puțin despre plajă, să revenim în partea de sus a falezei, de unde se deschide o priveliște foarte frumoasă asupra mării. Ne-a plăcut faptul că sunt amplasate mai multe bănci unde te poți relaxa la asfințit, urmărind luminițele vapoarelor aflate în tranzit pe mare.

Plimbarea pe faleză a fost activitatea noastră preferată de seară. Am străbătut faleza la pas înainte și înapoi, din dreptul clădirii Cazinoului (din păcate, o fantomă a ceea ce a fost cândva) până dincolo de terasa Cocktail, pe lângă vechile hoteluri Capitol sau Excelsior.

Partea cea mai animată a falezei este cea din zona Cazinoului. Aici se află numeroase terase, un părculeț amenajat pentru amatorii de skateboard, dar și multe bănci pe care trebuia să le ”vânăm” pentru a ne mai odihni câteva minute. Tot aici era amplasată o scenă unde în prima seară au susținut recitaturi folclorice mai multe trupe de tineri.

Nici vânzătorii de suveniruri nu aveau cum să lipsească din peisaj, însă mi-a plăcut faptul că am găsit aici un mic anticariat, de unde am cumpărat câteva cărți bune la prețuri de 3 și 4 lei.

În ceea ce privește plimbarea mea prin stațiune, a doua zi i-am lăsat pe ai mei să se odihnească și am plecat să vizitez stațiunea în interior. În câteva minute am ajuns în parcul Movilă, loc ce poartă numele omului care a pus bazele acestei stațiuni în anul 1899. În partea centrală a parcului, pe un soclu împrejmuit cu un gărduț metalic, se află statuia lui Ioan Movilă (1847 - 1904); lateralele soclului sunt decorate cu mici scene în care apare Ioan Movilă alături de soția sa Elena, plaja și băile solare Movilă, dar și Băile de sănătate Movilă. Sub a patra astfel de scenă care îl înfățișează pe Ioan Movilă singur sunt enumerate fostele denumiri ale stațiunii: localitatea Movilă, devenită Carmen Sylva și apoi Vasile Roaită (din 1962 – Eforie Sud).

Un alt monument aflat în acest parc este statuia ”Crucea”, lângă care m-am așezat pe o bancă pentru câteva minute de relaxare. Mi-au plăcut mult în acest parc copacii îmbrăcați în iederă și faptul că era curățenie.

Am ieșit apoi din parcul Movilă spre strada Progresului, urmărind un indicator către Teatrul de vară. Acesta se află într-un alt parc din apropiere (pe hărțile online apare ca parcul Central); mi-a plăcut faptul că fântânile arteziene funcționau și am admirat mai mulți copăcei interesanți. Din păcate, pe poarta de la Teatrul de vară trona un lacăt ”cam cât un cap de motan” (după cum spune un prieten de-al meu), așa că pe lista locurilor abandonate din stațiune se adaugă și această construcție.

Am revenit după alte câteva minute în parcul Movilă și am avansat pe o alee care m-a condus la Centrul de informare și promovare turistică din stațiune, amplasat la marginea DN 39, artera care face legătura cu stațiunile din sudul litoralului. Mă așteptam să găsesc ușa încuiată, însă am avut surpriza de a găsi deschis și înăuntru o domnișoară drăguță care mi-a oferit câteva pliante și mi-a făcut unele recomandări cu privire la restaurantele cu specific pescăresc din zonă (acest lucru la rugămintea mea). Programul zilnic al centrului de informare era stabilit în intervalul orar 09.00 – 17.00.

Am privit pentru câteva clipe spre releul aflat pe malul lacului Techirghiol care se zărea în depărtare printre copacii de pe cealaltă parte a străzii principale, apoi m-am întors încet spre zona falezei. Deja îmi era sete și aveam o poftă strașnică de o bere rece, iar acest lucru nu a rămas doar la stadiul de intenție! :)

Și dacă tot am scris despre plajă și despre plimbările prin stațiune, vreau să mai adaug câteva cuvinte referitoare la posibilitățile de a lua masa. Multe terase se află pe faleză și în apropierea acesteia: noi am mâncat hamsii bune de la terasa Ayan, pizza gustoasă la terasa Coredo și am cinat pe malul mării la restaurantul pescăresc Poarta Apelor!

În afară de terase există și câteva magazine destul de bine aprovizionate; tot cumpărând bere la doză și alte ronțăieli pe care le consumam pe plajă, am remarcat că magazinele de pe străduțele interioare (la câteva minute de plajă) aveau prețuri sensibil mai mici față de cele aflate chiar pe faleză.

În ceea ce privește cazările, există suficiente variante pentru diferite gusturi și buzunare! Ca să realizez o comparație între Eforie Nord și Eforie Sud, noi ne-am cazat la Eforie Sud achitând 130 de lei/noapte (într-o locație aflată la 3-4 minute mers pe jos de faleză), în timp ce la Eforie Nord ni se solicitaseră 180-200 de lei/noapte în zone aflate ceva mai departe de plajă.

Ca aspecte negative, nu ne-au plăcut clădirile aflate în paragină (destul de multe și unele poziționate chiar pe faleză, din păcate) și nici gunoaiele aruncate în multe locuri pe la colțuri (aici consider că o mare parte din vină o au și turiștii).

Cam așa am perceput noi stațiunea Eforie Sud, după ani buni de când nu am mai fost acolo! Consider că stațiunea merită, cu oarecare indulgență, o notă în jur de 7,5 și probabil că vom mai reveni la Eforie Sud în următorii ani!

La începutul unei toamne pe care aș vrea-o cât mai lungă și frumoasă, vă doresc tuturor călătorii plăcute în continuare!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 17.09.16 00:33:33
Validat / Publicat: 17.09.16 08:29:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EFORIE SUD.

VIZUALIZĂRI: 5325 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Una dintre fotografiile mele preferate din această vară.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 70600 PMA (din 56 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster [17.09.16 09:59:30] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&Ema [17.09.16 11:37:05] »

Ce ma bucur ca m-am nimerit cu superbonusul pentru tine.

Felicitari pentru articol!

mprofeanu [17.09.16 13:24:22] »

@Crazy_Mouse: Ce albastră și frumoasă este Marea Neagră! Ce litoral frumos este în pozele tale! Parcă sunt în Grecia când văd și cerul!

Doamne, nu am mai fost la marea noastră de vreo 20 de ani! Ce repede trece timpul!...

mishu [17.09.16 13:46:43] »

@Crazy_Mouse - Am apucat sa votez dimineata insa nu am apucat sa scriu un comentariu. Constat ca indiferent de cat de frumos sau mai putin frumos se arata litoralul nostru il percepem ca pe un bun national si chiar daca notele nu sunt de top tot gasim ceva care sa ne bucure, poate plaja daca o privim din departare, dar marea sigur. Pozele in care se vede marea se vede marea sunt minunate si asa cum spune si @mprofeanu ai senzatia ca esti in alta parte. Felicitari pentru articol, o prezentare oarecum "romantica" a unui litoral in care continuam sa speram.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
calatorul [17.09.16 18:35:34] »

RElatarea imi starneste amintiri din copilarie, cand cazinoul de sus de pe faleza era deschis ca restaurant si terasa, iar pe faleza de jos, numita aici inferioara, cea de langa plaja, erau multe chioscuri cu pateuri si lapte batut rece. Un meniu excelent pentru un copil infometat de lupta cu valurile si apa, caci de promenada nu aveam eu timp pe atunci.

VAd ca toate sunt la locul lor, si digul si promenada, ba chiar au aparut si umbrele de stuf, doar oamenii au plecat catre zari mai calde si statiuni mai ingrijite si amenajate. Astept cu bucurie ziua cand voi revedea cu placere aceasta statiune, cu o plaja cuminte si o apa mica si curata. VAcante frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
DanielG&Family [18.09.16 17:45:37] »

@Crazy_Mouse: Felicitari!

Citind acest articol, pentru care te felicit, m-am întors in timp cu foarte multi ani si am ajuns cu amintirile prin anii '80 când ne petreceam vacantele, an de an, in Eforie Sud, camping Cosmos.

Ultima oara am fost prin Eforie Sud anul trecut, nu am apucat sa vizitam toata statiunea dar si noi am gasit câteva carti la acel anticariat.

In cea ce priveste campingul Cosmos, acesta nu mai este ce a fost odata. Împădurit, mai mic decât era odata si aproape gol. In rest am gasit in mare aceiasi statiune cu multe vile si hoteluri noi dar si cu multe alte constructii părăsite si aflate într-un avansat stadiu de degradare.

Citind acest articol, am trăit prin ele amintiri frumoase.

Felicitari din nou!

Vacante plăcute si pline de poveste!

DanielG&Family

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [18.09.16 19:22:31] »

@all: După ce am postat acest articol am plecat de acasă și acum când am revenit am fost încântat să constat că scrierea mea este atât de apreciată, așa că vă mulțumesc tuturor pentru lectură, ecouri și voturi!

Și DA, simt nevoia să reiau, marea noastră este foarte frumoasă! Păcat de alte lucruri care nu se ridică încă la nivelul altor meleaguri! Să sperăm că încet-încet unele probleme se vor remedia...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [18.09.16 19:53:42] »

Hehe, am și eu amintiri de acolo, dar nu din copilărie, ci din liceu. Am fost aici într-o tabără, cînd am terminat clasa a 9-a. Prima dată la mare fără părinți! (cînd eram mai mic mergeam numai în tabere la munte)

Așa că pe faleza inferioară nu mai știu dacă erau chioșcuri cu pateuri, în schimb știu sigur că erau cu bere Mamaia la halbă. Nu cine știe ce la gust, dar era numai vreo 200 lei. Cît un pachet de Carpați, pe care ne chinuiam să le aprindem, tot pe faleza aia vîntoasă, de la chibrituri. Unul dintre noi își asuma sarcina, iar ceilalți îl înconjurau, ca să domolească briza. Apoi aprinzătorul își ridica tricoul în cap și efectua operațiunea sub tricou. Astfel reușeam să nu irosim prea multe chibrituri la o țigară.

Tot atunci am dormit prima dată pe plajă. Am evadat din tabără, cu cîte o pătură în cîrcă, ca să vedem și noi cum e să dormi pe plajă. Nu e prea comod, dar e sănătos pentru vîrsta aia Ai amintiri mai tîrziu.

La discoteca Niki Scorpion, situată în parc, lîngă poștă, era un ospătar mereu beat. Dar se descurca bine, deși nu prea reușea să se deplaseze rectiliniu; iar la făcutul notei și încasatul banilor, venea, spre dezamăgirea noastră, care speram la erori în favoarea clientului, un coleg care se ținea bine pe picioare, și ne prezenta nota corectă, cuprinzînd tot șprițul consumat, pînă la ultima picătură.

Astea se petreceau în 93.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Dan&Ema, DanielG&Family, mishu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Eforie Sud:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.082920074462891 sec
    ecranul dvs: 1 x 1