Marea Neagră. La Eforie Nord

TIPĂREȘTE

Motto : ”Test de cunoștințe generale la Poliție. Întrebare la Geografie :” Care este capitala Marii Britanii? ” Unul dintre polițiștii care susțineau examenul începe să plângă. Profesorul, mirat :

” - De ce plângi?! ”.

Polițistul :

” - Păi, ieri, când v-am întrebat despre ce să învățăm la examenul de la Geografie, ne-ați spus să învățăm capitalele țărilor din Europa, ceea ce am și făcut, iar astăzi ne-ntrebați despre capitalele mărilor?! ”

De când sunt eu pe planeta asta și-mi conștientizez existența mi-a plăcut Marea. Probabil c-oi fi dovada clară a teoriei evoluționiste a lui Darwin. Omul se trage din maimuță iar eu, ce știu, mi-oi fi realizat devenirea din vreun mamifer acvatic. Sau, bleah, moluscă!

Prima cunoștință cu Marea am avut-o pe la 5 ani, pe vremea când odiosul regim dictatorial comunist i-a obligat pe părinții mei să meargă în concediu, 18 zile, la mare. Bine, nu chiar Partidul, mai degrabă sindicatul din învățământ, unde lucra mama. Pentru tata a fost o mare obligație, cum să stea 18 zile într-un singur loc?! , dar, mama luase biletul, așa că, dacă vrei, ca bărbat, liniște în casă, faci ce-ți zice femeia!

Spuneam, deci, că fiind sarcină de Sindicat, ai mei și-au luat biletul, odrasla și bocceluța și am ajuns la Marea Neagră.

Acuma, nu mă-ntrebați despre prima mea trăire la întâlnirea cu Marea Neagră. Cert este faptul că, de atunci, în fiecare vară mi-au lucit ochișorii la Marea Neagră. Bine, Dumnezeu, în marea bunătate a Sa, m-a lăsat să văz și alte mări, Adriatica, Egee, Baltica, vi le amintesc doar pentru a mă da mare despre pe unde am fost io! :p

Ca ideal de viață, sper să nu mă strângă Doamne-Doamne până n-apuc să-mi fac o căsuță, undeva, pe malul Mării Negre. Băi, fraților, nu vreau vilă, să fie clar! Vreau o căsuță, ceva din lemn și piatră, cu o prispă din scânduri, pe față, pe care să am un balansoar. Pe veranda aia să fie atârnat un năvod iar eu să stau să mă bîțîi în scaunul ăla, dușumeaua să scârțîie, și să belesc ochii la mare! Căsuța să fie, undeva, aproape de malul mării, dar să fie cam pustiu pe acolo. Da, psihologul de nevastă-mea îmi spune că am vreo doi pitici defecți pe creere, dar, nu-mi pasă, să-și vază de cabinetul ei și pe mine să mă lase-n plata Domnului!

Bine, ca să-mi îndeplinesc holomoaca de vă spusei de ea, Dumnezeu ar trebui să mă ajute de-așa manieră încât, de exemplu, să am bani cu lopata, ca să pot sta așa, să mă uit la mare dar, uneori și anume la ore regulate, să pot păpa și mă adăpa, mă rog, probleme din astea, mărunte, dar a căror rezolvare ne ocupă marea majoritate a timpului.

Gata, nenea webmaster, promit să nu mai bat câmpii, știu ca siteul e unul pur turistic și nu pentru punerea inimii în batistă.

Anul ăsta am fost la mare de două ori, odată la începutul lunii iulie și, a doua oară, de pe 15 până acum 2 zile.

Mersul la mare presupune, în cazul meu, o agitație ușoară în familie. Adriana îmi sugerează o serie de activități sclavagist- gospodărești care ar trebui îndeplinite de ”cineva” de așa manieră încât plecarea noastră pentru o săptămână, să nu se vază! Treburi ușoare : tuns iarba în curte, curățat trandafirii, tuns mestecenii. În grădină, în schimb, e mult mai ușor : legat roșiile, prășit grădina de legume și pigulit tabla de zarzavat, udat prin irigare, stropit via și legat-retezat lăstarii, stropit livada, tuns iarba-n livadă. Deci, toate astea, de vi le-am zisără, trebuiesc făcute de ”cineva”! Cu toții vrem să fim ”cineva”, nu? Ei, bine, în casa mea, eu sunt cineva! Acel ”cineva”...

Am făcut toate astea și încă alte câteva.

Nevastă-mea a făcut bagajul, câteva lucrușoare care au încăput, delicat, în două trollere și o sacoșă, pe care le-am urcat, prin azvârlire, cu prețul unei ușoare hernii inghinale, în portbagajul bătrânului meu Ford.

Am plecat dis de dimineață, pe la ora 09,00. Stop, aici nu e nimeni de vină, nu-mi place să plec, ca bufnița, noaptea, pe drum, doar ca s-ajung la plajă și s-adorm pe nisip. Plus că aveam rezervare la o vilă și ora de check-inn era 14,00.

Pe drum am purtat o agreabilă discuție cu nevastă-mea despre nimicuri domestice, cum ar fi despre cum cheltui eu banii, fără cap, despre faptul că nu ar vrea o casă la mare, în condițiile mele, alea de vi le zisei mai sus și alte asemenea dialoguri spumoase, reconfortante și pline de optimism , cum ar fi: dacă o fi scos fierul de călcat din priză?! N-am vrut să-i spun că, la plecare, am dat siguranțele jos, în casă, cu excepția bucătăriei, uite-așa, încă mai miroseam a substanțe de stropit via și vroiam să mă răzbun! :p

Ca să schimb atmosfera, am căutat un post de radio, pentru că, de regulă, eu am muzică fără vorbe, doar pe stick, ce nu ar fi chiar pe gustul tuturor. Am prins un post unde cineva făcea karaoke, o fătucă se străduia să cânte ”Și îngerii au demonii lor ”. Bine, melodia asta nu mi-a plăcut, never, pen'că versurile sunt o aiureală, dar, mă rog, Bittman are voce. Pe urmă am aflat că nu era karaoke, era o arătare care pretindea că este cântăreață și că, da, să stăm liniștiți, va concerta și la mare! Am tras două concluzii :

Primo : să țin minte cum o cheamă, să nu cumva, Doamne-ferește, să cumpăr bilet la spectacolul ăla unde va vrea ea să cânte.

Seccondo: buei, pe vremea lui Ceaușescu, toată lumea putea să-și găsească o ocpație utilă. De aia spui, pe vremea de-atuncea, fătuca asta ar fi fost fruntașă-n producție la cine știe ce filatură, se mărita, primea casă, butelie, loc la creșă pentru copiii de urma să-i facă. De ce a trebuit să ajungă ea cântăreață?!

Gata, nu mai bat câmpii, decât auto, am trecut deja de podul de la Hârșova, spre Constanța. Plătesc podul și mă năpustesc cu toată viteza dată de cei 101 CP ai Fordului meu. Ajung bine și repede la Eforie Nord, caut strada unde era vila și o și găsesc! Singur și ușor, după ce-am întrebat doar de 4.518 de ori... mmm, dacă se pune și,da, cred că se pune și polițistul, ... deci, da!

Vila se numește ”Constantin și Elena” și, în realitate, arăta exact ca și în pagina de net : curat, frumos, verdeață.

Eram și așteptați, așa că, chiar dacă n-am mai bătut, mi s-a deschis. Poarta. Am parcat mașina, ne-am primit cheile de la cameră și, țuști, pe scări!

Camera bună, spațioasă, aer condiționat, frigider, TV, baie, mă rog, tot fasonul. Vila avea și o terasă extrem de generoasă, mese cu umbreluțe. Soțul gazdei ne-a anunțat că, atâta vreme cât nu deranjăm pe alții, putem face cam ce vrem noi pe-acolo.

Fără nicio ironie, niște gazde extrem de primitoare, amabile și atente față de oaspeți. Prețul se negociază, turiștii nu sunt păcăliți. Ca și condiții, apreciez cam ca la 3* îmbunătățit.

Singura bubă, dar care nu se poate imputa proprietarilor : distanța față de plajă, cam la 20 de minute de mers pe jos. Mie-mi convenea, treceam prin bazar și mă uitam după femei, doar ne uităm, nu punem mâna, nu-i frumos!

Eforie Nord este cam aceeași, ușor îmbătrânită. Nu mi-a plăcut faptul că, pe străzi, spațiile verzi nu erau chiar îngrijite, deși, împotriva acțiunilor concertate ale turiștilor, se încerca menținerea unei stări de curățenie.

Lume multă, la orice oră treceai prin bazar, era full! Pe trotuare, full, pe faleză, umplut!

În aceste condiții a trebuit să stabilim ce vom face în cele 6 zile de ni le-am propus să le trăim acoloșa. Am stabilit ca, prioritar, trebuie să ne hrănim. Mi-am adus aminte de studenție și de celebrele ”plimbă tava”. Cu excepția unei terase cu nume de capitală europeană, mâncarea era bună, berea rece și în cantități suficiente, funcție de calitățile capacitive ale fiecăruia : de portofel și de burdihan.

Prețuri populare, un prânz cu pui rotisat, două ciorbe și două beri, pentru ”doo” persoane, suma de 35 de lei. Problema era de aglomerație, dar, asta e!

Plaja este curățată, deși turiștii fac tot ce ține de ei să nu păstreze curățenia. Am găsit loc pentru stat pe cearceaf, aveam umbreluța noastră! Șezlongul costa 20 de lei /ziua, noaptea erau gratis... cred!

Apa mării, caldă și curată, valuri mici-micuțe.

Pe plajă sunt montate obiective tare interesante, cu niște țevușoare pe unde, dacă vorbești frumos cu nenea de lângă ele, primești bere. Aaa, trebuie să ma dai și o sumă de bani, de la 3 la 5 lei, funcție de ce marcă de bere vrei.

Seara, prin Eforie este și mai aglomerat. Am văzut elefanți, pentru că, în localitate se află un circ și, ca să atragă lumea, îi scoteau pe stradă. Erau niște animale triste, cum triste mi se par și spectacolele de circ, dar asta e altă discuție!

Am îngurgitat pizza bună la Pizzeria ”Corner”, bun-bun-buuun, au și oamenii ăia de-aia, ca berea, prețuri umane!

Seara ne-am mai plimbat pe faleză și pe diguri, ne-am uitat la oamenii care lansau lampioane, eu nu, n-am vrut, la 5 lei, cât costa unul, mai puneam 1 leu și-mi luam două beri! :)

Am prins o vreme caldă de leșinai, nu suntem matinali, așa că ieșeam la plajă pe la ora 10 și plecam la 14,00. După amiaza mă culturalizam, Le Tour de France, vedeam peisaje și locuri de vis iar Emanuel Terzian chiar e un bun comentator.

Iaca-așa, ușor-ușor, s-o umplut timpul pentru care-am plătit cazarea și am fost aruncați pe drumuri! Pe alea de întoarcere acasă. Cărat iar trollerele în mașină, plecat spre istoricul oraș Mărășești - Vrancea, unde habitez în mod curent. Eh,

eu am plecat dar ceva-ceva din mine ar mai fi rămas la mare. Dar, portofelul, nu și nu!

Deci, care vreți să-mi faceți cadou, luați-mă la mare, pot fi un tip agreabil, știu cu cuțitul și furculița, am oareșce abilități de comunicare și o oareșce inteligență :din trei încercări îmi aduc aminte cum mă cheamă, la ultima încercare cu ajutorul buletinului! Hm, ce ziceți?

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 3075 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI