ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.05.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAY-2018
DURATA: 1 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 8 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Vila Florian - condiții bune de cazare

TIPĂREȘTE

În weekendul prelungit de Rusalii ne-am propus să plecăm de acasă. Dar unde?! Prognoza meteo a fost amestecată până în ultima zi, așa că nu am rezervat nimic. Ne-am hotărât tocmai în dimineața plecării să mergem la mare. Era zona care părea cea mai ferită de ploi, astfel că am împachetat repede câteva haine și am ieșit pe ușă.

Cei drept, în zilele premergătoare plecării mai aruncasem câte o privire pe site-urile de rezervări, ceea ce însemna că aveam idee despre tarifele la cazare. Ca de obicei în ultimii ani, Mamaia ”se lăuda” cu prețuri exagerate (pentru buzunarul nostru, cel puțin), astfel că ne-am orientat către Eforie Nord, o stațiune unde am mers mai mereu în ultimii ani.

Drumul a fost lejer și – după câteva ore de condus - am ajuns la Constanța. Am oprit la un centru comercial pentru o mică aprovizionare, iar pe la ora 13.00 intram în Eforie Nord. Trebuie spus că nu toate unitățile de cazare erau deschise, însă am avut de unde alege. Ne-am orientat de data aceasta către Vila Florian, o locație de cazare aflată la 3-4 minute mers pe jos de plaja Debarcader.

Adresa exactă a Vilei Florian este strada Rubin, numărul 11, Eforie Nord. Am parcat pe stradă în fața vilei și am intrat.

Vila este o locație relativ nouă, cu parter și trei etaje. La parter se află recepția, o sală cu două mese, o toaletă pentru clienți, precum și o bucătărie pentru personalul vilei (era specificat faptul că accesul turiștilor este interzis în acel spațiu). La celelalte niveluri există spații de cazare.

Noi am solicitat o cameră dublă și am primit camera 21, încăpere pentru care am achitat 90 de lei (tariful pentru o noapte de cazare) . Această încăpere este destul de mică, însă am beneficiat de toate dotările necesare pentru a ne simți bine. Camera este prevăzută cu pat matrimonial (saltea și perne ok), două noptiere mici, oglindă și un corp de mobilier care adăpostește un frigider mic, deasupra căruia se află televizorul (un tv Finlux, cu diagonală destul de mică, suficientă totuși raportat la dimensiunile încăperii). În stânga intrării se află un dulap spațios, iar ușa de la baie este și ea tot acolo.

Pe jos prin cameră este parchet, iar la fereastră există draperii care ajută la prelungirea somnului dimineața.  Încăperile au aparate de aer condiționat, însă noi nu l-am folosit (nu ne-a fost dată telecomanda, dar nici nu era nevoie).

Ca o paranteză, pentru un sejur de mai multe zile, noi am prefera o cameră ceva mai spațioasă. Cei care au un copil ar trebui să se orienteze totuși către o cameră triplă (există și astfel de camere la Vila Florian).

Din cameră se iese în balcon. Ușa de la balcon nu are plasă contra insectelor, dar geamul camerei este prevăzut cu plasă. Balconul camerei în care ne-am cazat este orientat către stradă. Balconul oferă suficient spațiu pentru uscarea câtorva prosoape.

Baia acestei camere nu este nici ea prea mare, dar este prevăzută cu cele necesare igienei corporale: duș, chiuvetă cu dulăpior, vas toaletă, coș de gunoi. În ceea ce privește consumabilele, am avut la dispoziție două suluri hârtie igienică și un săpunel. Trebuie menționat faptul că apa caldă avea o presiune foarte bună, iar aerisirea băii se poate face prin rabatarea geamului.

Există spațiu pentru parcarea câtorva mașini pe stradă, în fața vilei, iar în curte (în lateralul clădirii) este o parcare destul de generoasă. Noi am optat pentru mașina lăsată pe stradă, întrucât ne-am gândit că seara s-ar putea să mai avem nevoie de autoturism (nu a mai fost cazul, cei doi șoferi din familie au savurat câte o bere pe plajă). Ne-a convenit și faptul că mașina era parcată chiar sub balconul camerei noastre.

În spatele vilei există o curte destul de mare, cu facilități pentru turiștii mari și mici. Adulții au la dispoziție un foișor unde este amenajată o bucătărie exterioară. Acel spațiu este dotat cu chiuvetă, grătar, aragaz și cuptor cu microunde, precum și două mese cu câte patru scaune fiecare. Deasupra chiuvetei există un anunț care sună astfel: ”Aici puteți pregăti doar micul dejun și grătar. Nu se gătește! ”. Noi nu am folosit această bucătărie, însă pentru un sejur de mai multe zile spațiul s-ar putea dovedi foarte util.

În ceea ce-i privește pe copii, nu au fost nici ei uitați. Pot folosi două leagăne, un tobogan mic, un balansoar, dar și o groapă cu nisip (spațiul era acoperit acum, dar probabil că nu va mai rămâne mult timp așa). Piesa de rezistență (cel puțin pentru juniorul nostru) s-a dovedit a fi trambulina cu plasă, loc pe care l-a vizitat seara în mai multe rânduri. În acest timp, noi am stat la o altă masă aflată în curte, pe niște bușteni care ne-au servit drept scaune. Am petrecut o seară faină acolo, intrând în vorbă cu alți turiști cazați la Vila Florian.

Să nu uit, am folosit internetul wireless al vilei, iar semnalul a fost destul de bun. Parola am primit-o în momentul când ne-am cazat.

Alte informații: Fumatul este interzis în locație. Cazarea se face începând cu ora 14.00, iar camera se eliberează până în ora 10.00. Atât în spațiile comune, cât și în cameră era foarte curat. Proprietarii sunt amabili, un alt aspect care contează mult (zicem noi).

La etajul al treilea există o terasă care poate fi folosită doar de cei cazați în camerele de la nivelul respectiv.

Distracție și relaxare – Noi ne-am simțit bine în acest minisejur pentru că marea ne încarcă de fiecare dată bateriile. Simpla întâlnire cu marea ne-a ajutat să ne relaxăm, chiar dacă valurile au fost uriașe și erau afișate panouri cu ”Scăldatul interzis”. Am înmuiat totuși în apă vârfurile degetelor de la picioare și cred că apa va fi bună de baie în curând, pentru că nu părea nici acum exagerat de rece.

Ajuns la sfârșit de articol, recomand cazarea la Vila Florian din Eforie Nord!

Toate cele bune!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 29.05.18 14:36:31
Validat / Publicat: 29.05.18 15:10:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EFORIE NORD.

VIZUALIZĂRI: 1591 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Prima întâlnire cu marea în acest an.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 56600 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

10 ecouri scrise, până acum

doinafil
[29.05.18 16:54:11]
»

Un loc elegant, bine dotat atât în interiorul camerei cât și în exterior (cu foișor, loc de parcare și loc de joacă pentru copii).

Pentru 90 lei/noapte prețul este foarte bun, cel puțin pentru perioada asta. Poate mai la vară va fi ceva mai ridicat (sau nu?!).

Felicitări pentru informare și descriere! Am votat cu drag!

webmaster
[29.05.18 17:51:58]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

iulian68
[29.05.18 18:17:09]
»

Chiar ca a fost util pentru unii ca mine care cateodata, din plictiseala, mai merg si la marea noastra cateva zile, si exclud din start mamaia. Multumesc!

Floryn81AUTOR REVIEW
[29.05.18 18:59:26]
»

@doinafil: Locația este, într-adevăr, bine dotată, elegantă și amplasată aproape de plajă; iar acest ultim aspect este foarte important vara, când nu vrei să te plimbi prea mult prin soare, cu fel de fel de lucrușoare după tine.

În ceea ce privește prețurile, m-am uitat pe diferite site-uri și am văzut faptul că prețurile sunt semnificativ mai mari în plin sezon (ca peste tot, de altfel). Am găsit faptul că o cameră precum cea în care ne-am cazat noi costă 220 de lei în jurul datei de 1 august.

@iulian68: Toamna trecută am mers o noapte la Mamaia și a fost ok (la hotelul Apollo). În plin sezon însă, noi nu ne-am putea apropia din cauza prețurilor. Așa că ne mulțumim și cu stațiuni din sudul litoralului, sau, de ce nu, cu vreun sejur scurt la cort.

@all: Mulțumesc pentru ecouri și pentru lectură! Vacanțe plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
adrianaglogo
[30.05.18 09:05:39]
»

@Crazy_Mouse: Tocmai cautam si noi o cazare pentru sfarsitul lunii iunie, cand putem lua liber joi si vineri. Si tot la Eforie Nord vrem sa evadam, am mai fost anul trecut si nu ne-a displacut.

Vreau sa te mai intreb cateva lucruri;

1. Plaja debarcader este cea noua, din partea de nord a statiunii? Parca asa pare din poze.

2. Umbrele nu sunt pe plaja?

3. Restaurante sunt prin apropiere? Nu de lux, dar nici bombe!

Multumesc mult.

Floryn81AUTOR REVIEW
[30.05.18 13:32:59]
»

@adrianaglogo: Bună! Să le luăm pe rând:

1. Plaja Debarcader nu se află chiar în partea nordică a stațiunii, este amplasată mai degrabă pe la jumătatea distanței dintre zona Steaua de Mare (cu cele trei hoteluri înalte, modernizate recent) și zona Belona. Plaja este oricum foarte lată, nu va fi aglomerație nici măcar în plin sezon... cel puțin așa cred. Aglomerat va fi doar imediat lângă apă.

2. Deocamdată nu erau umbrele pe plajă, dar sezonul nici nu a început bine la Eforie. Sunt convins că se vor schimba lucrurile în 2-3 săptămâni. Anul trecut era plină plaja de umbrele, inclusiv în acea zonă.

3. În ceea ce privește restaurantele, de la vilă faceți pe jos 3-4 minute până pe faleză (unde sunt deschise în sezon mai multe terase), iar în centru ajungeți în 8-10 minute. Așadar, veți găsi în mod cert un loc frumos pentru a servi masa. Acum nu erau încă deschise terasele de pe faleză (niște muncitori mi-au spus că vor deschide mulți între 1 și 10 iunie). În centru funcționau vreo 2 autoserviri și o pizzerie. Cam asta a fost situația pentru 27-28 mai 2018.

Pentru o orientare cât mai bună, dă click pe coordonatele GPS ale locației (se află la finalul articolului, sub rubrica de votare). Se va afișa harta stațiunii cu amplasarea exactă a Vilei Florian.

Indiferent de alegerea pe care o veți face, vă doresc de pe acum un sejur cât mai plăcut!

iulian68
[30.05.18 14:18:30]
»

@adrianaglogo: Sa nu uiti sa scrii despre iesire! Vacanta placuta, soare si cer senin!

adrianaglogo
[30.05.18 15:30:51]
»

@adrianaglogo: Multumesc pt raspuns. Intre timp am identificat locatia exacta. O sa sun in seara asta pt rezervare. Mi-a placut ce am citit si ce am vazut.

Si da, voi scrie. Pana atunci sper sa termin "romanul" despre Malta.

flaviana77
[03.08.18 10:39:26]
»

stii ce mi se pare incredibil?

vazand prima poza postata, cea in care se vede plaja Debarcader, efectiv este de necrezut cum arata inainte de 1 iunie si cum arata acum.

asa am gasit si noi plaja Debarcader anul trecut in iulie, fara sezlonguri, dar in acest an situatia este schimbata la 180 grade.

sunt sezlonguri peste tot, nu mai ai loc sa stai pe nisip decat dupa ce se termina zona special amenajata pentru ele, adica foarte departe de mare, este o umbrela din aceea mare la 4 sezlonguri si 20 ron bucata de luni pana joi si in week-end 25 ron bucata.

in ceea ce ma priveste, preferam plaja fara sezlonguri, asa cum arata acum este foarte ingramadita, nu ai loc deloc, plus ca intre sezlonguri nisipul este plin de scoici intepatoare, ceea ce nu este deloc placut si ceea ce anul trecut nu exista, nisipul fiind fara scoici.

Floryn81AUTOR REVIEW
[03.08.18 11:22:11]
»

@flaviana77: Cam așa arată situația în vârf de sezon. Să vezi cum se modifică lucrurile după 1 septembrie!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, doinafil, flaviana77, iulian68, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂVila Florian:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07379412651062 sec
    ecranul dvs: 1 x 1