Cu mocănița în Covasna

TIPĂREȘTE

Câteva zile petrecute în zona orașului Covasna pot aduce relaxarea și liniștea căutată de mulți după luni de muncă și stres. În Covasna am găsit liniștea necesară unei perioade de odihnă clară, fără prea multă alergătură, fără „n” obiective turistice de bifat într-o zi, fără grija unui loc de parcare, fără stres – în general. Plimbările de plăcere din Parcul central al orașului și pe faleza umbroasă a râului Covasna, pe lângă Balta Dracului și izvoarele minerale sunt printre puținele lucruri ce le poți face în orașul-stațiune balneoclimaterică. De la Centrul de Informare Turistică de pe str. Rakoczi Ferenc II puteți cere informații suplimentare și pliante privind posibilitățile de cazare, obiectivele turistice din zonă și oraș, alte sfaturi – am fost primiți cu amabilitate în acest centru.

Într-una din aceste zile liniștite am hotărât să facem o plimbare cu mocănița din Covasna. Locul de plecare este situat în zona Spitalului de Recuperare Cardiovasculară Doctor teculescu-Benedek Covasna, în fața Hotelului Clermont. Este vorba de o distanță de circa 2-3 km din centrul orașului care se poate parcurge cu autoturismul sau cu ajutorul unui tractoraș cu vagoane contra unei sume de 5 lei. Dacă sosiți cu autoturismul propriu veți găsi o mulțime de locuri de parcare în jurul punctului de plecare al mocăniței.

După debarcare ne îndreptăm veseli către linia de cale ferată ce trece pe sub gardul Hotelului Clermont, un hotel în trepte, cu aspect montan. Am ajuns pe șinele cu ecartament redus, mocănița nu e în stație – trebuie să așteptăm. Un program de funcționare destul de șters este inscripționat pe o tablă. Dar ce așteptăm? O mocăniță. Ce este o mocăniță? Este un tren, pe vremuri cu aburi, care circulă pe o linie îngustă, mai ales în zonele de munte.

Observăm în apropiere locomotiva pe aburi ce stă garată pe șine. Până la sosirea micului tren inspectăm această piesă interesantă. Aveam să aflăm că ea circulă doar cu ocazia Zilelor Covasnei și Comandăului ori alte evenimente importante (ex. Paște). Sâmbăta și Duminica pe linia îngustă circulă o „mocăniță” diesel. Despre locomotiva pe aburi aflăm câteva amănunte de pe plăcuțele ce sunt montate la exterior: a fost construită la Budapesta în 1911, are 90 cai putere, circulă cu o viteză maximă de 15 km/oră și are indicativul CFI 764-243. Urc cu grijă în cabină și privesc cu admirație la manetele de comandă, ceasurile și robineții și pârghiile roșii, scaunele rabatabile…. Urme de tăciuni zac peste tot printre șine – sunt lemnele ce au fost mistuite de foc în cazanul „monstrului” de fier.

Apare și trenulețul mult așteptat… vine însă cu spatele… adică locomotiva împingea cele două vagoane. Acest lucru se întâmplă deoarece traseul e scurt și nu merită efortul de a mai schimba locomotiva de la un capăt la celălalt. Așa-zisa „locomotivă” diesel e îmbrăcată într-o carcasă metalică care imită palid forma unei mici locomotive – cel mai mult m-a intrigat „volanul” prin care se conduce utilajul rulant. Două vagoane acoperite, dar fără ferestre, sunt mijloacele cu care vom călători preț de câteva minute de-a lungul unei distanțe de aproximativ 2 km. Între timp se adunaseră mai mulți călători dornici de aventură – trenul este acum în poziția normală de mers, cu locomotiva în capăt. Oamenii se urcă în vagoane, fiecare fiind dornic să ocupe un loc cât mai bun: „la fereastră”. Unul din angajați încasează banii și eliberează biletele de călătorie.

Aventura începe…. șuieratul de plecare răsună în vale. Garnitura se pune în mișcare – oricum ar arăta locomotiva și vagoanele inconfundabil este sunetul roților de tren pe șine. Traseul își urmează cursul de-a lungul gardului Hotelului Clermont, lasă în urmă Campingul, indicatorul unde se află o cascadă. Pe dreapta se află șoseaua ce merge spre localitatea Comandău, iar pe stânga pădurea. O alee de promenadă betonată, pentru plimbarea pacienților și a celor ce au venit la odihnă, însoțește calea ferată, trecând când pe dreapta, când pe stânga; din loc în loc sunt amplasate chioșcuri, bănci și coșuri de gunoi. După circa 10-12 minute am traversat șoseaua și am ajuns la „capăt de linie”. Aici se face o pauză de vreo 20 minute, prilej de a ne plimba puțin printre șine și vagoane părăsite (construite la Caracal în 1982) sau de a face câțiva pași până la un panou informativ.

Ne aflăm în zona Planului Înclinat – Șiclăul, o instalație tehnică considerată unicat în Europa, distrusă în totalitate acum. În 2013 se mai puteau observa o parte din șine și urma traseului prin pădure. Utilizată pentru transportarea lemnului, instalația avea o lungime de peste 1200 m și o diferență de nivel de circa 327 m. Inaugurată în 1890 această instalație tehnică ce funcționa doar pe baza gravitației a fost folosită până în 1999, după care a intrat în conservare (de fapt aproape că a dispărut).

Drumul de întoarcere îl parcurgem în același timp (circa 10 minute) ocupând un loc la fereastra din spatele ultimului vagon. Astfel, locomotiva diesel împingea vagoanele iar noi parcă conduceam garnitura având în fața ochilor traseul șinelor de fier. Mai multe curbe ușoare, traversări peste aleea betonată, câteva bălți cu stuf și papură, pădure – sunt tot atâtea elemente ale traseului mocăniței covăsnene.

Am petrecut 45 de minute plăcute călătorind cu această companie feroviară. Poate băncuțele de lemn vi se vor părea incomode și mici dar sunetul specific mersului cu trenul, aerul de munte ce te înconjoară și soarele ce te mângâie în vagoanele deschise compensează totul. A lipsit doar pufăitul locomotivei cu abur și fumul gros ce ar fi învăluit vagoanele. Calea ferată înființată la sfârșitul secolului al XIX-lea în scop pur industrial este utilizată astăzi, pe anumite porțiuni, în scop pur turistic.

O călătorie cu trenul cu aburi, pe o linie ferată îngustă, pe muchii de munte, prin păduri de brazi ori pe malul unor ape volburoase constituie mereu un prilej de bucurie și încântare sufletească. Să profităm de existența acestor bijuterii și atât timp cât mai există bucăți de astfel de linii ferate funcționale să încercăm să facem o călătorie cu Mocănița.

---

VIZUALIZĂRI: 18042 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI