În inima Apusenilor, resort Kings Valley, lângă Câmpeni

TIPĂREȘTE

Luna octombrie a debutat anul ăsta cu o vreme ploioasă şi friguroasă, preludiu al unei toamne mohorâte. Numai că exact după câteva zile, când la invitaţia unui prieten urma să plecăm să-l sărbătorim la munte, vremea a luat o întorsătură de 180 de grade şi am fost binecuvântaţi de o vară târzie.

Întrerup firul expunerii ca să vă povestesc o scenă la care am fost martor ocular. (Înainte de ´80, eram mai mulţi proiectanţi în sala de consiliu al ICECHIM unde directoare era to´aşa. Ne cerea „să facem totul”, şi aia, şi aia şi la un moment dat vrând să spună că trebuie să ne schimbăm total stilul de muncă a rostit cuvintele care au făcut înconjurul ţării: „să facem to´aşi, o schimbare totală a muncii noastre, de 360 de grade”) Am închis paranteza, continui.

Am plecat cu câteva zile înainte de data în care urma să sărbătorim evenimentul, încadrându-l în ultima vacanţă de anul acesta. Am oprit două zile la Sinaia, o noapte la Sibiu, am mai vizitat ce ne-a ieşit în drum şi iată-ne la Câmpeni, judeţul Alba. Locaţia se află în satul Boteşti situat la o altitudine de peste 800 m şi aparţinând Câmpeniului, fiind la o distanţă de 5 km de acesta. Drumul a fost de poveste, ca din 1001 de nopţi (acolo nu e vorba de drumuri şi oricum am mers ziua, dar înţelegeţi că a fost superb).Sub cerul albastru fără niciun nor, se aşterneau copacii cu frunze de toate nuanţele de la galben, portocaliu, ruginiu până la mov pe un fundal verde al vegetaţiei care nu voia încă să părăsească scena şi să îmbătrânească. Totul era mângâiat de razele strălucitoare ale soarelui, aur venit din cer nu din pământ. A fost norocul nostru că am prins un asemenea timp care de la început ne-a creat o stare de încântare şi de bucurie.

Am trecut de barajul de pe Arieşul Mare, asfalt bun spre Vadul Moţilor şi mai departe spre Albac, n-aveam nicio treabă ne ducea GPS-ul. Hai că ajungem! „... mai aveţi 800 m, 300 m, aţi ajuns la destinaţie”. Care destinaţie? Eram în plin câmp, adică pe şoseaua asfaltată şi alături nicio clădire. Am rămas cam derutaţi. Ne-am întors înapoi câţiva kilometri, am dat telefon prietenului care ne-a invitat, am revenit şi la un moment dat s-a făcut spre dreapta un drum pietruit şi îngust. Încă de la început ne-a luat repede cu o pantă serioasă după care s-a mai îmblânzit. A doua oară când l-am străbătut mi s-a părut cu mult mai prietenos. Din loc în loc pe copaci era câte o dungă de vopsea verde reflectorizantă în caz că te-ar fi prins întunericul sau ceaţa. N-a fost mult, vreun kilometru, un kilometru şi ceva şi am ajuns.

Resortul este compus dintr-o vilă şi două cabane. Sunt camere de două, trei sau patru paturi cu capacitate totală de 32 de locuri. În fiecare cabană există băi cu duş, terase, living- sufragerie cu TV alături de câte o bucătărioară cu de toate: frigider, cafetieră, microunde, aragaz, veselă, tacâmuri, căni şi pahare fără număr, fără număr. Curtea din faţa cabanelor este foarte mare şi poate adăposti cca. zece maşini. Tot în curte este o terasă de lemn acoperită în care sunt montate mese lungi şi banchete în care pot sta la taclale, bea sau mânca peste 20 de persoane. În faţa acestei terase sunt terenuri de sport, scrânciob şi loc de joacă pentru copii.

Încă de pe drum îmi puneam problema cum şi ce vom mânca, cum vom găti? Mai multe femei la bucătărie se suportă greu una pe alta, fiecare având stilul propriu de a găti. Salvarea a venit de la gazde, Iulia şi Paul, un cuplu tânăr, frumos şi harnic. Au pregătit, au servit - fiecare dintre noi voia altceva şi aveam o foame de lup dată de drum şi de aerul curat. Cât ai bate din palme îţi aduceau ce ai comandat. Au fost foarte drăguţi cu fiecare dintre noi şi ne-au creat senzaţia că facem parte din aceeaşi familie, noi bunici, ei nepoţi. Natural că a fost şi o reuşită şi laborioasă organizare, invitaţii exprimându-şi din timp preferinţele şi aprovizionarea făcându-se printr-o firmă de catering din Câmpeni. Noi am preferat în prima seară produse tradiţionale, cum se spune acum ecologice sau bio sau organice sau mai ştiu eu cum?, bref, mămăliguţă cu brânză şi smântână groasă ca untul (dă-l naibii de colesterol, odată te poţi abate!) şi cârnăciorii casei făcuţi de ei, Doamne! încă le mai simt gustul. Dimineaţa, mai bine zis dimineţile ne-au servit mic dejun suedez (aiurea suedez! moţesc în toată regula) cu br+br., şuncă, ceapă roşie, icre, vinete, mai ştiu eu ce? că totul a fost foarte bun. În seara festivă s-au mai dat chifteluţe, fripturi, caşcaval, un alt fel de şuncă, băutură cât cuprinde. După ce comesenii au prins puteri a început dansul şi adevărata petrecere. Nu spun că m-am mişcat şi eu pe ring aproape un minut după care am revenit triumfătoare la matcă (masă). Mi-a părut rău că ne-am retras aproape de ora unu noaptea înainte de a se servi tortul dar a doua zi am găsit porţiile noastre păstrate în frigider. Gata! Am vorbit preţ de zece rânduri numai de mâncare ca şi cum de atunci n-am mai băgat nimic în gură.

Să trec la lucruri mai serioase.

Aşa cum ştiţi la munte dar în special în Apuseni casele sunt foarte depărtate unele de altele. Le urmăreai cu privirea până sus pe coamă, unite de drumeagul pietruit şi în pantă pe care am venit. Obosiţi de cenuşiul oraşelor, de asfalt şi de aerul poluat a fost o adevărată încântare să-ţi odihneşti ochii pe peisajul lin şi reconfortant. Spre deosebire de senzaţia pe care o ai în staţiunile consacrate de munte în care parcă înălţimile se prăvălesc peste tine, arătându-ţi cât eşti de neînsemnat, aici peisajul te respectă şi îţi oferă liniştea şi împăcarea de care ai avea nevoie zi de zi.

Pentru cei obosiţi de stresul vieţii sau de viaţă pur şi simplu, pentru cei care caută un loc de încărcare a bateriilor, pentru cei care vor să evadeze din rutina zilnică dar şi pentru cei care vor să vadă Apusenii în frumuseţea lor, Kings Valley este locul ideal.

---

VIZUALIZĂRI: 1865 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI