'La Proţap', o bombă pentru carnivori

TIPĂREȘTE

La fix o săptămână de la focul de tabără de la Hotel Dobru şi surprizele gastronomice supergustoase care l-au însoţit (notă pentru posteritate: referire la întâlnirea anuală AFA 2017 de la Slănic Moldova ;) ), m-am lăsat din nou ademenită de promisiunea unui festin culinar cărnos în care la loc de cinste figura berbecuţul. :P

De data aceasta "ostilităţile" s-au desfăşurat în Bucureşti, la Restaurantul La Proţap, nume care - trebuie să recunosc - m-a cucerit instantaneu şi mi-a adus apă în gură. În fapt însă, aşa cum aveam să constat, "restaurant" e prea mult spus, localul aducând mai degrabă a speluncă sau bombă :(, ce-i drept fără ceas anunţător de crampe stomacale, setat la două ore de la consumaţie. Chiar dimpotrivă, aş zice, mâncarea a fost cu mult mai bună decât m-am aşteptat după evaluarea împrejurimilor şi a aspectului exterior al clădirii.

Proţapul ăsta se găseşte la numărul 90-100 pe Strada Progresului, o arteră pe care bucureştenii o cunosc mai mult sub numele de "Trafic greu", şi anume la intersecţia cu Calea 13 Septembrie. Cu alte cuvinte, aşa cum bine a remarcat unul dintre colegii mei, "la confluenţa unui cartier cumsecade cu altul mai deocheat. " Vizavi se află o biserică şi în continuare câteva fabrici şi depozite, iar pe aceeaşi parte cu restaurantul urmează platforma industrială Vulcan. Peisajul urban nu este dintre cele mai încântătoare şi dătătoare de speranţe într-o cină pe cinste… :(

Partea mai plină a paharului constă în multiplele posibilităţi de acces cu mijloacele de transport în comun: pe Trafic Greu circulă tramvaiele 1,11,8, 25 şi 47 iar pe Calea 13 Septembrie autobuzele 122,226 şi 385. Dacă totuşi nu vă puteţi despărţi cu niciun chip de maşina personală, aş zice că aveţi şanse să găsiţi loc de parcare chiar în faţa cârciumii, cu condiţia să vă faceţi apariţia la o oră rezonabilă, fie la prânz, fie seara pe la 7-8.

Am pomenit de un coleg, aşa că este cazul să vă spun că vizita acestui "obiectiv turistic" s-a datorat întâlnirii cu câţiva dintre oamenii alături de care mi-am petrecut copilăria, mai precis cei opt ani de şcoală generală pe Magistrala Nord-Sud, aşa cum se numea pe vremuri Bulevardul Dimitrie Cantemir. Aceia dintre voi care s-au ostenit să citească nişte reviewuri mai vechi de-ale mele îşi amintesc poate că am menţionat în câteva rânduri, şi cu mare mândrie, că păstrez relaţiile cu foştii colegi, chiar dacă şcoala am absolvit-o în urmă cu nu mai puţin de 46 de ani! ;) Doamne, ce bătrână sunt! :(

În fine, hai să trec peste acest aspect şi peste nostalgiile ce mă cuprind inevitabil atunci când rememorez momente fericite din primii ani de studii (aprofundate) şi să mă ocup de descrierea locului care ne-a adăpostit circa 4 ore într-o seară frumoasă de martie.

De la bun început ţin să precizez că n-am nicio "vină" în alegerea restaurantului. "Strigarea" catalogului a fost făcută de un coleg, care aflase "pe surse" că acolo se mănâncă bine, şi la chemarea lui nu am răspuns "prezent" decât cinci persoane - asta findcă nu m-am ocupat EU de mobilizare. ;) De ajuns totuşi pentru o întâlnire plăcută, cu poveşti de viaţă, unele vesele, altele mai triste, şi cu revărsare de multă, multă afecţiune.

Întâmplător am ajuns mai devreme decât ora fixată pentru întâlnire şi am avut astfel timp să studiez în linişte amplasamentul. "La Proţap" e o clădire banală, formată numai din parter, situată lângă un complex comercial - "Mirano", unde nu ştiu ce se vinde şi se cumpără :-??, că nu m-a interesat. Deşi aflată la stradă, construcţia e atât de puchinoasă încât nici unul dintre noi (cu excepţia iniţiatorului întâlnirii) n-a nimerit-o din prima. Probabil că în afară de aspectul ce nu iese cu nimic în evidenţă, la asta a contribuit şi firma luminoasă de dimensiuni prea mici. :(

După ce am făcut câteva fotografii cu exteriorul, remarcând sub firma localului poza cu un purceluş la proţap şi textul însufleţitor "Organizăm evenimente: nunţi, botezuri, aniversări, petreceri private", am fost luată la ochi de un cetăţean mai smead, aşezat la o masă afară, ce s-a recomandat drept membru al personalului (am avut impresia că era în fapt însuşi patronul), căruia i-am explicat că intenţionez să scriu un articol despre restaurant şi i-am cerut permisiunea de a-i imortaliza stabilimentul. Permisiunea a venit, urmată de o sticlă cu apă minerală "on the house" şi de sosirea peste cinci minute a fostului coleg "cap al răutăţilor", cu care m-am întreţinut vreo zece minute pe terasa localului. Căci da, cârciuma posedă şi o terasă destul de măricică, amenajată pe un podium din scânduri, şi despre care nu pot decât să presupun că pe timp de vară e luată cu asalt de vecinii de cartier ieşiţi de la muncă însetaţi nevoie mare ori de clienţii fideli cu chef de petrecere.

Apropo, localul e deschis de la 10 a. m. până la 4 dimineaţa! ;)

După sosirea celorlalţi combatanţi am mai rămas pe terasă preţ de două ţigări (personalul grijuliu asigurase condiţiile necesare pentru exercitarea acestui viciu prin plasarea unor scrumiere pe cele trei mese întinse afară, restul fiind strânse în aşteptarea zilelor mai călduroase) şi de câte un shot de rachiu de pere sârbesc, pe care băieţii l-au catalogat drept excelent. Nu l-am gustat, deci nu sunt în măsură să confirm…

Preludiul s-a încheiat şi unora dintre noi, aterizaţi direct de la serviciu, li se făcuse o foame de lup. Aşa că am intrat în local şi imediat în stânga am observat vatra şi jarul în care, dacă am fi fost deştepţi, ar fi trebuit să se rotească la proţap berbecuţul nostru. Cum mintea nu ne-a dus aşa departe şi n-am făcut comanda cu minim 24 de ore înainte (aşa cum se şi precizează pe site-ul localului), nu am putut însă emite pretenţii la niciun specimen de animal astfel pregătit, fie el miel, berbecuţ, iepure, pui ori purceluş.

Prin urmare, am purces la studierea meniului, nu înainte ca ochiul meu vigilent să nu remarce curăţenia care domnea, cărămizile aparente şi cele câteva obiecte răzleţe ce alcătuiau decorul cam sărăcăcios, mesele din lemn închis la culoare şi scaunele tapiţate (slavă Domnului!), un rastel cu sticle de vin, arcada care despărţea cele două mici saloane şi spaţiul rezervat unei orchestre, cu instrumentele aflate în repaos. Aici ar trebui probabil să adaug că la ora aceea (circa 19.30) eram singurii clienţi şi că deşi pe site-ul propriu - www.restaurantlaprotap.ro -, după poza cu Reghecampf şi soţia sa cu codiţe rasta la un botez, figura informaţia referitoare la o capacitate de 100 de locuri, după umila mea părere înăuntru nu încap mai mult de 60-70 de oameni.

Din aceeaşi sursă am mai aflat că La Proţap s-a deschis în 2014, că are specific românesc şi oferă şi servicii de catering, precum şi că sloganul său este "O friptură pe cinste". Recenziile de pe Google îi acordă nota 3,9 din 5 (pe Facebook scorul este de 4,5 din 5) şi variază de la comentarii gen "Merge de o beţie", la "Muzică şi voie bună", şi de la "Neseriozitate", la "Restaurant cu preţuri accesibile" ori "Best traditional food in town".

Părerile sunt aşadar împărţite, şi pe bună dreptate: localul are "ceva" nebulos, o atmosferă mai ciudată pe care nu mi-am putut-o explica în totalitate, însă bănuiala mea este că are o clientelă amestecată din care nu lipseşte lumea interlopă…;) Recunosc că m-a mirat orarul (prea) prelungit şi prezenţa unor tineri aparent corporatişti care au ocupat al doilea salonaş la puţin timp după sosirea noastră (deci devreme, pe la orele 20), în timp ce, atunci când am plecat noi (era în jur de 11 noaptea), unii clienţi (cam oacheşi şi cu feţe dubioase) abia îşi făceau apariţia în Merţanele din dotare.

Hmmm… nu ştiu ce să zic. :-??

Aşa că am să mă limitez la vă oferi informaţii certe, lăsând comentariile pe seama altora, poate mai avizaţi decât mine.

Să revin prin urmare la meniu, care se adresează în mod cert în primul rând mâncătorilor de carne. Aici trebuie să remarc prezentarea grafică a meniului, cu textul inserat pe fundalul unei fotografii înfăţişând flăcări - aluzie la specificul locului (proţap şi grătar) -, ca şi faptul că versiunea în limba engleză era (oarecum surprinzător) impecabil tradusă. Se vede treaba că patronul a apelat la profesionişti, şi bine a făcut!

Fără a fi foarte stufos, meniul cuprinde câteva feluri clasice de supe/ciorbe, cu preţuri de 9-12 lei, dintre care atenţia mi-a fost reţinută de cea de fasole cu afumătură. Piesa de rezistenţă rămâne însă, fără îndoială, carnea la proţap - miel, berbecuţ, purceluş, pui sau iepure, la 7-12 lei/100 g. Nu lipseşte nici grătarul: frigărui haiduceşti (39 lei/500 g), ciobăneşti (42 lei/500 g), fuduliile de porc (30 lei/200 g), cotletul sau fileu de porc (18 lei/250 g) ori pastrama de berbecuţ (21 lei/250 g). Preţuri mai mult decât convenabile, după părerea mea.

Despre pastrama de berbecuţ am găsit pe pagina de web a localului un comentariu simpatic: "În ţara de oieri şi ocne care e România, pastrama de berbecuţ a coborât de pe la stânile din creasta muntelui către mustăriile bărăgane împodobite cu stuf de altă dată. E o mâncare de toamnă, de timp mai rece, pentru că pastramagiul dibaci nu pune sare cu pumnul, ci presară doar pânza cărnii până albeşte, ca să nu se usuce miezul şi să devină piatră. Pastrama cea mai bună e cea care se frige repede, în prima săptămână după ce s-a vânturat. Se mănâncă cu mămăligă şi cu turte de mălai. "

Aşa-i că v-am făcut poftă? :P

Meniul mai conţine combinaţii apetisante sub formă de platouri pentru 4 persoane: platou ţărănesc (69 lei), platou cald (85 lei), platou "La Proţap" şi platou ciobănesc (115 lei). Ultimul ne-a făcut şi nouă cu ochiul şi cinci dintre noi am optat pentru el. Vă pot spune aşadar în totală cunoştinţă de cauză că ne-au fost servite 4 cefe de porc de mărime medie, pastramă de berbecuţ, cârnaţi de Pleşcoi, mămăliguţă cu mujdei de usturoi şi murături. Totul excelent preparat! :P Doi dintre comeseni, mai înfometaţi pasă-mi-te, au comandat apoi şi nişte mici cu cartofi prăjiţi, în timp ce buna mea prietenă din copilărie, colega de bancă din vremuri imemoriale, a optat pentru păstrăv la grătar cu cartofi natur. Noi, doamnele, am încheiat modest ;) festinul cu câte o ditamai porţia de papanaşi (2 bucăţi de căciulă) cu gem, stropiţi din belşug cu smântână. Ah, salivez! :P

Printre preparatele din meniu se rătăciseră şi niscai paste şi salate, dar mai mult aşa, de moft, căci drept să vă spun, vegetarienii riscă să crape de foame în această cârciumă, şi vă rog să luaţi avertismentul în serios. Pentru conformitate, ataşez fotografiile cu meniul, ca să nu ziceţi că sunt eu pricinoasă! ;)

În ceea ce priveşte băutura, am avut impresia că oferta este suficient de variată iar preţurile decente: aperitivele/digestivele sunt bine reprezentate iar vinurile provin din diverse crame. La capitolul "bere" în meniu nu figurau decât Ursus şi Peroni, dar unul dintre colegi a cerut (şi căpătat) Carlsberg. Dovadă că se poate! Noi, ceilalţi, am ales un rosé de la Crama Oprişor, din care am gustat şi eu şi mi s-a părut bun. Adaug şi că serviciul a fost prompt şi atent.

Ei, şi acum vine o parte cel puţin interesantă. Pe la 21.30, tocmai când ne încinseserăm şi noi mai tare, ne alinaserăm foamea şi stăteam frumuşel la poveşti, hopa, apar instrumentiştii. După cum v-am spus, remarcasem din prima orga şi ţambalul cocoţate pe estradă, dar nu dădusem prea mare importanţă amănuntului, crezând că erau rezervate pentru cine ştie ce petrecere în sâmbăta care urma. Nici vorbă! Oamenii s-au prezentat puşi pe fapte mari şi au început, de încălzire şi spre uluiala mea, cu Vivaldi. Măi să fie! :D După care au trecut la café concert, muzică lăutărească şi populară. Cinci erau cu toţii: unul la vioară (electrică), ceilalţi la ţambal, orgă, acordeon şi flaut. De pe Facebook am înţeles că formaţia se cheamă Ionuţ Sturzea şi prestează live de joi până duminică. Să vă mai zic că băieţii ăştia - nişte rromi tineri - sunt notişti şi chiar cântă foarte bine pentru o orchestră de cârciumă fără pretenţii.

Toate bune şi frumoase, în afară de nivelul decibelilor - asurzitor! :(( Meteahnă veche-veche la noi la Românica, de pe vremea lui Ceaşcă, şi care - nu ştiu de ce - nu şi-a găsit rezolvarea nici acum, cu toate instalaţiile de sunet de ultima oră de care dispun majoritatea orchestrelor.

Bref, cu urechile grav avariate şi aflaţi în imposibilitatea de a ne mai înţelege unii cu alţii :(, după câteva reprize de tutun pe terasă (cu care ocazie am constatat că parcarea se umpluse de maşini bengoase din care se revărsau nişte indivizi tuciurii cu moace suspecte), pe la orele 11 am decis să ridicăm ancora şi să ne retragem fiecare la casa lui, mult mai devreme decât ne stă în obicei. Nu înainte de a ne întreba (retoric şi între noi) dacă vom scăpa cu portofelele intacte…

Şi tocmai de aceea, cu o mână pe inimă şi cu cealaltă înfăşurată protector în jurul genţii la care nu a râvnit totuşi nimeni în acea seară de vineri, declar sus şi tare că, după ce am nimerit acolo cam ca musca în lapte, a doua oară nu voi mai călca la cârciuma "La Proţap". Ca să mă înţelegeţi: nu sunt deloc fiţoasă din fire, şi dacă ar fi să aleg între o zahana "cinstită" şi o cină la Marriott, aş opta fără să clipesc pentru prima. De ce? Pentru că sunt o mâncăcioasă, dovadă grăitoare în acest sens stând kilogramele adunate uşurel-gospodăreşte de-a lungul anilor pe spinarea, dar mai ales pe fundul meu…;)

Mă dau în vânt după bucătăria tradiţională românească, îmi plac localurile mici şi intime care servesc feluri simple şi bine preparate, dar nu doresc să văd în jurul meu figuri dubioase şi să stau cu frica în sân că poliţia poate năvăli în orice clipă pe uşă ca să ne ia pe toţi la întrebări. Motiv pentru care, în ciuda calităţii bune a mâncării şi serviciului şi în ciuda orchestrei de profesionişti, care a constituit surpriza serii, nu pot să recomand restaurantul "La Proţap".

Dar sigur, poate că unii dintre voi, mai puţin suspicioşi din fire, veţi trece peste acest "mic" detaliu, ispitiţi de proţapul de berbecuţ, în care caz nu îmi rămâne decât să vă urez de pe acum "Poftă bună"!

---

VIZUALIZĂRI: 4690 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI