ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.11.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Orășelul Copiilor – o tradiție

TIPĂREȘTE

Ultima zi de toamnă în București – 30 noiembrie 2015 – zi legală liberă: este ziua Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul României. Este prima zi însorită și fără ploaie din ultima săptămână, prilej de a ieși la o mică plimbare. Hotărâm să revizităm Orășelul Copiilor – cum era cunoscut în trecut – la care s-a adăugat partea numită Parcul Lumea Copiilor. Situat în partea dinspre Șoseaua Olteniței a Parcului Tineretului, cu acces facil la metrou (stația Constantin Brâncoveanu), cu mai multe intrări (din B-dul Tineretului, Calea Văcărești ori Calea Piscului) și o parcare măricică lângă Sala Polivalentă parcul de distracții pentru copii este un loc cunoscut de cei mai mulți bucureșteni.

Scurt istoric. Pentru a crea un mare spațiu verde și de relaxare în sudul Capitalei autoritățile comuniste, prin munca „voluntară” a locuitorilor apare prin anii '60 un mare parc numit Parcul Tineretului. Prin anii '80 se efectiv și zona de distracție pentru copii numită Orășelul Copiilor, un parc modern pentru timpurile acelea, chiar cel mai mare de acest gen din țară. Piesa de rezistență era trenulețul care circula pe o linie ferată cu ecartament îngust, înconjurând parcul pe o distanță de circa 2 km; pe traseu existau mai multe treceri peste șine prevăzute cu bariere și un depou. Parcul a fost vizitat de mulți bucureșteni, atât în perioada când erau copii, cât și acum când sunt adulți și au copii la rândul lor.

Amintiri. Am fost de câteva ori în Orășelul Copiilor când eram copil, de vreo două ori chiar am plecat de acasă în parc fără a spune părinților. Era o lume fascinantă pentru un copil: o mulțime de mașinuțe colorate, personaje din desene animate, un trenuleț funcțional, dulciuri, etc. Preferatul meu era trenul ce trecea prin tot parcul, era aglomerație la casa de bilete și la urcarea în cele câteva vagoane pentru un loc la margine. Șinele înguste ocoleau parcul, tăiau aleile de promenadă (unde la bariere o mulțime de persoane te salutau), treceau prin tunele din gard viu. Locomotiva roșie era un fel de simbol al parcului de distracții. Altă atracție era Casa Surprizelor, o clădire din care se auzeau zgomote și sunete nu foarte încurajatoare – totuși am intrat de mai multe ori acolo. Era palpitant să treci prin tunelul circular ce se învârtea, puntea în jurul căreia se rotea un peisaj stelar, scările duble: un picior urca, unul cobora… O mașinărie în care mă urcam de mai multe ori era reprezentată de ceva de genul rachetele rotitoare – mici rachete de două locuri suspendate de niște brațe care se roteau timp de câteva minute coborând și urcând. Nu mi-au plăcut niciodată mașinăriile extreme, nu m-am urcat niciodată în montagne-russe de exemplu. Nu lipseau leagănele, toboganele, balansoarele (toate din fier), groapa de nisip.

Impresii actuale. Ne-am plimbat de mai multe ori în ultimii vreo doi ani prin parcul actual de distracții pentru copii, dar și pentru adulți. Accesul dinspre Brâncoveanu a fost realizată în forma unei porți de castel, grandioasă, pentru a atrage atenția și a incita vizitatorii să se întrebe ce găsesc în interior… lungi ziduri înconjoară această parte a parcului (ziduri = tapet reprezentând cărămizi). Mușchetari de metal și o catapultă „apară” intrarea în Orășelul Copiilor. De altfel, pe teritoriul întregului parc sunt amplasate mai multe statui metalice (deja lucioase de la atâtea îmbrățișări) reprezentând copii în diverse ipostaze (citind, plimbând animale etc.), animale (cai, căprioare, lupi). În apropierea intrării există gara noului trenuleț, impropriu numit astfel deoarece este un tractoraș care plimbă vagoane pe roți de cauciuc pe un traseu asfaltat, delimitat de garduri. Nu mai are farmecul de altădată, nu mai e „tren”. Un anunț ne informează că tariful e 5 lei (copiii sub 5 ani se plimbă gratis), plata biletelor se face în vagoane și condiția ca tractorașul să facă tura este: 8 peroane plătitoare. Azi, deși era zi liberă legală și vizitatori destui (prilej de câștig), nu am zărit urmă de tractoraș. Oarecum grupate se află mașinăriile extreme cu nume înspăimântătoare în limba engleză: Fast Tower, Crazy Dance, Xtreme Spinner, RockinTug. Observ și rachetele zburătoare din copilărie (sub numele pompos de Baby Flug), Casa Surprizelor (modernizată), montagne-russe-ul și buburuzele ce se învârt pe șina ondulată. Nu lipsesc din acest peisaj caruselul rotitor, roata cu lanțuri și fotograful la minut (chiar am văzut un tată cu fiul său dorind o fotografie „la minut” de la bătrânul fotograf ce avea acum în dotare un aparat foto modern, digital) – unele din aceste „comedii” aduc aminte de Târgul Moșilor. Majoritatea mașinăriilor au un tarif de 5 lei/3 minute. Găsesc și mașinuțele electrice – câte izbituri luai în acele „jucării”. Toate căsuțele (sub formă de măr, ciupercă, cabană) și clădirile din parc au fost renovate în 2012 și pictate cu felurite scene din povești ori desene animate, unele foarte reușite, altele cu accente comice. Pe timpul verii funcționează mai multe fântâni arteziene și chiar o platformă cu jeturi (colorate seara) de la nivelul solului. Pe lângă dulciurile ambalate și produsele specifice unui parc (gogoși, clătite, vată de zahăr, înghețată, chipsuri de cartofi) găsim și câteva terase/restaurante în parc. Există destul de multe bănci pentru odihnă, o mulțime de spații de joacă pentru copii, dotate la standarde actuale (mult plastic și cauciuc), chestii mai moderne: tobogane gonflabile, jucării electrice, coarde elastice. Pe partea dreaptă a parcului s-a construit un perete stâncos fals de plastic, lupi urlând la lună și mici cascade. O roată mare cu nacele desparte cele două secțiuni ale parcului pentru copii; lângă roată se află un canal cu apă, sub formă de floare, pe care poți naviga cu rățuște electrice. În rotonda de lângă roată există o cișmea unde se înghesuiau o mulțime de oameni pentru a umple bidoane întregi cu apă potabilă – probabil un izvor captat de la mare adâncime.

De la roata ce îți poate oferi o panoramă drăguță asupra zonei se coboară pe lângă un râu artificial (presărat cu pietre și trunchiuri) spre locurile de joacă sportive. Pe ambele maluri ale râului se află chioșcuri cu bănci, sălciile plantate pe mal crescând foarte mult în ultimii doi ani oferă vara o umbră binefăcătoare. Sunt amenajate foarte multe locuri de odihnă, un spațiu pentru cei ce joacă șah (cam devastat acum – nu înțeleg cum au dispărut o parte din băncuțele de piatră), terenuri de baschet, fotbal, tenis, un traseu amenajat pentru carturi, ansambluri mari din plastic pentru copii, locuri dotate cu aparate de menținere a sănătății și tinereții. Nu lipsește un loc pentru grătar (bun prieten cu românul) – o mulțime de grătare de piatră înșirate lângă un gard. Am observat și niște tobogane vechi metalice, ruginite, aflate la un moment dat în dotarea ștrandului din apropiere. O locomotivă în mărime naturală este plasată într-un rond, acoperită de copii – nu contează anunțul împotriva escaladării. După o plimbare circulară urcăm din nou dealul spre roată – un bust al domnitorului Al. I. Cuza patronează o mică piațetă cu bănci. Acum la sfârșit de noiembrie și început de iarnă toate fântânile arteziene și bazinele cu apă au fost golite. O mulțime de muncitori adunau ultimele frunze căzute din copaci. Ne îndreptăm spre ieșire după vreo două ore de plimbare. Copiii se agită în jurul tuturor mașinăriilor, părinții se întrec în fotografii. Iarna își face simțită prezența prin adierile reci ale vântului și prin „mirosul” specific.

Modern ori învechit? Kitsch sau original? Util ori perimat? Oricare ar fi răspunsul parcul Orășelul Copiilor rezistă pe poziții de aproape 50 de ani și continuă să atragă copii și adulți deopotrivă. Chiar dacă în Capitală s-au deschis câteva parcuri de distracții moderne Orășelul Copiilor reprezintă o tradiție. Și multora ne place să respectăm tradiția, de aceea continuăm să mergem în acel parc.


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 30.11.15 22:21:34
Validat / Publicat: 30.11.15 22:58:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 3688 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Orășelul Copiilor - intrarea tip castel din Brâncoveanu.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21800 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmasterX [23.04.16 23:40:28] »

Pt conformitate: Mutat, la reorganizare, în rubrica "Spații party copii & alte sugestii timp liber, BUCUREȘTI" (deja existentă pe sait) - rubrică OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂSugestii pentru timp liber în București și împrejurimi:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050150156021118 sec
    ecranul dvs: 1 x 1