Face to face — „las´ că merge şi aşa?˝

TIPĂREȘTE

De câteva ori pe an ne întâlnim cu foştii colegi la câte o beută ca să mai strigăm catalogul. Glumesc, este vorba de câteva familii care alegem un restaurant nici prea scump, nici prea ieftin în care să schimbăm o vorbă şi să luăm prânzul.

De data asta am ales unul foarte accesibil cu metroul, autobuzul sau tramvaiul, amplasat în buricul târgului, vis-a-vis de giratoriul de la Obor, în colţul făcut de Calea Moşilor cu Sos. Ştefan cel Mare.

Restaurantul Face to Face este relativ nou, deschis probabil mai puţin de un an, pe locul unei foste patiserii cu dever mare. Se serveşte într-o sală de dimensiuni medii, standard amenajată stil cafenea, curată, fără odoruri dar care la ora aceea era absolut goală, lumea refugiindu-se pe terasa de pe trotoar. Nu e treaba mea să întreb cum s-a dat autorizaţie să se blocheze o mare parte dintr-un trotoar foarte circulat? Cert e că terasa este drăguţă fără a fi ostentativă, aşa cum îi stă bine unui loc în care, încărcat cu cumpărături din piaţă sau din magazine te opreşti la o bere rece sau suc.

Terasa este acoperită, latura dinspre trotoar este plină de flori iar pe cea opusă care dă spre nodul de circulaţie este o perdea de pomi. Izolarea fonică prin această perdea vegetală este grozavă pentru că deşi era ziua în amiaza mare nu ne-au deranjat deloc claxoanele maşinilor sau uruitul tramvaielor.

Înafara terasei pe latura cu flori, trotoarul mai era îngustat de câteva mese şi scaune pentru a fi ocupate la nevoie în serile aglomerate. Cum zice românul? ˝ Las´că merge şi aşa˝. Ne-am adunat cu toţii, pupături, ˝ ce bine arăţi! ˝, ˝ cine s-a mai dus? ˝, în fine, întrebări de convenienţă.

Ni s-a adus meniul. Am apreciat că majoritatea felurilor de bucate costau fix 20 lei, adică: pui, şniţel, ceafă, cu excepţia peştelui care era mai scump. Preţurile erau absolut omeneşti şi un calcul mental rapid mi-a arătat că ne puteam sătura dintr-o sută de lei. Ce se comandă mai întâi la o întâlnire? O tărie. Doamnele, Marguerita, domnii un coniac sau vodcă. Noi am cerut bere rece fără alcool pentru că deşi nu eram cu maşina, motivul alegerii era căldura. Alcoolul chiar în cantitate mică prin ardere dă calorii care s-ar fi lipit pe cele 35 grade de afară ca marca de scrisoare.

A comandat fiecare ce a vrut, eu un şalău în crustă cu smântână, sos de usturoi şi salată, soţul ceafa lui de toate zilele cu cartofi prăjiţi şi salată. El este foarte conservator la restaurante: ori ceafă, ori dacă are dubii, mămăliguţă cu brânză şi smântână, acolo unde nu suntem siguri de prospeţimea alimentelor. La lansarea comenzii am spus că vrem note de plată separate.

Am vorbit, ce-am vorbit şi iar am mai vorbit, mâncarea nu apărea deşi pe terasă nu erau ocupate mai mult de 5-6 mese. Una din doamne a întrebat de ce durează atât de mult? Drept răspuns chelnerul ne-a răspuns˝ Se face˝ şi a adus un coş de pâine cu fix zece felii, că zece eram. Vă daţi seama că le-a suflat vântul. Cineva a cerut sare să pună pe pâine. Chelnerul a arătat spre măsuţa de serviciu dar nu s-a deranjat s-o aducă.

Într-un târziu a venit şi mâncarea numai că peştele meu avea gust de ceafă şi ceafa soţului gust de peşte, pe lângă faptul că era tare ca piatra. Explicaţia ar fi că le-au făcut deavalma pe acelaş grătar.

Dulce nu s-a servit, ci unii dintre noi câte o cafea, alţii motivand că la ora patru e prea târziu şi nu vor mai dormi la noapte (zâmbiţi vă rog!) Cu preţurile v-am lămurit că erau medii spre mici, locaţia este bună, curăţenia în regulă.

Acum să vă spun de serviciu. Prost, ca să nu spun foarte prost. Chelnerul era plictisit de parcă ne făcea o concesie că ne servea. Noroc cu una din doamne care l-a mai dinamizat. Cireaşa de pe tort a fost când am cerut nota de plată. Să vezi ce discurs, ce lecţie ne-a ţinut de parcă era o prelegere la Oxford că nota a fost bătută la calculator şi nu se poate altfel. Nu şi nu, că ˝ înţelegiti-vă˝. Nu că nu s-ar fi putut defalca, doar toţi comesenii erau ingineri, dar trebuia să ne spună de la început. Acum, daca ar fi fost înghesuială înţeleg, dar repet, nu erau mai mult decât câteva mese ocupate. Tot doamna energică a chemat o chelneriţă care l-a scuzat zicând că tânărul e în perioada de probă (cu atât mai mult trebuia să sfârâie). Fata ne-a făcut note separate, s-a scuzat şi ne-a poftit să mai venim.

Eu personal nu mai calc pe acolo, nu din cauza serviciului prost care poate a fost o întâmplare ci pentru că am mâncat peşte cu gust de ceafă şi ceafă cu gust de peşte.

Ar fi trebuit poate să caut patronul, să-i spun ce nu mi-a convenit dar fiind româncă get beget mi-am zis ˝ las´că merge şi aşa!˝ De-aia... în sfârşit, nu mai continui.

---

VIZUALIZĂRI: 1566 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI