Pe calea Dorobanţi am păşit de mai mult de 20000 de ori

TIPĂREȘTE

M-am simtit datoare să scriu câteva cuvinte despre Calea Dorobanţi, una din cele mai cunoscute dar şi exclusiviste artere din Bucureşti pentru că am păşit pe ea de mai mult de douăzeci mii de ori. Cum aşa? Am lucrat neîntrerupt mai bine de 35 de ani într-un institut de proiectare a cărui clădire se afla pe o străduţă perpendiculară pe Calea Dorobanţi. Socotiţi şi voi 35 de ani ori cca 280-290 zile/an, dus şi întors. Ţin minte că de regulă veneam pe scara unui autobuz din cartierul în care locuiam. Într-un timp coboram la Eva pe bul. Magheru, în alţi ani la Spitalul de Oftalmologie din piaţa Lahovary şi o luam voiniceşte câteva sute de metri pe Calea Dorobanţi până pe Slătineanu să prind condica la 7.30. În alţi ani când întreaga cale Stirbey Vodă era un şantier, la întoarcere mergeam până la televiziune de unde luam metroul până în gară, plus un autobuz (plus o pâine de mâncat) că orişicum făceam o oră dus- o oră întors, de regulă în picioare cu sacoşe grele de la cozile din piaţa Amzei.

Amplasament

Calea Dorobanţi este o arteră principală a Bucureştiului care leagă centrul de nordul capitalei, respectiv din piaţa Lahovary la câteva sute de metri de piaţa Romană cu piaţa Charles de Gaulle, vis a vis de una din intrările principale în parcul Herăstrău. Calea Dorobanţi se învecinează cu Bdul Magheru şi Piaţa Romană la sud, cu str. Polonă şi cartierul Floreasca la est, cu zona străzilor cu nume de capitale şi piaţa Victoriei la vest şi cu cartierul fost nomenclaturist Primăverii şi Parcul Herăstrău la nord. Este foarte vascularizată fiind străbătută de 11 linii de autobuze care fac legătura cu diverse cartiere ale Bucureştiului şi are în apropiere patru staţii de metrou. Prin comparaţie, calea Floreasca care e paralelă cu calea Dorobanţi dar cu mult mai puţin importantă, beneficiază de o singură linie de autobuze şi aia din an în Crăciun (ca să nu spun Paşte). Până ce s-a constituit şi a prins chiag Centrul Vechi, calea Dorobanţi era populată de fitze şi copii de bani gata care-şi făceau veacul pe banii lui tăticu sau susţinătorilor în cafenelele aflate la parterul blocurilor sau pe străzile adiacente Beller sau Primăverii. Pe calea Dorobanţi piaţa imobiliară nu a suferit recesiunea de după 2005 şi a-ţi cumpăra o vilă de câteva milioane de euro sau chiar un apartament ceauşist de 80mp cu peste 2-300000 eu te clasează în clasa oamenilor prosperi. Dealtfel începând de la intersecţia cu Iancu de Hunedoara, magazinele şi localurile scumpe se ţin lanţ şi uneori afişează preţuri mai mari decât la Paris.

Puţină istorie

Înainte de războiul de independenţă din 1877, actuala cale Dorobanţi era o uliţă nepavată plină de meandre care lega Podul Mogoşoaiei (calea Victoriei) cu drumul Herăstrău (Ferăstrău) în zona lacurilor. Făcea parte din ˝ boiaua de galben˝ (eu am prins denumirea actualelor sectoare în culori). Prima atestare documentară este din 1831 când se interziceau construcţiile mai departe de ˝ barieră˝, aceasta fiind situată la intersecţia drumului Herăstrăului cu şoseaua Stefan cel Mare. Acesta era un punct de control epidemiologic cu rolul de a stopa răspândirea epidemiei de holeră din 1831. Prin 1950 încă mai ceream taxatoarei din tramvai un bilet până la barieră. Uliţa Herăstrăului începea de pe la Biserica Albă de pe calea Victoriei, traversa strada Pitar Moş, ieşea în strada Dionisie Lupu până în piaţa Lahovary care prin1880 s-a amenajat în jurul unor case aristocratice construite de arhitecţi de renume. Pe porţiunea cuprinsă între şoseaua Stefan cel Mare şi piaţa Charles de Gaulle cu 200 de ani în urmă erau numai terenuri virane, livezi şi grădini şi din loc în loc câte un bordei sau cocioabă. Proprietarii veneau cu cobiliţele în oraş să vândă fructe şi legume proaspete. Denumirea actuală i-a fost dată în 1878 în amintirea dorobanţilor care au luptat la Plevna, Vidin şi Griviţa şi legat de un loc de instrucţie de dincolo de barieră. Dezvoltarea în cartier de lux a avut loc la începutul secolului trecut când s-au parcelat parcurile Mornand, Filipescu şi Bonaparte vânzându-se loturi de case de 300-500 mp. Locuitorii cu stare ai capitalei îşi doreau case în nordul oraşului unde datorită influenţei lacurilor, vara temperatura era mai suportabilă. Dintre personalităţile care şi-au construit case pe calea Dorobanţi, anuarul din 1911 îi citează pe Ion Lahovary, Dinu I. C. Bratianu, C-tin Slatineanu, George Beldiman, Petre Hurmuzescu, A. D. Solacolu, Ioan Vladoianu, Assan, P. Carp. Aceste case au fost construite de mari arhitecţi ai Europei: Paul Gottereau, Mayer, Louis Blanc, autohtonul Berindey iar în perioada interbelică inginerul Emil Prager. Pe langa moşieri şi oameni de afaceri, avocati si ingineri ii gasim pe poetii V. A. Macedonski, şi Ion Slavici. Un alt anuar al librăriei Socec (în prima jumătate a sec. trecut în Buc. erau două mari librării de unde cumpăram cărţi din ˝biblioteca pentru toţi˝: Socec şi Cioflec) menţionează ocupaţiile proprietarilor de case de pe calea Dorobanţi: opt băcani, un farmacist, trei croitori de dame, 12 cârciumari, trei birjari. Multe din clădirile monumente istorice au fost demolate odată cu frenezia construirii blocurilor- dormitor în porţiunea Stefan cel Mare- piaţa Dorobanţi. Au fost însă şi edificii care au scăpat de frenezia buldozerelor şi astăzi aparţin unor ambasade, consulate, instituţii de cultură sau reprezentanţe străine.

La pas pe calea Dorobanţi

Calea Dorobanţi are o lungime de 2.5 km şi poate fi impărţită structural, architectural şi ca perioadă de construcţie a clădirilor în trei tronsoane.

1. Primul tronson începe din piaţa Al. Lahovary la cca 200m de bul. Magheru şi se termină la intersecţia cu bul. Iancu de Hunedoara/ Stefan cel Mare în dreptul cunoscutului bloc Perla. Pe acest tronson au mai rămas în picioare câteva case ˝ palate˝ declarate monumente istorice, intercalate cu construcţii moderne.

- Statuia de bronz a lui Al. Lahovary fruntaş al partidului conservator a fost ridicată în 1901 prin subscripţie publică A fost executată la o turnătorie din Franţa de sculptorul Antoine Mercier. Statuia îl reprezintă pe Lahovary în momentul unui discurs celebru din 1881. La picioarele statuii este o femeie în costum naţional şi alegoria râului Danubius. În tinereţea mea piaţa Lahovary s-a numit Kuibâşev şi apoi Cosmonauţilor, denumire păstrată şi azi în memoria colectivă.

- Casa Assan a devenit din 1945 Casa Oamenilor de Stiinţă. A fost ridicată în stil neoclasic francez în perioada 1905-1914 de arhitectul Ion Berindey la comanda inginerului şi omului de afaceri Bazil Assan. În clădire încăperile luxuoase au tematică: sala oglinzilor şi candelabrelor, sala Zodiac, sala de Sah. Intrarea principală este în piaţa Lahovary unde se află un monumental gard de fer forjat. În curtea din spate este o grădină înfrumuseţată de o scară de marmoră.

- Casa Maria Lahovary actualmente Cambridge School a fost construită în 1889 în stilul neo-renaşterii franceze de arhitectul Louis Blanc. A nu se confunda cu casa generalului Iacob Lahovary îridicată în 1886 de Ion Mincu şi care este considerată prima construcţie în stil neo-românesc. Aceasta din urmă situată pe str. Ion Movilă, din 2003 este o anexă a spitalului Cantacuzino.

- Spitalul clinic de oftalmologie funcţioneazăă în clădirea actuală din 1976. Este unicul spital monoprofilat pentru afecţiuni oculare din ţară şi unul din cele mai mari de această specialitate din Europa de Sud- Est. Funcţionează în 3 clădiri din care una monument istoric. Are 142 de paturi, 175 de salariaţi şi o unitate ambulatorie.

-Hotelul Sheraton, fost Dorobanţi a fost construit în 1970 şi alături de Intercontinental a reprezentat o realizare de vârf în acele timpuri. A fost ridicat pe locul unde a funcţionat restaurantul Mon Jardin (am fost şi eu). Prin anii ˝50-60 acolo se cânta muzică cosmopolită de jazz, acolo l-am văzut pe Sergiu Malagamba care purta sacou în carouri cu umeri laţi şi cravate fitil. A cântat şi Yves Montand dar nu am mers din cauza preţurilor astronomice. Revenind la hotel, după anii 2000 a fost administrat de Howard Johnson pentru ca în 2013 să treacă în posesia lanţului hotelier Sheraton. Hotelul are clasificare de 5 stele, 270 camere, 3 restaurante, 9 săli de conferinţe şi cazarea pe o noapte este 100 eu.

-Academia Studii Economice situată peste drum de hotel Sheraton a fost construită tot în anii 70 întrucât clădirea din Căderea Bastiliei fostă Cometei devenise neîncăpătoare. A fost înfiinţată prin decret regal în 1913. Prima construcţie are poziţionată peste amfiteatrul Magna o bilă în jurul căreia circulă şi azi o legendă referitor la numărul mare de fete/femei economiste. Datorită dezvoltării ştiinţelor economice şi a celor adiacente, academia funcţionează cu 11 facultăţi în nouă clădiri la adrese distincte. Numărul total de studenţi este de 24000 din care 11000 cu taxă.

-Blocul Zodiac, aflat pe Calea Dorobanti, aproape de ASE si la cativa metri de British Council, este o cladire construita in 1946 de arhitectii Radu Dudescu si Mircea Marinescu, cu contribuţia inginerului Emil Prager. Cele 16 panouri decorative sunt realizate de Constantin Baraschi. Clădirea are 52 de apartamente şi se prezintă bine din punct de vedere al riscului seismologic

-Casa P. Carp a fost construită în 1893 de Pierre Gottereau în stil eclectic pentru omul politic conservator, de două ori prim ministru P. Carp. Gottereau a lucrat 30 ani în România şi a construit palate şi conace pentru aristocraţia locală. Din 1931 în casa Carp funcţionează ambasada Turciei.

Între clădirile menţionate mai sus mai sunt şi altele de marcă (actualul British Council, clădirea în care a funcţionat orfelinatul Slătineanu) dar şi câteva blocuri înalte construite după anul 2000 care după părerea mea strică din punct de vedere al regimului de înălţime designul arterei

Am scris la începutul acestui review că am străbătut acest tronson de peste 20000 ori, grăbindu-mă să ajung la serviciu la 7.30. Dacă întârziam câteva minute trebuia să merg pe ocolite pe străduţe lăturalnice sau să intru în scările blocurilor pentru că trotoarele se împânzeau cu băieţi cu ochi albaştri. Tineri, muşchiuloşi, tunşi, bărbieriţi, îmbrăcaţi toţi cu costume bleumarin, cravate închise la culoare şi cămaşă albă de nylon, era imposibil să-i confunzi. La opt fără zece treceau maşinile cu to´aşu spre Comitetul Central şi pe trotoar nu trebuia să fie ţipenie de om. Nici băieţii cu ochi albaştri nu ştiau dacă to´aşul va trece pe calea Dorobanţi pentru că ruta de acces se stabilea în acea dimineaţă.

2. Al doilea tronson este cuprins între bul. Iancu de Hunedoara/calea Stefan cel Mare şi piaţa Dorobanţi Este total diferit din punct de vedere architectonic de primul tronson. Aici după 1960 şi în special după cutremurul din 1977 au fost demolate gospodării şi case istorice lăsând locul unei artere largi cu blocuri de 10 etaje cu infrastructură de tip comunist, apartamente- dormitor. La parterul acestora încă de la construcţie au fost desemnate spaţii comerciale dar înafară de Materna de unde cumpăram uniforme pentru copii, Apicola cu crème de faţă pe bază de lăptişor de marcă, un artizanat cu îmbrăcaminte lucrată manual din borangic sau pânză topită, magazinele n-au prins vad. Lumea prefera să meargă unde ştia pe Lipscani, la Cocorul sau la Bucur Obor. Astăzi pe acest transon sunt magazine de lux, bijuterii, case de modă, agenţii, florării elegante, cafenele selecte, bănci, şocolaterii franţuzeşti. Multe buticuri de pe străzile adiacente au firme scrise în limba franceză, aceasta fiind considerată mai de bon ton decât universala engleză. Această parte a căii Dorobanţi este un malaxor de tocat bani deşi de câţiva ani de când s-a dezvoltat centrul vechi, tinerii mondeni au părăsit localurile din Dorobanţi alegând spaţiile neconvenţionale din acesta din urmă. Datorită lipsei de spaţiu, după anul 2000 au fost construite câteva condominiuri:Washington Residence, Dorobanţi Apartments şi ansamblul Dorobanţi capitale, cu câteva sute de apartamente şi garaje.

-Restaurantul Perla are o vechime de cca. 50 ani. Sala enormă, serviciul chiar şi meniul aduc aminte de sobrietatea locantelor comuniste. Patronul a lucrat aici din anii 8o iar bucătarul este vechi de când lumea. Totuşi acest local s-a încăpăţânat să reziste cu un serviciu şi preţuri decente păstrând în prim plan mâncarea tradiţională românească bine gătită. Am sărbătorit acolo cu familia şi prietenii împlinirea în 2013 a 80 de ani şi în reviewul pe care l-am scris am avut cuvinte de laudă mai ales că ni s-a admis să venim cu tăriile şi tortul de acasă ceeace a reprezentat o atracţie în plus.

- Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale a luat fiinţă pe un alt amplasament în 1895 prin decret regal şi a funcţionat iniţial ca Scoală Normală (de învăţători). La începutul secolului trecut a devenit liceu de băieţi cu 7 clase, cu denumirea de Titu Maiorescu. Clădirea monumentală în care funcţionează şi astăzi a fost construită în perioada 1935-1936. Cum regimul trecut voia să şteargă urmele personalităţii lui Titu Maiorescu, în 1954 se transformă în liceul teoretic I. L. Caragiale. Supraetajarea construcţiei cu nivelurile 2 şi 3 a fost realizată în 1939-1947. După 1989 a devenit colegiu Naţional afiliat la Unesco. În cursul lungii sale existenţe aici au predat profesorii Alexandru Odobescu, Simion Mehedinți, Nicolae Cartojan, Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, Constantin Rădulescu-Motru, Șerban Cioculescu, Octav Onicescu etc. O tradiţie care se păstrează de zeci de ani este defilarea pe Calea Dorobanţi în ultima zi de şcoală a absolvenţilor clasei a XII-a.

- Biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului aparţine parohiei Floreasca şi este singurul locaş de cult din cartier care acoperă o comunitate foarte mare de enoriaşi. Piatra de temelie a fost pusă în 1912 şi sfinţirea a avut loc în 1915. Are pridvor, pronaos, naaos şi altar pictate în ulei şi cu ancandramente de stuc. Ferestrele sunt lucrate în vitralii de o cromatică aparte. În curtea bisericii este o cruce de piatră veche de câteva sute de ani.

- Parcul Dorobanţi, numit până la instaurarea regimului comunist piaţa Confederaţiei balcanice a adăpostit zeci de ani Lupa Capitolina, o copie a lupoaicei cu Remus şi Romulus dăruită Bucureştiului de primarul Romei la Expoziţia Universală din 1906. Astăzi statuia este amplasată în piaţa Romei în apropiere de str. Lipscani. Locuitorii mai în vârstă şi azi numesc parcul, ˝la lupoaică˝ deşi ea a fost relocată de 20 de ani.

-Piaţa Dorobanţi este cea mai scumpă piaţă din Bucureşti, aici făcându-şi cumpărăturile funcţionari străini ai multinaţionalelor sau prosperi oameni de afaceri. A fost închisă în ultimii ani ai fostului regim din cauză că Andruţa tatăl o vizita pra des şi pierdea numărul ţoiurilor de drojdie consumate. Piaţa a decăzut în ultimii ani, odată cu apariţia unor malluri şi supermarketuri în zonă. În piaţă a fost înfiinţat un restaurant pilot de succes numit ˝Raionul de peşte˝ în care comanzi, ţi se găteşte în faţa ta şi mănânci direct de pe tejghea peşte proaspăt sau fructe de mare la preţuri de Dorobanţi.

3. Tronsonul trei este cuprins între piaţa Dorobanţi şi piaţa Charles de Gaulle din faţa uneia din intrările principale ale parcului Herăstrău. Acest transon este flancat de clădiri opulente interbelice şi din loc în loc de blocuri moderne. În prima parte, la parterul caselor vechi sau bloculeţe interbelice s-au deschis clinici de sănătate şi de înfrumuseţere, agenţii de asigurări, cabinete de societăţi avocaţiale, de implanturi dentare, consultanţe psihologice, crame cu băuturi scumpe. Spre deosebire de tronsonul doi care este agresiv din cauza preţurilor practicate în magazine, în acest al treilea tronson eşti copleşpt de stilul clădirilor.

-Televiziunea română a început să emită official în 1956 după ce s-au făcut cercetări timp de 20 de ani. Deja în 1957 când ne-am cumpărat primul televizor sovietic alb-negru, Temp 6, emisia era de 600 ore/ an. În 1959 erau 1000 de abonaţi, care puteau viziona emisiunile 13 ore/ zi. În 1970 a fost inaugurat sediul din calea Dorobanţi în care funcţionează şi acum. Câţiva ani am vizionat emisiunile cu un filtru, adică o sticlă în trei culori: jos verde ca iarba, la mijloc cam maroniu, sus bleu ca cerul. Cred că mi-am luat televizor color prin 1985 după ce am stat pe o listă de aşteptare un an. Ne-a costat trei salarii lunare de inginer cu vechime şi am fost decepţionaţi că în acel an emisia a fost redusă la 2 ore pe zi. Noroc cu televiziunea bulgară unde am văzut Pasărea Spin, Wagner şi alte seriale fără să înţelegem o boabă. În 1989 a fost singura televiziune din lume care a transmis revoluţia în direct. Stăteam noaptea până la 2-3 să urmărim şedinţele CPUN convinşi că noi făceam istorie. Pe străzile apropiate de televiziune pe Pangratti sau Teheran am pozat clădiri cu pereţii ciuruiţi de urmele gloanţelor din timpul revoluţiei, mărturii care au rezistat aproape 30 de ani.

- Clădiri bancare. Calea Dorobanţi se termină cu o serie de clădiri înalte, sedii ale unor bănci străine care dau impresia unui Defense în miniatură.

Mai departe, dincolo de piaţa Charles de Gaulle începe zona verde a parcului Herăstrău, una din oazele de aer curat ale Bucureştiului.

---

VIZUALIZĂRI: 5039 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI