Clădiri emblematice în capitală

TIPĂREȘTE

De curând, cineva mi-a cerut - mai în glumă, mai în serios - să alcătuiesc o listă a celor mai reprezentative edificii din capitala noastră, adică a acelor clădiri pe care mi-ar plăcea să le văd incluse într-un pliant turistic bun de pus la dispoziția vizitatorilor Bucureștiului. M-am gândit îndelung și am ajuns la un rezultat pe care vreau să-l supun și atenției voastre. Sper că bucureștenii nu mă vor condamna pentru că am scris încă un articol despre orașul în care locuiesc. De fapt, ceea ce urmează nu este decât o înșiruire de edificii asezonată cu mici "filozofări" fără interes turistic, primele mele amintiri legate de edificiile în cauză.

Ateneul Român

Nu-i așa că această clădire superbă, acest templu al culturii românești trebuie să ocupe primul loc în lista mea? Nu este cel dintâi Ateneu din România. Până în 1886 când a apărut edificiul pe care îl admirăm astăzi, la Iași - vreme de 4 ani - a mai existat un Ateneu.

Ateneul Român din București, construit și mai târziu renovat cu fonduri provenind din subscripție publică - "daţi un leu pentru Ateneu" - impresionează prin solemnitatea coloanelor de la intrarea principală, a medalioanelor de deasupra ușilor (reprezentându-l pe Regele Carol I avându-i de o parte pe Alexandru cel Bun și Neagoe Basarab, iar de cealaltă parte pe Vasile Lupu și Matei Basarab), a cupolei cu cele 20 de ferestre ornamentate cu lire, dar mai ales prin interiorul cu scări spiralate și cu o grandioasă frescă ce evocă momente din istoria poporului nostru.

Demn de reținut este că orga instalată aici (în anul 1939) se datorează sprijinului material acordat de George Enescu. De asemenea, demn de reținut este faptul că Ateneul Român, sediul Filarmonicii "George Enescu", începând cu anul 1958 este gazda unui eveniment cultural de înaltă clasă - Festivalul şi Concursul Internaţional "George Enescu".

Cu ocazia unor concerte, am fost de multe ori la Ateneu, dar cele mai frumoase amintiri sunt legate de anii '70 când - tânără angajată a unei întreprinderi din București - eram solistă a unui grup vocal. Vă amintiți? Cântarea României, activități UTC, culturalizarea maselor... Instructorul nostru artistic era un bătrânel angajat în corul Filarmonicii "George Enescu". Nici nu mai știu la câte concerte am fost în acea perioadă doar grație generozității instructorului nostru care ne furniza periodic invitații.

Palatul Parlamentului

Palatul Parlamentului sau Casa Poporului cum era denumit acest edificiu în Epoca de Aur, mare, imens, supradimensionat, nu m-a impresionat niciodată. Cu toate acestea, consider că este o clădire emblematică pentru capitala noastră. Turiștilor veniți de peste mări și țări pare că le stârnește curiozitatea deoarece nu prea seamnănă cu nimic din ceea ce au mai văzut prin alte părți. Și pe drept cuvânt deoarece mastodontul din Dealul Arsenalului, aproape de Parcul Izvor, vizibil din multe puncte ale capitalei, a intrat de trei ori în Cartea Recordurilor. Casa Poporului este cea mai mare, cea mai grea și cea mai scumpă clădire administrativă din lume.

Pentru edificarea imensei construcții (cu o suprafață la sol de peste 66.000 m² și cu o înălțime de 86 m deasupra nivelului solului la care se adaugă încă 96 m în subsol), au lucrat 200 de arhitecți și 20.000 de muncitori care au folosit nu mai puțin de 1.000.000 m³ de marmură și mii de tone de alte materiale de construcție. Wikipedia spune că în interior sunt 2.800 de candelabre și 220.000 m² de covoare. Poți rămâne impasibil în fața acestor cifre?

În prezent, în Casa Poporului își desfășoară activitatea Camera Deputaților și Senatul României. De asemenea palatul este gazdă a numeroase evenimente, expoziții și întâlniri la nivel înalt.

Știu că Palatul Parlamentului este deschis și turiștilor oferind vizitatorilor străini informații în mai multe limbi de circulație, dar pe mine parcă mă înspăimântă o astfel de vizită. Deși este o clădire emblematică a capitalei, iar eu nu locuiesc prea departe de ea, nu am fost și cred că nici nu voi merge prea curând la Palatul Parlamentului.

Palatul Universității

Amplasat pe locul fostului Colegiu Sf. Sava, Palatul Universității - așa cum îl vedem noi astăzi - a fost construit în câteva etape începând cu 1857 când a fost pusă piatra de temelie și terminând cu 1926 când au fost finalizate corpurile laterale.

Decorațiunile frontonului - realizate de Karl Storck și asistenții săi - au fost distruse în timpul bombardamentelor aeriene din cel de-al Doilea Război Mondial. La Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck mai pot fi văzute câteva fragmente recuperate dintre dărâmături. Cele patru muze care împodobesc fațada la capătul dinspre piață, au supraviețuit și pot fi admirate și astăzi.

În prezent Palatul Universității găzduiește câteva facultăți (Geografie, Matematică - Informatică, Litere, Limbi și Literaturi Străine, Istorie). La "Universitatea mica" (așa cum mai este denumită clădirea de lângă Opera Română) se află Facultatea de Drept și Facultatea de Filozofie. De "Universitatea mica", acest "cimitir al tinereții mele", nu-mi amintesc decât că în 1971 am avut cutezanța să fiu unul dintre cei 899 de candidați pentru 30 de locuri la secția de Psihologie-Pedagogie a Facultății de Filozofie. Ce medie am obținut, nu vă spun. Spun doar că nu am reușit, dar mai târziu - cu o medie mult mai mică - am intrat la ASE pe care l-am absolvit cu brio.

Arcul de Triumf

Arcul de Triumf, fără doar și poate unul dintre edificiile cele mai emblematice ale Bucureştiului, a fost înălțat pentru a celebra participarea României la Primul Război Mondial şi Marea Unire din 1918.

Până la apariția edificiului pe care îl admirăm astăzi (inaugurat în 1936), în București au mai fost construite și alte edificii de acest gen dar materialele proaste și graba cu care au fost executate nu le-au făcut să dăinuie.

Actualul monument, inspirat de Arcul de Triumf din Paris, a suferit și el transformări în timp. Comuniștii au ordonat scoaterea textelor proclamanților de pe pereții laterali, iar chipurile Regelui Ferdinand I al României și al Reginei Maria de pe fațada sudică au fost distruse. În locul lor au apărut niște flori. La restaurarea recentă chipurile regale au reapărut în două medalioane din bronz.

Admir Arcul de Triumf ori de câte ori trec pe lângă el cu mașina sau când mă aflu într-o plimbare prin Parcul Herăstrău, dar nu am avut niciodată ocazia să vizitez micul muzeu din interiorul său. Nu m-am nimerit pe acolo în acele ocazii speciale în care este permis accesul vizitatorilor. Recent, m-am bucurat că schelele care-l acoperiseră atât de multă vreme au început să dispară lăsând admiratorilor posibilitatea de a vedea inscripțiile, decorațiunile și chipurile regale din medalioane.

Palatul Cercului Militar Național

Iată încă o clădire pe care o admir de fiecare dată când mă aflu prin preajmă!

"Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București" - organizație a ofițerilor români înființată în 1876, a decis în 1911 construirea unui sediu demn de o instituție centrală de cultură a Armatei Române. Fondurile necesare au fost în cea mai mare parte donații și cotizații ale ofițerilor. Inaugurarea oficială a avut loc în 1923, în prezența Regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria, a ministrului de război, precum și a unor ofițeri de rang înalt.

În perioada comunistă "Cercul Militar" a devenit "Casa Centrală a Armatei". Așa am cunoscut-o și eu. Am fost acolo de mai multe ori însoțită de fratele meu pe atunci un tânăr ofițer. Chiar și pentru intrarea la restaurant era necesară o legitimație de ofițer. Restaurantul era foarte frumos, cel mai frumos din câte văzusem până atunci. Acolo a avut loc și celebrarea căsătoriei fratelui meu, deci un motiv în plus de a nu-l uita prea curând.

Înteriorul Palatului Cercului Militar Național înglobează mai multe săli cu decorații de inspirație maură, bizantină, gotică, norvegiană pe care nu am avut norocul să le văd. În schimb, în Sala de Marmură am asistat la un eveniment, ultima ocazie în care am văzut-o, am ascultat-o și am aplaudat-o pe Angela Moldovan. Sala de Marmură, cu ferestre arcuite, cu coloane solemne și cu laborioase decorații de inspirație antică amintind de războaie și victorii este neînchipuit de frumoasă.

Demn de menționat este și faptul că pe zidul exterior al scărilor care duc spre terasa din fața Palatului Cercului Militar Național este montată o placă amintind de fosta Mănăstire Sărindar pe al cărei amplasament s-a edificat actualul palat. Dacă vă aflați în trecere pe acolo, opriți-vă un moment și citiți!

Palatul CEC

Pe Calea Victoriei, vis-a-vis de Muzeul Național de Istorie a României (fost Palatul Poștelor) se află Palatul CEC sau - după vechea denumire - Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie.

Început în 1897 și terminat trei ani mai târziu, Palatul CEC a fost edificat pe locul Mănăstirii Sf. Ioan cel Mare și al unui han care au fost demolate din cauza degradării accentuate.

Privirile sunt atrase în primul rând de frontonul arcuit sprijinit de o parte și de alta de perechi de coloane. Cele patru colțuri decorate cu frontoane și steme sunt acoperite cu cupole, dar cea care dă semeția edificiului este marea cupolă din sticlă și metal care acoperă holul central.

Ce mă leagă personal de această construcție? Acolo mi-am depus - pe un carnet de economii cu dobândă - primele economii de om al muncii (locuind la gazdă). Și tot acolo, mai târziu, am depus banii pentru prima mașină. Visul nostru era o Dacia Liberta (un model nou, apărut atunci). Mai țineți minte? Depunând o bună parte din valoarea autoturismului, erai inclus pe o lungă listă de așteptare. Și am tot așteptat până a venit revoluția și a zdruncinat totul. Banii ne-au fost returnați, iar Dacia Liberta nu am mai cumpărat niciodată.

Biserica Stavropoleos

Nu intenționam să includ în lista mea și un așezământ religios, dar Biserica Stavropoleos este în opinia mea un giuvaer, o mică dar prețioasă bijuterie arhitecturală.

Ascunsă printre clădiri vechi, undeva în spatele Muzeului Național de Istorie a României, biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil este construită în stil brâncovenesc. În curtea hanului său, în 1724 Ioanichie Stratonikeas a înălțat biserica și a pus bazele unei mănăstiri. Nu intru în amănunte, menționez doar că Ioanichie - devenit arhimandrit - își doarme acum somnul de veci în biserica pe care el a ctitorit-o. Tăvălugul vremii a adus mari transformări așezământului. Avariată, apoi reparată, biserica este singura care a supraviețuit.

Știați că în vizita sa la București André Rieu a vizitat Biserica Stavropoleos, a ascultat psalmi și a stat de vorbă cu fețele bisericești?

Opera Română

Compozitorul și dirijorul George Ștephănescu (al cărui bust se află în fața clădirii) este cel care a înființat o companie de operă și a inițiat demersurile pentru a obține fondurile necesare funcționării ca instituție de stat. Deși în București avuseseră loc spectacole de operă cu mult timp înainte, primul spectacol în limba română ("Linda di Chamounix" de Gaetano Donizetti) a avut loc în mai 1885.

Clădirea pe care o vedem astăzi a fost construită în 1953 pentru a fi gazda Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților. Un an mai târziu, ea a devenit sediul Operei Române, iar spectacolul inaugural a fost "Dama de pică" de Piotr Ilici Ceaikovski.

Recunosc, n-am fost cam de mult la Opera Română, dar în tinerețe eram prezentă la multe spectacole. Treaviata, Aida, Nabuco, Madame Butterfly și câte și mai câte! Eugenia Moldoveanu, Nicolae Herlea, Ludovic Spiess, Ion Dacian, Dan Iordăchescu, David Ohanesian sunt acum doar amintiri și... înregistrări.

Clădirea ASE

Academia de Înalte Studii Economice și Comerciale înființată prin decret regal în 1913 a fost prima instituție de învățământ economic superior din România, iar palatul din Piața Romană - clădirea veche, cum îi spun studenții astăzi - a fost înălțat un deceniu mai târziu.

Cu titulaturi schimbate de-a lungul timpului, instituția de învățământ economic superior din Piața Romană a devenit începând cu anul universitar 1967-1968 Academia de Studii Economice. Așa se numea și când m-am înscris eu pentru examenul de admitere și așa se numește și astăzi. Devenind "o uzină de economiști" cum plastic se exprima un onorabil profesor de acolo, pe lângă vechea clădire, ASE-ul a fost înzestrat cu încă două, mult mai moderne. Cine a fost student aici își amintește de pasul alergător din pauzele dintre cursuri spre clădirea din Dorobanți sau spre cea din Eminescu. Numerotarea sălilor de curs era o adevărată codificare, rezultând un număr mare care desemna clădirea, etajul și numărul sălii. Un fel de cod numeric personal al sălilor de curs.

Palatul Regal și Sala Palatului

O casă de pe Podul Mogoşoaiei construită în 1820 de Dinicu Golescu, va fi transformată peste 17 ani (în timpul domnitorului Alexandru Ghica) într-un palat de ceremonie. Acesta a devenit palat domnesc atunci când Alexandru Ioan Cuza și-a stabilit reședința acolo. Carol de Hohenzollern instalat mai târziu, va face ample modificări, iar în 1914, la moartea sa, va lăsa prin testament dispoziții speciale privind palatul și colecția sa de artă. Și regele Carol al II-lea a inițiat lucrări de reconstrucție și extindere. Vechea casă a lui Dinicu Golescu a fost demolată, iar în locul ei a fost construită aripa de sud a palatului, cea dinspre Biserica Kretzulescu.

După căderea monarhiei, Palatul Regal din Calea Victoriei va deveni Muzeu Național de Artă.

În timpul evenimentelor din decembrie 1989, clădirea a fost distrusă şi avariată în cea mai mare parte, peste 1000 de lucrări de artă fiind afectate sau chiar distruse iremediabil. Trecătorii care nu sunt prea grăbiți pot vedea, expuse pe gardul palatului, imagini care evocă momentele tragice de atunci și eforturile ulterioare de refacere. În prezent Muzeul Național de Artă își așteaptă vizitatorii în Galeria de Artă Europeană, Galeria de Artă Românească Modernă şi Galeria de Artă Veche Românească.

În spatele Palatului Regal se află Sala Palatului, gazdă a numeroase concerte, festivaluri, expoziții și spectacole de teatru și film. Această construcție cu acoperiș bombat a fost anexată Palatului Regal în anul 1960.

Hotel InterContinental

Hotelul InterContinental Bucureşti, un simbol al capitalei și pentru mulți un punct de reper, este primul hotel de cinci stele construit în România.

Amplasat în Piața Universității, lângă Teatrul Național, hotelul este una dintre cele mai înalte clădiri din București. Lucrările de construcție au durat trei ani (1968-1970), iar în 1971 când m-am stabilit eu în București, hotelul fusese inaugurat.

N-am fost cazată niciodată la Hotel InterContinental București și - locuind în oraș - nici nu voi avea vreodată această șansă. Doar în filmul "Nea Mărin miliardar" (cu Amza Pellea în dublu rol) care a fost filmat parțial acolo, la etajul 19, în cel mai scump apartament, am văzut luxul mobilierului alb decorat cu auriu și strălucirea corpurilor de iluminat realizate din sticlă de Murano.

Am avut însă mai multe ocazii de a participa la evenimente și conferințe găzduite de Hotelul InterContinental. Prezentările de modă care se desfășurau cândva în sălile lui rămân pentru mine frumoase amintiri.

Teatrul Național

Clădirea Teatrului Național, situată în Piața Universității, lângă Hotel InterContinental, deși destul de nouă (inaugurată în 1973) a fost modificată considerabil din ordinul lui Ceaușescu după numai zece ani. Cine a trecut prin zonă după 2010 (eu am trecut aproape zilnic) a văzut clădirea acoperită din nou cu schele și prelate de șantier. Ultimele lucrări au redat Teatrului Național înfățișarea inițială, dar i-au și adăugat noi săli de spectacol de diverse capacități.

Nu mai rețin care a fost primul spectacol la care am asistat la Teatrul Național, dar "Zbor deasupra unui cuib de cuci" din distribuția căruia făcea parte și Florin Piersic rămâne pentru mine o frumoasă aducere aminte.

Mă opresc aici pentru că... am obosit. Ce părere aveți? Considerați că sunt și alte clădiri care ar merita înscrise în lista mea? Vă rog, mai ales pe voi, bucureștenii, să vă exprimați opiniile!

---

VIZUALIZĂRI: 3649 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI