ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.02.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
FEB-2017
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
85.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 28 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Raport bun calitate/preț

TIPĂREȘTE

Deși nu mi-am propus să scriu neapărat despre cazarea de la Ibis Gara de Nord, voi face totuși acest lucru, pentru a atrage atenția asupra unei practici des întâlnite pe platformele de rezevări online. Notele oferite hotelului nu vor ține cont de problemele întâmpinate, acest lucru datorându-se probabil platformei online – booking.com

Hotelul se află amplasat în apropierea Gării de Nord, pe Calea Griviței numărul 143, (coordonatele gps sunt N 44° 26' 47.2704'' / E 26° 4' 40.5804'') este un hotel impresionant, cu 8 etaje și 250 de camere.

Referitor la camere, acestea sunt de mai multe tipuri, cu paturi twin, matrimoniale, apartamente sau camere pentru persoane cu dizabilități. Dimensiunea standard pentru o cameră este de 23 mp iar pentru un apartament de 30mp. Camerele pentru persoanele cu dizabilități sunt duble, cu ușă comunicantă între ele, pentru a face legătura cu persoana însoțitoare.

Noi am avut o dublă matrimonială în care am descoperit un pat imens, o canapea, două scaune și o măsuță. Biroul de lucru este poziționat vis-a-vis de pat, pe toată lungimea peretelui, sub el descoperim un minibar scos din priză și fără produse. Un televizor lcd cu mai multe canale din grila free ne pune la curent cu ceea ce se mai întâmplă în lume, iar dacă doriți să vă conectați la internet, accesul este foarte ușor de realizat, cu o parolă furnizată de la recepție. Am înțeles că parolele se schimbă periodic, nu știu dacă interesează pe cineva parola de la etajul 8 (ibis 3308).

Temperatura din cameră este una potrivită, în jur de 23-24 de grade, sistemul de climatizare funcționează perfect, din acest punct de vedere totul este ok.

Camera curată, mocheta proaspăt aspirată, fără urme, lenjeria albă, imaculată, pilotă albă, pufoasă și călduroasă. Un nou plus!

Baia mare cu cabină de duș, apa nu-și face loc în afară, apă caldă aproape instant, gel de duș. șampon și săpun lichid de bună calitate, feon funcțional, prosoape albe, curate, câte 3 de persoană, fără papuci de baie sau halat, dar pe acestea nu le-am întâlnit pe la nici un Ibis din lume, sau mă rog, nu le-am găsit noi.

Accesul în cameră se face cu cartelă magnetică, dar există posibilitatea de a fi încuiate și cu cheie. În plus, când debarci din lift și dorești să intri pe holul lung care te duce către cameră, trebuie utilizată cheia de la cameră, altfel rămâi în fața liftului. Primești două cartele de la recepție, ambele pot fi folosite pentru acces, deoarece sistemul hotelului nu prevede utilizarea uneia dintre ele drept contactor pentru curent, așa cum se întâmplă la alte hoteluri cu pretenții.

Despre restaurant și preparatele de aici nu vă pot spune mare lucru, n-am avut micul dejun inclus, în ultimul timp o cană mare de cafea îmi este suficientă pentru dimineață. Totuși existau câteva oferte de mic dejun, două brioșe cu un suc sau cafea la 22 de lei, sau un meniu cu sandwich la 14 lei. Mă rog, cred că pe undeva exista și varianta de bufet suedez, dar nu știu ce preț avea, însă o parte din clienții hotelului s-au îmbulzit în restaurant pentru a prinde preparatele de acolo.

Parcarea este destul de scumpă, 2 lei/oră, deci ar fi 48 de lei/zi dacă nu miști mașina din parcare. Acesta a fost și motivul pentru care am decis să lăsăm mașina acasă și să beneficiem de confortul cfr-ului care s-a ridicat la pretențiile călătorilor și ale noastre, inclusiv. Totuși, vis-a-vis de hotel se poate parca fără probleme gratuit, în fiecare zi am văzut locuri libere de parcare, deci dacă doriți să ajungeți cu mașina la Ibis, nu utilizați parcarea hotelului decât dacă vreți să aruncați niște bani.

Despre servicii n-am prea multe de comentat, în afara faptului că femeia de serviciu începea sesiunea de aspirat la ora 8 dimineața pe hol, nu prea i-am simțit prezența. Așternuturile și prosoapele n-au fost schimbate niciodată în patru zile cât am stat acolo, nici nu aveam pretenția asta, de aspirat nu s-a aspirat niciodată în cameră, doar gunoiul a fost ridicat, ceea ce a fost destul de mulțumitor pentru noi. Alte pretenții n-am avut...

Acum, să revin la problema rezervării prin booking.com. În mod normal check-in-ul hotelului este la ora 14.00 iar check-out-ul la ora 12.00-13.00. Platforma booking a dezvoltat posibilitatea de a solicita check-in mai devreme sau check-out mai târziu de orele standard pentru aceste lucruri. Cum trenul meu ajungea la 08.00 dimineața și cum trebuia să ajung la Târgul de Turism al României până la ora 10.00, am solicitat online check in mai devreme. Booking a preluat cererea mea și mi-a spus că revine cu un mesaj după ce obține disponibilitatea și acordul hotelului. Acestea au ajuns după o oră, cu confirmarea că mă pot caza la ora 09.00 fără costuri suplimentare. Același lucru l-am făcut și pentru check-out, împingând cu 2 ore predarea camerei. Aceeași confirmare din partea hotelului.

Când am ajuns la hotel, mi s-a spus că am rezervare pentru cameră, dar abia începând cu ora 14.00 când se face check-in-ul. I-am arătat solicitarea mea și acordul hotelului, iar șefa de la recepție mi-a spus că nu și-a dat acordul pentru acest lucru, mai mult, dacă aș fi dorit alte ore suplimentare, ar fi trebuit să plătesc în plus, jumătate din costul unei camere pe zi. Mi s-a permis totuși să las bagajul în camera de bagaj, am luat de acolo tot ce îmi era necesar pentru TTR și am plecat către Romexpo încercând să nu mă enervez prea tare.

Am încercat ulterior să aflu a cui a fost vina pentru această situație, văzând cum părțile aruncă vina unul asupra celuilalt, am realizat că este vina mea solicitând acest lucru.

În rest, hotelul este ok, raportul calitate/preț fiind în avantajul clientului. Pentru trei nopți de cazare am plătit 430 de lei, nu știu dacă aș fi găsit în altă parte din București un preț mai bun, fără să am probleme cu căldura, apa caldă, lenjerie curată și liniște.

Vacanțe frumoase să aveți!


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 23.02.17 09:54:35
Validat / Publicat: 23.02.17 10:40:55
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2403 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 28.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    4 ecouri scrise, până acum

    cristina47*
    [23.02.17 11:20:58]
    »

    Un articol cu informatii foarte utile.

    Hotel Ibis Gara de Nord este fostul Hotel Nord. Ma bucur ca l-au renovat la standarde bune.

    tata123 🔱
    [23.02.17 11:38:48]
    »

    @pepsi70ro: Într-adevăr un raport calitate/preț bun pentru un hotel din București. Are avantajul de a se afla chiar lângă principala poartă feroviară a Capitalei, Gara de Nord, dar și în apropierea stațiilor mijloacelor de transport în comun și a metroului.

    Așa cum scria și @Cristina47, aici se afla fostul Hotel Nord, clădire cu o arhitectură modernă pentru epoca comunistă (construit în 1965, vezi foto). Treceam de multe ori prin fața lui atunci când mergeam la Agenția de bilete CFR din apropiere. Evenimentele din 1989 au prins unitatea de cazare închisă pentru renovare, a urmat privatizarea și introducerea în lanțul hotelier Accor. În 2011 se deschidea actualul Ibis București Gara de Nord, după o investiție de multe milioane de dolari. După cum se spune toate hotelurile Ibis din rețeaua Accor oferă aceleași condiții de cazare, servicii și dotări, indiferent de locul unde este situat.

    Michi
    [23.02.17 22:28:31]
    »

    Foarte bine că ne-ai atras atenţia că booking la cerere poate facilita devansarea/ decalarea orelor de check-in/ check-out. Nouă ni s-a întâmplat de câteva ori în străinătate să ajungă avionul destul de devreme la destinaţie.Lăsam bagajele în camera de bagaje şi începeam să mergem fără niciun ţel pe străzile din jurul hotelului după care obosiţi de drum şi nerefrişaţi ne prăbuşeam într-o cafenea. Erau ore pierdute. Dacă aş fi iniţiat o corespondenţă tripartită noi-booking-hotel şi aş fi avut acordul scris al celui din urmă, am fi putut intra în cameră la o oră convenabilă.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [28.02.17 11:04:22]
    »

    @tata123:

    Evenimentele din 1989 au prins unitatea de cazare închisă pentru renovare, a urmat privatizarea și introducerea în lanțul hotelier Accor. În 2011 se deschidea actualul Ibis București Gara de Nord,

    Nu mai știu dacă hotelul a fost închis pînă în 2011, dar restaurantul funcționa în anii 90. Acolo era celebrul pe atunci Club Nord, un soi de discotecă - restaurant cu program artistic, unde cînta și tînăra speranță Nadine.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    cristina47*, Michi, pepsi70ro, tata123 🔱
    Alte impresii din această RUBRICĂIbis Bucureşti Gara de Nord Hotel:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.041524171829224 sec
    ecranul dvs: 1 x 1