Într-o zi de 13, Fortul 13 și… altele

TIPĂREȘTE

A trecut ceva timp de când - citind aici, pe AFA, despre Fortul 13 Jilava - mi-am propus să vizitez și eu acest important obiectiv din centura de fortificații a Bucureștiului. Spuneam atunci că "Intenţionez să vizitez Jilava de îndată ce programul nostru de viaţă va permite acest lucru." Dar, n-a fost suficient ca programul de viață să ne permită acest lucru. Locuind în București, destul de aproape de obiectivul amintit, am încercat să contactez prin e-mail Primăria Jilava şi conducerea Penitenciarului în speranța că voi obţine informaţii privind accesul persoanelor particulare, dar nu am primit răspuns de la nici una dintre instituţiile amintite. Norocul a făcut ca zilele acestea să descopăr că era în formare un grup care urma să viziteze "Fortul 13 într-o zi de 13". Deci, pentru sâmbătă, 13 ianuarie 2018, am fost acceptați și noi pe lista celor care doreau să viziteze Fortul 13, actualmente parte din Penitenciarul Jilava, apoi încă două forturi părăsite de pe șoseaua de centură a capitalei.

Conform indicațiilor, echipați cu bocanci și cu lanterne, la ora 10.00 ne-am prezentat la locul de întâlnire, aproape de gura de metrou Berceni. Autocarul ne-a preluat și în câteva minute am ajuns la poarta primului obiectiv. Pentru că Fortul 13 se află în incinta Penitenciarului Jilava, nu ni s-a permis accesul având asupra noastră telefoane mobile. Le-am închis, apoi le-am predat personalului de siguranţă din penitenciar urmând a le recupera la plecare. De asemenea, am predat actele de identitate. Accesul cu echipament foto-video este permis, dar poți fotografia doar fortul, nu și deţinuţii, personalul de pază sau clădirile din incintă.

Și ca să închei cu problemele organizatorice menționez că Penitenciarul Jilava nu percepe tarif de intrare pentru vizitatori, dar accesul la Fortul 13 care se află în incinta sa se face numai în grupuri organizate, anunțate din timp. Așadar, dacă doriți să ajungeți acolo, fiți pe fază când se anunță organizarea unui nou grup!

Despre Centura de fortificații a Bucureștiului

În a doua jumătate a sec. XIX, în condițiile în care Principatele Române erau supuse unor presiuni din partea a trei mari puteri (Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul Rus), conștient că fortărețele bine amplasate și dotate din punct de vedere tehnic implică mari dificultăți în cucerirea lor, regele Carol I a dispus studierea posibilității de a fortifica anumite obiective. Așa a apărut Linia fortificată Focşani - Nămoloasa - Galaţi, cu rol de stavilă împotriva atacurilor dinspre nord-est și "Cetatea Bucureşti", inelul fortificat din jurul capitalei.

Generalul belgian Henri Alexis Brialmont, arhitect militar cu experiență (proiectase fortificațiile Liege şi Anvers) realizează planurile Centurii de fortificații a Bucureștiului. Cu un perimetru de 72 km, compusă din 18 forturi amplasate la aprox. 4 km unul de celălalt, cu tot atâtea baterii intermediare, Centura de fortificații cu diametrul cuprins între 21 și 23 km înconjura orașul București de atunci la o distanță de câțiva kilometri. Lucrările de construcție au durat mai bine de 10 ani, până în 1895, dar anumite finisaje şi mici modificări s-au făcut până în 1903. Datorită costurilor împovărătoare pentru țară, numai forturile Chitila, Mogoşoaia, Otopeni şi Jilava vor fi finalizate conform planurilor originale, cu reduit central şi cu încăperi așa cum au fost gândite de Generalul Brialmont. Cu planurile modificate, celelalte forturi sunt de dimensiuni mai mici și nu au reduit. Ghizii de astăzi - dacă veți fi norocoși să-i aveți - vă vor prezenta foarte interesant diferitele tipuri de forturi și baterii. Din păcate, sunt atâtea amănunte, atâtea cuvinte tehnice, specific militare, încât nu poți reține totul.

Direcţia Generală a Lucrărilor de Fortificaţiune condusă de general Anton Berindei raporta că în martie 1893 erau finalizate Forturile 18 şi 1-8, adică întreg sectorul nordic şi Fortul 13 aflat la sud. Abia peste doi ani va fi terminat și restul Centurii de fortificaţii a capitalei. (Pentru edificare, pentru cei interesați, atașez o schemă a amplasarii forturilor și bateriilor aferente). Şoseaua de Centură existentă și astăzi, cu o lungime de 70 km, ca și linia ferată care merge paralel cu aceasta, au fost construite pe măsură ce lucrările la fortificații avansau. Ele au fost gândite special pentru a înlesni aprovizionarea forturilor cu echipamente, muniții, alimente și forțe suplimentare.

Mai trebuie menționat că forturile au primit numele celor mai apropiate localităţi și au fost numerotate de la 1 la 18 în sensul rotirii acelor de ceasornic. Bateriilor intermediare li s-au acordat câte două numere, unul al fortului care îl precede, celălalt al fortului care îi urmează.

În preajma Primului Război Mondial, datorită insuficienţei garnizoanei, a trupelor de geniu şi a armamentului, pentru că întreţinerea forturilor devenise împovărătoare, dar și pentru că tehnica de luptă avansase fortificațiile de zid nemaiputându-le face față, în 1914 s-a decis dezactivarea Centurii de fortificații, iar ceva mai târziu dezarmarea ei completă.

Pentru edificarea ei, Centura de fortificații a Bucureștiului a necesitat mari eforturi financiare și de muncă, dar n-a fost niciodată folosită în scopul pentru care a fost proiectată. Trecute prin diverse mâini, astăzi forturile aflate în administrația unor unități militare sunt depozite de muniție, altele - aflate pe terenuri proprietate privată - sunt depozite de vinuri, de murături sau chiar ciupercării. Unele dintre ele se pot vizita, dar sunt destul de degradate și mai ales inundate de ape, de bălării și de gunoaie.

Fortul 13 Jilava

Dacă discuți despre Fortul 13 Jilava cu un militar, acesta își va începe povestea cu importanța lui în cadrul Centurii de fortificații a capitalei, iar dacă discuți cu un cetățean oarecare, acesta îți va spune că Fortul 13 Jilava este și a fost o pușcărie, una dintre cele mai dure din perioada comunistă.

Într-un articol, Ovidiu Draghia relatează între altele că "Fortul 13 are o istorie încărcată: a fost utilizat ca depozit de muniții în timpul regelui Carol I, garnizoană militară până în anul 1907 când a început transformarea sa în închisoare. Aici au fost aduși o parte din țăranii răsculați. Între 1921 și 1944, la Jilava au fost închiși deținuții politici ai Partidului Comunist, scos în ilegalitate în 1924. În noaptea dintre 25 și 26 noiembrie 1940, au fost împușcați 64 de opozanți ai Mișcării Legionare, iar din 1946, în Fortul 13 s-a aflat lotul politic alcătuit din mareșalul Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu, generalul Constantin Pantazi, Șeful Serviciului Special de Informații Eugen Cristescu ș. a. Pe 1 iunie 1946, o parte din membrii acestui lot politic a fost executată în Valea Piersicilor, în apropierea fortului. Apoi, între 1948 și 1964, Fortul 13 a fost o închisoare de tranzit pentru deținuții anti-comuniști. Condițiile de tratament erau inumane: erau interzise dreptul la vorbitor, pachet și corespondență cu familia, între orele 5 și 22 le era interzis deținutilor să se întindă pe pat ori să stea rezemați, etc... Plimbarea în curte avea loc în niște spații infime, dura câteva minute și nu avea o frecvență zilnică".

După 1970, o parte dintre celulele Fortului 13 au fost dezafectate, deţinuţii fiind transferaţi în clădirile noi ale penitenciarului, fortul - ca spațiu de rezervă - urmând a fi folosit în situaţii speciale. În decembrie 1989, aici au fost aduşi protestatarii arestaţi pe străzile Bucureştiului. După 1990, vechiul local al închisorii a fost lăsat în paragină, fiind folosit doar parțial, ca depozit de materiale.

În prezent Fortul 13 Jilava este bine întreținut, este iluminat electric, iar o parte dintre încăperi sunt amenajate ca muzeu memorial. Ești întâmpinat de o galerie de panouri în care sunt prezentate personalități din istoria României care au fost încarcerate sau chiar și-au găsit sfârșitul aici. Camerele fortului sunt înfiorătoare. Uși grele, cu vizoare și cu ferestruici de observație, pereți igrasioși, pătați de mucegai, încăperi inundate, paturi suprapuse, ruginite, godin, hârdău, căni metalice cu emailul spart, lanțuri de mâini și de picioare, o movilă de ghete purtate până la deformare, latrine primitive, slove pe un zid care spun mai mult decât inscripția "Dacă vrei să trăiești bagă paie sub haine", o notiță pe o ușă din care înțelegem că Jijie Gheorghe a îndurat 13 ani de detenție la Jilava, Aiud, Gherla, Galați și Brașov, vestitul Celular, iată ceea ce poți vedea vizitând Fortul 13 Jilava.

Dar, dacă vii aici, nu doar acestea sunt aspectele care te vor impresiona. Din punct de vedere al arhitecturii militare Fortul 13 Jilava este cu totul deosebit. Realizat în totalitate după planurile generalului Brialmont, fortul cu reduit în formă de as de pică are valoare de unicat. Am urcat scări interioare, apoi altele exterioare, și am ajuns în bătaia vântului, pe reduitul acoperit de prima ninsoare căzută peste București, la găurile largi, betonate, unde erau cândva amplasate tunurile.

Nu știu alții cum sunt, dar eu - având în familie de generații întregi militari de carieră - am perceput, am înțeles aceste lucruri într-un fel aparte. Foarte interesante mi s-au părut și amănuntele privind Fortul 13 Jilava pe care le-am citit într-o istorie a artileriei române.

Am aflat că edificarea fortului care a durat 5 ani, a fost încredințată arhitectului Szoke Ferencz din Sighișoara. El a fost obligat să respecte întocmai planurile proiectantului, generalul Brialmont, dar pentru aceasta trebuia să consulte zilnic cele 81 de schițe considerate secrete, păstrate la "Ministerul de Resbel". Datorită superficialității cu care era asigurată paza și protecția acestor documente, Szoke a reușit să copieze aproape toate planșele care alcătuiau planul secret al fortului. După terminarea construcției, în 1891, între beneficiar - Ministerul de Război și constructor - Szoke Ferencz, au apărut neînțelegeri care nu puteau fi rezolvate decât prin Justiție. 7 ani a durat acest proces în care, ca probe aduse de Szoke Ferencz, au figurat și cele 81 de schițe considerate secrete. După terminarea procesului pe care l-a pierdut, Szoke Ferencz s-a mutat în Ungaria luând cu el și copiile tuturor schițelor Fortului 13 Jilava. În 1902, în combinație cu doi afaceriști unguri a hotărât să vândă schițele, iar cumpărătorul cel mai interesat, care ar fi oferit cea mai mare sumă de bani, ar fi putut fi - în opinia lor - chiar păgubitul, adică statul român, implicit Ministerul de Război. Tot ceea ce a urmat este demn de un scenariu de film de spionaj. Consulul general al României la Budapesta cu concursul poliției din Budapesta, dar și al locotenentului Gorski, un ofițer român, bun cunoscător al limbii ruse recomandat "Alexandre Gueorguievitch Sergueeff, officier d'etat-major", ofițer rus, a reușit să dejoace planul afaceriștilor escroci.

Cam atât despre Fortul 13 Jilava. După ce ne-am încheiat vizita, am făcut o binemeritată pauză pentru masă și relaxare la una dintre benzinăriile situate pe șoseaua de centură a capitalei, apoi am continuat spre Fortul 10 Leurdeni. Adevărata aventură abia de acum începe.

Fortul 10 Leurdeni

Despre Fortul 10 Leurdeni, unul dintre cele mai mari din inelul de fortificații bucureștene aflaserăm că este singurul poziționat la o distanță atât de mare față de o baterie (4 km sud de Bateria 9-10). În formă de patrulater, acest fort este destul de bine conservat. Nu are reduit. Am mai aflat că a fost cândva în administrația unei unități militare și a unei firme private care l-a folosit drept depozit, dar că în prezent este abandonat şi se năruie călcat adesea de hoţii de fier vechi și de materiale de construcții.

Am ajuns acolo pe un drum de pământ destul de desfundat și noroios, printre lăstărișuri încâlcite, pășind peste mormane de moloz și de gunoaie aduse de gospodarii din cele două localități învecinate, Glina și Popești-Leordeni.

Dacă n-am fi fost însoțiți de ghizi, am fi abandonat dintru început acest drum care pare că duce spre nicăieri. Totuși, urmând grupul și pe cei care ne conduceau, am ajuns fix la contraescarpa fortului. Malul abrupt de pământ proiectat ca piedică pentru un eventual inamic, s-a dovedit a fi și pentru noi o serioasă provocare. Poate cea mai serioasă din întreaga expediție. În șir indian, ajutați de câțiva tineri amabili, am reușit să coborâm cu toții fără incidente pe dâmbul alunecos, muiat de ploaia din ajun, până la spărtura din peretele zidit al contraescarpei. Pe acolo am pătruns în fort, într-o galerie lungă, luminată pe alocuri natural prin spărturile diforme ale zidului. Sunt și multe locuri întunecoase, de aceea n-ar trebui să veniți aici fără lanterne. Galeria este labirintică și fără nici un indicator, are ramificații, suișuri și coborâșuri, treci prin încăperi largi dar cu podeaua denivelată, escaladezi ziduri pe jumătate năruite și poți urca pe bastioanele laterale, acolo unde cândva erau amplasate tunurile. Câțiva colegi de grup, mai sprinteni, au ajuns acolo. Noi, după aventura coborârii pe panta noroioasă, n-am vrut să repetăm experiența. Ne-am mulțumit să-i admirăm în bucuria lor tinerească.

Pe un alt drum, dar tot printre gunoaie și prin încâlcitură de crengi mlădioase, pe lângă adăpostul câinilor comunitari, însoțiți de lătrăturile lor concertate, am revenit la autocar și am continuat pe linia de centură, spre est și nord-est până la Chitila.

Fortul 1 Chitila

Fortul Chitila a fost primul construit din centura de fortificații proiectată de generalul Brialmont. Cu o formă pentagonală, Fortul Chitila a fost înălțat în perioada 1888-1900. 16 ani mai târziu a fost dezarmat și de atunci, încet, dar sigur, este măcinat de ruină și de nepăsare. În prezentarea lui, ghidul a menționat câte și ce fel de cupole, turele și tunuri a avut în dotare, dar nu am reținut totul. De altfel, unor nespecialiști ca noi nici nu cred că aceste date le spun prea multe.

Am reținut că fortul este situat în apropierea orașului Chitila, chiar lângă gară. În prezent o bună parte din galeriile sale servesc drept depozit de vinuri. Locul pare părăsit, fațada, cândva foarte frumoasă, acum este năpădită de gunoaie și de vegetație densă, crescută haotic. Nu vă așteptați să vedeți vreo placă informativă sau vreun indicator, dar dacă vedeți o haită furioasă de câini în poarta unui depozit, veți ști că sunteți pe drumul cel bun. Echipat cu lanternă pentru că în interior nu există nici o sursă de lumină, cu un băț pentru a ține câinii la distanță și neapărat încălțat cu bocanci, te poți aventura în interior. Cele două mari obstacole sunt peretele spart (cam înalt pentru a fi escaladat fără ajutor) și zona inundată de la intrarea principală. Se spune că această problemă dispare doar iarna, pe ger, atunci când apele sunt înghețate. Numai temerarii care au sărit din piatră în piatră, mai scăpând câte un picior în apa rece și stătută, au putut vedea această parte a Fortului 1 Chitila. Noi, ceilalți, am luat-o pe drumul ocolit, peste bălți și prin noroaie mai lesne de abordat, apoi am intrat în galerii. Lungi, lungi, parcă fără de sfârșit, cu bolți arcuite și multe ramificații, galeriile ca niște tuneluri întunecoase merită vizitate măcar o dată în viață.

Mai înainte de asta - și insist asupra acestui aspect - trebuie știut că o vizită de acest gen are riscurile ei. Există pericolul de a cădea în gol prin spărturi sau să calci în găurile pardoselei care este peste tot denivelată. De asemenea există posibilitatea ca vreo cărămidă să se dizloce și să cadă atunci când te aștepți cel mai puțin. Și nu în ultimul rând te poți rătăci prin culoarele labirintice, acestea semănând foarte mult între ele. Nu vă bazați pe telefoane pentru a cere ajutor deoarece aici nu prea aveți semnal! Lanterna trebuie să nu lipsească nimănui.

Concluzii

Forturile și bateriile de pe centura capitalei sunt obiective deosebite, încărcate de trecut, de istorie, de geniu militar, dar și de durere şi de jale. Fortul 13 Jilava - una dintre cele mai dure închisori, acum memorial al oprimării comuniste - este cel mai bine conservat. Cu toate că s-a mai încercat promovarea lor prin diverse programe turistice, celelalte forturi și baterii - adevărate monumente ale arhitecturii militare - zac în continuare părăsite, năpădite de vegetație sălbatică, pradă uitării. Cu un amplasament atât de bun, cu o istorie atât de frumoasă, fortificațiile din jurul capitalei ar merita recondiționate (cel puțin curățate de gunoaie) și incluse într-un inedit circuit al Bucureștiului.

Am aflat cu această ocazie că despre Centura de fortificaţii a capitalei s-au scris doar două lucrări. Le-am văzut pe ambele grație amabilității ghidului care ni le-a prezentat în autocar. Prima lucrare, mai veche, din 1933, aparține colonelul D. I. Vasiliu, iar a doua, apărută în 2008 sub titlul "Cetatea București - Fortificațiile din jurul Capitalei", este semnată de Cornel Scafeş şi Ioan Scafeş. Ambele abundă de detalii tehnice referitoare la arhitectura forturilor sau la armamentul vremii și conţin multe planşe și fotografii-document.

Dacă sunteți interesați de detalii privind forturile şi bateriile centurii București, vă invit să căutați aceste lucrări și să le cercetați!

P. S. Cu prilejul acestei expediții, vocabularul meu s-a îmbogățit cu câteva cuvinte:

- reduit = fortificație de dimensiuni mai mici în interiorul altei fortificații, înzestrată cu mijloace de foc și de subzistență pentru a rezista timp îndelungat.

- escarpă = excavare în versantul dinspre inamic al unei fortificații, executată în scopul măririi înclinării pantei.

- contraescarpă = partea dinspre exterior a unei escarpe.

---

VIZUALIZĂRI: 4749 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI