Cotroceni: cele două biserici cu acelaş nume, Sf. Elefterie.

TIPĂREȘTE

Biserica Sf. Elefterie Vechi

Spre sfârşitul plimbării noastre prin cartierul Cotroceni (vezi impresii aici şi aici) am ajuns la piaţa Cotroceni, piaţă scumpă ca pentru buzunarele unora dintre locuitorii cartierului. Cum am depăşit-o, într-o insulă a străzii ne-a răsărit în faţa ochilor o biserică albă, bine proporţionată şi de dimensiuni reduse. O ştiam acolo de când lumea dar nu intrasem în ea pentru că informaţia pe care o aveam era că a fost zguduită tare la cutremur (1977). N-aş fi intrat nici acum dacă n-aş fi văzut uşa deschisă şi un om care curăţa pictura din pridvor. Mi-a spus că e biserica Sf. Elefterie. ˝ Cum? ˝ am întrebat eu ˝ Biserica Sf. Elefterie nu e cea mare de peste drum de Operă? ˝. ˝ Nu, ˝ mi-a răspuns ˝ Aia e cea nouă, asta a fost prima˝.

Biserica este construită în stil brâncovenesc cu un pridvor zugrăvit sprijinit pe şase coloane care se închid cu arcade tipice stilului arhitectural amintit. Turla are ferestre lungi şi înguste. Sub acoperiş este un brâu zimţat sub care apare o ghirlandă de medalioane. Dimensiunile bisericii 19m lungime şi 6.5 m lăţime sunt perfect proporţionate. Cam stingherită de neştiinţă am intrat cu sfială în biserică şi am rămas surprinsă de bogăţia şi frumuseţea picturilor bizantine care nu lăsau un centimetru pătrat liber pe ziduri. Fondul picturilor este de un albastru închis, în contrast cu culorile vii şi luminozitatea vitraliilor.

Chiar aproape de intrare pe un anunţ mare scrie că în biserică slujbele se ţin numai în limbaj mimico-gestual, biserica fiind atribuită comunităţii surzilor din Bucureşti. Pe un alt anunţ scrie că în această biserică nu se fac cununii şi botezuri. Aproape de intrare este o pisanie mare de piatră scrisă într-o română arhaică cu litere slavone. Este scris că a fost ctitorită sub domnitorul fanariot Mihai Racoviţă. În jurul pisaniei este o bordură din dantelă de piatră şi sunt zugrăvite cete de îngeri. Senzaţia pe care am avut-o vizitând această biserică a fost că aparţine unei lumi de mult apuse.

Pe vremuri Dâmboviţa se desfăcea în două braţe care înconjurau o mahala aşezată pe un ostrov, dincolo de marginile Bucureştiului. Aşezarea s-a dezvoltat după 1743 când Maxim Cupetul, negustor bogat din mahalaua Colţei, a construit din banii săi biserica Sf. Elefterie Vechi. Iată ce a scris Abancor într-un review de-al meu anterior:... e vorba despre Sf. Elefterie Vechi, construită la 1744, una dintre bisericile cu cea mai pitorească aşezare la momentul construirii. Era amplasată pe un ostrov al Dîmboviţei (care nu era sistematizată şi curgea haotic, şerpuitor), la o margine de iaz, înconjurată de o pădure. Iată cum povesteşte Gion: "Era în mijlocul unei păduri umbroase, într-o poziţiune poetică [... ] Biserica, o căsuţă, un popă care se hrăneşte din mierea albinelor de la stupina bisericei; tăcere, un lac, pădure. Doamna lui Alexandru-Vodă Ipsilanti, Ecaterina, născută Moruzi, venea adesea [... ] ca să mediteze în această poetică retragere. "˝ Mahalaua Sfântului Elefterie se întindea de la Grozăveşti până în dealul Cotroceniului iar pământul pe care s-a construit biserica aparţinea Mitropoliei.

După regularizarea cursului Dâmboviţei ostrovul a dispărut şi mahalaua s-a unit cu oraşul. Biserica a fost serios zdruncinată de cutremurele din 1802 şi 1834 şi refăcută mai devreme sau mai târziu după posibilităţile băneşti ale vremii. Cea mai mare consolidare a avut loc în jurul anului 1930 când s-au întărit zidurile, a fost înlocuită turla de lemn cu o clopotniţă de zid, au fost refăcute arcadele şi coloanele şi a căpătat forma de acum. Tot atunci urbaniştii Consiliului Municipal au hotărât ca la alinierea străzii Elefterie, biserica să fie păstrată într-o lentilă înconjurată de iarbă. La această hotărâre a contribuit şi faptul că încă de sub regele Ferdinand, în 1915 a fost declarată monument istoric. Biserica Sfântul Elefterie are două hramuri: Sf. Elefterie şi Sf. Gheorghe.

Biserica Sf. Elefterie Nou

Odată cu dezvoltarea Bucureştiului după primul război mondial, biserica a devenit neîncăpătoare pentru enoriaşii noului cartier Cotroceni. S-a simţit nevoia construirii unei biserici mari, monumentale şi astfel în 1935 s-a pus piatra de temelie a bisericii Sfântul Elefterie Nou. Construcţia a început imediat din contribuţia populaţiei, a unor aşezăminte bisericeşti şi instituţii de stat. A fost întreruptă în timpul războiului şi reluată târziu după sfârşitul lui, în total 36 ani de la punerea pietrei de temelie. Sfinţirea a avut loc în 1971 de către patriarhul Justin Marina. Ca şi biseica Sf. Elefterie Vechi are hramurile Sf. Elefterie şi Sf. Gheorghe. Este una din cele mai mari şi frumoase biserici din Bucureşti cu dimensiuni de 36x25 m şi ca arhitectură s-a inspirat din Sf. Sofia din Constantinopole. Altarul este spre dtr. Dr. Lister, intrarea pe str. Elefterie şi o altă faţadă spre Piaţa Operei.

Trebuie menţionate trei nume care au contribuit la desăvârşirea ei: preotul paroh Mihai Bulacu, iniţiatorul proiectului care a avut şansa să trăiască încă mulţi ani după terminarea ei (d. 1984), arhitect Ctin Iotzu şi constructor D. Marcu. Are planul de cruce greacă cu o turlă decagonală deasupra naosului înconjurată de patru turle mici. Faţadele sunt îmbrăcate în cărămidă aparentă. Are două pridvoare: cel prin care se intră de pe str. Elefterie are trei arcade sprijinite pe coloane de piatră cu capiteluri. În partea opusă, spre un scuar în care nenumăraţi porumbei caută firimiturile de pâine aruncate de trecători, este un pridvor identic închis. Specialiştii spun că este o îmbinare perfectă între stilul neobizantin şi stilul brâncovenesc. În interior catapeteasma este sculptată din lemn de cireş şi este unicat în România. Deasemeni scaunul patriarhal are o dantelărie superbă sculptată în lemn. Icoane ferecate în argint, pictură în frescă în culori mai vii decât cele din biserica veche, totul inspiră măreţie.

Timp de 50 de ani biserica a ascuns un secret nedescoperit nici de preoţi, nici de enoriaşi, nici de securistul care a supraveghiat lucrările de pictură. În absida de deasupra altarului este o frescă enormă reprezentând-o pe Fecioara Maria cu Pruncul îmbrăcat în zeghe , puşcăriaş. Această pictură a fost făcută de părintele Arsenie Boca în 1959 după ce fusese alungat de la mănăstirea Prislop şi lucra ca pictor bisericesc secund la frescele bisericii Sf. Elefterie. Autenticitatea provenienţei poate fi probată cu o schiţă în cărbune adoima frescei din biserica Elefterie, găsită în biserica de la Drăgăneşti. Biserica de la Drăgăneşti a fost pictată integral de părintele Arsene Boca. Descoperirea a fost făcută de un tânăr filozof-teolog Valentin Crăciun, pasionat de descifrarea personalităţii complexe a părintelui Arsene Boca.

Sfântul Elefterie

Sub o icoană pictată în stil clasic se află o raclă de argint executată la Monetăria Statului care conţine moaştele sfântului Elefterie, adus aici în 2009 de la mănăstirea Ţigăneşti.Sfântul Elefterie s-a născut la Roma dar a trăit în Iliria (nord-vestul peninsulei balcanice) în anii 100 d. Hr. De tânăr a îmbrăcat haina preoţească şi a propovăduit creştinismul ceeace a făcut să fie urmărit de oamenii împăratului roman Adrian. El a răspândit creştinismul din Iliria până în Panonia A fost aruncat într-un cuptor în flăcări şi a ieşit nevătămat, a fost tras de un car cu cai nărăvaşi şi îngerii l-au dezlegat, a fost dat animalelor sălbatice pe care le-a îmblânzit, pe soldaţii pe care împăratul îi trimitea să-l prindă, îi creştina. Toate aceste minuni mi le explic prin excepţională forţă pe care ţi-o dă puterea credinţei. Până la urmă a fost ucis de doi păgâni iar mamei sale care îşi îmbrăţişase fiul mort i s-a tăiat capul.

Am fost la biserica Sf. Elefterie (Nou) de câteva ori la Înviere şi o dată la o nuntă iar la cea Veche niciodată. Cu totul cu alţi ochi vezi aceste bijuterii bisericeşti într-o zi din timpul săptămânii în care nu se slujeşte şi nu e aglomeraţie de credincioşi. Sunt biserici care nu trebuie ratate în încercarea de cunoaştere a Bucureştiului.

---

VIZUALIZĂRI: 4199 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI