MNIR - Tezaurul României

TIPĂREȘTE

Nu mai fusesem de (zeci) de ani buni la Muzeul Naţional de Istorie a României, rămas în memoria colectiva ca Palatul Poştei. Acesta este una din clădirile monumentale construite sub regele Carol I care au dat Bucureştiului numele de vechiul Paris. A fost construit în 1894 de arhitectul Săvulescu care după ce a studiat clădiri de acest gen în capitalele Europei, s-a oprit asupra poştei din Geneva din care s-a inspirat. Fondurile necesare construcţiei au fost de 3 milioane lei-aur şi s-au obţinut prin acţiuni de subscripţii publice în perioada 1892-1894. Stilul în care a fost construit palatul este neoclasic. Pe toată lungimea faţadei sunt trepte, are un portic susţinut de 10 coloane dorice iar cele două laterale sunt corpuri pline terminate prin cupole. Din cât îmi amintesc, când funcţiona ca poştă, în interior, de-a lungul pereţilor erau ghişee din lemn masiv frumos sculptate iar la mijlocul sălii mese lungi de stejar şi banchete. Din loc în loc era câte o călimară cu cerneală, cu toc cu peniţă, tocul fiind încastrat în masă cu un lănţişor. Tot legat de masă era un suport cu sugativă cu care îmi plăcea să mă joc cât timp părinţii erau la ghişeu să expedieze bunicilor un mandat poştal. În 1972 în Palatul Poştelor, după ample lucrări de renovare s-a deschis Muzeul National de Istorie. Acesta deţine aproape 700000 de obiecte din domeniile istoric, arheologic, numismatic, filatelic, provenite din vechiul muzeu de Arheologie şi îmbogăţit cu colecţii obţinute din donaţii sau naţionalizări. Muzeul are o suprafaţă desfăşurată de 8000 mp în 60 de săli de expoziţie. Din cauza lucrărilor de consolidare şi reorganizare se pot vizita ca şi expoziţii permanente numai Tezaurul şi Columna lui Traian la subsol iar la parter Lapidarium şi expoziţiile temporare.

Istoria Tezaurului

Ca urmare a avansării trupelor germane pe teritoriul ţării şi a pericolului ca Tezaurul României să cadă în mâinile nemţilor în timpul primului război mondial, s-a hotărât ca acesta să fie temporar depozitat la Moscova. El a fost expediat sub pază şi cu inventarierea tuturor obiectelor în două tranşe în 1916 şi 1917. Conform proceselor verbale care l-au însoţit, prima tranşă a fost expediată în 17 vagoane care cuprindeau 1738 casete în valoare de 315 mil. lei-aur şi bijuteriile reginei Maria de 7 mil. lei-aur. A doua tranşă pleca în în 24 de vagoane cu avutul Băncii Naţionale care avea o valoare înregistrată de 1.6 mld lei-aur şi încă 21 de vagoane cu valorile Casei de Depuneri în sumă de 7.5 mld lei-aur. În total cca 9.4 mld lei-aur la care se mai adăugau documente de arhivă, manuscrise, tablouri cu valoare necuantificabilă, acte de proprietate. Mai sus am scris că o clădire de proporţiile Palatului Poştei a costat 3 mil lei-aur, aşa că e simplu de extrapolat cât reprezenta 9.4 mld lei. Transportul a ajuns în condiţii sigure la Moscova, erau premize ca după terminarea războiului tezaurul să fie înapoiat numai că a venit revoluţia bolşevică şi lingourile de aur şi bijuteriile s-au pierdut. A răzbătut în presa internaţională că aurul şi valorile monetare s-au folosit pentru finanţarea revoluţiei şi răsturnarea regimului ţarist. După terminarea războiului, cu toată intervenţia lui Titulescu la Puterile Aliate, cu toată implicarea ambasadorului Franţei, Lenin a rupt relaţiile diplomatice cu lumea civilizată inclusiv cu România şi nu s-a mai ştiut nimic de soarta tezaurului. Sub presiuni diplomatice a fost retrocedat parţial în mai multe tranşe. În 1935 au revenit în ţară documentele de arhivă, colecţiile de artă, obiectele bisericeşti dar nu valorile materiale; în 1956 s-a restituit tezaurul de la Pietroasa incomplet, - jumătate lipsă - tablouri de Grigorescu, tapiţerii, icoane dar 93 t. de aur nu au fost returnate. Nici la ultima tranşă din 1994 în care ni s-au trimis doar 12 monezi de aur nu s-a restituit aurul lipsă. Ce înseamnă 93 t aur? Mult, dacă ne gândim că prin anii ´70, producţia de aur a României era de sub 10t. De asemeni mult dacă ne gândim la valoarea lui de 3.5 mld. eu. Partea rusă a propus ca valorile nereturnate să fie convertite în contracte comerciale dar nici această soluţie nu a prins formă. În 2004 s-a constituit o comisie mixtă româno-rusă constituită din istorici şi experţi dar lucrările ei au fost îngheţate şi se speră a fi reluate în 2014.

Tezaurul actual din Muzeul National de Istorie, obiectele expuse şi cele din depozit are o valoare foarte mare, directorul muzeului apreciind că este vorba de o cifră cu şapte zerouri în euro. Unii experţi susţin că ar fi vorba de 500 milioane de eu. dar întrucât acest tezaur nu este asigurat, nu s-a făcut o evaluare de piaţă a patrimoniului. Pentru asigurarea de cca 50 mil eu/ an nu sunt fonduri. De abia ajung banii pentru consolidarea şi refacerea palatului. Pe de altă parte depozitarea actuală pare sigură în vechiul seif al Postei Române. Acesta este un buncăr de 1000mp, amplasat la subsolul clădirii, dotat cu aparate de supraveghere, infraroşii, senzori, alarme de ultima generaţie şi un coridor de protecţie, toate insesizabile vizitatorului obişnuit. Accesul la vitrine se face numai de personalul muzeului în echipă însoţit de agenţi ai MI. Sala de 1000mp în care sunt expuse artefactele şi obiectele de artă mai recentă se află în semi întuneric, luminate puternic fiind vitrinele cu obiectele expuse. Cele mai valoroase sunt depărtate de pereţi astfel că pot fi privite de jur împrejur. Muzeul este organizat pe perioade istorice începând cu perioada eneolitică (sfârşitul neoliticului odată cu apariţia prelucrării metalelor, cu 7-8000 de ani î-Hr.) Din mileniul V-IV î. Hr. s-a găsit tezaurul de la Moigrad, în care am fotografiat un idol ˝en violon˝ alături de cercei şi ace de cupru care denotă pe de o parte o organizare statală, pe de alta o stratificare socială. Arta prelucrării aurului la tracii nord-dunăreni este prezentă din mileniul II î. Hr. prin tezaurele de la Perşinari, Poarta Albă dar în special cel de la Hinova din care sunt expuse două brăţari late, un colier din piese de aur şi lanţuri. Mai târziu, în secolele V-III î. Hr. strămoşii noştri direcţi, geto-dacii au realizat adevărate obiecte de artă din aur. De valori inestimabile artistice sunt tezaurul funerar de la Cucuteni, coiful regal de la Coţofeneşti, coiful princiar de la Aghighiol, rithonul de argint aurit de la Poroina Mare. În perioada 1995-2000 întreaga cetate Sarmisegetuza Regia a fost răscolită şi jefuită de aşa zişi arheologi amatori care au vândut în Europa şi America sute de obiecte de mare valoare. De curând cu ajutorul Interpolului au fost recuperate 13 brăţări dacice de aur de la Sarmisegetuza. Deasemeni au fost aduse în ţară monedele de argint tip coson. Statul român a plătit sute de mii de euro pentru răscumpărarea acestor artefacte de la colecţionari din toată lumea. În Dobrogea de azi, începând cu sec. II-I î. Hr. tezaurele găsite în urma săpăturilor arheologice de la Callatis şi Histria au influenţe greceşti şi romane. Necropola romană de la Hârşova din sec. IV d.Hr. deşi construită la un secol după retragerea lui Aurelian conţine bijuterii şi piese exclusiv romane. Popoarele migratoare (eu am învăţat despre năvălirile barbare) au trecut prin ţara noastră o lungă perioadă de timp, timp de un mileniu după retragerea romanilor. De pe urma vizigoţilor ne-a rămas Tezaurul de la Pietroasa numit şi Cloşca cu pui de aur. El a fost descoperit în 1837 întâmplător de doi ţărani care săpau la piatră, a trecut prin multe aventuri şi în 1917 a fost trimis în Rusia. Din cele 22 de piese ale tezaurului s-au restituit numai 10, care sunt expuse în muzeu. Are o greutate de 19 kg şi cuprinde cinci obiecte de aur masiv şi şapte de aur cu pietre preţioase. Cea mai mare piesă e un platou de 7.5 kg, cu un diametru de 55 cm, care a fost tăiat în patru pentru vânzare dar ulterior a fost recuperat în totalitate. Istoria Cloştii cu puii de aur este foarte spectaculoasă. Cei doi ţărani l-au vândut unui antreprenor care a tăiat şi zdrobit piesele. A fost recuperat şi trimis la Paris, unde după restaurare a făcut senzaţie la Expoziţia Universală din 1867. A fost furat, găsit, aruncat pe fereastră într-un incendiu, restaurat şi trimis în Rusia de unde a venit înjumătăţit. Din 1970 este expus în muzeul de istorie.

Tezaurul cuprinde o serie de piese din Evul Mediu, în special obiecte de cult. Este de remarcat tetraevangheliarul ferecat în aur, dăruit de Constantin Brâncoveanu mănăstirii Horezu, toiage de mitropolit, candele de argint, icoane, potire, cruci de aur bătute cu pietre preţioase cât şi bijuterii transilvănene. Epoca modernă este marcată de bijuteriile şi coroanele regilor României. Alături de coroana regelui Carol I se află cea a reginei Elisabeta purtate la încoronarea de la proclamarea regatului României la 10 mai 1881. De la regele Carol s-au mai păstrat două săbii, un portret în email şi epoleţii uniformei regale. Regina Maria şi-a comandat o coroană după modelul doamnei Despina a lui Neagoe Basarab. A purtat-o la încoronarea de la Alba Iulia ca regină a României Mari în octombrie 1922. Inima reginei Maria La venirea ei în ţară în 1892 Doamnele Române i-au oferit o casetă de aur cu pietre preţioase. Prin testament, regina a cerut ca inima ei îmbălsămată să rămînă la Balcic iar trupul să fie înmormântat la Curtea de Argeş. Caseta dăruită de Doamne, înăuntrul căreia era o alta de argint înfăşurată în drapel românesc şi britanic (era englezoaică) a stat în capela Stella Marris până la cedarea Cadrilaterului. În 1940 a fost mutată la Bran într-o capelă care ca şi construcţie era identică cu cea din Balcic. După abdicarea regelui Mihai, statul comunist a dorit să distrugă tot ce avea legătură cu regalitatea, aşa că după un periplu în castelul Bran, inima a ajuns în 1970 în depozitele Muzeului de Istorie. În muzeu mai este expus un caiet cu coperţile în fir de aur şi o altă cutie de aur cu zeiţa Minerva, bijuterii, un ceas braceletă de mână, ochelari, toate aparţinând reginei Maria. A fost foarte iubită de popor datorită implicării ei ca infirmieră pr front în timpul războiului apoi în unirea de la 1918, a Conferinţei de Pace de la Paris, a sensibilizării marilor state ale lumii inclusiv SUA asupra importanţei noului stat român. A avut un deosebit gust artistic şi literar şi a fost deosebit de frumoasă. A murit în 1 iulie 1938 şi aceasta este cred că prima amintire a copilăriei mele. Părinţii mei au plâns când au auzit vestea la radio şi în casă a fost o atmosferă de doliu câteva zile.

Am ieşit din muzeu încrezătoare şi cu speranţa că acest popor care-şi are rădăcinile pe aceste meleaguri cu 6-7000 de ani în urmă şi care a supravieţuit tuturor vestigiilor vremurilor, va găsi o cale de redresare.

---

VIZUALIZĂRI: 3618 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI