Templul Unirea Sfanta - Muzeul de Istorie a Evreilor din Romania

TIPĂREȘTE

In una din frumoasele zile de toamna, insorita si nesperat de calduroasa, dupa ce mi-am terminat treaba pe care am avut-o in zona Pietei Unirii, privirea mi-a fost atrasa de o sinagoga. (asa cum bisericile noastre seamana una cu alta, au elemente comune si pot fi usor recunoscute, asa si cele mai multe temple evreiesti seamana intre ele). Intamplarea a facut sa fiu la ora potrivita si sa pot intra in fostul lacas de cult eveiesc, in una din cele mai vechi (foste) sinagogi din Bucuresti, in prezent, Muzeu de Istorie a Evreilor din Romania. Curioasa sa vad cum este prezentata comunitatea evreiasca in viata culturala si economica a tarii noastre, am intrat.

In curte, am fost intampinata de un paznic si indrumata spre muzeu unde astepta o doamna muzeograf. Cu doamna muzeograf, am avut o mica discutie de bun venit in care am cazut amandoua de acord ca un nivel de baza de prezentare, ar fi suficient pentru mine.

Istoria acestei sinagogi este desigur legata de istoria comunitati everiesti din Bucuresti si din tara. Ea a fost ridicata in prima jumatate a sec. XIX pe vremea lui Stirbei Voda, de breasla croitorilor si s-a numit Templul Unirea Sfanta. La inceputul sec. XX cladirea a fost renovata si i s-a dat si o alta infatisare, devenind un amestec de stiluri arhitecturale. In anii '40, oamenii ai Garzii de Fier, au distrus lacasul . Desigur a urmat o alta renovare cand al Doilea Razboi Mondial a luat sfarsit si inca una in perioada comunista, in timp ce multe alte sinagogi si un intreg cartier evereiesc al Bucurestiului, erau rase de pe fata pamantului. Un lucru interesant este felul in care se face incalzirea; undeva la subsol exista o centrala termica, (la inceput functiona cu lemne, acum cu gaze) de la care caldura ajunge sus, in sinagoga, prin doua siruri lungi de tubulaturi, acoperite cu grilaje metalice.

Muzeul de Istorie a Evreilor din Romania a luat nastere in anul 1978, la initiativa doctorului Moses Rosen, care a fost rabinul-sef al comunitatii evreiesti multa vreme. Primul director al muzeului, a fost Marius Micu, cunoscut pentru lucrarile sale despre evreii din tara noastra.

Cladirea are o eleganta simpla, sobra, putine decoratiuni infrumusetand fatada. O fereastra in forma de rozeta lasa lumina sa patrunda in interior si sus pe cornisa, cateva stele in sase colturi nu lasa loc de indoiala asupra apartenentei. Exista inca din sec. XIX o lege care spunea ca o sinagoga trebuie sa pastreze o anumita distanta fata de o biserica si sa nu o intreaca in decoratiuni.

Mai intai doamna muzeograf, mi-a facut o scurta prezentarea a unei sinagogi si a regulilor obligatorii. Respectiva sinagoga (fosta in sensul ca nu se mai desfasoara nici o activitate religioasa acum acolo) are doua randuri de balcoane care inconjuara interiorul pe trei laturi – fara partea frontala unde se afla altarul. Intr-o sinagoga, pe peretele altarului, in spatele unei cortine (sper sa nu gresesc termenul) din catifea este chivotul si Tora, care sunt luate de acolo la oficierea slujbelor. In orice sinagoga, intrarea in zilele obisnuite se face pe cate doua usi laterale simultan; pe cea din dreapta intra barbatii si prin cea din stanga femeile. Prin usa mai mare, centrala, principala, se intra doar la nunti si la sarbatorile mari de peste an. Femeile participa la slujbe stand la balcon in timp ce barbatii ocupa bancile de la parter, in zona centrala. Acum in aceasta sinagoga bancile au fost scose si in locul lor sunt mici vitrine cu exponate.

Cladirea a fost construita avand stalpi de rezistenta din beton armat si grinzi si arcele tavanului din sine de cale ferata. Alegerea acestui mod de constructie s-a dovedit inspirata, ea rezistand bine multor cutremure.

Dupa aceste informatii, am trecut la exponate.

Pentru inceput am facut cunostinta cu ei, evreii, ca minoritate ce a trait in Bucuresti si in tara, si de a caror nume se leaga cateva evenimente importante a urbei.

Turul incepe din partea dreapta a muzeului, cu panouri si vitrine in care sunt expuse, copii dupa documente ce atesta existenta poporului evreu inca din vremurile Imperiului Roman.

Apoi in ordine cronologica se trece prin istoria Tarilor Romane, demonstand cu documenete, steguri si insemne militare, contributia acestei minoritati la viata culturala si sociala si la inrolarea soldatilor evrei in armatele romane. In Primul Razboi Mondial au luptat peste 25.000 de evrei, ca simpli soldati, ei neavand dreptul sa devina ofiteri. Nu am stiut pana sa vizitez acest muzeu ca medicul personal al lui Stefan cel Mare era evreu – Isac Ben.

In vitrinele din centrul muzeului, la parter este evidentiata viata stiintifica si literara din sec. XIX – XX. Sunt expuse carti, diplome si fotografii cu scriitori, profesori, matematicieni si alti oameni de stiinta, fara de care cultura noastra ar fi mai saraca un pic decat este.

De o parte si de alta a altarului, in vitrine mari sunt expuse multe obiecte de cult.

Daca astazi in Bucuresti, traiesc aproximativ 2500 de evrei din cei aproape 2 mil. de locuitori, a fost o vreme, adica in perioada interbelica, cand din cei apoximativ 700.000 de locuitori ai Bucurestiului, 11% erau evrei. Si la Timisoara situatia era similara. In Piatra Neamt in perioada interbelica traiau cam 7000 de evrei fata de apoximativ 100 cati sunt acum. Un exemplu clar de ce insemnau evreii in orasul Piatra Neamnt este un citat al lui Nic. Iorga care spunea in 1916, ca ''astazi, tot ceea ce mai tine de Piara sunt evreii si scolile''. (in lucrarea ''Drumuri si orase din Romania''

Si in Oradea, evreii erau muncitori si buni intreprinzatori. Astfel in primul deceniu al sec. XX, 38 din cele 51 fabrici, 14 din cele 15 cafenele, 48 din cei 68 de medici, 10 din cele 16 tipografii, 6 din cele 13 farmacii erau ale evreilor.

Exemplele ar putea continua, caci o multime de inscrisuri oficiale, de date statistice, mentioeaza aceasta realitate. Asta inseamna ca erau o forta atat economica cat si culturala. In acest muzeu am aflat ca la sfarsitul sec. XIX si inceputul urmatorului, evreii au fost primii en-gros- isti, singurii comercianti ambulanti si ca multe mestesuguri legate de prelucrarea metalelor, ei le practicau (tinichigerie, alamarie). Tot din randul lor erau cei mai multi bijutieri.

Din documentele si fotografiile expuse in muzeu, am aflat ca in sec. XIX- XX comunitatea evreiasca din Bucuresti era impartita in doua mari categorii din p. d. v. al averii; erau cei saraci si cei bogati. Cei saraci traiau in cartierele lor, unul din ele fiind demolat pentru o reorganizare arhitecturala din perioada comunista, (undeva intre Cal. Vacaresti si Cal. Dudesti de astazi pana aproape de Piata Unirii). In aceste cartiere casele erau mici, fara curti, lipite una de alta, in timp ce evreii instariti, aveau case mari, frumoase, cu curti, si erau raspanditi in toate zonele bune ale Bucurestiului. Partea buna in acele vremuri, a fost ca nu a existat nici macar un ghettou, asa cum erau in celelate tari europene. Un cartier evreiesc, era nici mai mare nici mai mic si nici mai curat nici mai murdar decat un cartier obisnuit al romanilor.

Asa cum arata fotografiile, un cartier bun evreiesc a fost cel de pe Cal. Mosilor, zona mare ce se intindea de la Sf. Gheorghe pana la Targul Obor. Pe strada Italiana functionau, dupa cele mai moderne standarde, baile doctorului Erlich, cu sectii de fizioterapie.

Evreii de la noi, se bucurau fata de cei din alte tari de o libertate in ceea ce priveste religia, mutarea dint-o localitate in alta si in general, (pana in 1940) aveau drepturi si obigatii similare romanilor crestini. Evreii, conform documentelor de epoca, se puteau aseza liber unde doreau si isi puteau cumpara proprietati la "pretul zonei ", fara nici o restrictie, lucruri pe care nu le puteau face evreii din alte tari europene.

De toate acestea se bucurau evreii datorita Proclamaţiei de la Islaz (1848) care stipula emanciparea evreilor şi drepturi politice pentru "compatriotii de orice credinta". Si cu exceptia celor cinci ani, " intre 1940 – 1945 ", aceste drepturi au fost respectate.

In Bucuresti, pana in anii '80 cand s-au desfasurat demolarile acelea masive, exista in apopierea Caii Vacaresti o strada care se numea Lazar. Numele nu avea nici o legatura cu religia, ci venea de la un comerciant evreu celebru, Taica Lazar, cel mai mare vanzator de haine vechi din Bucuresti. Strada pe care locuia el, a devenit centrul comercial de "second-hand " al capitalei, taica Lazar avand o multime de pravalii pe aceasta strada si pe altele invecinate. Astazi strada se numeste Baia de Fier.

La sfarsitul sec. XIX datorita abilitatilor lor de a face comert, evreii, au intrat in zona Selari – Lipscani, au luat locul comerciantilor greci, romani si bulgari. Doar ca bucuria a fost scurta, regimul antisemit confiscand tot ce au agonisit acestia.

La cele doua etaje, am admirat cateva obiecte provenite de la teatrele evreiesti, afise culturale, tablouri picate de artisti evrei (alte tablouri semnate de pictori evrei, care nu fac parte din colectii particulare, sunt la Muzeul National de Arta al Romaniei.), machete de sinagogi. Cu aceasta ocazie am aflat ca primul teatru evreiesc profesionist din Europa, s-a infintat la Iasi in 1876.

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti, a fost infiinat in 1940, ca urmare a unei legi ce interzicea actorilor evrei sa mai joace in teatrele romanesti. Atunci, in cladirea construita de un bogat evreu, cladire ce initial ar fi trebuit sa fie o clinica medicala, s-au facut modificarile necesare si cladirea a devenit teatru. Interesant este ca a fost singurul teatru evreiesc ce a functionat in toata perioada celui de Al Doilea Razboi Mondial. Pretul acestei "libertati artistice " a fost mare, dar cu siguranta comunitatea evreiasca a considerat ca merita sa il plateasca, dim moment ce a facut-o.

Ca o recunoastrea a aportului acestei comunitati la viata socio-economica de la noi, in 1995 a fost publicata cartea " Participarea evreilor la dezvoltarea industriala a Bucureştilor din a doua jumatate a sec. XIX pană in anul 1938 ".

Spuneam ca evreii saraci, s-au ridicat si multi din ei au devenit comercianti respectabili. Inca de la sfarsitul sec XIX cei bogati, au devenit si mai bogati si multi din bancherii si marii industriasi ai Romaniei, erau evrei. Banci de care astazi putina lume isi mai aminteste, sau unii nici nu au auzit, au fost infiintate de evrei. De exemplu domnii Marmorosh si Blank au fondat vestita banca "Marmorosh-Blank & Co", una dintre cele mai mari si longevive banci ale Romaniei, care a avut 20 de sucursale in multe orase din tara... Alti bancheri celebri au fost Bercovitz, Solomon Halfonm si Hilel. Asta a fost pana la confiscarea legionara care l-a trecut in proprietatea statului.

Pentru ca la inceputul sec. XX exista in Bucuresti o numeroasa comunitate evriasca, au existat si multe sinagogi, lacasurile de cult ale evreilor. Prima din Bucuresti, ridicata in 1827 este Sinagoga Yeshua Tova, zisa si „Podul Mogosoaiei”, datorita vecinatatii cu Calea Victoriei, numita inainte Podul Mogosoaiei (functioneaza si acum – este in zona Pietei Amzei, pe strada Tache Ionescu).

Pe strada Mamulari, acolo unde este fostul Templul Unirea Sfanta, actualul muzeu, mai era Templul Fraterna si mai multe sinagogi mici aflate in casele unor rabini dar care au avut trista soarta a cladirilor demolate in perioada comunista.

In cadrul muzeului sunt si cateva exponate, documente si fotografii, ce amintesc de holocaust. In doua incaperi micute, cu peretii zugraviti in negru sunt liste intregi cu numele celor decedati, si cateva fotografii. Exista si o statuie dedicata evenimentului, ce reprezinta o femeie cu capul acoperit pana peste fata; dar cum religia spune "sa nu isi faca chip cioplit " acolo unde ar trebui sa fie capul statuii... este un gol. Acesta perioada din viata evreilor in Romania este f. putin marcata in acest muzeu pentru ca exista un muzeu dedicat acelui eveniment si cele mai multe exponate sunt prezentatea acolo despre care va voi povesti in curand.

Muzeul de Istorie a Evreilor din Romania se afla pe strada Mamulari, la numarul 3, in spatele magazinului Unirea si este deschis de luni pana miercuri intre orele 09.00 - 13.00, iar joi intre orele 09.00 - 12.30 si 15.00 – 18.00.

I-am cerut doamnei muzeograf sa imi spuna cateva nume celebre de evrei – romani contemporani. Dupa ce a parut uimita ca nu ii cunosc confratii si cum lista era f. lunga, chiar si in conditiile in care comunitatea evreiasca nu mai este la fel de numerosa ca in urma cu 100 de ani, mi-a recomandat sa caut pe net.

---

VIZUALIZĂRI: 5396 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI