“Coboară Junii” – Prinții cetății

TIPĂREȘTE

Dacă nu aveti încă program pentru Duminica Tomii, veniti la Brasov. Dacă ajungeti sambata sau duminica dimineata şi daca, plimbându-va pe strada, veti simti “ceva” în aer sau în comportamentul braşovenilor, nu va miraţi. Oraşul tremură de emoţie dintr-un singur motiv: “Coboară Junii! ”. Aşa vi se va răspunde nedumeririi.

Dacă va indreptati spre Şchei ori spre Piata Sfatului veti avea ocazia să asistati la un obicei ceremonial unic, îmbinând practici datând dinaintea creştinismului cu acelea creştine. Spun aceasta, deşi istoricii afirmă că prima atestare a acestui obicei – Serbarea Junilor – datează “doar” din secolul al XVIII-lea, însă originea sa se pierde în negura vremurilor în care Cetatea Braşovului nu era nici măcar un vis. Era acea epocă a micilor comunităţi omeneşti de pe Dealul Melcilor (cultura Schnekenberg) de pe Tâmpa, din Noua, de la Pietrele lui Solomon, de pe poalele Răcădăului, de pe dealul din Bartolomeu (cu urme de locuire din paleolitic), de la Măgurele (neolitic) ş. a. m. d.

La origine sărbătoarea aceasta era una de celebrare a renaşterii naturii după iarnă, transformându-se treptat într-una care-l celebrează şi pe înviatul Iisus Hristos. Şi mai e o “cheie” aici. În Evul Mediu, românii nu aveau voie să se “aşeze” în Cetatea Braşovului - Şcheii, Blumăna, Braşovechii fiind situate în afara cetatii. “Coborârea junilor” semnifică primirea celor dintâi români în vechiul burg săsesc, plasată de unii istorici în vremea în care Mihai Viteazul a intrat în Transilvania.

În dimineaţa dinaintea coborârii, cetele de juni călări iau de acasă vătafii, armaşii mari, armaşii mici şi se adună în Piaţa Unirii din Şchei, la troiţa Căpitanului Ilie Birţ (un vestit luptător pentru drepturile românilor braşoveni). Mergeţi acolo şi îi veţi auzi cântând cutremurător, mult mai frumos decât la biserică: “Hristos a înviat din morţi/ Cu moartea pre moarte călcând/ şi celor din mormânturi/ viiaţă dăruindu-le”.

Fiecare grup de juni se îndreaptă apoi spre drumul de intrare în Cetatea Brasovului, în care pătrund într-o ordine bine stabilită de veacuri. Mai întâi sunt Junii Tineri (cel mai vechi grup), apoi Junii Bătrâni, Curcanii, Dorobanţii, Braşovechenii, Roşiorii şi Albiorii.

În fruntea fiecărui grup este vataful, stegarul, armaşul mare şi armaşul mic. Costumele… ei, bine, dacă m-aş apuca să vă descriu costumele, cu semnificatia fiecarei piese, a lentelor (vataful are lenta rosie, armaşii au lente galbene si albastre, formând tricolorul, arborarea acestuia “dintr-o bucata” fiind interzisă pe vremea Imperiului), a căciulilor şi a podoabelor cailor mă tem că ati citi o brosura, nu un review .

Coborând, junii salută mereu asistenţa, care le răspunde: “HRISTOS A-NVIAT! ” – “Adevărat a-nviat! ”, “HRISTOS VASCRIS! ” – “Adevărat e scris! ”, “HRISTOS ANESTE! ” – “Adevărat că este! ”. E singura manifestare din România – şi din lume – în care se strigă aşa. Prima strigare e, fireşte, în româneşte, a doua – în limba slavă şi a treia – în greacă.

Veniţi la Braşov în Duminica Tomii, în care marea majoritate a românilor au şi uitat de Înviere, să le răspundeţi Junilor care strigă “Hristos a-nviat! ”. Veniţi să-i vedeţi cum îşi joacă caii şi cum juni de 8-10 ani stăpânesc trăpaşi de 600 de kilograme cu uşurinţa cu care noi dăm un click pe laptop. Veniţi să-i vedeţi în Poieniţă, la Pietrele lui Solomon sau “La Chetri”, aruncând buzduganul sau dansând Hora Junilor. Şi citiţi, dacă puteţi face rost, ce a scris un braşovean plecat demult din cetatea noastră: “Muzica amintirilor mele răsună şi în Şchei, mai ales primăvara, pe Strada Căpitan Ilie Birţ, care capta ca un fluviu şirurile de Juni ce coborau pe uliţele înguste la sărbătoarea lor.

Regimentele de Juni, stăpânitori de glasuri fantastice, demne de cele ale celor mai apreciaţi corişti din lume, porneau din Piaţa Prundului, sub ocrotitoarea privire a Bisericii Sf. Nicolae din Şchei, pe lângă căsuţa lui Coresi, mergând călări, împodobiţi ca prinţii din poveşti şi cântând “Hristos a înviat” la toate colţurile, dealurile şi lăcaşele de credinţă ortodoxă (…) Ocupau toată strada (în Şchei, străzile sunt înguste – n. m.), aruncau şi primeau flori înspre ferestrele caselor, dinspre pervazele lor împodobite cu femei frumoase şi vesele (…) Şi rând pe rând, batalion după batalion, se opreau la fiecare troiţă (n. m. – în Braşov, fiecare grup de Juni are troiţele sale, de care se îngrijeşte), ca să strige cel mai viguros şi convingător “Hristos a înviat! ” pe care l-am auzit vreodată.

La urmă veneau nevestele, frumoasele neveste din Şchei. Bătrâne sau tinere, ţaţa Linţa, Vica Precupeaţa, Vica Urechi de Argint, Mama lui Rică Varză, tanti Vlaicu, nevasta pantofarului, madam Curcă, cea mai înaltă femeie din Şchei, Puica Albă sau Puica Neagră, cele mai grase neveste de Juni. Cu năframe de borangic pe cap sau garoafe roşii împletite în păr, cu pieptare bătute cu mărgele, cu bucheţele de lămâiţă la cingătorile cu catarame suflate cu aur şi cu argint, cu salbe de galbeni, rânduri, după măreţie şi buget, cu fustele de tafta, brocart sau satin împărătesc, lungi şi largi de măturau cu trena lor nu numai strada Pe Tocile, ci întreg Braşovul”.

Şi dacă, la Coborârea Junilor, veţi vedea oameni în toată firea lăcrimând, iertaţi-i. Sunt BRAŞOVENI. Şi îşi aduc aminte de când erau Juni.

---

VIZUALIZĂRI: 2202 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI