ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.04.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 11.05.15
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
APR-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Brăila - la timpul prezent

TIPĂREȘTE

După o iarnă care nu se mai termina odată, după o lungă perioadă de așteptare a sezonului estival, a venit și ziua de 5 aprilie 2016.

Era o zi frumoasă de primăvară, cu cer senin și soare plin, potrivită pentru o plimbare. Dar unde? Desigur, în România pentru că la noi nu se produc evenimente grave ca în Turcia sau în Nord-Vestul Europei, iar grecii o țin lanț cu grevele. Și am ales Brăila pentru că este o destinație care nouă ne-a plăcut de fiecare dată. La alegerea destinației a contribuit și @ Mitică 49 care cu cele 3 reviewuri recente ale sale, ne-a făcut o invitație în orașul său. Deplasarea am făcut-o cu autoturismul pe traseul Ploiești-Buzău-Brăila, distanță 178 km. Calitatea asfaltului a fost bună și pe alocuri, foarte bună. GPS-ul a fost setat pentru Piața Traian unde există o parcare cu plată și păzită, pe care o recomand. Aproape de Brăila (Lacu Sărat), șoseaua traversează o pădure tânără, foarte frumoasă primăvara.

De la intrarea în oraș, până la Piața Traian, am făcut fotografii din mersul mașinii. Am sosit în oraș în jurul orei 10 și aveam la dispoziție 6 ore, timp în care ne-am propus să vizităm obiectivele turistice din Piața Traian, strada pietonală Mihail Eminescu pe care sunt clădiri istorice și la finalul excursiei o scurtă plimare pe Faleza Dunării. Să mai vizităm muzee, nu mai aveam timp.

Înainte să începem vizita, ne-am asigurat de masa de prânz și doream să revenim la restaurantul Lotca (cel de altădată), de pe str. Mihail Eminescu, peste drum de Teatrul Maria Filotti, pe care nu l-am mai găsit. Era însă clădirea, renovată și la parter era tot restaurant, care se numește Bosfor. Adresa este str. Mihail Eminescu nr. 11. Când am ajuns acolo, tocmai se deschidea și am intrat.

Restaurantul Bosfor este amplasat la parterul unui imobil cu 2 etaje. Concepția arhitecturală este veche, de zeci de ani, dar clădirea este renovată și în exterior păstrează stilul de altădată. În interior, din holul de la intrare, în partea dreaptă este un salon în forma literei L, cu 2 rânduri de mese din lemn masiv, fețe de masă cu vaze de flori pe fiecare, scaune cu spătar, tapițate. Iluminatul natural era asigurat cu ferestre mari, cu perdele și draperii, în tavan suficiente lămpi electrice și 2 lustre elegante la mijloc. Pe culoarul dintre cele 2 rânduri de mese era o mochetă recent pusă iar în colț un televizor mare LCD. La fel, în salonul 2 era un tapet mare pe peretele din plan îndepărtat și care reprezenta Podul peste Bosfor. Interiorul, în ansamblu, degaja o atmosferă plăcută. Am rezervat o masă pentru ora 13,30 și le-am cerut permisiunea să fac câteva fotografii. Bine am procedat deoarece la ora prânzului erau consumatori și nu ar mai fi fost posibil.

Și ca să termin expunerea cu restaurantul, la ora stabilită am revenit și bineînțeles că fiind în Brăila, nimic nu era mai potrivit decât o saramură de crap, care a fost bună, dar ar fi fost și mai bună dacă era asortată cu un pahar de vin alb care merge bine la pește, dar eu m-am resemnat, fiind șoferul.

Așadar, după ce am făcut rezervare pentru masa de prânz, am început vizitarea unor obiective turistice.

Mai întâi fac precizarea că în scopul ca cititorii acestui review, ori privitorii fotografiilor ce le voi posta, să înțeleagă ce trebuie, am preluat de pe internet date dintr-o publicație a d-lui prof. universitar dr. Ionel Cândea - director al Muzeului Brăilei și mai fac precizarea că explicațiile domniei sale în acest review, ar putea reprezenta cca. 10 %. Acum încep.

Centrul istoric al Brăilei cuprinde zona între Bulev. Alex. Ioan Cuza și Dunăre, este declarat monument istoric și din anul 2007 trece printr-un proces de reabilitare, realizat cu fonduri europene.

Noi am început cu Piața Traian care reprezintă inima centrului vechi și datează din anul 1833. Conturul pieții are forma unui pătrat, cu pomi, spații verzi, alei și bănci.

În centru pieții este biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. În vremurile când Brăila era ocupată de turci, a fost moschee. De aceea, acum are și ornamente orientale și nu are turlă.

Pe latura centrului dinspre hotelul Traian este Ceasul public realizat în anul 1909 de Carol Sakal din Praga. Acesta este susținut de o cracasă metalică și are 4 cadrane.

Grupul statuar Traian a fost inaugurat în anul 1906 și marca împlinirea a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani conduși de împăratul Traian.

Din Parcul Traian ne-am continuat plimbarea pe str. Mihail Eminescu căreia, cândva, i s-a mai spus și strada Regelui. De o parte și de alta sunt multe clădiri construite din secolul trecut, ori chiar mai mulți ani iar între acestea sunt intercalate si clădiri noi.

Clădirile construite de mai mult timp au fațadele frumoase, cu ornamente în partea de sus, cu balcoane, altele au coloane, cum este Teatrul Lira. Se observă că unele au fost reabilitate, pe altele sunt schele dar am întâlnit și clădiri vechi care păreau părăsite. Un numitor comun al clădirilor, noi sau vechi, este acela că toate au la parter magazine și când ești cu soția, este limpede se se întâmplă.

Între timp, ceasul arăta ora mersei și ne-am întors la restaurantul unde averam rezervare. Nu am fotografiat ce am consumat din jenă față de consumatorii din jur.

Siesta după masa de prânz am făcut-o pe faleza Dunării, începând de la Navrom. Mai departe, am întâlnit clădirea Căpităniei Portului Brăila, ușa principală fiind bine păzită de un câine pe care l-am și fotografiat.

Dunărea curgea lin, erau multe sălcii pe faleză și vremea era calmă. Ne doream să stăm pe o bancă, cu fața la Dunăre, dar nu am găsit niciuna.

Între timp se făcuse ora de plecare și ne-am îndreptat spre mașină.

Nouă ne-a plăcut vizita în acest oraș patriarhal și faptul că l-am vizitat de mai multe ori, spune destul.

Pe drumul de întoarcere, de la Buzău spre Ploiești, am mers cu soarele în față care era apropiat de lina orizontului. În partea de sus a parbrizului aveam montate acele parasolare Vizclear HD care și-au dovedit pe deplin utilitatea pe acel sector de drum.

Și uite așa, am încheiat o zi frumoasă din viața noastră, pe care o vom ține minte. Am făcut 103 fotografii, din care, cu greu am exclus 69 iar restul sau numai o parte vor fi postate la acest review.

Călătorii plăcute tuturor.


[fb]
---
Trimis de Mihai18 in 08.04.16 21:37:02
Validat / Publicat: 09.04.16 06:52:14
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRĂILA. A mai fost în/la: Craiova, Pitești, Timișoara, Arad, Oradea, Baia Mare, Suceava, Iași și altele

VIZUALIZĂRI: 2156 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mihai18); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P30 Ronmd de flori în Piața Traian
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36650 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[08.04.16 22:17:46]
»

Bine ai revenit pe AFA cu un articol nou nouţ!

irinad
[09.04.16 07:18:26]
»

@Mihai18 - Şi din partea mea, o urare de de bună revenire pe sait, ar fi fost păcat să nu mai scrieţi articole, ci doar ecouri!

Vacanţe plăcute în continuare vă doresc!

krisstinna
[09.04.16 07:23:28]
»

@Mihai18 - Bine ai revenit!

elviramvio
[09.04.16 08:31:01]
»

@Mihai18 -

Sigur vine vara daca au iesit ursuletii din barlog si s-au refacut cu peste tocmai la Ibraila.

Mi-a placut articolul, teatrul Filotti mi-a amintit de cineva vinovat ca am trei nume in cerificat. Braila are o istorie veche, frumoasa, are locuri unde, daca s-ar dori, arheologii pot scoate multe taine la lumina. Si a avut o viata culturala aparte, generata probabil de pozitia ei pe harta si de amestecul etniilor ce-au locuit acolo.

Zoazore
[09.04.16 08:48:39]
»

@Mihai18 - Bună dimineața! Căci pe ntru mine este! Mi-am început ziua frumos, în orașul meu natal. Și pentru asta vă mulțumesc.

Un singur amendament am: în P20 este Clădirea Asociației Muzicale ”LIRA”. Teatru muzical are doar Galațiul.

Mitica49
[09.04.16 14:54:54]
»

@Mihai18 - Mă bucur că amintirilor tale despre Brăila le-ai adăudat review-urile mele despre acest oraș și ai luat hotărârea ca, profitând de vremea bună, să tragi o fugă până aici pentru a-ți reîmprospăta aducerile aminte referitoare la această urbe. Frumos scris, iar fotografiile sunt deosebite și bine realizate.

Însă vreau să vin cu două mici precizări:

1. clădirea din fotografia P23 este fostul hotel St. Petersburg nu Londra;

2. cea de-a doua precizare se referă la poza P20, dar și la observația făcută de @Zoazore: edificiul respectiv poartă acum vechea denumire, dată la înființarea ei în 1883 și anume Societatea Muzicală "Lyra".

Am dat cu mare plăcere votul.

Și încă ceva: dacă vizita era cu cca. 1 săptămână mai devreme ați fi putut face o fotografie cu Dunărea bătând malul aproape să dea pe afară în port.

Drumuri bune și excursii frumoase!

Mihai18AUTOR REVIEW
[09.04.16 21:27:58]
»

Pt. Webmaster 45.

Vă mulțumesc pentru urarea „Bine ai revenit pe AFA” după ce m-am autosuspendat ca urmare a reviewului nereușit „O plimbare poe Sena sub picături de ploaie” din dec. 2015, care mi-a atras critici justificate și care, pe fond, au avut ca scop să mă ajute să înțeleg cum se scrie un review. Lor le mulțumesc sincer și îi asigur că nu mai sunt supărat pe ei. De atunci au trecut cca. 4 luni de zile, autosuspendarea mea a expirat și iată, am revenit cu un review. De acum înainte, sunt un alt @ Mihai 18, în sens pozitiv.

Pt. @Irinad.

Mulțumesc pentru urare și încurajare. Vizita mea la Brăila a fost nu numai o excursie reușită, ci și un antrenament în vederea deschiderii noului sezon estival. Stai să vezi ce urmează. Cu bine.

Pt. Zazore și @ Mitică 49.

Amendamentul și precizările dv. au contribuit la creșterea calității reviewului meu și vă mulțumesc.

All.

Mulțumesc tuturor care mi-au citit și apreciat reviewul.

Numai bine tuturor și vacanțe reușite.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Zoazore
[09.04.16 21:53:35]
»

@Mihai18 - Pt. Zazore = Domnule Mihai18, dați mielul? Vine și Paștele acum...

Mihai18AUTOR REVIEW
[10.04.16 21:04:21]
»

@Zoazore -

De data aceasta nu mai greșesc, m-a ajutat calculatorul, deci sărut mâna Zoazore. In ce privește mielul de Paște - negociem.

Referitor la „Mi-am început ziua frumos, în orașul meu natal” Uite, eu am scris despre Brăila. Te rog, scrie și tu ceva despre Ploieștul meu. Ai trăit 5 ani în acest oraș, urmând cursurile Instit. de Petrol și Gaze, chiar posibil să fi fost colegă de an cu fiica mea (ea a urmat și absolvit petrochimia).

Sunt destule de scris despre Republica Ploiești. Mie nu îmi permite Regulamentul AFA. Așa că aștept, dar ai grijă, să nu aștept mult și bine.

Tu și Webmaster, rog nu vă supărați pe mine că încerc să dau o notă veselă ecoului. Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[10.04.16 21:16:57]
»

@Mihai18 -

Sunt destule de scris despre Republica Ploiești. Mie nu îmi permite Regulamentul AFA.

Pe asta de unde ai scos-o?!? În afară de impresii de cazare poți să scrii absolut despre orice, indiferent unde ar fi acel „orice”!

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

Mihai18AUTOR REVIEW
[10.04.16 21:51:30]
»

@webmaster - Vă mulțumesc, pentru că mi-ați dat „undă verde”

Zoazore
[11.04.16 11:16:15]
»

@Mihai18 - Pai @Mitica49 n-a scris din Braila? M-oi stradui sa scriu despre Republica lu' mataluta, dar dupa 6 mai, sa pot face poze!

Cum sa ma supar? Doamne Fereste!

Aurici
[11.04.16 13:21:02]
»

@Mihai18 - Am fost și eu la Brăila o singură dată la o nuntă. Îmi amintesc de parc și de faleza Dunării unde ne-am dus dimineața să ne lingem rănile și cred că am stat la hotelul Traian. Mi-a plăcut orașul și îmi propusesem să revin cât mai curând, dar au trecut ceva ani și uite că n-am ajuns, ca în multe alte locuri, de altfel, în care mi-am propus dar nu s-a mai întâmplat. Dar la o plimbare de-o zi nu m-am gândit până acum. Nu știu de ce n-oi fi făcut-o, la cât este de aproape. Uite, d-aia este bine să mai citim pe aici, ne mai pică, câte-o fisă.

Cât privesc evenimentele grave care se întâmplă prin lume, părerea mea este că dacă e să fie ne găsește oriunde...

Bine ați revenit și din partea mea! Și călătorii multe și plăcute în continuare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mihai18AUTOR REVIEW
[11.04.16 14:14:05]
»

@Aurici -

Mă străduiesc să nu fiu off-topic, însă recunosc că uneori mai calc un pic pe „tușă” ca acum.

@Aurici, îți recomand cu convingere să vi și la Brăila. Te rog, ține seamă de recomandarea mea, măcar pentru motivul că sunt născut cu un „pic” înaintea ta (ce bine ar fi) și ști vorba aceea, cei mai mici (ca vărstă) este bine să-i asculte pe cei mari. Lăsând deoparte gluma, Brăila este bună ca destinație, măcar o zi. Acum depinde și de preferințe. Cine iubește și respectă trecutul, vine și la Brăila.

Referitor la „Evenimentele grave care se întâmplă în lume, dacă e să fie, ne găsește oriunde” Mai pe românește, ideea ta este cam așa „Când este să te ia dracul, o face și din fața altarului” sau vorba Mariei 55 când a fost la Istanbul după explozia din zona Sultanahmet „Drac mort n-am văzut” Apoi mai este o vorbă ” Ce-ții scris, pe frunte-i pus” Eu puteam să fiu de mult mort. Voi scrie curând un review la rubrica Filozofări de suflet.

Pt. @Zoazore. Acum am scris bine, nu ai ce să mai zici.

Mitică 49 trăiește de 43 de ani în Brăila, el a scris așa, doar că nu s-a și semnat. Deci, cunoaște bine Brăila.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Aurici
[11.04.16 14:43:55]
»

@Mihai18 - Întotdeauna ascult de cei mai mari ca mine chiar dacă mai fac și altfel.

Mihai18PHONEAUTOR REVIEW
[17.01.22 20:20:51]
»

@irinad: Tardiv ecoul, dar Brăila este orașul meu de suflet (am motive pe care nu vi le spun "sac".)

Draga Irina, nu mai pot, sunt foarte plictisit. Ce am fost și ce am ajuns. Eu, care am mers mult prin Europa (la volan), de la Bosfor la Marea Nordului, acum stau în jurul casei și răsfoiesc amintirile. Până când? . Te rog, mai deapănă și tu amintiri. Lecturile pe AFA imi alină dorul. Citesc cu interes ce scri.

Cu drag.

irinad
[17.01.22 21:07:35]
»

@Mihai 18: Bună seara şi la mulţi ani! Vă mulţumesc foarte mult pentru vorbele frumoase pe care mi le adresaţi, mă bucur că-mi citiţi articolele.

Te rog, mai deapănă și tu amintiri.

Sincer, aş vrea să scriu mai mult, mai ales că aş avea subiecte suficiente, dar nu prea mă ajută timpul. Am scris constant, poate mai puţin faţă de anii din urmă, însă promit că voi încerca să aduc la zi călătoriile de anul trecut. Sper să îmi iasă.

Vă mulţumesc încă o dată! Toate cele bune!

Mihai 18*PHONE
[19.01.22 13:07:42]
»

Va mulțumesc pentru răspuns.

Acum scriu și eu. Sa va dea Dumnezeu sănătate, liniște în suflet și inspirație la rewievuri.

Cu mult bine.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, elviramvio, irinad, Mihai 18*, Mihai18, Mitica49, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Brăila:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.090932130813599 sec
    ecranul dvs: 1 x 1