La Gradina Zoologica

TIPĂREȘTE

Vreme buna, copil plictisit, chef de duca, week-end liber, ce mai, toate conditiile necesare unei iesiri la Zoo. Unde, conteaza mai putin, oricum trebuie sa inhamam caii la masina pentru ca in Slobozia nu avem decat 5-6 ponei si niste struti zapaciti la Parcul Hermes. Din doua posibilitati, cele mai accesibile, alegem Braila in detrimentul Calarasiului, pe care il mai amanam un pic.

Ajunsi la intrarea sudica in Braila e foarte simplu de ajuns la Gradina Zoologica, daca vii dinspre Slobozia, via Insuratei, la prima strada dupa rondoul de la Carrefour faci la stanga, treci linia de tramvai ce duce spre Lacu Sarat si imediat pe stanga intri in parcare. Daca vii din alta parte, o vei gasi pe prelungirea soselei de centura a Brailei, in partea sudica a acesteia.

Am parcat, am coborat, ne-am trosnit oasele putin si am mers la poarta sa platim. Ne intreba doamna de la ghiseu daca suntem cu masina. Daca da, sa ne ia si taxa de parcare (mama ce nesatui, gandesc eu). Asa, intrebam cat face, ne spune ca 5 lei si treizeci de bani. 5 lei ce? de adult, de copil, parcarea? Nu, totalul. Si ne cere sa-i dam fix, ca nu are sa ne dea restul. Ne scotocim dupa maruntis, pana la urma accepta cu greu 6 lei si ne da patru bilete colorate a caror valoare cred ca depaseste suma data de noi la intrare. Asa era: 1,8 lei de adult, 50 de bani (!!!) de copil si 1,2 lei parcarea. O gramada de bani!

Am observat ca de administrarea Gradinii Zoologice Braila se ocupa o directie din cadrul Primariei, lucru de laudat, acolo sunt oameni care isi fac bine treaba.

Am patruns inca ametiti de dialogul cu tanti de la intrare, citind pe bilete neverosimilele sume si, in apropierea a doua carute superbe cu flori, scapam copilul de sub control cand vede si in stanga si in dreapta cate un loc de joaca frumos amenajat cu tobogane, leagane, invartitori de-alea cu scaunele, cumpene, nisip, tot ce-i trebuie un copil pentru a lasa un parinte linistit pe o banca cel putin o jumatate de ceas. Cu greu o deturnam din incercarile ei disperate de a se cocota pe primul tobogan aparut in cale, promitandu-i ca daca mergem ii vom arata leul... nu, ursul... cu o mica ezitare... nu, lupul care a mancat-o pe Scufita Rosie, ... poate mai tarziu. Maimutele... da, ele au fost cele care au facut-o sa isi desclesteze mainile de pe scara toboganului. Pornim asadar in cautare de maimute, eu vazusem indicatorul spre ele, dar nu stiam cum sa le ocolesc mai bine, stiind ca dupa vizita la maimute se cam termina si vizita propriu-zisa la Zoo, devenind o obisnuita iesire in parc.

Leii au fost cei care m-au impresionat cel mai mult in acest loc, la Zoo Braila sunt trei perechi de lei de niste dimensiuni impresionante si foarte frumosi, dezvoltati armonios, spre deosebire de pisicile rapciugoase pe care le mai vazusem la alte asemenea gradini zoologice care pareau ca poarta peruci ca sa para lei autentici. Aici apropierea de uriasele feline imi dadea fiori, privirea acestora te facea sa dai un pas inapoi... O leoaica se urcase pe o chestie mai inalta din ingraditura ei si scruta vizitatorii dintr-o pozitie nu prea linistitoare, parca s-ar fi lansat intr-o sarja de vanatoare.

Lupii aveau scandal in familie, cei autohtoni scheunau ca loviti de dambla si se certau dintr-un motiv necunoscut, probabil masculul Alfa ii aplica ceva corectii lui Beta si lui Gamma. Unul nu mai avea cum sa-si mai manifeste rusinea canina, fiind lipsit de coada ca sa si-o poata vari intre picioare. Alaturi, lupii de Alaska, de o rara frumusete, cu blana cusuta parca din puf de papadie. Dar si astia aveau ceva de impartit, asa ca ne-au indreptat atentia spre Mos Martin si... Baba Martin, cred. Erau doi ursi imensi, frumosi si jucausi, insa, din pacate, erau inchisi in custi, desi aveau o curte imensa unde ne-ar fi placut sa ii vedem jucandu-se.

Vis-a-vis isi avea garsoniera un tigru care probabil fusese cam bolnavior cand era mic, asa ca nu prea prezenta bine, fiind mai lung decat un leu, dar mai subtirel decat un lup. Cu toate astea a trezit admiratia fetitei mele pentru era "nungat". Fiecare cu calitatile lui...

Am mai trecut pe langa un porc mistret urias, cam cat un Matiz mai bine hranit, care isi vedea linistit de ramat prin tarcul lui. Langa el erau purcelusii vietnamezi, tare simpatici, mai ales cei cativa care se intinsesera sa traga un pui de somn sub soarele unui noiembrie tropical, fara grija atacurilor purcelusilor americani.

La custile animalelor mai mici si "mai" ierbivore cred ca era ori aniverasare, ori parastas... erau atatea fructe aruncate prin custi, incat bietele animalute stateau cu burtile in sus nemaiputatnd sa inghita o felie de mar sau de portocala. Am vazut chiar si iepurii in aceasta postura caraghioasa, stateau cu feliile de morcov la nas si nu mai puteau manca.

Ce am mai avut placerea sa vedem: struti, emu, porci spinosi, nutrii, ratoni, vulpi argintii, iaci, ponei, cai, magari, oi, capre, si fel de fel de pasari. De fapt la pasari am vazut o voliera uriasa, foarte frumos construita si compartimentata pentru fiecare specie. Aici am vazut pentru prima oara un paun alb care a avut ambitia sa ma tina 5 minute cu aparatul foto la ochi pana sa isi scoata capul din nou de sub aripa.

In sfarsit am ajuns si la maimute, care isi imparteau casa cu cangurul pitic. Am intrat intr-o mica cladire, am infruntat mirosul extrem de greu intrebandu-ne care sunt vinovatii, maimutele sau cangurul. Intr-un colt de cusca, ca o celula de vietas periculos, statea bietul cangur pitic cu mainile in san si cu o expresie de vinovat prins la furat, m-a distrat teribil. Toata lumea trecea si pe la el, dar de fapt intrau pentru maimute, cred ca avea pile la coducerea zoo si s-a cerut in birou cu maimutele pentru a-l vizita si pe el cineva.

Din grija pentru sensibilitatea noastra olfactiva maimutele aveau si o prelungire a custii afara, adica aveau un fel de casa cu terasa si doua din trei preferasera aerul liber. Nu stiu din ce specie de maimute faceau parte, cert este ca erau tare simpatice, micute, cam la vreo 50 de cm inaltime si foarte jucause, au dat o reprezentatie extraordinara spre marea satisfactie a pustimii stranse ciopor la cusca lor. Aveau atatea fructe prin cusca, dar una alesese o nuca de cocos pe care se chinuia sa o sparga de beton, o mai uda un pic in adapatoare, iar o trantea de beton, deci avea o gramada de treaba. Si in tot acest timp trebuia sa evite si incercarile celeilalte de a o deposeda prin alunecare, dupa fiecare dribling tipand victorios in aclamatiile publicului in delir.

Ne-am terminat turul care, sincer, mie mi-a placut enorm, si ne-am indreptat catre locurile de joaca, care fetitei mele i-au placut enorm. Aici am urmarit-o cu sufletul la gura cum se cocota pe cel mai mare tobogan de parc pe care l-am vazut in viata mea, ceva de cca. 5-6 metri inaltime si cu o cursa de cel putin 10 metri.

Am fost placut surprins de dimensiunile generoase ale gradinii zoologice si de diversitatea "chiriasilor" de aici, de conditiile foarte bune in care traiau animalele, de forma lor fizica, de curatenie, de abundenta si diversitatea alimentelor pe care le primeau (fetitei noastre a trebuit sa-i cumparam fructe, poftise la cele ale maimutelor si ratonilor). Foarte frumos amenajata atat zona custilor animalelor, cat si zonele cu spatii de joaca pentru pitici, verdeata si flori peste tot, o incantare.

Am iesit abia dupa ce copilul a obosit de atat joaca si am plecat spre Faleza din Braila.

Dar asta intr-o emisiune viitoare.

Andreea, ai legatura.

Notele pe capitole le-am dat la cererea expresa a reprezentantilor sindicatului animalelor de la Zoo Braila (o hiena).

---

VIZUALIZĂRI: 8731 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI