Cascada Bigar, în sfârşit avem un loc întâi mondial (în sens pozitiv)

TIPĂREȘTE

-continuare de aici-

Aflasem de cascada Bigar din Caraş Severin prin 2013-2014, cam imediat după ce s-a mediatizat clasamentul făcut de The World Geography care a considerat-o prima din cele mai spectaculoase cascade din lume. Ulterior ne-a parvenit informaţia că fusese prezentată şi în 2010 de National Geographic Traveler în presa turistică de specialitate. Imediat ce am aflat, cascada Bigar a intrat în programul nostru turistic de viitor. Tentaţia unor excursii în străinătate a fost însă mai mare, în fiecare an cascada Bigar ocupând locul doi în proiectele noastre. De fiecare dată voiam ca anul următor să facem Marele Circuit al României, aşa de vreo trei săptămâni, în care să prindem tot ce n-am văzut într-o viaţă. După numărul de reviewuri 268 despre România dintr-un total de 513, nu s-ar spune că am neglijat ţara noastră dar mai erau încă multe locuri nevizitate printre care şi cascada Bigar. Nu am mai apucat să facem amândoi acest mare periplu. Fidelă programului şi promisiunii, anul acesta m-am înscris într-o excursie în Vestul României, în care unul din obiective era cascada Bigar. Am avut ceva emoţii. După ce văzusem câteva mari cascade în Norvegia iar la noi în ţară pe cele mai spectaculoase mi-era teamă să nu alunec, să nu mă ia apa şi câte şi mai câte mi s-ar fi putut întâmpla.

Venind dinspre Reşiţa, după ce am trecut de Anina (DN57B) şi de un mic lac de acumulare pe o şosea foarte bună, am ajuns într-un loc în care pe marginea şoselei erau parcate multe, foarte multe maşini. Ajunsesem la indicatorul Paralela 45, chiar acolo unde se află cascada Bigar. (N45.003405; E21.9594845). Trebuie să vă mărturisesc că prima impresie a fost de iarmaroc. Multe maşini (deşi la nici 200m era o parcare mare amenajată), câteva panouri scrise urât şi o intrare meschină şi înghesuită. Acum dacă natura a amplasat acolo cascada ce era de făcut? O micuţă deviere de 10-20m a şoselei şi o intrare mai reprezentativă? De unde bani mama Michi?

Din punct de vedere geografic cascada face parte din Rezervaţia Naturală Izvorul Bigar parte a Parcului Naţional Cheile Nerei- Beuşniţa din munţii Aninei. Deşi este atestată documentar de peste 150 de ani cu numele de Cascada Coronini, încluderea ei în Parcul National s-a făcut în 1980 iar declararea ca arie protejată în 2000. De unde numele de Coronini? Acesta a fost un general austriac guvernator al Banatului Timişean care, îndrăgostit de frumuseţea ei şi intuindu-i valoarea topografică a trecut-o ca punct de reper pe hărţile militare Dar de unde numele de Bigar? Dintr-o legendă. Pe valea Minişului trăia o familie care nu avea copii. Într-o noapte femeia a visat o vrăjitoare care i-a spus că dacă va bea apă din izvorul de sub stâncă va avea un copil şi dacă acesta va fi fată, preţul va fi să nu se îndrăgostească vreodată, altfel va muri. Femeia a născut o fată de o frumuseţe rară. La adolescenţă s-a îndrăgostit de un flăcău chipeş numit Bigar. Ca să întrerupă legătura şi să nu se împlinească blestemul vrăjitoarei, tatăl fetei a închis-o în grota de deasupra izvorului ieşit din adâncuri. Plânsetele fetei au fost auzite de vrăjitoare care s-a îndurat de ea şi i-a transformat părul despletit într-o cascadă care arăta ca o faţă de pe care curgeau lacrimile. Auzind ce s-a întâmplat tânărul Bigar s-a aruncat în apele cascadei murind cu iubita lui în braţe. Din cei doi a rămas numai amintirea şi şuvoaiele de apă care curg pe mătasea muşchiului de pe stâncă. Shakespeare, nu? Pe de altă parte bigar este numele folosit în Banat pentru orice izvor care ţâşneşte dintr-o grotă. Izbucul Bigar este un izvor puternic alimentat de un curs de apă de sub peştera aflată în munţii Aninei. După cca 200m izvorul se varsă în pârâul Miniş de pe o stâncă acoperită de muşchi formând cascada Bigar, exact pe imaginara paralelă 45. Unicitatea cascadei este dată de forma sa, un con înalt de 7-8m acoperit de muşchi, pe care se prelinge o perdea de zeci de şuviţe de apă.

După ce am plătit taxa de vizitare de 5lei ne-am angajat pe un podest de lemn în pantă nu prea pronunţată mărginit de balustrade. În partea dreaptă era construit un foişor de lemn cam neîngrijit amplasat deasupra cascadei şi care oferea un loc de belvedere asupra ei. N-am mers mai mult de 200m şi am ajuns la nişte scări abrupte care te duceau la grota din care ieşea izvorul Bigar. Unii temerari s-au abătut de la traseu încercând să escaladeze stâncile apropiate. Cum era mare aglomeraţie pe scări în ambele sensuri, am întrebat o doamnă care coborâse treptele cum e urcuşul? ˝Urcuşul ca urcuşul, dar la coborât trebuie să fii atent să nu aluneci˝. Am renunţat şi am lăsat-o numai pe nepoata mea să urce. La revenirea ei de la grotă am coborât panta şi aproape de ieşirea din areal am găsit o scară bine amenajată care te ducea în albia pârâului Miniş foarte aproape de cascadă. Este meritul unor timişoreni îndrăgostiţi de natură că au amenajat în 2017 accesul la ea, atât cât a permis terenul. Am admirat-o în toată splendoarea ei. Da, e neobişnuit ca firicele de apă să se prelingă pe muşchiul unei stânci. Ce să spun? Vara aceasta fiind foarte secetoasă, debitul cascadei, aşa cum veţi vedea în poze era foarte scăzut. Pentru comparaţie am postat şi două poze preluate după net cu cascada într-un anotimp mai favorabil. Se pare că şi culoritul muşchiului, diferit de la un sezon la altul a contribuit la categorisirea cascadei ca cea mai frumoasă din lume. Posibil să fi fost criterii de eligibilitate pe care eu ca om simplu nu le cunosc. De fapt, ce m-a deranjat cel mai mult a fost lipsa de perspectivă, înghesuiala de care are parte. Compar cu o altă cascadă aproape necunoscută, Pisoaia din Apuseni. Aceasta este amplasată la cca 500m de şosea şi până ajungi la ea, ai timp să admiri apele care se prăvălesc de la o înălţime de cca 20 m pe un abrupt stâncos lat de vreo 25m.

O informaţie proastă este că jumătate din debitul izbucului este preluat de Păstrăvăria Miniş deţinută de Direcţia Silvică Reşiţa. Văduvit de debitul de apă necesar, stratul de muşchi pe care se prelinge apa, cum s-ar spune infrastructura s-a subţiat în ultimii ani şi în timp ar putea dispărea lăsând în urmă doar nişte şuvoaie de apă pe o stâncă pleşuvă. Cei care n-aţi vizitat-o încă, mergeţi s-o vedeţi cât conul stâncos mai este acoperit de muşchi!

WEB, dacă e posibil înserează https://www.youtube.com/watch?v=s604m-Kcifw

.

---

VIZUALIZĂRI: 835 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI