OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %),
MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)
Autorul ar RECOMANDA această destinaţie unui prieten sau unui cunoscut
Dacă nu ţi se spune, chiar nu ai de unde să ştii că cea mai de preţ bijuterie a Băilor Balvanyos este ascunsă bine de ochii privitorilor …. Din faţa Pensiunii “La Cetate”, un drum de pămînt aparent nevinovat porneşte în sens invers relativ paralel cu cel care coboară din pasul Turia, pentru a sui pe Muntele Csoma. După o scurtă porţiune trece peste un pod şi apoi pare că se înfundă, dezamăgindu-i la prima vedere pe cei doritori de a merge mai departe. Imediat după pod, spre stînga nişte scări duc spre o pajişte la periferia căreia se iţesc cîteva vile în paragină. Ai merge mai departe, dar pare că nu ai de ce …. Te întorci în faţa pensiunii “La Cetate” şi studiezi panourile de informare. Mda, parcă s-ar vedea ceva drum, un marcaj cu cruce albastră şi o adnotare “Csiszár Fürdö”, dar la urma urmei privirea îţi este atrasă de notaţiile cu roşu din aria de nord a Muntelui Puturosu. Întorci aşadar spatele intenţiilor de dinainte fără să ştii că ai ratat ce are Balvanyos mai de preţ …
Povestea – romanţată – spune că pe la 1889 un nobil maghiar pe numele lui - Csiszár Dénes, obosit fiind de o vînătoare prin părţile locului ca să se odihnească a cerut un scaun şi, când l-a înfipt în pământ a ieşit apă. Astfel a fost descoperită zona de izvoare minerale cu proprietăţi curative situată la sud -vest de Muntele Cetăţii. Fiind un om de afaceri isteţ, şi-a dat seamă că acele ape carbogazoase sunt valoroase şi a cumpărat pămîntul din zonă de la baronii din Turia. După propriile planuri şi pe propriul lui buzunar a început să construiască ceea ce va fi mai tîrziu cunoscut drept Băile Csiszár. O salbă de izvoare folosite atît în cură internă - uşor carbogazoase, feruginoase, sulfuroase şi oligoradioactive, cît şi în cură externă sub forma mai multor bazine cu apă minerală conţinînd fie sulf, acid carbonic şi alaun ori clor şi fier, constituie coloana vertebrală a staţiunii. Izvoarele se află în cea ma mare parte pe dreapta pârâului Csiszár, între acesta şi Pîrîul Cserepes.
Pentru a ajunge, folosim fie drumul de care am vorbit şi care de fapt suie pe platoul înierbat menţionat mai sus, fie o luăm mai bine pe scările din stînga podului. Dacă o luăm pe scări, după ce traversăm pajiştea admirînd panorama Muntelui Cetăţii şi a staţiunii Balvanyos (de fapt a “cartierului” de nord cunoscut anterior sub numele de Băile Várpad), trecem de cîteva vile părăsite – aflate în paragină şi reîntîlnim drumul de pămînt, pe care ne angajăm în continuare în ascensiune. În principiu folosim traseul cu cruce albastră care porneşte din faţa pensiunii din centru.
În scurtă vreme pe dreapta găsim primele izvoare – pe dreapta Jordán şi puţin mai încolo pe stînga Zsófia. Mai sus încep bazinele, primul pe care îl găsim este Timsós, urmat de Mofetă şi apoi de Baia cu Ciocolată – numită astfel datorită culorii roşu-maroniu a apei. La dreapta avem mai întîi Baia Hammas faţă în faţă cu cel mai mare bazin – Ştrandul unde apa are culoare galbenă. Mergînd mai departe tot spre dreapta ajungem la Izvorul Mogyóros, Bazinul Valláto şi la Izvorul Szemviz. În general bazinele sunt amenajate şi dotate cu cabine pentru vestiare.
Din păcate locaţiile nu au mai fost de mult întreţinute, paragina economică fiind evidentă din toate punctele de vedere. Băile au cunoscut cu siguranţă vremuri mult mai prospere decât cele de acum, concepţia şi aranjarea lor vorbind suficient despre mintea celui care le-a pus în valoare. Singurele care arată cît de cît intacte sunt scările de care am pomenit, construite după cum arată încă de pe vremea lui Csiszár Dénes. În medie construcţiile balneare sunt degradate în grade variate de 20 - 70 %. Arată relativ rezonabil Izvorul Jórdan, Baia Timsós, Baia de Ciocolată şi Bazinul Vallató, în rest … Cel puţin Ştrandul acum este numai o groapă rectangulară umplută cu apa minerală plină de detritusuri vegetale, iar la Izvorul Zsófia deşi foişorul pe dinafară arată relativ întreg, în interior este jale şi amar…
Mă rog, cu siguranţă de vină sunt pe de-o parte incertitudinea creeată de revendicările aflate în derulare ale moştenitorilor lui Csiszár Dénes, precum şi ipotecile bancare puse de actualul proprietar cu care se războiesc moştenitorii lui Dénes, asupra unei bune părţi dintre vilele aflate în paragină. La un moment dat, cînd acest război dus prin tribunale şi firme de lichidatori se va termina, zona îşi va recăpăta cu mare probabilitate gloria de odinioară. Deh…. vremurile…
Dar să încheiem cu un ton mai optimist… Mergînd în continuare pe marcajul cruce albastră, ajungem la Vîrful Zimbrului de 1099 m aflat spre sud, unde se află un conglomerat numit “Piatra Zimbrului” sub care se iţeşte o altă peşteră numită Peştera Ursului sau Gaura Dracului. Aici la www.trekkingklub.com găsiţi fotografii de pe traseu (eu de această dată nu am avut timp să ajung pe vîrf).
No, poate că v-am convins de faptul că merită la Balvanyos să mergeţi nu numai la Cetate, sau pe Muntele Puturosu…
NOTĂ: Părerile și recomandarile din articol aparțin integral autorului (Qvadratvus);
în lipsa unor alte precizări explicite,
ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări
din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc
folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS
în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Foarte util review - baile Csiszar intr-adevar sunt in paragina din pacate - se vede ca de curand o asociatie de voluntari au inceput sa renoveze bazinul mare, au adus un excavator care a inceput sa decolmateze bazinul, dar mai au mult de lucru.
Practic actualmente se pot folosi (oarecum) doua-trei bazinase cu apa rece (cu emanatii de CO2 si dioxid de sulf) in scop medicinal), mai rezista 2-3 cabine de schimb si o toaleta, in rest lemnaria e aceeasi din anii '80 sau mai demult.
E un loc in care doar batranii in cautarea unui remediu natural mai vin zilnic...
Altfel, merita apa din izvorul Jordan (mai jos de bai), cu apa minerala foarte buna (un pic sulfurata), celelalte 3-4 izvoare fiind mai degraba pentru uz medicinal cu mai mult hidrogen sulfurat.
Intr-adevar, toate fostele vile/hoteluri/restaurante de mai sus de restaurantul Cetate (pe partea dreapta a vaii) sunt in paragina, zona "vie" cu vile si cabane moderne fiind doar pe partea stanga a vaii.
Am văzut şi eu excavatorul acela (care acum vreo 2 săptămîni stătea...), precum şi ceva bannere. Deocamdată singura modificare este reconfigurarea malurilor bazinului mare, în rest...
P02 [NOV-2011] Dispunerea generală a celor 3 grupe de băi din Balvanyos: Torjai (Turia) la vest - avînd ca reper Hotelul Best Western, Várpad la est - avînd ca reper centrul staţiunii şi Csiszár la sud-vest - avînd ca reper ... necunoscutul...
P04 [NOV-2011] Aici se intersectează drumul care vine din faţa pensiunii "La Cetate" cu cel care vine dinspre pajiştea despre care am vorbit în rw. Atunci cînd ai văzut acest indicator, se cheamă că eşti pe drumul cel bun.
P07 [NOV-2011] Nu mai ţin minte exact, dar parcă este Baia Timsós (că Baia de Ciocolată nu e fiindcă apa nu are culoarea care trebuie ...). Se văd bulele de dioxid de carbon cum se sparg la suprafaţă. Culoarea apei este dată de elementele care se găsesc în ea. În general hidrogenul sulfurat dă tenta lăptoasă, dar mi se pare că există şi ceva alaun.
P09 [NOV-2011] După dispunere se pare că este Bazinul Vallató. Bazinul cu Ciocolată mi s-a părut a avea o apă suspect colorată şi am renunţat să mai fac o poză. Deabea acasă cînd am citit pe Net despre el, au început regretele...
P11 [NOV-2011] La baza pajiştii pe unde se merge spre Băile Csiszár se află această construcţie despre care nu pot spune nimic... În colţul din dreapta sus al fotografiei este Muntele Cetăţii.
P12 [NOV-2011] Ce a mai rămas din Ştrandul Băilor Csiszár... Culoarea apei nu este dată de vegetalele macerate, cum s-ar crede la prima vedere, ci de amestecul de compuşi ai Fierului, Clorului şi Acidului carbonic.
P13 [NOV-2011] Localizarea Vîrfului Zimbrul, în raport cu Băile Csiszár. Se vede marcajul cruce albastră (extras din Harta Munţilor Baraolt şi Bodoc). Mai la sud este Valea Iadului - un alt loc interesant unde se găseşte o mlaştină oligotrofă cu izvoare minerale, dar despre asta poate anul viitor...