ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.09.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 2 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 13; 6

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
60.00%
Către satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
55.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Baile 1 Mai si imprejurimi

TIPĂREȘTE URM de aici

Baile 1 Mai

Baile 1 Mai se situeaza la 8 km distanta de Oradea, iar localitatea este considerata suburbana municipiului, de aceea si este deservita de linii de transport in comun care pleaca din Oradea.

Despre liniile de transport in comun 512 si 514 puteti citi informatii aici transporturban.ro/ro/oradea. Astfel 512 pleaca de la Autogara Nufarul, traverseaza localitatea Sanmartin unde are 2 statii si se opreste in Baile 1 Mai cu statie la strand si in centru. Ruta masoara 5 km si parcurgerea sa dureaza 12 minute. Mai exista linia 514, care are mai intai traseu comun cu 512 dar apoi continua catre Haleu si Betfia unde ajunge dupa 10 km parcursi in 26 minute.

Baile 1 Mai este statiunea surata mai mica a Bailor Felix despre care am scris aici vezi impresii. Ambele sunt statiuni balneare, dar daca Felixul este viu si plin de turisti si animat, la 1 Mai, timpul a curs altfel. Ba gresit, nu timpul e de vina, ci omul. 1 Mai a ramas de caruta, cum se spune, nu a mai tinut pasul cu Felixul si a decazut incet incet. A ajuns o statiune foarte ieftina, tinuta in viata de cei care au nevoie de tratament sau relaxare la preturi mici.

Izvoarele cu apa termala de la 1 Mai au fost descoperite ca si cele din Felix inca din antichitate. Sunt izvoare cu apa geotermala la temperaturi de 43 – 49 grade Celsius. Au proprietati curative atestate, fiind oligometalice, bicarbonatate, calcice si sodice, iar namolurile de aici au proprietati sapropelice.

Statiunea beneficiaza de o clima cu ierni blande si veri racoroase. Aici exista si cel mai vechi bazin cu valuri din Romania, care a fost inaugurat in anul 1835. V-ati fi imaginat? Statiunea este indicata pentru tratarea reumatismului, afectiunilor neurologice si ginecologice. Se pot urma aici proceduri cu electroterapie, hidroterapie, aerosoli, masaje, impachetari cu parafina, altele.

Exista unitati de cazare mai vechi si mai noi. Dintre relicvele comuniste enumar Perla si Ceres, situate in centru, langa Spitalul de Copii si in apropierea unui parc. Mai sunt si numen oi precum Neredy, Chrisland sau Empire. Chiar la intrarea in statiune, pe dreapta este Campingul 1 Mai.

Pentru cei interesati in centru este si o biserica romano-catolica. Iar dupa biserica sa pomenesc cazinoul, care este monument istoric.

Strandul Venus

La intrarea in Baile 1 Mai dinspre Oradea se gaseste Strandul Venus. Aici se poate ajunge si cu microbuzele liniilor de transport in comun 512 si 514. O parcare mare, locuri pe alese. Semn bun? Semn rau? Turisti? Cateva zeci se indreaptau intr-o dimineata spre strand. Ne-am numarat si noi printre acestia. S-a format o coada. Ne-am asezat la rand la ia intrare. Deschis zilnic intre orele 8 si 20 din mai pana in septembrie. Nu mare coada, dar era clasica forma organizata de a te aseza la rand, uzitata atat de des in vremurile autentic comuniste, dar pe care o intalnim din cand in cand is in zilele noastre, nu-i asa?

Singurul lucru pe care il pot aprecia despre acest strand, care este sic el de referinta din statiune, este ca nu am stat degeaba la coada. Casierita a anuntat ca se va umple un singur bazin cu apa termala, poate un al doilea mai tarziu din totalul celor 13 dispuse in forma circulara in jurul unei insule unde se poate manca si bea, accesul pe insula fiind realizat pe niste alei de legatura. Strandul activa deci cu motoarele subturate. Mult subturate.

Asa ca nu avea rost sa platim bilet de intrare, in opinia mea, chiar daca acesta era mai ieftin decat in Baile Felix, anume 15 lei intrarea pentru adulti si 7 lei pentru copii, sezlongurile + 5 lei bucata. Ca urmare, in acea zi ne-am mutat repede in numai 5 minute la intrarea in statiunea vecina, la strandul Apollo, scuze aquaparkul Apollo vezi impresii. Prin urmare nota 2 pentru strandul Venus! Alte informatii aici felixspa.com/ro/stranduri/strandul-venus.

Parcul Natural Insula Trandafirilor. Lacul Venus (Peta). Rezervatia Naturala Paraul Peta. Lacul cu nuferi

Sa continuam insa plimbarea in statiunea Baile 1 Mai. Aici ar mai fi trebuit sa ne putem bucura de Parcul Natural Insula Trandafirilor de pe malul Lacului Venus. Si aici va poate conduce autobuzul liniei 512 si 514. Parcul se situeaza la 300 metri distanta de strand pe malul opus la lacului fata de sosea. Lacul Venus se afla in stanga soselei cum am venit noi, in spatele constructiilor care in buna parte ofera locuri de cazare in localitate. Lacul este format din paraul Peta, care alimenteaza zona cu ape termale. Lacul arata din pacate jalnic.

Daca mai avansam jumatate de kilometru spre coada lacului Venus, ajungem in dreptul vechiului Hotel Perla. Si aici se poate ajunge cu 512 si 514. Facem putin stanga si ne oprim in parcarea acestuia, pe drumul care continua pana la Spitalul de Copii. De aici se formeaza Drumul Troitei care traverseaza paraul Peta pe un pod metalic si urca pe dealul din fata in satul Rontau, pe unde ne-am plimbat si noi roata, fara sa gasim nimimc intetresant. Pentru cei interesati totusi in Rontau este o biserica ortodoxa veche ce dateaza din secolul al XV-lea.

Vegetatie abundenta a invadat apele lacului. In trecut aici erau nuferi (aceeasi nuferi care arata atat de frumos in Parcul din Baile Felix). De fapt sunt doua lacuri de o parte si alta a podului. Unul este Lacul Venus si celalat Lacul cu Nuferi. Numai cu numele. Imaginea intalnita este socanta.

La podul de peste paraul Peta, este o plancarta informativa care vrea sa ne spuna ca aici ar fi trebuit sa fie o mare bogatie naturala. Facem doua poze si dam sa ne intoarcem. Suntem dezamagiti de cele gasite. Din nou nota 2 de la mine.

Intalnim un satean chiar langa pod si intru in vorba cu dumnealui. Din spusele acestuia de cand au venit investitorii care au construit haotic pensiuni si si-au tras constructii pe malul lacului construindu-si care mai de care si cate un bazin cu apa termala, de atunci ar fi “”murit”” lacul. Ne mai spunea omul ca mai in urma cu 10 – 20 de ani, localnicii traiau din ceea ce pescuiau in lac, apele sale fiind bogate in peste. Astazi pestii nu mai exista pe aici, au fost sufocati de vegetatia luxurianta si de nivelul tot mai scazut al apelor dupa captarea acesteia in scopurile de care am amintit.

Am gasit informatii similare si cutremuratoare si din alta sursa despre lacul termal Peta, cum i se mai spune lacului cu nuferi (geobihor. blogspot.ro).

Trei specii naturale de nuferi ar fi trebuit sa bucure ochii vizitatorilor aici, intre care si specia Nymphaea Lotus Thermalis, varietate unica in Europa, relicva a erei tertiare, despre care v-am povestit si in articolul despre Baile Felix. Tot aici a inotat candva o specie de peste numita rosioara lui Racovita, specie endemica, sau s-a tarat pe frunze melcul Melanopsis Parreyssi, supravietuitor al erei glaciare, dar care a dat de belea cand s-a intalnit cu civilazita mileniului 3.

Aflam ca in anul 1931, nufarul termal a fost declarant monument al naturii, si un an mai tarziu Lacul termal Peta a intrat in regim de ocrotire primind statut de rezervatie naturala. Ecosistemul acesta unic a fost din pacate influentat de om. S-au adus in 1948 unele specii exotice tropicale de flora care au invadat lacul. Nufarul a pierdut teren. Sufocarea nufarului cu aceste plante a fost accentuata si de colmatarea lacului. In anii 1990 aici inca se pescuia. Prezenta omului a adus in zona pesticide, gunoaie, obiceiuri de genul spalatul masinilor.

Lacul a primit cea mai mare lovitura insa de la supraexploatarea sursei de ape termale in scopuri balneare dar si personale. Astfel izvorul principal sublacustru, de alimentare cu apa termala, a murit in anul 2012, lacul transformandu-se intr-o balta, iar nuferii ofilindu-se! Astazi paraul si lacul sunt invadate de o vegetatie hidrofila.

Au fost si ierni in care apele lacului au inghetat chiar deasupra izvorului termal, mai citim. Temperatura apei a scazut, iar acum se incearca metinerea la limita de supravietuire prin pomparea unui debit de apa de 4 l/s din alta sursa termala din Rontau. Si uite-asa intr-un secol in care se trambiteaza atat de mult despre protejarea mediului inconjurator, se petrec sub ochii nostri asemea catastrofe, crime ecoilogice, le-as numi. Cui ii mai pasa de “”drete””, denumirea populara a nufarului de aici? , scrie in incheierea articolului de pe blogul amintit.

Betfia si Somleu

Pe unde sa ne mai plimbam? Ne intarcem 100 de metri in directia din care am venit si acolo se face o ramificatie catre stanga pe DC59 paralel cu paraul Peta pana in satul Betfia. Asfaltat si in stare buna pana in centrul satului unde duce si linia 514. De aici noi continuam inainte desi drumul principal duce la dreapta. Gata cu asfaltul. Gata, gata! Incepe mica aventura. Pe un drum deosebit de accidentat pentru masini, cu multe capcane pentru baile de ulei ale acestora, de tip drum forestier, se poate continua cu grija in urcus catre Dealul Somleu. Dealul Somleu reprezinta un loc de perspectiva asupra zonei.

Pe acest deal este si o arie protejata de 5 ha. Este un depozit fosilifer din pleistocen de pasari, reptile si insecte. Nu am gasit niciun indicator in acest sens.

Eu cautam insa cu privirea un alt obiectiv si scrutand zarea am vazut ceva, iar dupa directia in care se situa locul remarcat, mi-am zis, acolo trebuie sa fie. Dealtfel drumul de piatra inainta serpuind catre intr-acolo.

Ne-am apropiat cat am considerat posibil cu masina pana pe un mic platou cu perspectiva larga catre Betfia si Haleu si partial catre Baile 1 Mai, apoi am facut o plimbare per pedes de circa 100 metri pana la intrarea in Avenul de la Betfia. Se mai numeste si Avenul “Huda Bradii”, iar localnicii ii spun “craterul de la Betfia”, denumire improprie insa. Suntem intr-o arie protejata.

Avenul are doua intrari, ambele inchise pentru publicul larg. Cele doua intrari au fost deschise prima data prin dinamitare in anii 1898 respectiv 1957. In al doilea razboi mondial pestera, caci avenul este o pestera verticala, a fost folosita drept depozit de munitie de catre germani. In pestera traiesc colonii de lilieci. Traiesc aici liliacul comun mare, cel mic, cel cu aripi lungi, cel cu potcoava. Liliecii sunt protejati prin lege, ei avand nevoie de liniste.

Temperatura medie anuala de 10 grade Celsius, umiditatea de 80% si inchiderea avenului favorizeaza dezvoltarea coloniilor de lilieci in intunericul gaunos al pamantului. Avenul are o adancime de 86 de metri, putul sau avand o cadere verticala de 54 de metri.

De aici am facut cale intoarsa la Casa Iralndeza in Sanmartin vezi impresii.

 

Nu stiu cum sa inchei, daca sa recomand sau nu

Am ramas dezamagit ca zona este in curs de degradare, nu prea exista panouri, indicatoare, imaginea generala este de paragina. Cum mie imi pace sa cercetez locuri de tot felul plimbarea si-a atins scopul. De altfel am strans ceva documentatie despte aceste locuri pe care am incercat aici sa v-o impartasesc si Dumneavoastra. Daca nu gasiti nimic interesant in articolul meu sau aveti alte asteptari de la o plimbare in zona, nu o luati pe urmele mele.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dan&Ema in 16.09.17 08:48:53
Validat / Publicat: 16.09.17 10:50:15

VIZUALIZĂRI: 4653 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 dupa amiaza pe Dealul Somleu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster
[16.09.17 14:30:28]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[16.09.17 14:51:39]
»

@webmaster: multumesc

Zoazore
[16.09.17 21:36:19]
»

@Dan&Ema: Ba da, am mers pe urmele tale! Dretele le-am vazut in 1979! Am apucat sa le vad. Se zicea ca o frunza poate sustine un copil de pana la 30 de kg.

Pacat de frumusetle care se pierd.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[16.09.17 21:39:23]
»

@Zoazore:

????????????????

tata123 🔱
[18.09.17 12:20:49]
»

@Dan&Ema: „Comori” lăsate în voia sorții! Ghidul din 1955 („Stațiunile balneo-climaterice din RPR”) scrie despre Băile „1 Mai”: Stațiunea are șase bazine pentru băi termale, 12 vane montate în ciment, dușuri, camere pentru odihnă, un bazin cu valuri artificiale și o plajă în aer liber.

În ceea ce privește ștrandul cu valuri el a fost deschis în anul 1867, fiind într-adevăr construit de oameni din Imperiu. Inițial funcționa cu ajutorul unui motor cu aburi (cred că ceva de genul un piston ridică o placă cu ajutorul unei roți dințate care prin cădere provoacă valuri), apoi la începutul secolului al XX-lea se introduce motorul electric. Imagini, hărți și alte amănunte găsiți în acest document: primaria-sinmartin.ro/adm ... odernizare1.pdf.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&EmaAUTOR REVIEW
[18.09.17 19:25:18]
»

@tata123: multumesc de completare

mishu
[19.09.17 14:59:45]
»

@Dan&Ema: Nu stiu daca sa o iau pe urmele tale sau nu deoarece intre tim a mai si plouat si probabil urmele s-au sters .

Ramane insa acesta articol care a primit pe merit numele de Mini ghid, si pana la urma ceea ce intalnim in drumurile noastre reprezinta o informatie fie ca ne place sau nu.

Ne intristam cand vedem ca dispar locuri frumoase prin nepasarea oamenilor si speram ca totusi cineva va sesiza aceste lucruri si le va indrepta.

Pana atunci insa felicitari, votat cu mare drag.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[19.09.17 19:52:24]
»

@mishu:

In redactarea acestui articol am avut o dificultate nemaiintalnita pana acum. Pe de o parte m-am documentat ca de obicei inainte si in timpul excursiei. Aveam informatie pe care vroiam sa o transmit tuturor celor ce vor sa citeasca articolul.

Pe de alta parte am fost dezamagit de indolenta autoritatilor care a dus la pierderea unei comori naturale. Ce s-a intamplat la Baile 1 Mai este echivalentul unei crime.

Dar toate astea vor ramane nepedepsite caci ne conduce un sistem tip caracatita mafiota. De peste doua decenii.

Eu incerc sa identific ce este frumos sau doar special si excursiile mele nu sunt intotdeauna unele spectaculoase, ele au tenta de cercetas mai degraba si gasesc ce gasesc.

Baile 1 Mai sunt in cadere libera chiar daca sunt sanse reale de ase interveni si a oridica la standardul suratei de dupa colt.

Nu se va intampla in viitorul previzibil...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, mishu, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Băile '1 Mai':


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.039930105209351 sec
    ecranul dvs: 1 x 1