Cheile Zanoagei - O excursie de o zi, perfecta!

TIPĂREȘTE

Ne-am propus sa scapam de cele 38 de grade ce urmau a se inghesui in termometrele din Bucuresti facand o excursie de o zi intr-o zona in care sa putem face si un traseu montan dar sa ne si relaxam asa ca am ales ca destinatie Cheile Zanoagei.

Am pornit din Bucuresti la ora 6,30 cu autoturismul si inainte de a intra in Sinaia, am facut stanga pe drumul spre Moroieni – Targoviste. Dupa cativa kilometri, intr-o curba la stanga se observa un drum asfaltat ce coboara din dreapta si se aseaza pe mijlocul acestei curbe. Aici este locul in care trebuie inceput urcusul, facand dreapta strans. Dupa 3-4 km parcursi pe drumul asfaltat impecabil, dar destul de ingust ajungem la Restaurantul/Hotel Cuibul Dorului unde am intalnit un indicator pe care scria ca accesul este interzis pe drumul proaspat asfaltat ce continua sa urce. Dar, ca la noi, absolut toata lumea ignora aceasta indicatie pentru ca drumul este perfect circulabil, asfaltat ca in palma si de o frumusete rara.

Pe partea stanga a drumului ingust, peisajul se deschide maret in timp ce urcam cu grija de a nu „musca” din stanga drumului pentru ca se merge numai pe buza prapastiei si orice mica neatentie se poate solda cu o rostogolire de sute de metri pana la poalele muntelui. Drumul seamana mult cu Transalpina.

Dupa aproximativ 8 km am ajuns la o bifurcatie unde asfaltul se termina si daca urmam drumul spre dreapta puteam ajunge la Piatra Arsa iar la stanga, pe acolo pe unde am continuat noi, drumul duce spre Lacul Bolboci si Cabana Padina. Asadar, am facut stanga pe un drum forestier larg, foarte bun, care nu pune nici un fel de probleme masinilor, nici macar celor cu garda joasa si dupa ce am mers cativa kilometri incet, savurand racoarea celor 14 grade si mirosul proaspat de munte, am trecut pe langa viitorul camping Zanoaga (casutele sunt construite, locul imprejmuit, dar inca nu este deschis oficial) desi in apropiere se aflau zeci de corturi amplasate pe o pajiste verde, foarte aproape de un fir de apa.

Aici, sotia mea m-a atentionat ca a vazut un urs apropiindu-se de corturi. Am oprit masina imediat si cu ajutorul zoomului puternic de pe aparat am reusit sa-l fotografiez de doua ori. Era un ursulet adolescent ce s-a retras imediat in padure cand un tip disperat a inceput sa strige din toti rarunchii: „Baaaaa, luati-va aparatele sa faceti poze cu ursuuuu!!! ” Oricum se afla la distanta mare de corturi si cauta resturi ramase probabil din seara precedenta. Asa ca am repornit la drum si am mai mers inca vreo trei kilometri pana la Lacul Bolboci, supranumit si Marea dintre Munti.

Am facut un popas de aproape o ora, am facut fotografii si am servit o gustare dupa care ne-am intors cu masina la Campingul Zanoaga unde am lasat masina intr-o zona sigura si am pornit pe traseul marcat cu cruce albastra pe fond alb. Imediat ce am lasta campingul pe dreapta si corturile pe stanga trecand peste un podet de lemn de curand reamenajat, am si ajuns la poarta de intrare intre chei si am avut in fata doi pereti de stanca imensi, taiati cu multa migala si forta de apa moale dar atat de perseverenta incat in milioane de ani a creat aceste chei absolut superbe. Drumul are o dificultate medie, cararea fiind formata din 75% piatra si 25% pamant ce serpuieste printre stanci si trebuie mare atentie la fiecare pas deoarece daca pietrele sunt ude, pericolul de entorsa sau de cadere si ranire, este iminent.

Tot traseul dureaza in jur de o ora si treizeci de minute iar la apogeu am ajuns in dreptul unor stanci fabuloase, imense, de marimea unor blocuri cu multe etaje, printre care apa trece, formand praguri si cascade. In cateva randuri sunt treceri peste poduri noi de lemn, proaspat refacute, lasand apa cand pe stanga, cand pe dreapta. Dupa ce am trecut de zona sus amintita extrem de stancoasa si spectaculoasa, lcoul a inceput sa se largeasca usor, semn ca ne apropiam de iesirea din chei. Poteca nu mai era atat de stancoasa, vuietul apei s-a domolit si incet, incet, am ajuns acolo unde pe vremuri functiona Cabana Scropoasa. Ea este inca la locul ei, o putem vedea printre brazi in fata, pe panta ce incepe sa urce din locul deschis in care se termina traseul, loc in care pe partea dreapta se afla cateva vile particulare, iar in partea stanga incepe un drum forestier care traverseaza mai intai podul de la barajul hidrocentralei Scropoasa si apoi incepe sa urce incet dandu-ti senzatia ca poti sa ajungi de unde ai plecat fara sa te mai intorci prin chei. GRESIT!!! Pentru ca nu exista nici un fel de indicator, am avut aceasta senzatie si am inceput sa urcam drumul forestier in stanga caruia se aflau o multime de tufe de zmeura salbatica rosie, coapta, extrem de parfumata, care ne-a incantat simturile pe o lungime de vreo trei kilometri.

La aproximativ 800 de metri de baraj, pe partea stanga, am auzit un vuiet puternic de apa si cand am ridicat privirea, am ramas cu respiratia taiata de atata frumusete. La jumatatea peretelui muntelui, se afla o cabana construita deasupra unei cascade absolut superbe, cu un debit extraordinar despre care am aflat detalii abia la intoarcerea la Bucuresti, cautand informatii pe net. Aici se afla un link pentru cei ce doresc sa afle mai multe despre apa care se spune ca este una din cele mai pure din lume: http://www.skytrip.ro/7-izvoare-de-apa-vie-jur-10464.html

Dupa ce am realizat luand informatii prin telefon pe principiul „suna un prieten” si dupa ce am intrebat un localnic ce urca cu greu cu batrana lui Dacie, ca aveam de mers pe jos aproximativ 12 km, am facut calea intoarsa si am reluat traseul tot prin Cheile Zanoagei fara sa stim ca daca in loc sa incercam drumul forestier am fi mers pana la coada Lacului de baraj Scropasa (care de altfel este foarte mic), puteam sa ajungem in capatul spectaculos al Cheilor Orzei pe care le-am vizionat acasa, la intoarcere pe You Toube. Data viitoare sigur nu le vom rata, si tocmai de aceea am detaliat aceste aspecte in asa fel incat cei ce vor merge dupa noi sa aiba o informatie completa ce in mod normal trebuia sa se regaseasca pe cateva placute indicatoare, dar de….

Asadar, am refacut drumul in sens invers prin Cheile Zanoagei si pentru ca lumina cadea altfel decat la venire, normal ca stancile au capatat un alt aspect ca si cand de data asta eram pe un alt traseu. La capatul traseului ne-am oprit in poienita si am stat nu departe de zona corturilor bucurandu-ne de racoare si aer proaspat. Lumea incingea gratarele pentru ca se apropia seara asa ca dupa un timp am urcat in masina si am coborat pe acelasi drum pe care am venit, bucurandu-ne inca o data de peisaj, pana la Cuibul Dorului (restaurant fara mari pretentii unde astepti destul de mult iar cei cele ce te servesc au orice fel de scoala numai pe cea de ospatari nu) unde am poposit pentru masa de seara. Noroc cu cadrul natural superb in care este amplasat restaurantul pentru ca el iti incarca mai mult bateriile decat mancarea propriu-zisa, inainte de a reporni la drum spre Bucuresti.

Drumul de intoarcere l-am ales prin Targoviste. Pana acolo asfaltul este usor degradat dar nu atat de rau incat sa puna probleme majore, iar de la Targoviste la Bucuresti drumul este impecabil. Avanatajul acestui traseu este ca intoteaduna este mult mai liber fata de varianta clasica, cea de pe DN1.

La capatul unei astfel de zile senzatia este ca ai petrecut trei zile, nu una, pentru ca am avut de toate: drum placut cu masina, putin off-road, deschiderea superba a Lacului Bolboci, traseu montan printre Cheile Zanoagei atat de spectaculoase, descoperirea Cascadei 7 Izvoare, relaxare in poiana, masa de seara in cadrul natural al Cuibului Dorului, practic o excurise de o zi, perfecta!

---

VIZUALIZĂRI: 52978 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI