Pub 13... sau cum am mâncat noi „cavalerește”!

TIPĂREȘTE

Ați uitat de ecourile multe de pe vremea când ne pregăteam pentru Alba-Iulia? Ei bine, vă aduc eu aminte! Pentru că de atunci se tot vorbea despre locurile ideale pentru a mânca de prânz după plimbarea prin cetate, că de, după atâta umblat, ți se face foame, nu? Și au curs ecourile și sugestiile, iar @ioana74, a făcut pe gazda și a venit cu oferte, noi, mai vroiam, mai tăiam, așa că până la urmă s-a încropit o listă cu cei care am ales acest local, Pub 13, comanda s-a dat, urmând ca noi cuminței să numărăm zilele până la întâlnire. :)

Mi-a plăcut de la început că acest local e situat chiar în cetate, lucru ce s-a dovedit foarte util atunci, în ziua aceea friguroasă și ploioasă:(

Dar să vă spun câte ceva despre local, lucruri pe care le-am aflat de la ghida celuilalt grup, nu cel cu care am fost noi, pentru că ea a venit alături de @ioana74, să servim împreună masa, dar și din suporturile pentru farfurii aflate pe masă, foarte interesante, din hârtie, cu multe informații utile despre clădirea în care ne aflam. Această clădire, impresionantă și unică în arhitectura militară, dar și civilă din tot sud-estul Europei, a fost timp de cinci secole locul unor evenimente istorice, naționale, foarte importante. Pe parcursul acestor ani, clădirea despre care vorbim a avut mai multe întrebuințări.

Prima întrebuințare a fost cea de Barbacană a Porții Sf. Gheorghe, sau Turnul Porții. Se știe că a fost construită din piatră de râu, a avut rol militar, de apărare, defensivă, pentru că pe atunci Poarta Sf. Gheorghe era principala poartă de intrare în cetate.

La 1 noiembrie 1599, Barbacana se ridica pentru a permite intrarea în cetate a lui Mihai Viteazul, după victoria de la Șelimbăr. Cetatea medievală Bălgrad, care s-a ridicat aici, pe ruinele castrului roman, devine capitala Transilvaniei, iar Mihai Viteazul devine guvernator de Transilvania, unind cele trei țări românești, Transilvania, Moldova și Țara Românească.

În 1715, devine Depozit de Armament, sau Pulberăria Rotundă, cum mai este cunoscută. A fost depozitul principal de arme din toată Transilvania. În timp ce se construia noua cetate, se renova și clădirea aceasta adăugându-i-se pereți de cărămidă, un pilon, bolți cu răsuflători, iar peste șanțul de apărare se construiește un pod. A fost construită în timpul domniei lui Carol al VI-lea și proiectată de arhitectul italian Giovanni Morandi Visconti în 1714, urmând apoi să fie finalizată de alți arhitecți celebri.

În 1848, în depozitul de arme se amenajează o moară, Moara Cetății.

Între 1968 și 1976, aici a fost Crama, inaugurată în 1968 de chiar Nicolae Ceaușescu, fiind locul multor petreceri cu lăutari.

În 1989, clădirea aparține deja Armatei Române, iar după Revoluție, devine locul de ascunzătoare pentru mulți securiști, care se fereau de furia populației.

Din 2003, devine Pub13, fiind prima investiție privată din cetate, după cca 7 luni de restaurări.

Localul se laudă cu vizita multor personalități, actori, cântăreți, oficialități, a multor persoane de vază, ambasadori sau premieri. Deasemenea tot aici au loc multe evenimente culturale, de teatru, concerte.

Adresa este Aleea Capistrano, nr 1, tel 0728 444 415.

Pe podul care traversează șanțul, sunt amenajate câteva mese, cu o priveliște frumoasă probabil vara, dar noi atunci l-am parcurs rapid din cauză de ploaie... Am coborât câteva scări, pătrunzând parcă într-o lume misterioasă, ca pe o poartă a timpului, într-o lumină difuză, doar vocea caldă a băiatului de la intrare coborându-ne cu picioarele pe pământ... Se știa despre venirea grupului nostru, masa lungă o și dovedea, lumânările s-au aprins... noi eram primii, după cum v-am povestit din articolul precedent. Ne-am așezat la masă, dar ochii ne fugeau în dreapta și stânga pentru a acoperi toată suprafața încăperii, una foarte mare, obturată doar de pilonul masiv din centru, care parcă susținea tot tavanul frumos arcuit, din cărămidă, ca de altfel toți pereții. De jur-împrejur, sala este decorată cu armuri, arme, săbii, steaguri, steme și blazoane, dându-ne senzația că suntem într-un muzeu. Dar într-un muzeu în care mirosea așa de bine :)

Impresionate erau candelabrele uriașe, rotunde, din fier forjat, care cadrau perfect în aerul medieval.

Mesele și scaunele erau din lemn masiv, exact ca mobilierul dintr-un castel.

Am făcut poze, încercând să surprind tot, doar că nu toate au ieșit grozav tocmai din pricina luminii, sau mai bine zis, a lipsei ei. În dreapta mesei noastre lungi, era un cămin imens, în care un ospătar îndesa din când în când bușteni zdraveni. Sigur că soțul meu s-a dus repede să facă poze, cu flăcările mari! Toaletele erau curate, dotate corespunzător, la ele puteai ajunge pe niște scări, printre armurile ascunse în niște cavități din pereți.

Ospătarul ne-a întrebat de sănătate, adică de doream să fim serviți mai repede sau așteptam restul grupului. Așteptăm, așteptăm, dar cu ceva... cu o cafea, un suc, o bere. Ce-i drept am stat ceva, până a ajuns tot grupul, masa s-a umplut, iar în curând au venit și platourile. Și ce platouri, de parcă nu mai mâncasem de o săptămână, de, poate așa mâncau pe vremuri cavalerii... Un platou era pentru două persoane, foarte haios, un platou de lemn masiv, pe care erau înfipte două săbii aș spune, iar pe săbii, erau înfipte, bucățile de carne, de porc și pui, dar și cârnați. Arătau într-un mare fel :) Printre săbii, erau „împrăștiate”, legume, ardei verzi și roșii, ceapă verde, dar și „căpițe” de cartofi pai. Trebuie să recunosc că era spectaculos aranjamentul, de altfel am văzut că toată lumea făcea poze. După care a început „ex-tragerea” din țeapă. :) A fost gustos, dar foarte mult... probabil că trebuia să mai luăm și la pachet... în tolbă. Glumesc, desigur! :)

Un vin, o apă, ceva dulce, fiecare a comandat ce a mai dorit, apoi nota a venit separat pentru fiecare, s-a putut plăti și cash, dar și cu cardul.

Atmosfera din local, era relaxantă, plăcută, deși era destulă lume, nu era enervant, muzica în surdină... noi am fost mulțumiți!

---

VIZUALIZĂRI: 2155 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI