Muzeele Chisinaului - III

TIPĂREȘTE

Si iata ca a venit vremea sa vizitam si cel de-al treilea muzeu de seama al Chisinaului, Muzeul National de Istorie!... (Si gata, promit ca dupa asta o sa bem si-o sa ne veselim, in ultimul review despre excursia in Moldova.) Dar azi nu bem si nici pomeneala de veselie, caci treaba e serioasa si, pe alocuri, de-a dreptul dureroasa. Ca de obicei cand e vorba despre istorie…

Muzeul de Istorie se afla pe Strada 31 august 1989, la nr 121, in spatele Parcului Scriitorilor, putin in stanga fata de iesirea din parc. Sa nu-l cautati in dreapta, cum am facut noi, dintr-o simpatica divergenta familiala pe care v-am relatat-o in prima povestire despre Chisinau! Caci daca o luati in dreapta, nu numai ca n-o sa-l gasiti, dar, intreband trecatorii din zona, s-ar putea sa aveti surpriza ca nimeni sa nu fi auzit de el… Bun, deci o luati in stanga. Dar, daca e vineri, atunci nu e Muzeul de Istorie, pentru ca vinerea nu poate fi deranjat, deci cautati sa va nimeriti in alta zi a saptamanii, iar daca se intampla sa fie ultima sambata sau duminica a lunii, si mai bine, deoarece intrati gratis. Orele de vizitare sunt 10-18 vara si 10-17 iarna, iar tarifele: 10 lei moldovenesti (1 RON = cam 4 lei moldovenesti) pentru adulti, 5 lei student, pensionari si adulti cu dizabilitati si 2 lei pentru elevi. Daca vrei sa faci poze, mai dai mata 15 lei si bati palma.

Cladirea ce adaposteste muzeul e impozanta ca un palat, inconjurata de un parc imens cu gazon bine intretinut, cu copaci si bancute pe margini, ba si cu un leagan. In curte functioneaza foarte bine wi-fi gratuit. Cand am cumparat biletele, am intrebat-o pe doamna de la casa ce a fost cladirea asta inainte sa fie muzeu, caci imi aminteam ca mai fusese ceva, dar nu mai stiam ce. Raspunsul a fost sec si transant: “Nu stiu.” Ramanand nelamurita, cu prima ocazie am pus aceeasi intrebare si amicului Google, care mi-a spus (si va spun si voua) ca acolo a functionat candva Gimnaziul de Baieti “B. P. Hasdeu”, ulterior Liceul de Baieti cu acelasi nume, iar Muzeul s-a mutat in aceasta superba locatie din 21 decembrie 1983.

In curte, dupa ce intri pe poarta, te intampina Lupoaica cu Romulus si Remus (m-am uitat eu bine, e lupoaica, nu vulpe), iar de pe soclul statuii cuvintele eminesciene ne aduc aminte ca noi “de la Roma venim, din Dacia Traiana”.

In cladire, expozitia permanenta (“Istorie si civilizatie”) se afla la etaj, in 3 sali imense, identice ca dimensiuni si mod de decorare, dar purtand vesminte coloristice diferite: rosu, bronz, albastru. Coridoare spatioase si care gazduiesc si ele exponate fac legatura intre cele 3 sali. In prima sala, cea rosie, se afla compartimentul de Istorie veche, cu artefacte datand din erele paleolitica, neolitica si eneolitica (arme, unelte, podoabe din silex, scoici si os), apoi din epoca bronzului, cand predomina obiectele facute din acest material, iar apoi cu reprezentanti ai epocii fierului. Sunt cateva piese de rezistenta, una din ele fiind o amfora pictata cu reprezentarea unei zeite-mame a lumii, semnificativa pentru Cultura Cucuteni-Tripolie. Desigur, producerea, pastrarea si consumarea licorii magice rezultate din fermentarea strugurilor a facut parte inca din vechime din istoria meleagurilor pruto-nistrene, iar expozitia cuprinde si o colectie reprezentativa de vase dedicate acestui scop, din care unele de provenienta autohtona, dar si multe ulcioare sau amfore grecesti, dovada a schimburilor interculturale care se petreceau inca din acele timpuri…

Pe coridorul dintre sala rosie si cea de bronz ne intampina mai multe exponate interesante, dintre care mi-a retinut atentia un vas zoomorf din lut ars, in forma de berbecut, o macheta de cetate veche in care viata oamenilor imi imaginam ca era extrem de necomplicata, precum si 2 busturi de daci purtand pe umeri cate o toga romana.

Sala de bronz e rezervata perioadei dintre sec 14-19. Sunt expuse obiecte casnice (deosebit “platoul lui Ali”, un platou oriental din bronz descoperit la Orheiul Vechi), o masina portabila de calcul “nascuta” in 1902, arme (o replica a legendarei sabii a lui Stefan cel Mare daruita Moldovei de guvernul turc), harti, picturi etc Accentul cade, cum e si firesc, pe epoca moderna a Basarabiei, perioade de dupa razboiul ruso-turc, cand, in urma incheierii Tratatului de la Bucuresti din mai 1812, teritoriile foste sub stapanire turceasca revin Imperiului Tarist invingator. Necazul a fost ca rusii au avut un negociator asiduu si viclean in persoana francezului Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron, care servea interesele tarului; astfel, “are loc anexarea de catre Imperiului Tarist a partii rasaritene a Principatului Moldovei (teritoriul dintre Prut si Nistru), prin extinderea frauduloasa a denumirii de Basarabia la toate tinuturile dintre Dunare si Hotin” (Wikipedia). Dupa 1849, incepe sa se trezeasca “romanismul” pe teritoriile pruto-nistrene si, dupa prabusirea tarismului odata cu sfarsitul primului razboi mondial, se creeaza conditiile unirii Basarabiei cu Tara-Mama, Romania, unire decisa de Sfatul Tarii la 27 martie 1918. La loc de cinste se gasesc in muzeu documentele care atesta acest act istoric si pe care cred ca orice roman ar trebui sa le priveasca macar o data in viata, cu mana pe inima!

Tot Wiki ne invata: “Societatea Natiunilor recunoscuse unirea Republicii Democratice Moldovenesti cu Romania, iar Franta si Anglia garantasera la 12 aprilie 1939 frontierele regatului Romaniei. In schimb, Uniunea Sovietica recunoscuse oficial toate pierderile teritoriale ale imperiului tarist intre 1917 si 1921, cu exceptia Basarabiei, deoarece aceasta era singura regiune pe care guvernul bolsevic nu o cedase de bunavoie. […] Ca urmare a protocolului aditional secret, compromis intre expansionismul nazist si cel stalinist, al pactului Hitler-Stalin din 1939, un ultimatum este transmis Romaniei de catre Uniunea Sovietica la 28 iunie 1940: Romaniei i se dau doar 48 de ore pentru a evacua Basarabia si nordul Bucovinei, in caz contrar URSS va declara razboi. Romania cedeaza si dupa 40 de ore trupele sovietice si ale NKVD-ului intra in teritoriile cerute si suplimentar in Tinutul Hertei care nu era mentionat in ultimatum. In timpul retragerii pripite si haotice a administratiei si armatei romane din aceste teritorii, populatia civila a fost supusa la jafuri, torturi si asasinate din partea comandourilor comuniste si a trupelor NKDV-iste. […] Locuitorii tinutului, nascuti in limitele sale, devin cetateni sovietici, cei nascuti in restul Romaniei sunt expulzati, dar numai cu hainele de pe ei, iar refugiatii de orice origini, care fugisera din URSS si traiau in Basarabia sunt deportati in Siberia, precum si localnicii care fusesera slujbasi ai statului roman. ” Si, de parca asta nu era de ajuns, incepe al doilea razboi mondial care aduce intrarea Romaniei in razboi de partea nemtilor, celebrul ordin al lui Antonescu: “Ostasi, va ordon, treceti Prutul!”, tradarea fratilor de catre frati… “Armata romana impreuna cu cea germana au comis crime pe teritoriul Basarabiei si au organizat lagare de concentrare pentru exterminarea evreilor si tiganilor din Romania. Statul roman antonescian a folosit acelasi principiu ca si sovieticii: scopul scuza mijloacele, principiu conform caruia erau necesare atat crimele impotriva populatiilor civile, cat si trimiterea armatei romane la macel pana la Stalingrad. Pentru aceste fapte Ion Antonescu a fost judecat de Tribunalul Poporului din Bucuresti, declarant criminal de razboi, condamnat la moarte si executat la penitenciarul Jilava in 1946.”

… Coridorul dintre sala de bronz si sala albastra e plin de dovezi ale acestei perioade. Marturisesc ca pentru mine a fost putin prea mult, pentru ca l-am strabatut cu ochii in lacrimi. Fotografii de oameni ca mine, ca sotul meu, ca parintii mei, fotografii de copii, precum copiii mei… Obiecte de care acesti oameni s-au folosit. Scrisori scrise pe coaja de mesteacan, prin care incercau sa trimita vesti celor “de acasa”. Am ramas incremenita minute intregi in fata unei micute felicitari trimise de o tanara sotie celui caruia ii ducea dorul; intr-o parte erau lipiti 3 ghiocei presati, prinsi cu fir alb-rosu de martisor, iar alaturi statea scris astfel: ”Cu venirea primaverii a anului 1943, acesti simpli ghiocei iti vor fi un talisman de la tanara sotie si micutul nostru Valentin.” Oare talismanul a fost atat de puternic incat sa-l aduca acasa teafar in trup si cuget? ...

Spre capatul coridorului, incepe sa licareasca, in sfarsit, scanteia libertatii acestui popor atat de incercat de dusmani si de frati, deopotriva. In 27 august 1991, fosta Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca isi declara independenta, numindu-se Republica Moldova, recunoscuta de ONU la 2 martie 1992.

Sala albastra e rezervata Culturii Spirituale moldovenesti, revenirii la traditii, la credinta, la limba romaneasca, la grafia latina, la simbolurile nationale. Icoane, carti vechi, cruci, obiecte liturgice, fotografii de lacase de cult reconstruite si redeschise pentru credinciosi dupa anii 1990.

La iesirea din sala albastra, in holul central de deasupra scarilor, o expozitie temporara de fotografii din perioada celui de-al doilea razboi mondial.

Am coborat la parter, unde erau alte expozitii temporare, una cu monezi descoperite pe teritoriul moldovei, alta cu arme si echipament militar, precum si Diorama Operatiunii Iasi-Chisinau, o lucrare impresionanta, avand in spate 8 ani de munca a mai multor artisti; pe o panza cu dimensiuni de 45/11 metri sunt infatisate luptele din vara lui 1944 de langa satul Leuseni, pe Prut; planul natural, din fata picturii, cuprinde obiecte “adevarate”, tunuri, lazi cu cartuse, si formeaza un tot unitar cu desenul.

La subsol se afla inca o sectiune pe care noi n-am mai apucat s-o vizitam, am inteles ca prezinta perioada de sovietizare a tarii. Tati a coborat primul si a vrut sa intre, dar tocmai se filma ceva oficial acolo si I s-a sugerat sa mai astepte. Pe parcursul asteptarii, unora dintre noi li s-a facut rau (toxiinfectie alimentara, episod detaliat in primul review despre Chisinau, nu mai revin). Povestea neplacuta s-a cam prelungit, iar cand ne-am revenit cat de cat se cam terminase programul de vizita la muzeu… Ghinion, ce sa-I faci…

In concluzie: Recomand? Da, cu toata inima!!! Acolo e o bucata din istoria unor oameni care vorbesc aceiasi limba ca si noi, se inchina acelorasi personalitati istorice si culturale ca si noi, acolo e o bucata din tara noastra! Daca o iubiti, duceti-va sa cunoasteti si aceasta bucata, pe care sangele ostasilor lui Stefan au facut-o atat de manoasa!

… Nu-mi pasa daca o sa ma acuzati de patetism. Mie mi-au intrat in sange aceste meleaguri, poate si pentru ca numele meu de fata era Bugeac (nota traducatorului: Basarabia istorica = in limba turca, Bugeac). Sunt si ale mele. Si daca macar unul dintre voi, dragi prieteni, va merge si va iubi si pamantul tarii noastre de peste Prut, atunci misiunea mea a fost incheiata.

---

VIZUALIZĂRI: 4889 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI