Traversând fluviul Tejo

TIPĂREȘTE

Într-una din zilele petrecute în Lisabona, cum închiriasem o mașină, am hotărât să o folosim eficient, așa că ne-am urcat dis-de-dimineață în ea și, plecând de la Residencial Mar dos Açores, hotelul care ne-a găzduit în cele 5 zile și nopți petrecute în capitala lusitană, ne-am îndreptat spre Ponte 25 de Abril (Podul 25 Aprilie), un obiectiv spectaculos, pe care îl văzusem și admirasem deja cu ocazia vizitelor în cartierul Belém, dar doream să experimentăm și direct o traversare pe acest pod, peste largul estuar al fluviului Tejo.

Podul este într-adevăr spectaculos și este adesea asemănat cu mai celebrul Golden Gate, din San Francisco, deși, în realitate, el se aseamănă mult mai mult cu podul San Francisco–Oakland Bay (situat la vreo 10 km est de primul), lucru firesc, fiind construit de aceeași companie, American Bridge Company.

Dat în folosință în 1966, și botezat inițial cu numele dictatorului Salazar, încă la putere în Portugalia, la acea vreme, podul are două platforme; cea superioară, rutieră, cu câte trei benzi pentru fiecare sens și cea inferioară, cu o linie ferată dublă. Inițial, deși proiectul era făcut pentru această structură, din motive de economie, podul a fost construit fără platforma inferioară și cu doar două benzi pe sens. Ulterior, în ultima decadă a secolului trecut, au fost adăugate și elementele lipsă.

Trecerea podului se taxează cu 1,65 €, dar numai la traversarea de la sud la nord, punctul de taxare fiind situat în capătul sudic al podului, pe malul stâng al fluviului Tejo. Inițial, era prevăzut ca după ce costul construcției se amortizează, trecerea podului să nu mai fie taxată, dar, din motive de criză, acest lucru nu s-a întâmplat, mai mult, gratuitatea traversării podului pe parcursul lunii august a fost și ea anulată.

Având înălțimea maximă a platformei superioare este de 70 m și lungimea porțiunii suspendate între cele două turnuri de susținere (cu înălțimea de 190 m) ceva mai mult de 1 km, podul este traversat zilnic în medie de 150 000 de autovehicule și 157 de trenuri (date de pe saitul firmei ce administrează podul, Lusoponte). Impresionant, nu?

Dar traversarea în sine a podului nu este tot atât de spectaculoasă precum caracteristicile acestuia, pentru că vizibilitatea în afara podului este limitată. Doar zgomotul făcut de anvelopele mașinilor este mai deosebit, el fiind datorat faptului că două dintre cele trei benzi sunt metalice, nu din asfalt.

Încă de pe pod se vede, dominând priveliștea spre sud, imensa statuie Cristo Rei, spre care ne-am îndreptat și noi, imediat la ieșirea de pe pod. Am ajuns la o parcare largă, gratuită, unde am lăsat mașina și ne-am îndreptat spre ceea ce se numește oficial Santuário Nacional de Cristo Rei (Sanctuarul Național al Regelui Cristos), unul din obiectivele pe care ne propusesem să le vizităm.

Ideea de a construi un monument dedicat lui Isus Cristos i-a venit în 1934 Cardinalului Patriarh al Lisabonei din acea vreme, pe când vizita Rio de Janeiro și a fost impresionat de statuia ce domină renumitul oraș brazilian. Întors acasă, a făcut cunoscută această idee și ea a devenit o hotărâre oficială a Adunării Episcopilor Portughezi, în 1937.

S-a pornit o campanie de strângere de fonduri, impulsionată și de organizațiile de femei, care doreau să mulțumească Domnului pentru că a ferit Portugalia de război (Portugalia a rămas neutră în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial), astfel că în 1949 a fost pusă piatra de temelie a monumentului.

Construcția, la care au fost folosite 40 000 tone de beton, a fost inaugurată zece ani mai târziu, în Duminica Rusaliilor (17 mai) din anul 1959.

La aceeași dată, 47 de ani mai târziu, a fost inaugurată, la baza monumentului, Capela de Nossa Senhora da Paz, unde, când am sosit noi, tocmai se oficia o căsătorie. După încă un an, a fost inaugurată și Sala Beato João XXII (Sala Papa Ioan al XXIII-lea) și după încă un an, a fost inaugurată încă o capelă, Capela dos Confidentes do Coração de Jesus.

Monumentul este format dintr-un piedestal cu înălțimea de 82 m, pe care se află statuia propriu-zisă, de 28 m a lui Cristos, cu brațele desfăcute, privind spre Lisabona. Piedestalul este format, de fapt, de patru arce și dispune de un lift, cu care se poate urca pe platforma de la baza statuii, de unde se desfășoară o priveliște încântătoare. De aici se poate admira în toată splendoarea lui, podul 25 Aprilie.

După ce am coborât de pe platformă și am mai admirat peisajul chiar din marginea dealului pe care se află monumentul, ne-am întors la mașină și am pornit mai departe, spre un alt obiectiv, stabilit ”la cererea maselor”.

Din Almada, mica localitate unde se află Santuário Nacional de Cristo Rei, am pornit spre est, pe A2 și apoi pe A33, până în Alcochete. Ce se află aici? Ei bine, în Alcochete, localitate situată în apropiere de capătul sudic al celui de-al doilea pod al Lisabonei, se află ”raiul” amatorilor de shopping, Freeport Outlet Alcochete.

Inaugurat în 2004, având o suprafață de 75 000 mp, Freeport se laudă a fi cel mai mare outlet din Europa. Pretenția este discutabilă, discuția necesitând o clarificare a termenului ”outlet”, acest lucru fiind destul de dificil, chiar și pentru specialiști (vezi definițiile de la Merriam-Webster, sau Oxford Dictionaries). Oricum, în sensul în care ne interesează, ”outlet” este un fel de mall, iar Freeport este în plus, așa cum îi spune numele, free port (porto franco) , pentru cetățenii altor state, în afara celor din Uniunea Europeană (așa că, dacă ajungeți acolo și cumpărați ceva, nu vă obosiți să cereți documentele necesare recuperării TVA-ului, pentru că pentru noi, românii, nu e valabil).

Dacă ajungeți la Freeport cu mașina personală, sau închiriată, o puteți lăsa într-una din cele două parcări: o parcare de suprafață, gratuită, având 1600 de locuri și una subterană, cu plată, având o capacitate doar pe jumătate față de prima.

La intrare se găsește un mare birou de informații, clădirea în care se află acesta având forma unei piramide. Aici puteți obține toate informațiile dorite, precum și o hartă a outletului, strict necesară dacă ați ajuns aici pentru prima dată. De la piramidă, pornește un canal artificial îngust și lung, de o parte și de alta a acestuia fiind două alei, care se întâlnesc la capătul opus al canalului, în Praca das Estrelas. Când am ajuns noi, pe canalul plin cu apă limpede (dar puțin adâncă) se făceau demonstrații cu ambarcațiuni teleghidate. Evident, copiii erau extaziați.

De o parte și de alta a canalului se desfășoară structura în forma a două elipse, a ”orașului”, cu străzi care au nume, cu locuri de recreere și odihnă, restaurante și, bineînțeles, magazine, aproape două sute, toate cu produse de marcă, la prețuri dintre cele mai tentante: îmbrăcăminte, încălțăminte, articole de sport și călătorie, cadouri, ochelari, decorațiuni interioare, mobilă, telefonie mobilă, cosmetice.

Ce mai, așa cum spuneam, raiul amatorilor de shopping …

Dacă ajungeți aici în acest scop, pregătiți-vă să petreceți o zi întreagă la cumpărături … și plecați pregătiti … nu, nu, mai puneți încă de două ori cât v-ați propus să cheltuiți, pentru că tentațiile sunt enorme.

Și când ați obosit, faceți o pauză de masă, la unul din cele 16 restaurante (jumătate din ele sunt fast-fooduri) și eventual apoi la un bar.

Pentru cei care doresc să ajungă acolo, sunt mai multe posibilități. Dacă sunteți cu mașina personală, sau închiriată, mergeți după coordonatele: 38.752142, -8.941498 (38°45'07.7"N 8°56'29.4"W). Dacă vreți să veniți cu mijloacele de transport în comun, aici ajung autobuzele 431,432 și 437. Există și o cursă specială, Freeport Outlet Shuttle, care face doar două curse pe zi (știu ei de ce). Plecarea este din Praça Marquês de Pombal, la ora 10:00, sau la 13:00, întoarcerea de la Freeport fiind la 16:30, respectiv 19:00.

Biletul pentru acest shuttle costă 10€, include discounturi și vaucere și se poate achiziționa de la hotelul la care stați.

Am plecat amețiți de acolo, fără a reuși să vedem nici pe departe totul, dar mulțumiți de cumpărăturile făcute (de o parte din noi) și sătui, după niște porții de frango da guia și costelinhas de porco, udate cu ceva bere Tagus.

Singurul motiv de nemulțumire a fost acela că, la intrare, după ce am făcut o fotografie, a venit un gardian și mi-a spus că fotografiatul este strict interzis, motiv pentru care fotografiile pe care le veți vedea sunt făcute pe furiș și, ca atare, nu sunt foarte reușite.

Ne-am îndreptat spre Lisabona, de data asta trecând pe celălalt pod, Ponte Vasco da Gama, cel mai lung pod din Europa, cu lungimea de 17,2 km. De data asta, am plătit traversarea, punctul de taxare fiind tot la capătul de sud, pe malul stâng al fluviului Tejo.

Spre deosebire de Ponte 25 de Abril, Ponte Vasco da Gama nu este un pod suspendat, ci este de tip ”viaduct”. Construcția sa a început în 1995 și s-a finalizat în 1998, el fiind realizat de consorțiul portughezo-franco-englez Lusoponte, care, în prezent, administrează ambele poduri peste Tejo.

Ca și Ponte 25 de Abril, Ponte Vasco da Gama, văzut din mașină în timpul traversării, s-ar putea să vă dezamăgească, mai ales în timpul zilei, pentru că nu puteți avea viziunea de ansamblu. Așa mi s-a întâmplat și mie. În schimb, la plecarea din Lisabona, seara, am văzut din avion o imagine superbă, care, deși nu am putut-o fotografia, mi s-a întipărit foarte bine în minte, astfel că și acum, când închid ochii, o văd parcă aievea. Asta pentru că, la decolare, avionul pleacă de pe pista orientată pe direcția N-S, spre sud, trece pe deasupra orașului și apoi, chiar deasupra fluviului Tejo, între cele două poduri, face o întoarcere de 90 de grade, luând direcția est. Dacă stai pe partea dreaptă a avionului, priveliștea oferită în aceste momente, cu orașul și cele două poduri luminate feeric, este minunată.

Podul Vasco da Gama ne-a purtat exact în Parque das Nações (Parcul Națiunilor), o zonă extrem de frumoasă, rămasă de pe urma Expoziției Internaționale Expo ’98. Am ajuns exact la timp pentru a prinde ultima intrare la Oceanário.

Dar despre asta, cu altă ocazie …

---

VIZUALIZĂRI: 5512 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI