Pieton prin Lisabona, orasul cu o mie de culori

TIPĂREȘTE

,,Cine nu a vazut Lisabona, nu a vazut nimic frumos ''

Lisabona ma trezeste, dis de dimineata, somnul mi se evapora in camera mea de la hotel Excelsior, fug la fereastra si vad o pisica catarata in copac, ma simt ca si ea debordanta de energie si ma uit apoi la birourile ziarului local ,,Diario de Noticia '', unde jurnalistii scriu istoria cotidiana, chiar sub nasul meu.

Lisabona este ca o carte pe care nu o lasi din mana, o citesti pe nerasuflate, are poze colorate si textul ei este captivant. In acest oras indepartat, Luis de Camoes, a implorat nimfele din Tejo, sa-l ajute sa cante epopeea lusitana -vreau sa cred ca duhul lui, inca se mai plimba pe strazi.

Da, Lisabona e pentru mine o romanta de vara, am dansat pe trotuarele ei si am calcat cu sfiala pe mozaicurile geometrice, umflandu-mi sufletul de bucurie.

Lisabona se gusta pe indelete, ca o prajitura, putin cate putin, savoarea secolelor este incredibila si surprinzatoare. Aici, cerul este albastru pentru totdeauna, si de la Nord la Sud, orasul e o fresca albastra brodat cu azulejos, avand un croitor de lux. Imi place capitala, la orice ceas al zilei, ea stie sa-si ridice senzual si delicat ceasca de ,,bica '', si aroma cafelei degaja un parfum exotic. Lisabona are si mirosuri, ce planeaza peste peisajele inclinate ale urbei. Ea are miros de bucurie cand te asezi la o terasa, si soarele iti trage un bobarnac puternic in cap, incalzindu-ti si amortindu-ti crestetul. Ea are pentru mine un miros de ,,joie de vivre '', atunci cand urc intr-un mirador si admir, de sus de la etaj, acoperisurile rosii, ale caselor ce se ating si par sa se imbratiseze. Lisabona are si miros de poezie, daca esti romantic, si te intalnesti cu Fernando Pessoa, intr-o librarie, sau pe un magnet, sau te asezi cu el la masa pe un scaun, in plina strada, si stai cu el de vorba, la o cafea, si sufletul tau se umple de saudade. Se spune ca orasul are o mie de culori si in opinia mea, are si fler artistic. Culorile caselor, insufletesc strada, o personalizeaza si toate ascund cate o poveste.

Am cautat bucuria simpla pe peretii caselor crapati si nefardati, ce aveau nevoie de un croitor. Am descoperit pe langa azulejos, peretii cu graffiti, ce dau viata caselor coscovite si vechi, ce au urgenta nevoie de slefuiala si poleiala.

Da, am facut o pasiune pentru Lisa Bonita, aici arta inunda strada, nu e nevoie sa mergi mereu intr-un muzeu, casca bine ochii la fatade si in spatiile publice, arta e in piata, afara, in gara, in metrou. Tot orasul e o galerie vie, e o expozitie autentica de cultura veche.

In Apolonia, de exemplu, simt fluturi in stomac - e o strada veche cu case jupuite si colorate, unde si cosul de gunoi, este pictat modern. Ma plimb fara tinta, in ultima mea zi de sejur lusitan, si gasesc compozitii interesante. Lisabona este un oras creativ, cu fler artistic ce apare chiar si pe unele case abandonate, dar de unde bani pentru fard si smacuri?

BAIXA, CARTIERUL CENTRAL AL LISABONEI

Ridicata pe ruinele "orasului de jos'', distrusa de marele cutremur din 1775, Baixa este un cartier, reconstruit de un croitor destept, pe nume marchizul de Pombal, in baza proiectului de planificare urbanista din secolul 18. Acest cartier este racorit de vanturile dulci ale Atlanticului, si seara simti, cum orasul se afla sub un "jet ''de aer conditionat, care matura praful. Baixa este situata la poalele Bulevardului Avenida da Liberdade, este extrem de bine organizata in cateva piete deschise, ce dau una intr-alta, in jurul elegantei Praca Dom Pedro IV. La sud e gura fluviului Tejo, si am batut zona aproape zilnic, voi incerca in continuare, sa-l fotografiez in cateva secvente turistice.

PRACA DO COMERCIO, INTRE VIS SI REALITATE

Pornesc plimbarea pietonala, din sud, din Praca do Comercio, fosta Terreiro do Paco, adica piata Palatului, despre care se spune ca este una din cele mai mari din Europa, cine a vazut recent filmul spaniol "Iubirile Croitoresei'', a vazut si un crampei de epoca din aceasta piata publica. Cultul pietelor deschise e prezent si la portughezi, aceasta Praca e un patrulater impresionant, in forma de U, arhitectul ei a fost Eugenio dos Santos de Carvalho. Este lunga de 192 de metri si larga de 177 de metri, fiind marginita pe trei laturi de cladirile clasice ale ministerelor, ce au la parter cafenele si restaurante.

Privesc din mers cladirile proportionate din alte epoci, si ma uit la statuia in renovare a regelui Jose I, ce sta intepenit pe calul lui, din 1775, uitandu-se impasibil, la turistii si la spectacolul uman, ce se desfasoara sub ochii lui, si unde eu mi-am pierdut papucul de Cenusareasa, la Mega-Picnic (vezi aici).

Aici aveau loc odata ceremoniile de primire a musafirilor ce veneau de pe apa, si nu e greu sa-ti imaginezi trasurile ce plimbau calatorii, in acest perimetru. In partea de nord, se intra in cartier prin monumentalul arc de triumf, ce te duce direct, in strada Augusta. Am trecut prin acest arc, decorat cu figuri alegorice si cu blazonul Lisabonei, ca un paun cu aripile desfacute si atenta la geanta.

Intr-o latura a pietei este si cea mai veche cafenea din oras, Marthino da Arcada, unde Fernando Pessoa, venea des si unde Almeida Garret, isi cauta surse de inspiratie si se relaxa. Dar aceasta piata a fost si martora unor importante evenimente, in 1908 aici, au fost asasinati regele Carlos I si printul mostenitor Luis Felip, si in 1975, a avut loc, revolta ce a dus la caderea guvernului. Cladirile in tonuri galbene ofera o calatorie intre vis si realitate, si datorita soarelui, am avut senzatia ca ma plimb ca Fata Morgana, intr-un spatiu urias.

RUA AUGUSTA - "sufragerie'', shopping si sardele

Ajung deci imediat pe celebra strada pietonala, Rua Augusta, in paralel cu ea, curg strazi, cu nume de meserii, Aurea, Sapateiros, do Prato, Douradoes -ce te duc spre alte doua piete vechi. Rua Augusta, e centrul vietii comerciale, este strada unor cladiri clasice, cu magazine de firma, bijuterii, restaurante scumpe, case de moda, buticuri de artizanat, etc. Aceasta strada si-a pastrat, in mare parte aspectul arhitectural din secolul 18 si este cea mai populara strada din Lisabona. Are un farmec aparte si este extrem de agitata... m-am strecurat ca o sardina printre turistii internationali, calcand pe trotuarele pavate cu calcada portuguesa, amestecandu-ma cu vanzatorii ambulanti, cu muzicantii ce asteptau obolul, cu floraresele ce asteptau clientii, ocolind agil statuile vii.

Am remarcat Casa Pereira de Conceica, un magazin cu dulciuri din 1933, si muzeul de design. Fiind in perioada Festei populare, strada era decorata cu simbolul sardinei, si intr-o vitrina, la Millenium Bank, am vazut o expozitie cu cutii de sardele. M-a amuzat sloganul scris "Una sardina lo es todo''. In 2013 se sarbatoreau 10 ani de existenta, de cand pestisorul a devenit simbolul festei populare din iunie. Strada este extrem de colorata si aglomerata si cu terasele unor restaurante, ce ies direct afara, pe mijlocul ariei pietonale, ca intr-o sufragerie, nimeni nu e deranjat... sau asaltat de cersetori.

Am intrat si intr-un magazin de artizanat local, intr-o cladire cu etaj, dar vanzatorul, nu m-a lasat sa fac decat o poza...o comoara populara extrem de piperata. Da, Rua Augusta e o simfonie de culori si sunet, e luminoasa si atragatoare.

Concert simfonic al fanfarelor in Piata Rossio

Ajung apoi in Piata Rossio, sau Praca de D. Pedro IV, in mod corect, ce imi aduce aminte de Puerta del Sol, in Madrid. Ma plimb pe valurile sinuoase si ondulate... si aici piata e umflata ca un balon urias, la ora dupa amiezii si seara... turistii, localnicii, stau la terase, in strada si schimba idei, in fata unei cafele la Cafe Nicola sau merg ca mine la Suica, sa guste o prajitura. Aceasta piata larga, exista din secolul 13 si e inima vie a orasului. Actuala configurare, e opera marchizului de Pombal si in centrul ei, se afla statuia de bronz a regelui Pedro, inconjurat de figuri alegorice, ce reprezinta calitatile lui, dreptatea, intelepciunea, cumpatarea si puterea . Astazi, in locul Palatului Inchizitiei, a fost construit Teatro Nacional de Dona Maria II, proiectata de un italian. In varful unui fronton, admir pe Gil Vicente, care a pus bazele dramaturgiei portugheze.

In partea de nord-vest, este imposibil sa ratezi Gara Rossio, o cladire ca un palat, cu 8 ferestre, 8 usi externe si un ceas infipt pe un turn. Cladirea are o fatada in stil manuelin, si am intrat in gara ciudata de doua ori. De remarcat, ca celebra "calcada portuguesa'', pavajul de piatra alba-neagra, a fost folosit pentru prima data in piata Rossio. In aceasta piata, am asistat seara tarziu, la un concert in aer liber, interpretat de fanfarele locale... piata s-a transformat intr-o scena in aer liber, cu 200 de scaune, unde am ascultat incantata "Marsul Lisabonei '', o actiune culturala e exceptie, plina de voiosie si buna dispozitie.

Praca dos Restauradores

Am plecat din Rossio, spre piata Restauradores, unde era si statia mea zilnica, de metrou. E o zona aglomerata, de dimineata pana seara, si in centrul pietei se afla un monument, care comemoreaza castigarea independentei, fata de Spania in 1640. Obeliscul are la baza doua statui facute din bronz, ce reprezinta Victoria si Libertatea, eu le-am vazut pavoazate pentru greva generala (vezi aici) In partea de vest a pietei, se vede Eden Teatro, si mai departe Palatul Foz, unde gasesti la parter, un birou de informatii turistice si brosuri. In fiecare dimineata ma intalneam cu acelasi cersetor, ce dormea dus, pe un colt, invelit cu o patura rosie cu gaurele ,ce mirosea ingrozitor.

Praca da Figueira si tristetea bisericii Sao Domingo

Am trecut de trei ori prin aceasta piata, unde era odata in secolul 16, cel mai vechi spital din Lisabona. Aici se afla capatul unor linii de tramvai, de exemplu tram 15, care m-a plimbat prin vestul capitalei. In mijlocul pietei este o alta statuie ecvestra, a regelui Joao I... apoi pe o straduta la stanga, ajungem in fata bisericii de Sao Domingos, construita in secolul 13, care a fost blestemata si binecuvantata, sa fie avariata de cutremur si incendii., si refacuta de cateva ori. Aici Marele Inchizitor, pronunta sentinte, ce erau puse in practica, in piata Rossio.

Avenida da Liberdade si chioscurile maure

In Praca dos Restauradores, incepe Avenida da Liberdade, lata de 100 de metri, care e impartita in trei strazi paralele, despartita prin alei cu palmieri, si banci, pentru cei obositi si pentru cersetori, uneori. Arhitectura cladirilor este eterogena si in capatul bulevardului, lung de peste un kilometru, este piata Marques de Pombal, cel ce a fost primul ministru al tarii, si caruia orasul ii datoreaza reconstructia.

Mi-a placut si aici sa calc pe desene si sa ma odihnesc la o masa, intr-un chiosc popular, ce face parte din traditia locala, aici se servesc bauturi racoritoare si ele amintesc, de chioscurile din secolele 19 si 20, au ferestre de lemn si sunt pictate in diverse culori. In meniul lor, am gasit ceai, lapte, limonada, sirop de coacaze, si niste turte proaspete cu pui, numite "empadas de gainha'', sau sandvisuri de casa, toate proaspete... sunt absolut fermecatoare si sunt plasate langa fantani cu apa, pe aria pietonala. Deci Avenida da Liberdade, leaga Baixa de partea de nord a orasului.

Concluzie... Lisabona, are ceva in plus, are culoare si mirosuri, e un oras unde am ajuns si voi mai merge, sa-mi omor timpul cu iubire si sa experimentez, viata in panta.

---

VIZUALIZĂRI: 5120 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI