Un cocoş, doi cocoşi

TIPĂREȘTE

Nu, n-am greşit încadrarea de ţară: acest review nu este despre cunoscutul restaurant bucureştean, ci despre unul din simbolurile – neoficiale, ce-i drept, ale Portugaliei.

Andaluzia are flamenco şi tapas, Provence are câmpurile de lavandă şi cicadele. Dar Portugalia? Cu ce se laudă Portugalia? Desigur, în afară de Cristiano Ronaldo.

Cu fado, melodiosul şi melancolicul gen muzical tipic lusitan care vorbeşte în cuvinte şi sunete tânguitoare despre destin, cel mai adesea potrivnic, despre iubire, pierdere, speranţă.

Cu Torre de Belém, imaginea-simbol a puterii maritime de altă dată a ţării, dar şi exemplu grăitor al stilului arhitectural manuelin.

Cu bacalhau – codul, specia de peşte care, preparată, zice-se, în peste 1.000 de reţete, este considerată mâncarea tradiţională a Portugaliei.

Cu vinul de Porto, făcut celebru de englezi şi cultivat exclusiv în încântătoarea Vale Douro.

Şi cu un cocoş.

Mărturisesc că până a ajunge în Portugalia n-am asociat imaginea cocoşului decât cu un simbol al Franţei, cocoşul galic, pe care l-am văzut brodat pe tricourile jucătorilor echipei naţionale de rugby sau reprodus pe pliantele turistice. Iar dacă n-aţi ştiut până acum, aflaţi că le coq gaulois îşi trage numele de la un banal joc de cuvinte de pe vremea romanilor, cuceritorii Galiei, care au sesizat că în latină cuvântul „gallus” înseamnă atât „cocoş” cât şi „gal”.

Revenind însă la Portugalia, am fost frapată încă din primele zile petrecute la Lisabona de prezenţa abundentă a unui cocoş cu creasta roşie pe tot felul de suveniruri, de la vase sau căni de ceramică la magneţi, şervete şi şorţuri de bucătărie, tricouri, genţi şi sacoşe. Sigur că am cedat şi eu ispitei şi am cumpărat un astfel de magnet, deşi fără să-i ştiu semnificaţia. Cum nu vorbesc portugheza iar portughezii nu vorbesc, în mare majoritate, decât limba maternă, degeaba am încercat să întreb (de era să fac febră musculară) ce hram poartă cocoşul ăla, că n-am primit drept răspuns decât priviri mirate sau ridicări din umeri. La Porto însă ne-am cazat, spre deosebire de Lisabona, într-un hotel în toată regula, cu recepţioneri poligloţi, şi astfel am putut să-l chestionez pe tinerelul de la desk pe limba lui Shakespeare. Surpriză! Habar n-avea. Măi să fie!

Noroc că într-o plimbare prin Ribeira, cartierul de pe malul fluviului Douro, am dat de o tonetă unde am descoperit o carte poştală în care, alături de cocoşul cu creasta roşie care ajunsese să mă obsedeze, era şi un text explicativ în franceză (vezi foto). Bineînţeles că am înhăţat-o imediat şi uite aşa am reuşit să aflu, în sfârşit, legenda din spatele simbolului (neoficial) al Portugaliei. Pe care v-o împărtăşesc acum şi vouă.

Galo de Barcelos are o poveste simpatică şi plină de învăţăminte. Ea se petrece, aşa cum aţi ghicit deja probabil, în Barcelos, un orăşel aflat la vreo 60 km nord de Porto. Unui moşier de aici i s-a furat argintăria şi localnicii au început să caute hoţul. Au găsit un suspect în persoana unui pelerin din Galia, aflat în drum spre Santiago de Compostella. Omul a cerut să fie dus în faţa magistratului pentru a-şi dovedi nevinovăţia. Judecătorul era în toiul unei petreceri, cu nişte prieteni. Galul a arătat spre un cocoş fript aşezat pe masă şi a declarat că e la fel de nevinovat pe cât de adevărat e că pasărea va începe să cânte în clipa când el va fi spânzurat. Judecătorul a renunţat să mai mănânce cocoşul dar l-a condamnat pe gal la moarte. Ştreangul i-a fost atârnat de gât, cocoşul a început să cânte iar magistratul s-a repezit spre spânzurătoare ca să-l salveze pe bietul om de la moarte, dar a descoperit că nodul funiei fusese slab şi galul era teafăr şi nevătămat.

Câţiva ani mai târziu galul s-a întors la Barcelos şi a ridicat aşa-numita Cruzeiro do Senhor do Galo, monument aflat în curtea Muzeului Arheologic din oraş, fostul palat al ducilor de Barcelos. Cum în excursiile noastre prin Portugalia nu am ajuns atât de în nord, îl rog pe Webmaster să accepte reproducerea unei imagini înfăţişând această sculptură (sursa: oficinadaformiga.com/a-le ... ter-of-barcelos). Pe cruce sunt înfăţişaţi moşierul şi bărbatul spânzurat iar în partea superioară Iisus răstignit şi dedesubt un cocoş.

„Săpând” ulterior pe internet am aflat că povestea cocoşului din Barcelos este o versiune a unuia dintre miracolele atribuite lui Santo Domingo de la Calzada (1019-1109). Născut în nordul Spaniei, într-un cătun de lângă Burgos, localitate care acum îi poartă numele, acest fiu de ţărani devenit mai întâi sihastru iar apoi călugăr dominican şi-a dedicat viaţa ajutorării semenilor şi construirii unor căi alternative de acces spre importantul centru de pelerinaj Santiago de Compostella, motiv pentru care a şi fost numit „calzada” – însemnând în spaniolă „drum”, şi desemnat drept ocrotitor al constructorilor. Iată legenda: în secolul al XIV-lea un băiat german de 18 ani pe nume Hugonell, aflat în drum spre Santiago de Compostella împreună cu părinţii, poposeşte peste noapte la un han iar o slujnică îi face avansuri pe care el le respinge. Supărată, fata ascunde o cupă de argint în bagajele băiatului, după care anunţă autorităţile despre furt. Hugonell e judecat şi condamnat la spânzurătoare. Părinţii se apropie ca să examineze trupul ridicat în ştreang şi aud glasul fiului lor, care le spune că Sfântul Dominic i-a salvat viaţa. Se grăbesc spre Santiago de Compostella ca să discute cu judecătorul. Îl găsesc la masă şi magistratul le spune: „Fiul vostru e la fel de viu precum cocoşul şi găina din care mă înfruptam înainte să mă întrerupeţi voi. ” În clipa următoare cele două păsări au sărit din farfurie şi au început să salte şi să cotcodăcească vesele.

În memoria Sfântului Dominic, în catedrala din localitatea sa de baştină sau în coteţul din apropiere ei sunt ţinuţi permanent un cocoş şi o găină cu pene albe, înlocuiţi în fiecare lună. Sunt însă cu toţii descendenţi ai cocoşului şi găinii care au dansat pe masă, deşi în „stare friptă”... În epoca medievală, pelerinii le adunau penele ca să le pună la pălării şi să fie astfel ocrotiţi de Sfântul Dominic. Sursa: en.wikipedia.org/wiki/Dom ... c_de_la_Calzada

Ce ţi-e şi cu orătăniile astea!

---

VIZUALIZĂRI: 4663 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI