ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.06.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUN-2017
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

La rezervația En Gedi, în inima deşertului

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Iubitul meu e un ciorchine de ienupăr, din Enghedi, de la vii cules.

Cântarea Cântărilor 1:13

După popasul la Qsr el-Yehud, locul botezului lui Iisus în Iordan vezi impresii, ne-am continuat drumul pe șoseaua 90, ce șerpuiește pe malul Mării Moarte.

Pe măsură ce ne apropiem de următoarea destinație, Rezervația naturală En Gedi, peisajul arid al Deșertului Iudeei începe să fie întrerupt ici-colo de plantații de viță de vie, mango și pepene și de livezi de curmali. Ne aflăm la mică distanță de chibuțul En Gedi, una dintre cele mai mari cooperative agricole din Israel, unde se cultivă pe arii extinse diverse legume și fructe, studiindu-se posibilitatea adaptării lor la condițiile de mediu. Chibuțul deține și o grădină botanică ce se întinde pe 10 hectare, iar de partea cealaltă a șoselei am trecut pe lângă plaja și hotelul En Gedi, ce își întâmpină clienții cu un centru spa și de sănătate.

Am citit că din Ierusalimul de Vest, mai precis din autogara centrală, se poate ajunge la plajă cu autobuzul, călătoria durând o oră și jumătate, dar nu știu cât de corectă sau actuală este informația, din moment ce pe drum nu am zărit niciun autobuz.

La circa 1 km distanță de chibuț cotim la dreapta și ne înscriem pe o șosea secundară care ne duce rapid în fața rezervației. O terasă plină de mese lungi și bănci de lemn adăpostite sub un acoperiș din stuf asigură un dram de răcoare călătorilor obosiți, care își pot cumpăra gustări și răcoritoare de la mini-market. Nu avem timp de lâncezeală; șoferul ne acordă o oră și jumătate pentru vizitare, așa că ne grăbim spre ghișeul de bilete, nu înainte de a umple sticla din dotare cu apă rece de la o cișmea. (Apa s-a încălzit după 10 minute, dar asta e altă poveste :().

De pe panoul din fața casei de bilete aflăm că programul de vizitare este între orele 8-16, fiind zi de vineri, când seara începe Sabatul; în celelalte zile ale săptămânii rezervația se închide vara la 17 iar iarna cu o oră mai devreme. Biletul de intrare costă 28 ILS (23 ILS pentru grupuri de peste 30 de persoane): copiii până în 18 ani plătesc 14 ILS, respectiv 13 ILS dacă sunt veniți în grup; cetățenii israelieni de peste 60 de ani beneficiază de reducere de 50%, deci pentru ei intrarea este 14 ILS. N-am înțeles de ce se face asemenea discriminare între seniorii statului Israel și ceilalți, mai ales că am întâlnit-o și la Masada; pot doar să consemnez faptul că am achitat costul integral de 28 ILS/persoană.

Pe site-ul parks.org.il/sites/Englis ... es/default.aspx am găsit marea majoritate a informațiilor pe care le voi include în acest scurt review.

Statutul de rezervație naturală a fost obținut de oază în 1971. Denumirea En Gedi înseamnă „izvorul sau fântâna ieduluiˮ, și dacă în privința iedului nu m-am mirat, capra fiind unicul animal domestic capabil să supraviețuiască în deșert, cu fântâna sau izvorul aveam să mă lămuresc la fața locului. Nu mai puțin de patru ape scaldă rezervația: David, Arugot, Shulamit și En Gedi. Acum să nu vă închipuiți niște ditamai râuri; după ce „izbucnescˮ la suprafață din piatra calcaroasă și se revarsă în cascade (două din ele le-am văzut și eu și pot depune mărturie fotografică), apele își pierd brusc avântul și după câțiva zeci de metri intră în pământ și dispar din peisaj :), de ajuns însă pentru a aduna annual 3 milioane de metri cubi de apă, în mare parte folosite în chibuț la irigații.

Pe întinderea de 1.435 hectare a rezervației, diferența de nivel este între 423 m sub nivelul mării și 200 m peste. Evident, asta înseamnă dealuri și râpe, plus două văi - Wadi David și Wadi Arugot -, cu alte cuvinte un teren accidentat presărat cu pietre și stânci mai mari sau mai mici.

Oaza adăpostește cea mai mare densitate de plante tropicale din Israel: spinul lui Hristos, salcâmi din soiurile acacia raddiana și acacia tortilis, moringa, mărul de Marea Moartă, curmalul de deșert sau de Ierihon, precum și numeroase specii de păsări – grauri Tristram, vulturi cu coadă evantai, flecari arabi (serios =))=))=))), pietrari cu creasta albă, potârnichi de nisip și multe altele. Primăvara și toamna, în perioada migrației, peste 200 de specii de păsări poposesc în rezervație.

Dintre mamifere, cea mai răspândită este capra nubiană, semi-domesticită, pe care puteți s-o admirați în câteva fotografii pozând cu grație. Alături de ea, în rezervație înțeleg că poți întâlni damani de stâncă precum și leoparzi, hiene dungate, lupi, vulpi roșii și afgane etc.

En Gedi e menționat de mai multe ori în Biblie ca loc fertil, propice cultivării curmalelor precum și a ienupărului și mirtului, arbuști cu plante aromatice mult apreciate în antichitate. Se spune că Marc Antoniu, vrând să îi ofere Cleopatrei un cadou unicat ;) , a interzis recoltarea mirtului din jurul Ierihonului și En Gediului altfel decât pentru a fi transportat pe nave până în Egipt și transformat în parfum.

La împărțirea pământului de dincolo de Iordan, En Gedi a revenit fiilor lui Iuda (Iosua 15:62) iar mai târziu avea să fie locul unde regele David s-a refugiat de Saul. Pe teritoriul rezervației se află ruinele unui templu din perioada chalcolitică (cca. 5000-4000 î. Hr), ridicat pe o stâncă deasupra izvorului En Gedi, în timp ce descoperirile arheologice și în special resturile unei sinagogi din epoca bizantină atestă locuirea permanentă a arealului între secolele VII î. Hr. -VI d. Hr.

Din păcate, nu am putut ajunge la aceste vestigii din lipsă de timp. Am urmat traseul cel mai ușor, cel folosit de majoritatea turiștilor, prin Wadi David către Cascada lui David, traseu care durează totuși o oră, după cum se precizează pe site-ul rezervației. În En Gedi sunt șase trasee marcate, cu grade de dificultate diferite, de la poteci lejer de străbătut la pas, la căţărări de 7-8 ore în care nu trebuie să vă aventuraţi decât dacă sunteţi în formă şi bine echipaţi. În unele fotografii pe care le voi atașa veți remarca sus pe dealuri balustradele de care se pot sprijini cei care se încumetă să escaladeze stâncile.

Cum vă spuneam, traseul preferat de noi a fost o potecă ce putea fi parcursă și în scaunul cu rotile, asta până la un punct. În drum ne-am amuzat la vederea caprelor nubiene care pășteau din arbuști. Țarcurile care împrejmuiau pomii pentru a-i proteja de aceste animale se pare că nu făceau față lăcomiei lor. Pietrele și stâncile calcaroase căpătaseră o nuanță aurie în lumina puternică a soarelui, de care nu ne puteam apăra decât adăpostindu-ne la umbra anemică a unor copaci destul de pricăjiți :(. Din fericire, din loc în loc (dar nu suficient de des, după părerea mea) fuseseră amplasate bănci, locuri binevenite de odihnă în arșița năucitoare. La capitolul plusuri amintesc și de punctele belvedere.

La un moment dat un indicator ne-a îndrumat la dreapta către Cascada mică (Lower waterfall) și de sus, de pe terasa din lemn special amenajată, ne-am bucurat ochii cu o frumoasă cădere de apă la baza căreia se bălăceau câțiva tineri. Ceva mai încolo, alte persoane își înmuiau tălpile în apa cu nisip și pietriș. După care izvorul dispărea pe sub pământ!

Cum timpul ne presa, n-am zăbovit prea mult, ci am pornit în trap săltat către Cascada lui David (Davidʼs waterfall). Parcă în zona asta vegetația era nițel mai abundentă și umbra mai deasă, însă uitându-te în lateral dădeai imediat cu ochii de pereții de stâncă golași, unii din ei cu forme dintre cele mai bizare. Ce ți-e și cu natura asta!

În fine, dă Dumnezeu și după un colț de stâncă zărim cascada, care e chiar spectaculoasă. Nu apuc să fac decât o poză, nici vorbă să mă apropii sau să întrezăresc și mica grotă despre care citisem, pentru că mă uit la ceas și încremenesc: până la ora plecării mai aveam doar 20 de minute. Hai iute-iute înapoi, să nu ne lase naibii șoferul în deșert...

În fața noastră, cei doi sud-coreeni, tovarășii noștri de suferință caniculară, măresc și ei pasul în timp ce dau din mâini și discută cu însuflețire între ei. Nu înțeleg o vorbă din limba lor, însă în microbuz aveau să ne explice, ușor dezamăgiți, că în țara lor au cascade mai mari și mai frumoase. „Și noiˮ, le răspund cu gândul la Bâlea.

Între timp, ne depășesc cele trei columbience, îmbrăcate acum doar în costume de baie și șiroind de apă: se opriseră la Cascada mică pentru o băiță. Adică își făcuseră damblaua ;)

Ajungem în parcare cu 2-3 minute întârziere, dar nu suntem ultimii, iar șoferul s-a dus să-i „pescuiascăˮ pe excursioniștii neatenți la ceas, dacă nu recalcitranți. Avem deci răgaz să cumpărăm câteva sticluțe cu apă rece-rece; pe două din ele le dau eu gata imediat. Reușim chiar să înghițim (cu noduri) din sandvișurile pregătite de dimineață înainte ca toată suflarea călătoare să revină la microbuz și să o luăm din loc către Masada.

Webmaster, rog atașați următoarea ilustrație: youtube

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 29.06.17 17:04:46
Validat / Publicat: 29.06.17 21:24:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORIENTUL MIJLOCIU.

VIZUALIZĂRI: 2545 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Rezervația naturală En Gedi - Cascada mică.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50100 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[29.06.17 18:01:29]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Carmen IonAUTOR REVIEW
[29.06.17 18:06:41]
»

@webmaster26: Mulțumesc.

webmaster
[29.06.17 21:26:42]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)

— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Carmen IonAUTOR REVIEW
[29.06.17 21:30:04]
»

@webmaster: Mulțumesc

robert
[01.07.17 12:00:51]
»

Caprele le văzui, da columbiencele ude unde-s?

Carmen IonAUTOR REVIEW
[01.07.17 15:14:06]
»

@robert: Era așa de cald, încât nu mi-a ars să le fotografiez, în beneficiul tău și al altor colegi de site

doinafil
[01.07.17 16:09:53]
»

Mi-a plăcut şi acesta şi cel cu botezul în apa Iordanului!

Mă întreb: cum de cresc într-o asemenea ariditate acei pomi şi acele smârcuri de verdeaţă printre pietre?! Nu le-a rămas bietelor "plante" decât să se adapteze climei şi temperaturilor ridicate. Despre irigaţii nu cred că poate fi vorba acolo.

Pomul din P25 are, săracul, rădăcinile pe afară! Oare la ce adâncime se află apa necesară să supravieţuiască?

Mi-a plăcut mult coloritul din poza cu cascada lui David.

Felicitări pentru ultimele două şi... aştept continuarea!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Carmen IonAUTOR REVIEW
[01.07.17 16:29:44]
»

@doinafil: Mulțumesc pentru aprecieri și comentarii.

Vegetația, așa sărmană cum e, poate crește aici mulțumită celor patru izvoare din rezervație.

webmaster26
[01.07.17 17:51:57]
»

Mutat în rubrica "Rezervația En Gedi, LITORAL DEAD SEA" (nou-creată pe sait)

mishu
[04.07.17 17:43:53]
»

@Carmen Ion: La fel de frumos si de interesant, felicitari, votat cu mare drag.

Carmen IonAUTOR REVIEW
[04.07.17 17:50:08]
»

@mishu: Multumesc foarte mult.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, doinafil, mishu, robert
Alte impresii din această RUBRICĂRezervația En Gedi:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079720020294189 sec
    ecranul dvs: 1 x 1