''Muntele'' Golan - Israel

TIPĂREȘTE

‘’Muntele’’ Golan

09.09.2011

In noiembrie 2008 am fost in Israel.

Am ramas cu o impresie foarte placuta despre aceasta tara.

Cel mai mult m-a impresionat dorinta acelori oameni de a locui pe acel pamant: la malul Marii Mediterane, o fasie stancoasa de pamant, lipsita de apa si pe care, culmea! o mai vor si alte popoare!

Dar asta e treaba lor.

Cel mai mult m-a impresionat vegetatia luxurianta din orase, asta in conditiile in care apa este folosita cu mare grija, tocmai pentru ca lipseste.

Initial m-a uimit faptul ca peste tot era o intreaga retea de tevi, al caror rost nu il intelegeam. Apoi am inteles: fiecare planta, pom, floare care creste in aceasta tara are o teava prin care primeste apa, picatura cu picatura, asa incat planta traieste, iar apa nu e risipita.

Un localnic de origine romana, spunea ca daca in Israel ar fi 10 % din pamantul Romaniei, israelienii ar putea hrani toata planeta.

Si avand in vedere ce sere si ce livezi am vazut pe acolo… cred ca are dreptate!

Buuun!

Intr-una din zile am fost invitata sa merg intr-o excursie la ‘’Muntele Golan’’. Ei cum as fi putut sa refuz asa ceva? Teoretic, localnicii cunosc cel mai bine locurile cele mai minunate.

Asadar, impreuna cu doi tineri localnici, un baiat si o fata si cu prietena mea cu care mersesem acolo, am plecat cu masina spre ‘’Muntele Golan’’, asa cum numeau ei acel loc.

Planul era sa plecam dupa amiaza din Haiffa (unde stateam), sa dormim la un camping de pe munte si dimineata sa pornim in aventura.

Caci a fost!

Sincer, daca stiam dinainte ce ma asteapta, nu ma duceam.

Dar a fost minunat, nu regret nicio clipa! si sincer, fara ajutorul celor doi localnici nu as fi descoperit niciodata acel colt de rai.

Asa zis-ul ‘’Munte Golan’’ este de fapt, un podis. Dar asta aveam sa constat eu mai tarziu. Fiind invecinat in stanga cu Siria si in nord cu Libanul, Golanul este o zona de conflict in Israel, preferabil a fi ocolit, in principiu.

Ca sa ajungem la campingul de care va vorbeam, am trecut de 2 doua filtre ale armatei.

In drumul nostru din Haiffa, am trecut pe langa Marea Galileii, care de fapt este doar un lac cu apa dulce. Singura sursa de apa dulce a acestei tari, dealtfel.

Era putin pe inserate si de jur imprejur se vedeau absolut spectaculos luminile asezarilor. Tin sa va spun ca aici, pe ‘Muntele Golan’ a fost singurul loc din Israel unde era racoare seara.

Cand zic munte, eu cel putin, ma gandesc la ceva… catre care trebuie sa urc. Copaci, brazi, stanca dura cenusie, bazalt, granit… Asa sunt muntii nostri.

Noi am mers putin … in coborare la un moment dat. Apoi am ajuns pe un platou de pamant, pamant tare, galben, uscat. Niste copacei… si munte… ioc!

In fine, stiau ei unde ne-au dus in definitiv, nu?

Campingul foarte bine pus la punct, in pustiul acela.

Am mancat si ne-am culcat.

De dimineata ne-am trezit odihniti, am strans totul in masina, am luat rucsacii in spate si am pornit. Masina am lasat-o in parcarea campingului.

Cat vedeai cu ochii, platoul acela. Muntele… nu era…

Am pornit-o avandu-l pe baiatul cu care venisem drept ghid. El trebuia sa stie unde e muntele, nu? Doar intr-acolo ne adusese.

Am depasit gardul campingului, am traversat o sosea impecabila, impecabila si am mai parcurs o portiune de platou.

Acolo am dat peste aloe imense, inclinate in directia in care probabil sufla vantul. Aveau peste 10 metri inaltime.

La un moment dat, am ajuns la vatra unei asezari care data de peste 2000 de ani, dupa spusele ghidului nostrum. Baiatul avea cam 25 de ani. Era o enciclopedie. Ne-a dat informatii, de nici nu le mai stiu numarul. Stia de toate despre tot, in ceea ce priveste tara si locurile acelea. Si facuse armata prin acele locuri. Deci… era foarte potrivit sa ne conduca.

La un moment dat am inceput sa auzim un zgomot de apa care curge si dintr-o data in fata ochilor s-a cascat o prapastie! Imensa!

De fapt… ceea ce trebuia sa facem era sa coboram in acea vale, nu sa o urcam, cum era in inchipuirea mea.

‘’Muntele Golan’’ este de fapt un platou, brazdat de o vale adanca si ingusta prin care curge raul Yarmuk.

Asadar am inceput coborarea. Nu era greu, cararea foarte bine intretinuta si marcata.

De cand plecasem din camping am observat ca ne urmarea un tip.

Aveam sa constatam mai tarziu, cand ne-am intalnit cu el si am vorbit, ca face armata in acea zona si misiunea lui in acel moment era sa ne insoteasca pe noi de la distanta, fara sa ne deranjeze. Ceea ce a si facut. Era ranger in zona respectiva. A mers in umbra noastra pe tot parcursul periculos al traseului, pana cand am trecut de zona cea mai dificila. In caz ca era nevoie, ar fi intervenit in ajutorul nostru.

Si asta pentru ca in grup existau straini. Adica eu si prietena mea. Iar zona este una semi-militarizata, dupa cum v-am mai spus, incidente armate existand in mod frecvent.

Asadar… un relief de vis s-a deschis in fata noastra. Plante luxuriante se impleteau printre stancile absolut spectaculoase.

Peretii vaii erau alcatuiti din bazalt. Initial, aratau ca niste batoane de bazalt, unul langa altul.

Alta comparatie nu-mi vine acum in minte…. 

Ghidul nostru ne povestise anterior ca traseul nostru merge pe la doua cascade.

In imaginatia mea era faptul ca vom trece pe langa ele.

Sa credeti voi!

Dupa ce am terminat coborarea, am ajuns la un platou de bazalt si am dat peste prima cascada. Eram la baza ei.

De la peste 20 de metri, apa cadea spectaculos intr-un mic lac, nu foarte adanc, inconjurat de plante atarnatoare. Spectaculos!!

Iti venea sa nu mai pleci de acolo.

Am stat putin si am discutat cu rangerul despre care v-am vorbit mai devreme ca ne insotea din umbra. Mersese inaintea noastra si acolo ne astepta, pentru ca puteam sa alegem mai multe trasee, iar sarcina lui era sa fie in preajma noastra.

Cand a vazut ce traseu am ales sa urmam, traseul ‘linie rosie’, a spus ca e cel mai frumos si cel mai tare. Inca nu puteam sa realizez cam ce inseamna tare, caci frumos imi era clar.

Apoi am pornit printre roci bazaltice, copaci spectaculosi prin forma lor si apa care curgea pe langa noi.

Sa fi mers asa doua ore.

Drumul nu este greu. Poate fi parcurs pana la acel punct de persoane care sunt in stare sa duca un rucsac in spate, fara mari pretentii de alpinism. Este putin accidentat, dar cu bunavointa se parcurge fara probleme.

Am zis pana in acel punct!

Caci l-am vazut pe rangerul nostru stand la baza unei prapastii, de peste 50 metri, pe unde apa cadea absolut spectaculos si asurzitor!

Exista o pasarela metalica pe care ne-am plimbat ca sa vedem spectacolul de sus.

Si in acel moment ghidul nostru, prietenul nostru, si-a dat rucsacul jos, s-a dezbracat, a ramas in costum de baie si a scos din rucsac niste saci in care si-a bagat hainele si bocancii. Sacii i-a legat la gura ca sa fie inchisi etans. Apoi i-a aruncat peste prapastie!

Ne-a spus ca trebuie sa facem si noi la fel.

Cred ca expresia cu ochii iesiti din orbite este cea mai potrivita acum…

Cascada cade pe langa un perete vertical de aproximativ 50 metri, iar la baza se forma un lac limpede. Chiar si de la inaltimea cascadei i se vedea fundul.

Ideea era ca traseul urma acea cadere de apa, dar cu diferenta de nivel de 50 metri, adica trebuia sa o luam inot!!!

Exista o scara metalica fixata in peretele vertical, care ducea pana la lacul ce se forma la baza, dar se oprea cam la 5 metri deasupra apei.

De acolo…. Program de voie!

Atunci am inteles de ce ne insotea rangerul!!!

Alta cale NU EXISTA!

Pe acolo trebuia sa o luam. Adica sa ne aruncam in apaaaaaa!!!

Mama, va dati seama ce soc!

In primul rand ca prietenul nostru nu ne intrebase daca stim sa inotam. Stiam.

In al doilea rand pentru ca am oroare sa sar in apa. Mai ales de la asa o inaltime…...

Inot foarte bine, si pe distante lungi, dar pe mine sa ma lasi sa intru in apa usurel, nu sa sar. Am senzatia ca nu mai ies la suprafata.

Insa in acel moment trebuia sa imi reprim acea senzatie si sa sar!

Ce puteam sa fac??!!

Ne-am dezbracat, ne-am pus hainele, incaltarile si rucsacii in sacii de plastic, i-am legat bine si i-am aruncat in apa.

Prietenul nostru a facut mai multe curse inot si a dus sacii la malul apei, pe partea cealalta.

Apoi s-a catarat pe stanca pana la scara metalica, la baza careia ne-a asteptat pe noi, cele trei fete.

Prima a coborat prietena noastra din Israel. A sarit si a inotat pana la mal. Cam 50 de metri, daca nu mai bine.

Apoi am coborat eu.

L-am rugat pe prietenul nostru sa stea in apa cand sar, pentru ca nu-mi e tocmai confortabil ceea ce am de facut.

Da’… am facut-o si pe asta!!!

Si stiti cum era apa? suuuuuuuuuuperba.

Am inotat pana la mal si am asteptat-o si pe prietena mea.

Dupa ce a venit si ea, de sus, rangerul ne-a salutat si s-a intors de unde venisem.

Apoi credeti ca m-a putut scoate cineva din apa aceea?

Nooooo!!!

Receeee, da’ limpede si buna ….

Cred ca o jumatate de ora m-am balacit incontinuu.

Nu stiu cat de adanca era apa, era perfect curata si limpede. Era absolut minunata!!

Pana la urma s-au balacit si ceilalti langa mine. Balacit e un fel de-a spune: am inotat pentru ca lacul era destul de adanc.

Apoi am iesit si ne-am uscat putin, dupa care am luat-o la picior.

Traseul continua printr-un canion.

La un moment dat o deschidere ne-a adus in fata ochilor un perete absolut spectaculos. Parca era facut din bucati, puse una langa alta.

Eu nu am mai vazut in alta parte asa gen de munte.

Acolo era un ochi de apa atat de limpede… plin cu pestisori.

Pe partea opusa peretelui despre care tocmai v-am vorbit erau niste terase de bazalt ca niste trepte imense.

Acolo am dormit la soare cam doua ore ca sa ne uscam.

Dupa ce ne-am trezit, am mancat, ne-am echipat si am pornit-o la drum.

Acum traseul a inceput sa urce, mai intai cate putin, apoi a devenit foarte abrupt.

Jos, era vegetatie luxurianta, inclusiv ciclamen, flori pe care noi le gasim doar la florarie in ghiveci. Si deasemenea multe feluri de ciuperci, viu colorate. Era umezeala multa, evident.

Incetul cu incetul s-a rarit vegetatia si urcusul abrupt s-a adaugat soarelui arzator formand combinatia de cosmar perfecta!

Am mai privit odata inapoi catre valea minunat prin care trecusem.

Si asta a fost!

Am parcurs iar podisul, am traversat soseaua aceea impecabila si am ajuns la camping.

Am luat masina si am plecat la Haiffa.

Cu siguranta, acele locuri si acele senzatii de pe ‘’Muntele Golan’’, nu le voi uita.

---

VIZUALIZĂRI: 4053 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI