ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.05.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2004
DURATA: 3 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
88.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 14 MIN

Aqaba - Perla Iordaniei

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Am avut placerea sa vizitez acest oras in anul 2004, a trecut ceva timp, daca se considera ca impresiile sunt vechi si nu exprima realitatea zonei, sunt de acord sa mi se retraga punctele atribuite automat.

Mi-amintesc ca atunci cand am auzit ca vom ajunge la Aquaba am strambat din nas gandindu-ma ca iar voi ajunge intr-un port lipsit de viata unde nu am ce face. Veneam din Arabia Saudita de la Jeddah iar acolo am avut mari probleme cu iesitul in oras, totul se facea foarte riguros si organizat de frica atacurilor asupra turistilor straini. Poate intr-un alt review voi povesti si despre Jeddah

-Ce-i bai taca de esti asa moracanos? ma intreba comandantul vazandu-ma deloc entuziasmat de perspectiva unui nou port arab.

-Ce drak sa fie, nu vedeti pe unde ne-nvartim (avusesem in acea perioada porturi din Marea Rosie, Egipt, Arabia Saudita si Djibouti) parca am avea febra galbena, nu bere nu fete blonde (ma referam la fetele si parul acoperit al femeilor) nu discoteci. Cu ce-am gresit?

- Las bai sfarcule ca ajungi la Petra si vezi una dintre minunile antichitatii. Si vezi si blonde acolo... nemtoaice snur...

L-am privit neincrezator in timp in timp ce incercam sa-mi scotocest prin memorie informatii despre Petra. Stiam ca acolo a fost realizat o parte din Indiana Jones iar acea arhitectura antica m-a fascinat intotdeuna.

-Pai ne dau astia banii? L-am intrebat eu cu teama pe skyper. Navigasem de doua luni si nu vazusem nici un cent. Ne tot minteau ca ne platesc in urmatorul port dar nu vedeam decat zambetul agentului care se scuza spunand ca n-au fost trimisi bani din tara. “My friend, i'm good cashbanking but not have cash for you, sorry! ”

-Da ce-s ticniti? Le las “pluta” aici sa vina sa si-o recupereze daca fac pe tampitii. Stai linistit, mergem si la Petra!

- Bine sefu' da eu am mai vazut filme de-astea, am replicat eu cu o totala neincredere. Parca vad ca si aici dam la peste pe nava

Si asa a fost, am avut o presimtire care din pacate s-a adeverit si ne-a lasat fara posibilitatea de a vedea una dintre minunile lumii antice, un loc superb care mi-ar fi placut sa-l vizitez.

Am sa va povestesc asa cum am perceput eu Aquaba, unul dintre cele mai frumoase orase ale Iordaniei, supranumit pe buna dreptate « perla Iordaniei » datorita litoralului superb si mai ales al marii deosebite de un albastru profund al Golfului cu acelasi nume. Coralii care se gasesc aici din abundenta sunt unii dintre cei mai frumosi si raspanditi mai ales catre mijlocul Golfului si constituie una dintre principalele atractii ale ale turismului din zona, fie ca vorbim despre Iordania sau despre statiunile de pe coasta Egiptului.

Iordania este o tara mult mai mica decat Romania dar care se bucura de o istorie la fel de veche si bogata in izvoare ale unor perioade foarte greu de descifrat. Petra recunoscuta ca fiind baza actualului stat inca din anul 1200 i. e. n. a captat atentia numeroaselor imperii dornice de cucerire si stapanire cum ar fi Imperiul persan, Imperiul roman sau mult mai recent Imperiul otoman. Dupa primul razboi mondial Liga Natiunilor a delimitat asa numitul stat Transiordanian la est de raul Iordan, in vest nascandu-se statul palestinian ambele sub regim britanic. Abia dupa cel de-al doilea razboi mondial cand britanicii s-au retras din Orientul Mijlociu Transiordania a devenit Regatul Hasemit cu un rege iordanian. Prin anul1948 regele Abdullah a atacat Palestina, in cele din urma unificand acest teritoriu cu Iordania sub conducerea acelui rege.

Pentru mai multe informatii interesante despre istoria Iordaniei, mai ales cea veche, puteti accesa urmatorul link: wikipedia, eu am citit si am ramas profund impresionat de diversificarea de culturi si popoare care au stapanit aceste regiuni.

Unul dintre cele mai importante orase de la marea Rosie, este cu siguranta cel mai mare port comercial, dar si un important port turistic unde acosteaza anual peste 300 de nave pasagere care transporta sute de mii de turisti. Aproape de portul comercial exista si o importanta baza militara navala americana, in permanenta sunt nave americane sau englezesti care patruleaza in regiune si in Marea Rosie la sud catre Golful Aden... piratii v-aduceti aminte?

Golful Aquaba imparte zona in nu mai putin de trei granite din Orientul Mijlociu, este vorba la vest de Egipt si Israel iar la sud-est de Arabia Saudita. Cele mai multe statiuni sunt pe tarmul egiptean, fiind si cel mai lung tarm la Golf, dar si pe cel iordanian. Desi foarte mica iesirea Israelului la Golf este concentrata in primul rand pe resorturi exclusiviste de 5* cu foarte multe amenajari de la parcuri marine pana la mici porturi de agrement.

Pana sa ajungem in portul Aquaba navigatia a fost o adevarata provocare, pretutindeni vase de croaziera mai mici sau mai mari nu respectau senalul navigabil, ne taiau calea sau pur si simplu pluteau in deriva in calea navei noastre. Foarte multe sesiuni de scufundari de vanatoare a coralilor si mai ales de inot pe langa numeroasele colonii de de delfini aflati in zona. DAR in aceeasi masura exista si chap-charap, adica rechinii nebuni care ataca prin surprindere si fara a lasa vreo carte de vizita. Cu doua zile in urma avusese loc un atac la intrarea in golful Aquaba, in apropierea statiunii Sharm el Sheikh foarte mediatizat la un post egiptean tv. Deci atentie! In urma cu cativa ani un avion s-a prabusit la intrarea in Marea Rosie dinspre Golful Aquba si pana la sosirea salvatorilor, cei cativa suprevietuitori au fost haliti de haitele de rechini care printre corali ataca cel mai bine.

Ajungand in port am primit vestea ca nu vom primi aici nici un dolar. Bani din tara n-au fost trimisi si nici nu aveau de gand sa trimita, urmau zilele de weekend cand in tara la noi nu mai lucra nimeni. Mofturi!

Ne-am facut fiecare monetarul (asa cum am spus veneam din Jeddah unde am facut cumparaturi de toti banii – patria electronicelor ieftine) unii dupa acest inventar sumar au inceput sa-si pregateasca uneltele de pescuit pentru a da la peste. Nu mai aveau un chior. Eu m-am intors zambind de la cabina, mai gasisem ratacita o hartie de 20 de dolari. Eram bogat! Chiar unul dintre cei mai bogati, doar comandantul si seful mecanic m-au devansat, dar nu cu foarte mult.

Astfel ca Petra iesea din calculele noastre, cate sperante imi pusesem in ultimele ore, s-au naruit asa cum se naruie un castel de nisip cand apa ajunge la el. Data viitoare Ovidiule, data viitoare mi-am spus eu mirandun-ma ce frumos ma mint. De-atunci n-am mai ajuns in Iordania, desi ma mananca sa-mi i-au familia sa o plimb acolo. Poate dupa ce trece criza...

Am prins agentul cateva minute liber si l-am luat in cabina mea. Am vrut sa-l servesc cu un coke rece dar m-a intrebat daca n-am un whisk. Arab arab, da ii placea sa traga la masea. Am scos din fridgider o sticla de JB si l-am servit cu 3 cuburi de gheata. L-am intrebat la modul cel mai serios despre bani si despre posibilitatea de a primi bani de la biroul lui de agenturare, era exclusa o astfel de varianta atat timp cat nu exista o prefactura acceptat de companie. L-am intrebat ce se poate vizita in Aquaba, adica in cele trei zile cat au estimat descarcarea pe unde puteam merge ce puteam vizita. Omul a inceput sa-mi spuna cateva dintre cele mai atractive zone din punct de vedere turistic:

-Petra de departe cel mai vizitat obiectiv turistic, una dintre minunile lumii antice si un obiectiv important protejat UNESCO. Nu este foarte mult de mers cu masina din Aquaba (in jur de 3 ore), iar daca vrei un taxi nu platesti mai mult de 7o de dolari, noi am incercat sa ne strangem 4 oameni si tot nu am strans suma necesara pentru transport. Mai costa si intrarea, n-aveam bani suficienti. Parerea mea este ca daca ajungeti in Iordania sa nu ratati Petra, veti risipi o sansa unica de a cunoaste pe viu o parte din istoria acestei tari. Noi am ratat si acest lucru il regret, mai ales astazi enorm. Detalii despre Petra gasiti aici.

-Un alt obiectiv turistic imposibil de ratat (mai putin eu) este Marea Moarta, una dintre cele mai ciudate mari, caracterizata prin salinitatea existenta dar si prin izvoarele fierbinti care i-au nastere pe fundul marii. Este sub nivelul marii, ciudat cand spui ca o mare este sub nivelul marii, la aproape 400 de metrii si este cunoscuta din cele mai vechi timpuri ca avand efecte terapeutice miraculoase asupra organismului. Si ca un fapt real, datorita placilor tectonice de pe fundul marii, Marea Moarta scade anual cu cate un centimetru. Se pare ca unii istorici au stabilit ca pe fundul marii s-ar afla ruinele vechilor orase Sodoma si Gomora, dar acest lucru nu a fost confirmat oficial. Pentru mai multe detalii accesati: Marea Moarta

-Desertul Wadi Rum (Desertul Rosu) o zona protejata natural care de asemenea atrage un important numar de turisti. Se pot organiza excursii de grup sau individual dar neaparat cu ghid, am inteles ca acest lucru se face neaparat cu un beduin care traieste in satul cu acelasi nume si costa undeva in jurul sumei de 100 de dolari sau ma rog, costa atunci in 2004 cand am fost eu.

Pentru cei care se intreaba de unde stiu atatea amanunte, tin sa precizez ca la nava m-am obisnuit sa tin un jurnal personal de calatorie, am foarte multe date tehnice, multe dintre ele referindu-se la latura profesionala, dar in paginile lui mi-am notat si multe alte aspecte care tin de particularitatile unui anumit loc, in speranta ca poate candva voi avea nevoie de acele informatii. Am jurnale de la 15 ani, de multe ori cand citesc cate ceva rad de unul singur de prostiile scrise acolo. Oricum le am bine ascunse, nu vreau ca fiica-mea de 12 ani sa le citeasca:)

Agentul ar mai fi vrut sa-mi si despre alte locuri importante, dar deja eram plin de nervi, imi povestise despre zone superbe pe care eu nu le puteam vedea din cauza finantelor. I-am multumit si i-am spus ca voi lua in consideratie ceea ce ne-a spus si ca probabil ii vom telefona in cursul dupa-amiezii sa organizam o excursie. Ma minteam inca o data, cu 20 de dolari ce sa faci?

Ne-au spus ca abia la noapte incep descarcarea, deci aveam cateva ore la dispozitie pentru a iesi in oras. Agentul completase pass-urile si ni le-a inmanat personal, sunt porturi mai ales in tarile arabe unde n-ai voie sa iesi in oras daca nu ai un pass valabil, eliberat de Autoritatea portuara, insotit binenteles de pasaport.

Taxiul nu este deloc scump, tot agentul ne-a pus in vedera ca o calatorie pana in centrul orasului nu este mai mult de 5 dolari, nu este neaparata nevoie sa schimbam in moneda locala (dinar) merge la fel de bine si dolarul. Insa restul ti-l da in moneda lor si de obicei cu rotunjire in favoarea lui. De aceea eu am preferat sa schimb hartia de 20 la agent pentru a nu avea probleme. Nu mai stiu exact cat mi-a dat, dar eram multumit ca aveam bani de-ai lor.

Intr-adevar taxiul n-a costat mai mult de 5 dolari si am remarcat corectitudinea soferului care n-a vrut sa ne tepuiasca. La intoarcere acelasi lucru, chiar si a doua zi cand am iesit pentru ultima data in oras. Chiar s-au oferit ca la o anumita ora sa ne astepte in locul de unde ne-a debarcat pentru a nu intampina probleme in gasirea altui taxi.

Aquaba mi-a placut foarte mult, este strabatut de un frumos bulevard care imparte orasul in doua. Catre mare descoperim numeroase parcuri, terase, o plaje destul de lunga, practic pe toata lungimea orasului, foarte multe hoteluri si restaurante elegante iar pe partea opusa multe moschee, piete, bazaruri, cladiri vechi construite intr-un stil specific zonei arabe, dar si foarte multe parcuri imense pline de flori si de copaci exotici.

Prima data ne-am oprit la o terasa pe malul marii sa servim un fel de kebab la farfurie, de fapt un plastic compartimentat cu 4 locasuri in care ni s-a pus carne de vita, ciusca cu lamaie, orez si un fel de salata cu morcovi si ceapa. Nu a costat deloc mult, dar a fost foarte gustos, mai ales ca l-am servit cu o falafa rapid preparata. A lipsit berea, in acel loc nu avea voie sa o comercializeze dar am baut o apa plata excelenta si totul a fost ok. Au o apa nemaipomenita cred ca este cea mai buna din lume, am comandat cateva zeci de baxuri pentru nava ne-a placut foarte mult.

Ne-am plimbat apoi in bazar, eu niciodata nu m-am obisnuit cu scrierea lor, cifrele lor nu seamana cu nimic si mereu am avut probleme. A doua zi l-am rugat pe agent sa-mi scrie pe o hartie « traducerea » cifrelor si n-am mai avut probleme.

Bazarul ca orice bazar arab pastreaza foarte mult din caracteristica zonei, adica aici am descoperit o multitudine de confectii dintr-o matase autentica in foarte multe culori, dar si foarte multe magazine de pielarie cu preturi destul de bune. Foarte multe magazine pentru copii, imbracaminte pentru ei foarte colorata si destul de ieftina. Am cumparat o rochita pentru fetita mea stiu ca a fost chiar ieftina si i-a placut foarte mult cand am ajuns acasa si a vazut-o. Gasesti tot ceea ce vrei, aici vazusem prima data ventilatoarele acelea de birou cu radio si ceas desteptator incorporat as fi vrut sa-mi cumpar unul, dar de unde...

Bazarul este raspandit pe mai multe strazi in jurul unei piete agroalimentare in care am putut admira intr-o caldura insuportabila vitei agatati intr-o carmangerie dar si foarte multi pesti impunatori, de la rechini pana la pisici de mare.

Foarte multe fructe, mai ales fructe exotice aratau excelent si din nou injuram in gand compania pentru dezinteresul aratat.

Hotelurile sunt impunatoare am intrat in doua in cautarea unei sali de net, doream sa trimit cateva mailuri. Unele inalte de zece etaje, altele mai micute, toate de 4 stele cu foarte multi turisti europeni. Aici am putut revedea cum arata un turist de fapt turista europeana, fara batic, fara fata acoperita si imbracata in negru, imi aduc bine aminte erau grupuri de unguri care se pregateau pentru masa de seara in jurul unor ghizi care le povesteau despre excursia de a doua zi de la Petra. Era un afis in holul hotelului care indica seriile de turisti si autocarele cu ora plecarii catre Petra. Am oftat prelung si m-am dus sa caut sala de net. Aici totul era ocupat dar cineva ne-a recomandat o alta sala de la un hotel din apropiere. Acel hotel desi mai frumos la interior ni s-a parut mai lipsit de viata, peste tot in hol erau puse afise cu excursii optionale, in fuga am zarit un bar care afisa reclama la Haineken. Am inghitit in sec banuind pretul si m-am indreptat catre sala de net. Nu mai stiu exact cat a costat dar mi s-a parut mult, de aceea am ales doar 30 de minute, timp insuficient pentru ca netul mergea foarte prost acolo. Dar m-am descurcat intr-un mod rapid selectand cele mai importante mailuri.

Erau cateva hoteluri in constructie in apropierea plajii, cred ca acum s-au terminat, probabil @Lizuk sau @Diaura pot confirma, stiu ca in apropierea lui se construia si un foarte modern ponton pentru yahturi mai micute, cu siguranta a fost dat in folosinta.

Deci hoteluri se gasesc, insa am constatat ca majoritatea erau in grup organizat, foarte multe autocare in fata hotelurilor, oricat mi-as fi dorit sa aud pe cineva vorbind romaneste, n-am reusit...

Restaurantele sunt pe cat de multe pe atat de diversificate. Daca in cele cu pretentii din apropierea hotelurilor nu am intrat, pot spune ca cele mai mici, de pe faleza sau din centrul orasului asigura o gama larga de preparate, noi optand in general pentru kebabul acela la caselota care ne-a incantat foarte mult (era si cel mai ieftin). Apropo, mi-am amintit, apa plata era gratis din partea restaurantului.

Plaja nu m-a incantat in mod deosebit, desi nisipul era foarte fin, apa nu mi-a inspirat o prea mare incredere. Parea de un albastru maroniu, probabil de la unele deversari, zarisem si o conducta care venea din oras si probabil aceasta sa fie una dintre cauze.

Am facut baie la nava, o apa foarte limpede si clara, ne-am scufundat dupa corali sa-i putem admira mai bine. Ni s-a pus in vedere ca nu avem voie sa furam corali, acest lucru este interzis iar amenda este una penala. Acelasi lucru l-am intalnit si in Arabia Saudita, deci am stat cuminti nedorind sa devenim good boy intr-o puscarie araba. (Am cumparat totusi 2 corali mari si frumosi de la un flacau venit pe langa nava ii aprivesc in vitrina acum si ma gandesc la acele momente. Ce-au mai trecut anii...)

Dar am preferat sa fac baie langa vapor, unde apa era mult mai adanca si mai curata, decat pe plaja din centrul orasului care nu mi-a inspirat deloc incredere.

Dincolo de oras se pot vedea muntii colorati atat de frumos, un rosu aprins, cel putin asa i-am prins noi la apus, cand ne pregateam sa ne intoarcem la nava. Superb peisaj, imi pare rau ca la acea vreme n-am avut un aparat de fotografiat mai bun, pe atunci n-aveam pasiunea aceasta, dar am facut totusi cateva poze pe film cu centrul orasului. Tot acolo le-am si dat la developat mi s-a parut foarte ieftin. Intr-o ora ne-am intors sa le luam, era oferta aceea la Kodak intr-o ora. Sa le caut si le voi scana.

Ne-am intalnit cu taximetristul care ne astepta la ora convenita, pentru ca mai aveam oarece marunt prin buzunare l-am rugat sa ne duca la un shop, de unde puteam cumpara whisky original. Noi n-am gasit magazinul desi am constatat ca ne invartisem pe langa el. Seara am descoperit un oras fermecator, cu foarte multe lumini si proiectoare care lumineaza inaltii palmieri, cu reclame luminate deasupra marilor magazine si hoteluri si cu foarte multi turisti iesiti la plimbare pe bulevardele largi la shopping.

O sticla de 5 litri de Grantz era aici 100 de dolari, eu cumparasem una cu 33 dolari din Bulgaria, o sticla de Ballantines o gaseam cu 35 de dolari, in timp ce in Bulgaria o gaseam la 7 dolari. Ma raportez la Bulgaria caci acolo descoperisem shop-ul cel mai ieftin. Nu stiu cum este acum dar atunci era foarte scump. Nu era de noi, asa ca ne-am carabanit rapid catre nava.

A doua zi nu am facut altceva decat sa ne plimbam pe faleza si printr-un frumos parc din centru, in apropiere se gasea o moschee foarte frumoasa care ne-a zapacit toata dupaamiaza.

Cam asta a fost « aventura » noastra in Aquaba nu se compara cu ceea ce au vazut @Lizuk si @Diaura, ele au fost in excursii organizate, au avut timp si bani, intr-adevar am ramas cu un gust amar pentru ca n-am putut vedea Petra, dar cel putin cu bucuria de a ma fi plimbat prin Aquaba si a cunoaste cate putin din viata si istoria acestui frumos oras.

Nu stiu daca v-am povestit foarte multe despre oras, dar cel putin am incercat sa va conving sa nu ratati aceasta excursie daca veti avea aceasta oportunitate, se merita nu pentru ca vizitati unele dintre minunile lumii antice ci pentru ca acolo veti descoperi o istorie si o cultura care face cinste acestui popor.

-Si ce ziceati sefu ca vizitam Petra? l-am intrebat eu pe comandant dupa ce am facut manevra de iesire din portul Aquaba

- Mama lor de jigodii, scrasnii din dinti skyperul privind pentru ultima data catre muntii frumosi care strajuiau orasul. Este ultima data cand mai i-au teapa asta! continua el lovind cu pumnul in masa.

Nu-l credeam asa cum nu ma credeam pe mine, pe mare n-ai foarte multe variante, nu-ti convine iti faci bagajele si te-ntorci acasa, dar data viitoare iti iei gandul ca mai pleci.

Unii dau bani grei sa vada toate aceste frumuseti, eu ajung aici gratis, dar n-am nici macar suma minima pentru a vizita Petra. Asa e viata...

Vacante frumoase oriunde va veti duce!


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 27.05.10 14:56:35
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 11009 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 La plimbare pe o artera comerciala din Aquaba
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17300 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

23 ecouri scrise, până acum

Pami*
[27.05.10 15:24:05]
»

nu vei crede... dar eu chiar eram pe parcurs de a renunta la Aqaba si a schimba itinerarul cu Eilat sau Taba, pana nu am citit randurile tale. De parca ti-as fi trimis gandurile mele... Si anume eu plec saptamana viitoare pentru aproape 3 saptamani spre Iordania si Israel. Cand voi vizita Petra si Marea Moarta am sa ma gandesc cu siguranta la tine - dar mai ales cand voi ajunge in Aqaba am sa-ti trimit un gand de multumire... daca intradevar este asa cum l-ai descris.

biancuta
[27.05.10 15:25:47]
»

Interesante informatii si foarte utile. Cunosc pe cineva care a fost la Marea Moarta. Spunea ca e atat de sarata, incat dupa o baie, pe corp ramane un strat consistent de sare, care apoi se desprinde ca o pielita. Felicitari pentru descriere!

lizuk
[27.05.10 16:31:47]
»

Ovidiu, intr-adevar pentru Marea Moarta, Wadi Rum si Petra aveai nevoie de bani, in primul rand pentru transport... Dar daca o sa mai ai vreodata ocazia sa ajungi pe-acolo, daca vei avea o zi-doua la dispozitie, sa nu iei taxi! eu am inchiriat masina la jumate pretul pe care il pomeneai tu pentru taxi. In alta ordine de idei, sotul meu a lucrat aproape un an in Iordania dar a apucat sa o viziteze cu adevarat abia 10 ani mai tarziu, cand am fost in excursia "organizata de mine" de care spuneai (fara agentii, nu le iubesc). Poate a fost si pentru tine un semn, cat sa stii ca e un loc unde merita sa te intorci! Si sa stii ca noi am cheltuit mult mai putin decat s-ar crede pe toata aventura, Iordania e o tara foarte ieftina. Chiar sper sa ai ocazia sa ajungi sa vezi toate locurile astea, pe indelete.

@pami: noi am mai povestit, ti-am zis ca din punctul meu de vedere Aqaba nu merita prea multa atentie fata de celelate obiective din Iordania, dar sunt tare curioasa care va fi parerea ta dupa ce vei ajunge pe aici

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
presario
[27.05.10 16:50:57]
»

Din ce am inteles eu de pe la agentiile de turism de pe vremea cand studiam variante de Egipt, Tunisia sau Iordania - Petra este intradevar "perla" lor si nu ar trebui ratata.

lizuk
[27.05.10 16:58:54]
»

Petra merita vazuta, dar nici Wadi Rum nu trebuie ratat! @pami, cred ca zambesti, ti-am spus asta cu fiecare ocazie :-))

Andox
[27.05.10 17:42:09]
»

Nu stiu ce poate fi mai groaznic decat sa fii intr-un loc minunat si sa nu ai bani sa-l vizitezi.

Poate dupa criza facem o gasca si dam o fuga in Iordania pentru ca si pe mine ma atrage locul asta de mult.

Kyandra
[27.05.10 19:31:51]
»

Propun ca urmatoarea intalnirea AFA sa aiba loc in Iordania!!:) (bineinteles, asta dupa criza, probabil).

Pentru mine, Iordania pare un fel de Fata Morgana (in fiecare an imi propun sa ajung acolo dar, ca printr-un facut, mereu se iveste ceva care sa ma faca sa aman...) Pacat ca n-ai ajuns la Petra, dar viata-i lunga...parca ne si vad vreo 20 de AFA-rideri calare pe magarusi, prin siq, spre Treasury:)

ionescunic
[27.05.10 20:06:40]
»

SB vine de la cine?

pepsi70roAUTOR REVIEW
[27.05.10 20:20:28]
»

Rog daca se poate atasa un videoclip: click aici

Este despre frumusetea coralilor din golful Aqaba, corali care am avut bucuria sa-i admir si sa-i ating.

As fi pus imagini cu Petra sau Wadi Rum, dar n-am fost acolo si nu vreau sa-mi fac sange rece inutil.

Multumesc frumos!

lizuk
[27.05.10 20:33:27]
»

Ooooo, da, da! vacanta in Iordania! eu sunt prrrrima pe lista! ce frumos ar fi...

Sanziana
[27.05.10 20:49:51]
»

lasa Ovidiu ca nu te-a impiedicat niciodata lipsa de bani sa povestesti asa frumos si sa ne plimbi cu ochii mintii tale prin locuri asa de frumoase si unice...

De la un vesnic fan...niste umile 400 de PMA

webmasterXY*
[27.05.10 21:31:46]
»

Atasat videoclipul propus. Vizionare placuta!

Valentina69
[27.05.10 21:49:08]
»

Bravo Pepsi frumoasa poveste un vot si de la mine

pepsi70roAUTOR REVIEW
[28.05.10 06:59:53]
»

@Pami cu siguranta o sa-ti placa acolo, ma bucur ca ai ales sa calatoresti catre Iordania si Israel, cu siguranta ai facut o alegere excelenta si vei fi multumita. Sa vizitezi Petra si pentru mine!

@biancuta, asa este ai dreptate . Salinitatea este foarte crescuta acolo, tocmai de aceea este un remediu excelent pentru tratamente fizioterapeutice.

@lizuk, asteptam completarile tale si ma bucur pentru ca le-ai adus. In 2004 nu stiu daca se gandea cineva la inchirierea unei masini si oricum nu cred ca aveam permisul la mine (obisnuiesc sa-mi las acasa actele personale ), dar ar fi fost o idee excelenta, cred ca strangeam banii pentru o zi de inchiriere+benzina

@presario ai dreptate, daca nu ajungi la Petra poti spune ca degeaba te-ai dus in Iordania. Asa cum a fost cazul meu.

@Andox n-ar fi rea ideea, vorba lui lizuk, preturile sunt mai mult decat ok iar satisfactia pe masura.

@Kyandra deschidem topic cu bataie lunga pe forum despre aceasta intalnire. Poate inmaneaza Cornel premiile din acest an chiar la Petra. Sa vezi audienta. Sau nu?

@ionescunic, intotdeuna nu-ti scapa nimic, multumesc pentru SB.

@sanziana, multumesc pentru compliment, din partea ta are o conotatie speciala pentru mine.

@wbm18, ms pentru videoclip.

@Valentina69 multumesc pentru aprecieri.

@all care m-ati votat incognito, va multumesc din toata inima ma bucur sa am admiratori din umbra care ma apreciaza

@all pe care nu i-am convins cu impresiile mele: Mergeti in Iordania, este un sfat prietenesc. Imi veti multumi la intoarcere.

Vacante frumoase oriunde va veti duce! Thx @all!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
georgiana
[28.05.10 08:47:59]
»

Treaba cu rechinii, printre corali, care ataca fara ''carte de vizita''... e cam infioratoare! Nu te mai invidiez chiar asa de mult, pentru calatoriile tale, cand ma gandesc ca riscurile puse in balanta cu bucuriile, atarna destul de mult!

Al 13 vot sa vina de la mine! Cu noroc... sa te fereasca in veci de pericole din astea!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[28.05.10 09:42:33]
»

@georgeana, uneori ma aventurez si fac cate o baie in mare cand stam la ancora nu de rechini imi este frica ci de pisicile de mare. Nu te papa, dar daca te ating esti mort. Multumesc.

krondia*
[30.05.10 11:18:04]
»

Citesc cu placere de fiecare data impresiile tale de calatorie si, timp de cateva minute (bune) ma transpun cu totul in lumea descrisa de tine, de fiecare data alta, afland despre lucruri pe care ca simplu turist nu le afli, poate, niciodata. Ai avantajul meseriei de a calatori mult dar nu te invidiez pentru asta, mai ales dupa ce am citit despre aventurile cu piratii somalezi si care, din pacate, sunt cat se poate de reale. Se simte in tot ceea ce scrii stradania ta de a scrie un review complet la care eu, cel putin, nu gasesc nimic de adaugat. Felicitari inca o data, restul cuvintelor sunt de prisos.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
popescu.borsa*
[04.03.13 17:59:56]
»

@pepsi70ro, peste 4 saptamani voi fi acolo. Ma voi gandi la tine si voi face sute de poze la Petra pe care le voi impartasi cu tine pe facebook.

Eu voi sta 2 zile la Eilat si doar o zi la Aqaba. Voi incerca sa folosesc si zilele cat vom sta ancorati in Eilat tot pentru a vizita unele locuri din Iordania.

Stie cineva daca poti trece din Israel in Iordania cu masina inchiriata?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
pepsi70roAUTOR REVIEW
[04.03.13 19:15:18]
»

@popescu. borsa: Super! Abia aştept să citesc impresii, din păcate am ratat Petra... din zgârcenie, dar este o greşeală enormă, mai ales că, combustibilul nu este foarte scump, iar dacă vă cuplaţi este chiar foarte ok. Vacanţă frumoasă!

TraianS
[04.03.13 19:37:10]
»

@popescu. borsa a spus:

voi face sute de poze la Petra pe care le voi impartasi cu tine pe facebook.

Domn Popescu, si pe noi astialalti care nu suntem facebookisti, cui ne lasi? Am sa vreau si eu poze... si impresii... si altceva mai vezi matale pe acolo Vacanta frumoasa!

popescu.borsa*
[04.03.13 19:52:01]
»

Multumesc Traiane. Ma bucur sa te "aud". In ce priveste pozele si impresiile, mai vedem noi dupa ce ma intorc.

angelicazamfir
[27.01.14 00:11:57]
»

Au trecut anii si unii sunt in aceeasi situatie. Pot ajunge dar nu au bani.

Vom pleca intr-o vacanta de 8 zile in Israel si gandul nostru a fost catre Petra. Sa ajungi atat de aproape si sa nu vezi... este de neconceput!

Din pacate facand o socoteala la bani: - masina de inchiriat caci de benzina nu e problema fiind ieftina (4 lei/litru); - viza 40 euro plus niste "impozite" pe care le platesti si la intrare si la iesire din Iordania de aproximativ 9 dirhami/sens (spre deosebire de alti ani acum se platesc); - dar ceea ce este frapant este pretul de intrare la Petra - 90 de euro/persoana.

Sper ca cineva sa aibe parte de o intrare de 1 euro atat cat este contravaloarea daca ai fi cetatean iordanian (parte din ghizi asta fac) si sa nu trebuiasca sa plateasca ce am numit eu "cea mai scumpa intrare la un obiectiv turistic" si sa renunte precum Ovidiu cu cei 20 de dolari in mana sau ca noi cu planul pus doar pe hartie iar in loc de total un mare minus.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Swan1
[27.11.14 03:06:14]
»

@angelicazamfir - Luna aceasta intrarea la Petra a fost de 50 JD.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
11 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
angelicazamfir, biancuta, georgiana, ionescunic, krondia*, Kyandra, lizuk, Pami*, popescu.borsa*, Swan1, Valentina69
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Aqaba:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074733018875122 sec
    ecranul dvs: 1 x 1