MiniGhiduri AFA NISA [NICE]

Aşa cum vă spuneam în articolele precedente, pentru minivacanţa franceză de pe Coasta de Azur nu ne-am propus planuri ambiţioase cu multe oraşe, staţiuni, obiective, pentru că ne-am gândit că poate vom reveni într-o bună zi, ţinând seama de cât este de lungă Coasta de Azur şi câte ar fi de făcut sau de văzut. Dar, micuţul Èze Village ne-a cucerit pe loc, de cum l-am văzut în fotografii sau pe youtube, aşa că de comun acord, l-am inclus în program în ultima zi [...]citește review
- scris de irinad în 25 Sep 2019 în rubrica Descoperă Eze și Eze-sur-Mer [ 53 voturi, 68900 PMA, 6841 viz.]
Nisa a fost oraşul care ne-a găzduit în minivacanţa din luna mai, anul acesta, şi pe care l-am luat asiduu la pas în trei după-amieze şi o dimineaţă până la prânz, de aceea m-am gândit să-i dedic un articol în care să povestesc cum l-am perceput eu. Până să ajung la Nisa, mi se părea că acest oraş reprezintă chintesenţa Coastei de Azur, fireşte era doar o prejudecată cu care plecasem la drum şi care mi-a fost confirmată numaidecât din ce am reuşit să văd. Am [...]citește review
- scris de irinad în 29 Aug 2019 în rubrica Descoperă Nisa şi împrejurimile [ 54 voturi, 48600 PMA, 6835 viz.]
Am petrecut 4 zile minunate pe Coasta de Azur. Ne-am cazat in Nisa si am petrecut fiacare zi in cate un orasel minunat. Dupa ce am citit cu atentie pe net, am selectat ce sa vizitam. Asa ca: Ziua 1: Eze - un satuc frumos, linistit, unde am intalnit oameni prietenosi si calzi, ca de altfel peste tot in aceasta regiune. Am ajuns aici cu atobuzul 82, din statia Vauban, costul biletului este de 1.5 euro, se achita la sofer, autobuzele sunt din 30 in 30 de minute, iar durata calatoriei este de [...]citește review
- scris de lalely în 18 Mar 2016 în rubrica Descoperă Nisa şi împrejurimile [ 24 voturi, 18900 PMA, 9843 viz.]
Nu am afirmat niciodată că “m-am îndrăgostit” de un oraş! Niciodată! Până acum. Până la Nisa! Şi am să vă povestesc în continuare de ce m-am îndrăgostit de Nisa, de ce o parte din sufletul meu a rămas acolo, pentru totdeauna! Nisa este un oraş la care nici nu am îndrăznit să visez vreodată. Mi-l imaginam ca un loc mult prea scump pentru posibilităţile noastre, o destinaţie intangibilă, asta până când am prins o ofertă de neratat la blueair. Înainte de a [...]citește review
- scris de cdiana în 23 Jul 2014 în rubrica Descoperă Nisa şi împrejurimile [ 28 voturi, 24750 PMA, 7298 viz.]
Dupa cateva incercari reusite de minivacante am ajuns la concluzia ca mie imi plac acest gen de plimbari unde nu ai timp sa te plictisesti/odihnesti. Pentru inceput de 2011 am ales cu destul de mult timp in urma NISA. 1* pentru ca e situata intr-o zona minunata 2* pentru carnaval Pregatirea "minivacantei" a inceput prin iulie 2010 cu achizitionarea biletelor de avion pt mine si restul trupei precum si rezervarea cazarii. Perioada 27-02/03-03.2011 Soseste momentul [...]citește review
- scris de roth în 08 Apr 2011 în rubrica Descoperă Nisa şi împrejurimile [ 32 voturi, 27450 PMA, 11685 viz.]
Introducere Prima mea plimbare prin Nisa a avut ca tinta Hotelul Negresco. Toate celelalte peripluri nu au avut nici o tinta... absolut niciuna... La plecarea de acasa imi propusesem sa vizitez vreo trei muzee, incluzand bine-nteles Muzeul Matisse, Muzeul Chagall si Muzeul Massena, manastirea franciscana din Cimiez, ruinele asezarii romane... Numai ca toate planurile mele... muzeistice mi-au fost spulberate de farmecul indescriptibil al orasului, astfel incat, recunosc cu umilinta, la Nisa [...]citește review
- scris de liviadavidescu în 06 Dec 2010 în rubrica Descoperă Nisa şi împrejurimile [ 15 voturi, 6550 PMA, 4987 viz.]
Afișate [16] MG în dest. NISA [NICE]
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre
  • AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

  • [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.104660987854 sec